Ce sunt verbele de declarație?

Hey
Pai verbele de declaratie sunt verbele care pot pot forma discurs citant:
a. pot cita direct (final), indirect, narativ cu complement:

a admite, a afirma, a aprecia, a constata, a decide, a întări, a fi de acord, a fi de părere, a insinua, a observa, a opina, a postula, a preciza, a pretinde, a recunoaşte, a releva, a reliefa, a remarca, a sublinia, a sugera (că), a susţine [i] ;

b. pot cita doar direct (antepus ):

a arăta, a declara, a releva, a repeta, a spune, a sublinia,

atunci când sunt construite cu adverbele adesea, întotdeauna, mereu, frecvent, etc. sau cu de (+adjectiv) ori .

Am afirmat adesea: "."

dar * ".", am recomandat adeseori.

În aceste condiţii, ele nu pot indica Receptorul şi nu admit obiect indirect:

*I-am afirmat în mai multe rânduri că în România se încearcă o dezbinare a forţelor de dreapta.

c. pot cita doar direct (final):

a se amesteca, a articula, a se băga, a bolborosi, a bombăni, a cobi, a completa, a conchide, a concluziona, a consimţi, a continua, a exclama, a exploda, a se fandosi, a se făli, a gargarisi, a gâfâi, a grohăi, a se grozăvi, a horcăi, a insista, a interveni, a isprăvi, a izbucni, a se împotrivi, a se încăpăţâna, a începe, a încheia, a încuviinţa, a îngăima, a întâmpina, a întregi, a întrerupe, a se învoi, a se lamenta, a lătra, a mârâi, a mormăi, a mugi, a murmura [ii] , a se oferi, a se olicăi, a se oţărî, a para, a prinde glas, a protesta, a pufni, a pune capăt discuţiei, a rupe tăcerea, a-i scăpa [iii] , a schimba vorba, a sfârşi, a sâsâi, a scheuna, a scrâşni, a susura, a şuiera [iv] , a termina, a zbiera. [v]

Grupa 2.4.4.1.c. cuprinde:

i. verbe şi locuţiuni verbale aspectuale (denotă că enunţarea începe, continuă sau se termină):

a se amesteca, a se băga, a completa, a conchide, a concluziona, a continua, a interveni, a isprăvi, a începe, a încheia, a întâmpina, a întrerupe, a para, a prinde glas, a rupe tăcerea, a schimba vorba, a sfârşi, a termina.

ii. verbe care situează enunţarea în cronologia unui discurs (ele indică valoarea unui enunţ în raport cu alte enunţuri ale aceleiaşi argumentări sau cu enunţuri ale interlocutorului) :

a admite, a afirma, a aprecia, a constata, a decide, a întări, a fi de acord, a fi de părere, a insinua, a observa, a opina, a para, a postula, a preciza, a pretinde, a recunoaşte, a releva, a reliefa, a remarca, a sublinia, a sugera (că), a susţine;

iii. verbe care dau detalii asupra inflexiunii vocii:

a accentua, a bâzâi, a bombăni, a cotcodăci, a declama, a gargarisi, a gâfâi, a graseia, a grohăi, a intona, a lătra, a mârâi, a mormăi, a mugi, a murmura, a necheza, a piţigăia, a psalmodia, a pufni, a recita, a sâsâi, a scheuna, a scrâşni, a susura, a şuiera, a zbiera, a zumzăi.

iv. verbe care dau detalii asupra clarităţii sau a neclarităţii enunţării:

a bălmăji, a bolborosi, a gângăvi, a horcăi, a îngăima, a stâlci, a şopăi, a şuşoti.

Incapacitatea acestor verbe de a forma DN este de natură semantico-sintactică : pe de o parte, ele nu denotă performarea unui enunţ, ci se referă la circumstanţe ale enunţului (grupele i. şi ii.) sau ale enunţării (grupele iii. şi iv.), pe de alta, ele nu se pot construi absolut.

d. pot cita indirect:

a adeveri, a argumenta, a aserta, a consemna, a depune mărturie, a dezminţi, a face o observaţie/remarcă, a nega, a paria, a preconiza, a propovădui, a răspândi vestea/ştirea că, a reafirma, a scoate în relief, a specifica, a stipula, a tăgădui, a vehicula ştirea că;

Citează narativ (cu complement sau completivă): a adeveri, a aserta, a certifica, a consemna, a dezminţi, a nega, a preconiza, a propovădui, a reafirma, a scoate în relief, a specifica, a stipula, a tăgădui.

e. pot cita doar narativ (cu complement sau completivă):
a anula, a aroga, a aviza, a bălmăji, a certifica, a cita, a colporta, a da în vileag, a debita, a decreta, a defini, a descrie, a difuza, a dispune, a emite, a enunţa, a exprima, a indica, a infirma, a intona, a invoca, a lansa, a nara, a se obliga, a opta, a pleda, a prezenta, a proclama, a profera, a pronunţa, a recita, a refuza (ceva), a regreta, a revendica, a scorni, a testa "a da dispoziţii prin testament", a trasa, a trata, a urzi. [vi]
2.4.4.2. Verbe care nu pot forma discurs citant:
2.4.4.2.1. Cuprinde verbe ca:

a bate "a face o aluzie", a se căciuli, a cârcoti, a comenta, a contramanda, a crâcni, a-şi da asentimentul, a declina "a refuza să-şi asume o sarcină", a desluşi, a detalia, a dezvolta, a diagnostica, a glumi, a interveni "a face un demers în favoarea cuiva", a se încontra, a juca teatru, a jura, a se justifica, a se lansa, a-şi lăuda marfa, a se manifesta, a mistifica, a monologa, a născoci, a pertracta, a plusa, a predica, a profesa, a se pronunţa, a proscrie, a publica, a pune o vorbă, a radiodifuza, a răspica, a răstălmăci, a reformula, a reproba, a retracta, a riposta, a scăpa o vorbă, a schiţa, a sonda, a şopăi, a şuşoti, a tălmăci, a tâlcui, a traduce, a trece peste "a face o preteriţie", a veni (cu anumite fraze) .

Unele dintre verbele din 2.4.4.2.1. pot indica Auditorul:

- printr-un obiect direct: a achita, a acoperi, a anatemiza, a blagoslovi, a blama, a blestema, a boteza, a categorisi, a căftăni, a caterisi, a condamna, a contesta, a deplânge, a descânta, a dezaproba, a dezavua, a dezlega, a discredita, a disculpa, a ferici, a huli, incrimina, a inculpa, a înfiera, a îngâna, a judeca "a examina o persoană în calitate de judecător şi a da o hotărâre judiciară", a măscări, a medita "a da lecţii particulare", a numi, a osândi, a pârî, a pedepsi, a pomeni "a rosti numele cuiva în cadrul unui serviciu religios", a ponegri, a porecli, a preamări, a prepara "a da lecţii particulare", a probozi, a proslăvi, a răszice, a reclama, a recomanda, a recuza, a repudia, a respinge, a scuza, a stigmatiza, a struni, a şicana, a şugui, a trâmbiţa, a vitupera.
- printr-un obiect indirect: a atribui (în dativ); a se dezice (prepoziţional). [vii]

Verbele de sub 2.4.4.2.1. sunt o subclasă eterogenă semantic-sintactic-stilistic. Din punct de vedere semantic, acestea s-ar putea împărţi în:

a. verbe ca a analiza, a conveni, a convorbi, a delibera, a dezbate, a dialoga, a discuta, a flecări, a se întreţine, a se înţelege "a ajunge la o înţelegere", a negocia, a parlamenta, a plănui, a se socoti, a sporovăi, a toca, a unelti, a vorbi "a ajunge la o înţelegere", a se vorbi "a cădea la înţelegere", (precum şi a se consulta, a se tutui, a se sfătui) se construiesc adesea cu termeni ca împreună, amândoi, reciproc, unul cu celălalt, care denotă reciprocitatea sau asocierea (fiecare dintre locutori este pe rând emiţător şi receptor).

Apropiate acestora ca sens sunt verbele care denotă repetarea unei replici sau schimbul alternativ de roluri dintre emiţător şi receptor:
a bate la cap, a căina, a cicăli, a ciocăni, a interoga, a intervieva, a pisa, a pisălogi, a sâcâi, a toca, a tracasa.
Pentru unele, desfăşurarea acţiunii denotate de verb presupune absenţa persoanei care face obiectul discursului:
a bârfi, a cleveti, a conspira, a defăima, a denunţa, a unelti,

sau prezenţa facultativă a acesteia:

a anatemiza, a caterisi, a contesta, a critica, a demasca, a disculpa, a imita, a incrimina, a inculpa, a judeca "a examina o persoană în calitate de judecător şi a da o hotărâre judiciară", a maimuţări, a osândi, a parodia, a pedepsi, a pomeni, a recuza, a repudia, a respinge.

b. verbe ale citării autonimice:

a boteza, a chema, a numi, a porecli, a intitula.

c. verbe care denotă acţiuni prin care se reproduc nu numai vorbele, ci şi mişcările şi/sau mimica emiţătorului originar:

a imita, a îngâna, a maimuţări, a parodia.

d. verbe care desemnează efecte perlocuţionare:

a agasa, a alarma, a alerta, a amăgi, a ameţi, a consola, a convinge, a descâlci "a lămuri", a dezinforma, a enerva, a fermeca, a flata, a incita, a îmbărbăta, a încânta, a încredinţa, a încuraja, a înnebuni, a înşela, a linişti, a măguli, a manipula, a păcăli, a persuada, a prosti, a tâmpi, a vrăji. [viii]

După Gaulmyn 1987b, aceste verbe pot forma DN.

2.4.4.2.2.

Verbe care nu reproduc spusele ci redau doar concluzia la care s-a ajuns în urma unei anumite operaţii: Au ajuns la concluzia că etc.

a ajunge la concluzia, a calcula, a proba, a socoti ("a calcula"), a stabili.

2.4.5.

Verbe care nu sunt orientate nici spre Receptor, nici spre Auditor

2.4.5.1.

Verbe care nu sunt orientate spre Receptor sau Auditor, ci mai degrabă spre:

- enunţare:

a accentua, a declama, a elucida, a nuanţa, a număra "a enunţa pe rând un şir de numere", a omite, a psalmodia, a trece (de la o idee la alta) ;

- enunţarea unei formule:

a adera, a abjura, a revoca;

- referent:

a anticipa, a cârni, a se crampona, a deriva, a descifra, a da pe faţă, a depune mărturie, a denumi, a exemplifica, a glosa, a insera, a interpreta, a intitula, a notifica, a parafraza, a prefixa, a ratifica, a recapitula, a rectifica, a se referi, a rezuma, a subintitula, a sufixa;

- atitudinea Receptorului faţă de cele enunţate de către Emiţător:

a bate apa în piuă, a bate câmpii, a cotcodăci, a-şi da aere, a-şi da ifose, a se da în spectacol, a divaga, a exagera, a fabula, a face fasoane, a face figuri, a face fiţe, a face nazuri, a fantaza, a se fasoli, a fi cu gura mare, a gângăvi, a se izmeni, a înflori, a mâzgăli, a necheza, a se piţigăia, a se sclifosi, a stâlci.

2.4.5.2.

Pasivele reflexive discutate la 2.4.3.1.1.d., atunci când nu se construiesc cu obiect indirect. Aceste verbe nu pot cita direct nici iniţial şi nici final (* "Lucrările vor începe mâine", se spuse.); citează frecvent indirect (Se zice că nu va veni.) şi direct, în poziţie iniţială, cu cataforă (Ştii cum se zice: "Dacă dai, n-ai.") şi în metalimbaj (La noi se zice "curechi").

2.4.5.3.

Reflexivele impersonale ale unor verbe epistemice: Se ştie/se crede/ se presupune/se prognozează că ...; citează doar indirect;

2.4.5.4.

Construcţiile cu subiect nedeterminat, ca Spune la radio; citează doar indirect;

2.4.5.5. verbe sau locuţiuni verbale ca:

transpiră/răsuflă ştirea că; se zvoneşte că; circulă zvonul că; umblă vorba că [ix] ; a ieşi vorbe cuiva, a scoate vorbe cuiva; pot cita doar indirect. [x]




[i] A observa şi a preciza se pot construi cu sau fără obiect indirect, fapt care atrage schimbări în planul modalităţii pe care aceste verbe o explicitează: fără obiect indirect, ele explicitează constatarea sau opinia (modalităţi elocutive), iar cu obiect indirect - judecata, modalitate alocutivă: El observă ("făcu observaţia") că se întunecase foarte devreme. faţă de "Spunându-i odată ce rar e să găseşti pe cineva care să înveţe ca dânsa numai de plăcere, îmi observă că ea învăţa cu plăcere, dar de nevoie, ca să aibă o meserie." (Caragiale2: 117)

[ii] Unele dintre acestea, ca a murmura, apar folosite în DN atunci când au sensul "a spune, a vorbi", ca în "Ea fusese crescută la Geneva şi la Paris, de unde se întorsese în ţară la vârsta de şaisprezece ani cu mode şi apucături ce uimiseră şi făcuseră să se murmure." (Caragiale2 : 110)
[iii] A-i scăpa are o situaţie interesantă ca structură sintactică, valoare pragmatică şi roluri tematice: verbul este impersonal, Emiţătorul (obiect indirect în dativ) este lipsit de intenţie, deci este Sursă şi nu Agent, iar Receptorul nu este destinatarul ci destinatorul mesajului şi, în consecinţă, nu este lexicalizat; verbul nu citează decât direct; faţă de discursul citat apare doar în poziţie finală.

[iv] A şuiera poate accepta şi obiect indirect: ".", (îi) şuieră el.
[v] Fónagy face următoarele remarce în legătură cu discursul direct:
Indicii sintactici, ca şi cei prozodici, reflectă clar caracterul relativ slab al discursului citant (C), atunci când acesta este postpus discursului citat (c); în special în maghiară, C arată o mai mare independenţă atunci când este antepus. În C, ordinea cuvintelor este inversă atunci când este postpus (zise el şi niciodată el zise); acest lucru este văzut de către autor ca o consecinţă a plasării accentului emfatic pe c.
Faptul că postpunerea lui C implică un anumit comportament sintactic al verbului din C este mai evident în maghiară, în comparaţie cu franceza sau alte limbi indo-europene. Astfel, atunci când C este postpus:
a) "verbal prefixes are regulary separated from, and put behind, the verb: this implies a preceding topicalized verbal unit." (261);
b) verbele potenţial tranzitive din C postpus urmează întotdeauna conjugarea obiectivă: mondta "(asta) zise el", olvasta "(asta) citi el", gondolta "(asta) gândi el" (în ma-ghiară, verbul urmează conjugarea obiectivă dacă indică un obiect definit; or, un verb la conjugarea obiectivă, în absenţa unui obiect în C, arată faptul că discursul citat (c) este considerat ca obiect);
c) există o tendinţă marcată de a plasa în postpoziţie formele cu uz non-referenţial (de pildă /asonda/, forma slabă, deficitară semantic, a lui azt mondja "asta a spus el" sau úgymond, forma slabă, care nu poate apărea decât în postpoziţie, a lui úgy mondja "el zice aşa"); în maghiară este foarte clar contrastul dintre uzuri non-referenţiale, care implică apariţia verbului în poziţie medială sau finală, conjugarea obiectivă, topică inversă, pe de o parte, şi uzuri referenţiale, fapt care presupune conjugarea subiectivă şi topică normală, pe de alta.
Spre deosebire de maghiară, verbele de declaraţie tranzitive din franceză se pot dispensa de substantivul sau pronumele obiect; ele sunt satisfăcute de discursul citat în sine; în maghiară, însă, verbul de introducere apare întotdeauna însoţit de un pronume (ezt/azt mondta/suttogta/javasolta "el zise, şopti, propuse asta"), dacă este tranzitiv, sau de un adverb (így folytatta "el continuă aşa"), dacă este intranzitiv.

[vi] Dintre acestea, se pot construi cu obiect indirect: a adeveri, a certifica, a bălmăji, a debita, a descrie, a indica, a prezenta, a recita. Apariţia obiectului indirect este facultativă; verbele citate explicitează, cu sau fără obiect indirect, modalităţi elocutive.

[vii] În română există următoarele excepţii de la regula conform căreia verbele de comunicare indică Receptorul printr-un obiect indirect:
1. În grupa verbelor declarative orientate spre Receptor:
Verbe care formează discurs citant:
a. verbe care actualizează structura Receptor-Ţintă-obiect direct:
a) a învăţa (docēre, to teach); a întreba (dacă) .
b) a ameninţa, a anunţa, a asigura, a atenţiona, a autoriza, a avertiza, a informa, a invita, a îmbia, a încredinţa, a îndemna, a înştiinţa, a lămuri, a minţi, a pofti, a povăţui, a presa, a ruga, a sfătui.
Verbe care nu formează discurs citant:
a chestiona, a dezinforma, a instrui, a interoga, a interpela, a intervieva, a medita şi a prepara, ambele cu sensul "a da lecţii particulare", a pomeni "a aminti de cineva sau de ceva".
2. În grupa verbelor declarative orientate spre Auditor:
Verbe care formează discurs citant:
a. a declara, a spune, a arăta, a repeta nu se construiesc cu obiect indirect atunci când apar în structuri ca am spus/subliniat/afirmat/relevat adesea/întotdeauna/ frecvent/de nenumărate ori că;
b. toate verbele de la 2.4.4.1. b., c., d.
Verbe care nu formează discurs citant:
Toate verbele de aici care nu admit obiect sau care se construiesc cu obiect direct.
Concluzia este că, pentru limba română, nu se poate face afirmaţia tranşantă că "toate verbele care nu admit un astfel de obiect (un obiect indirect care trimite spre destinatar) sunt excluse din paradigma locutor/alocutor" (Banfield: 54)
[viii] Criteriul semantic este însă unul de importanţă secundară pentru subclasificarea verbelor declarative, deoarece verbe care aparţin aceluiaşi câmp semantic fac parte din subclase diferite dacă le considerăm ca verbe de declaraţie: a răspunde, a replica, a i-o reteza, a se amesteca, a întrerupe, a concluziona, a continua, a încheia sunt toate verbe fatice, dar, pe când primele trei indică Receptorul printr-un obiect indirect, celelalte sunt orientate spre Auditor şi nu pot cita decât direct şi final; a şopti, a striga, a mârâi, a murmura, a pufni sunt verbe care dau detalii asupra inflexiunii vocii, dar, pe când primele două indică Receptorul, celelalte nu o pot face etc. Semantismul verbelor de care ne ocupăm poate fi corelat însă cu prezenţa/absenţa proprietăţii de a cita. Astfel, trăsăturile semantice ale verbelor cuprinse în 2.4.4.2.1. ne arată de ce ele nu pot forma niciodată un discurs citant: pentru că obiectul lor este discursul şi nu o anumită replică. Tot astfel, semantismul verbelor de la 2.4.4.1.c. explică de ce ele pot raporta doar direct şi doar final: pentru că ele fac referire la circumstanţele în care are loc enunţarea.

[ix] Verbe cauzative în structura de adâncime: El făcu să circule zvonul→Circulă zvonul; vezi şi existenţa unor structuri paralele ca "După un an, sau după mai mulţi, moş Nichifor s-au răsuflat, la un păhar cu vin, cătră un prieten al său, despre întâmplarea din codrul Grumăzeştilor şi frica ce a tras giupâneasa Malca." (Creangă: 188; sublinierea mea) sau "Numai tu, să nu cumva te răsufli cuiva, ca să prindă el de veste." (Creangă: 13; sublinierea mea) şi "A răsuflat (ştirea) că.".


[x] În legătură cu proprietatea de a cita a verbelor declarative, putem face următoarele observaţii:
1.doar verbele din centrul dur al declarativelor (a zice, a spune, a scrie, a citi; a învăţa) pot cita direct (indiferent de poziţie), indirect şi narativ (cu completivă, cu complement, absolut); dintre declarativele orientate spre Auditor nu există nici unul care să aibă o atât de mare disponibilitate;
2. nu există verbe declarative personale care să îmbine calitatea de a cita doar direct şi iniţial cu aceea de a cita indirect:
- verbele personale care citează indirect, iar direct doar într-o singură poziţie, nu pot apărea decât în poziţie finală faţă de discursul direct;
- verbele impersonale care citează indirect, iar direct doar într-o singură poziţie, nu pot apărea decât în poziţie iniţială faţă de discursul direct.
3. verbele care au doar capacitatea de a cita doar direct sunt:
- dintre cele orientate spre Receptor, verbe care denotă faptul enunţării (a cuvânta, a glăsui, a grăi, a rosti, a vorbi "a se adresa cuiva"); sau verbe fatice (a replica, a i-o reteza);
- dintre cele orientate spre Auditor, verbe care denotă circumstanţele enunţării (a articula, a bolborosi, a bombăni, a exclama, a exploda, a se fandosi, a se făli, a gargarisi, a gâfâi, a grohăi, a se grozăvi, a horcăi, a lătra, a mârâi, a mormăi, a mugi, a murmura, a pufni, a sâsâi, a scheuna, a scrâşni, a susura, a şuiera, a zbiera) sau verbe fatice (a se amesteca, a se băga, a completa, a conchide, a concluziona, a continua, a insista, a interveni, a isprăvi, a izbucni, a începe, a încheia, a îngăima, a întâmpina, a întregi, a întrerupe, a para, a prinde glas, a rupe tăcerea, a-i scăpa, a schimba vorba, a sfârşi, a termina; putem include aici şi verbele care denotă cum anume se raportează locutorul la cele spuse de interlocutor: a consimţi, a se împotrivi, a se încăpăţâna, a încuviinţa, a se învoi, a protesta);
4. declarativele orientate spre Auditor care citează doar indirect sau direct final şi indirect sunt verbe epistemice:
a adeveri, a admite, a afirma, a aprecia, a argumenta, a aserta, a certifica, a consemna, a constata, a decide, a depune mărturie, a dezminţi, a face o observaţie/remarcă, a fi de acord, a fi de părere, a întări, a menţiona, a nega, a paria, a preconiza, a propovădui, a răspândi vestea/ştirea că, a reafirma, a scoate în relief, a specifica, a stipula, a tăgădui, a vehicula ştirea că, a observa, a opina, a postula, a preciza, a pretinde, a recunoaşte, a releva, a reliefa, a remarca, a sublinia, a sugera (că), a susţine .
5. formează discurs narativizat cu completivă construită cu cum verbele a citi, a scrie, a zice, a spune, a aminti, a arăta, a dezvălui, a explica, a raporta, a reaminti, a repeta, a învăţa. Cu excepţia lui a citi, sunt verbe asertive, iar posibilitatea de a forma discurs narativizat cu cum este o trăsătură a asertivelor. Nu toate asertivele citează narativ cu completivă (a se plânge, a striga, a anunţa, a asigura, a informa, a încredinţa, a înştiinţa, a minţi ), diferenţa dintre cele două serii citate aici fiind şi una de ordin semantic: în timp ce verbele din prima serie denotă performarea unui discurs, cele cuprinse în a doua au ca obiect o replică. A întreba construit cu adverbul cum raportează indirect o interogativă parţială.
6. există verbe care citează narativ şi selectează să: Mi-a sugerat/Mi-a dat de înţeles să plec.
7. există verbe care citează narativ cu că. Este vorba despre verbe care nu pot cita indirect, cuprinse la 2.4.3.2.5. (a demonstra, a dovedi, a face dovada) şi la 2.4.4.2.2. (a ajunge la concluzia, a calcula, a proba, a socoti, a stabili), la care îl putem adăuga pe a povesti, pentru care vezi nota de final 48.
8. există verbe care nu pot cita narativ: a propune, a se angaja, a făgădui, a promite; a invita, a îmbia, a îndemna, a pofti, a povăţui, a presa, a ruga, a sfătui; a autoriza, a soma.
Folosirea conectorului că nu este, aşadar, nici singura modalitate de a cita indirect (vezi verbul a întreba, care selectează dacă, vezi verbele de la 2.2.1.1.b, care selectează să, verbele de la 2.2.1.1.c, care selectează că/să) şi nici trăsătura distinctivă a citării indirecte (există verbe care citează narativ cu că).
Asta`i tot
Funda? :d