Păi de ce un om atât de competent și valoros ca tine este "la mila altora?" Nu ziceai că se bat patronii pe tine și tu le dai peste nas la toți?
Nu am vorbit despre mine, după cum vezi și îți dai seama. Eu deja „urin*ez" pe aproape toți, doar prin întrebările pe care le pun!
Nu are cum. Doar eu pot face asta. Poate vor mai citi și patronii și vor înțelege, în sfârșit, de ce nu mai vine nimeni la muncă!
Cred că mai degrabă urinezi pe cracul propriilor pantaloni, dar ție ți se pare că urinezi pe patroni.
Cu siguranță, dar eu nu văd lucrurile chiar așa. Îmi permit să spun ce gândesc. Dacă nu mi-aș fi permis, probabil aș fi fost acum la mila unui „patronache". Dar, după cum se vede, am suficient curaj și libertate încât să-i privesc de sus — fără să mă tem de nimic.
Ai suficient "curaj și liberate" încât să fii un parazit al societății care trăiește pe banii părinților și care nu face nimic altceva decât să bată câmpii pe internet. Mai discutăm despre cât de curajos și liber ești când va trebui să-ți câștigi existența pe cont propriu.
Nu vom mai discuta nici atunci. Faptul că ești trezit nu înseamnă că ești un parazit, iar a fi parazit nu este o rușine. Consider că și patronii sunt tot paraziți — altfel și-ar pune ei salopeta, ar trece la muncă și ar rămâne și cu acei 3000 de lei în buzunar, pe care îi dau omului.
Îmi place de el că vrea să dea impresia că e calm, și pare un psihopat certificat.
Omul cred că a fost refuzat la o fabrică și nu poate trece peste, crede că toată lumea are ceva cu el. Noi am încercat să-l aducem cu picioarele pe pământ dar am eșuat de fiecare dată. Am mai spus și repet, unii oameni chiar sunt o cauză pierdută și nu ai ce face.
De fapt, din intrebarile imbecile pe care le pui, se vede clar ca altii s-au pisat pe tine, iar acum ai frustrari de copil imbecil.
ExplorândRealitateaCoruptă, nu te îngrijora de nimic; cei care i-au partea celor răi vor avea aceeași soartă ca a celor răi.
Când cei care te-au jignit vor fi dați de Dumnezeu în mâinile acelora care acum îi apără, cu rușine vor trece de partea ta. Ei acum o duc bine și se simt bine în lanțul de care sunt prinși. Dar viața omului nu este întotdeauna pe un pat de flori. Curând se vor vedea cu realitatea vieții acesteia; când anii de prosperitate vor fi înghițiți de anii de strâmtorare.
Pentru că ei se încred în salariile și în veniturile lor.
Dumnezeu știe ce este în inimile lor când oferă răspunsuri apăsătoare. Ei vorbesc rău despre tine; dar oare ei au oferit vreodată vreo vorbă bună cuiva? Eu le spun tuturor oamenilor ca ei să învețe să-și cultive un caracter amabil, și să renunțe la caracterul aspru cu care intră în contact cu toți oamenii. Toți oamenii să privească la Dumnezeu, și să învețe curtenia și amabilitatea, să dobândească mila și să învețe dreptatea lui Dumnezeu. Nimeni să nu se încreadă în veniturile lui sau în puterea sa, în funcția pe care o are; ci toți să-și formeze caractere pentru cer, măcar că cei mai mulți nu cred in Dumnezeu. Pentru că trăim, murim, și ce am realizat? Cu ce ne ajută la moarte toate realizările noastre? Caracterul nostru, simpatia noastră față de cei dați la o parte de societate, față de cei nedreptățiți, aceasta ne face, și doar acest lucru ne face să fim oameni. Nu religiozitatea, și nici bogăția nu ne face să fim oameni; ci caracterul nostru dobândit cu ajutorul lui Dumnezeu. Da, cu ajutorul lui Dumnezeu; pentru că dacă un leopard își poate schimba singur petele, atunci și noi singuri ne putem schimba caracterele. Dar așa ceva nu există.