Cine?
voluntar poate fi oricine doreşte să se implice în acest proiect;
Când?
25 septembrie 2010;
Unde?
în proximitatea zonei în care locuiţi;
Cum?
în momentul în care se va finaliza „Harta deşeurilor", persoanelor de contact înscrise li se vor repartiza punctele pe care le vor curăţa alături de echipele lor;
voluntarii înregistraţi vor fi contactaţi înainte de ziua „Z" şi vor primi informaţii legate de punctul de întâlnire;
voluntarii se vor întâlni la data, ora şi locul convenite;
cei care deţin un mijloc de transport sunt încurajaţi să le aducă la acţiune; sunt în special binevenite maşinile cu remorcă;
voluntarii vor primi instrucţiuni pentru activitatea de curăţenie, pentru siguranţa proprie şi a colegilor, cât şi pentru situaţii de urgenţă; de asemenea, vor primi harta zonei respective, mănuşi şi saci;
voluntarii vor merge pe teren şi vor curăţa mormanele care le-au fost repartizate;
sacii cu deşeurile colectate vor fi transportaţi cu ajutorul voluntarilor într-un loc prestabilit, pentru a fi ridicaţi ulterior de maşinile companiilor de salubritate, co-incinerare, colectare selectivă sau ale altor parteneri atraşi în această acţiune; apoi vor fi transportaţi către destinaţiile finale (centre de colectare/sortare, reciclare şi/sau co-incinerare în fabricile de ciment şi, ca ultimă soluţie, la depozitele conforme sau autorizate).
party!
Este suficient sa citesti cu atentie ce scrie acolo, pe acest site! Pe data de 25 septembrie este o actiune generala pe tara de curatenie a mediului, fiecare la locul lui natal.Trebuie sa te inscri si in ziua cu pricina vei fi contactat de seful de grup si repartizat intr-o zona a orasului sau localitatii unde stai! Toate aceste amanunte le afli de pe situl pomenit de tine!
Da, un fel de Ziua curăţeniei.
Mai multe persoane se ''adună'' să cureţe ţara.
Da e un fel de zi a curateniei...pentru mai multe detalii si inscriere intra pe site si citeste acolo