Trebuie o informare și educație mult mai bună, combaterea dezinformării, depășirea fricii de a le oferi persoanelor lgbt drepturi( care e aceeași frică cea ținut femeile fără dreptul la vot sau la proprietate până în urmă cu câteva zeci de ani), încurajarea empatiei și deschiderii către idei moderne, pedepse mai aspre și puse în aplicare rapid pentru cei care propagă idei sau semne fasciste, naziste, extremiste. Condițiile de intrare în parlament trebuie sa fie mult mai riguroase, adică pentru un banal job ți se cere bacul, licența, un cazier curat și treci printr-o selecție măcar pe baza notelor, iar la conducerea țării avem oameni cu dosare penale și fără diplomă de bac. Oamenii de genul nici dacă ar vrea, nu au capacitatea de a distinge ce înseamnă extremismul și cât de mult rău poate produce o idee legionară și automat pot fi ușor de manipulat în favoarea extremiștilor. O măsură mai drastică dar eu cred necesară este desființarea partidelor care nu sunt pro-democratice și cred că au desființat la un moment dat un nou partid comunist și deci ar putea să facă asta și cu partidele ale căror lideri și membrii laudă pe Ceaușescu, pe Antonescu sau alți criminali.
Eu nu am nici bacul și nu pot sa invat deloc la nicio materie dar totuși nu suport candidații extremiști și nu vreau sa îi văd! Cred ca mai degrabă e simpatie fața de Ceaușescu
Asta pentru că tu nu ești prost, chiar dacă nu ai bacul și ai capacitatea de a face diferența dintre bine și rău. Și cu siguranță mulți știu ce înseamnă extremismul și aleg să sprijine idei totalitare și din cauza unor beneficii promise, aceștia fiind oamenii corupți, asemănători unor femei ușoare care se vând celui care dă mai mult.
Cunosc și eu oameni fără bac care știu că pro-rușii, naziștii, comuniștii sunt cele mai rele tipuri de persoane și nu merită votate, asta e o chestie banală ce ar trebui cunoscută de oricine cu bac sau fără. Cei care au bacul și tot spun că persoanele astea sunt bune, în eventualitatea în care nu au fost cumpărați, sunt mai proști decât cei fără școală care nu susțin așa ceva.
Nu ipotetic, ci istoric vorbind, mergi în perioada istorică 1919-1939 și vei vedea aceleași probleme ca în ziua de azi, aceeași discrepanță între bogați și săraci, dar mai ales ce s-a întâmplat când partidul lui Mussolini a fost votat, partidul lui Hitler.
Exact se va întâmpla și acum!
Problema este că evoluția tehnologică și industria apărării sunt la ani lumină ca evoluție față de armele de acum 90 de ani! Privește în Ucraina! Nu are avioane, nu are arme sofisticate, dar are drone, nenumărate drone cu ajutorul cărora a ținut la respect Rusia!
Deci, tactica de luptă, armele s-au schimbat, dar a rămas dorința omului de a face rău altui om!
Asa au ajuns la putere Hitler, Musolini, Franco si altii, inainte de cel de-al doilea razboi mondial.
Mai rău ca acu’ nu s-a pomenit, bre! Lumea e la capătul răbdărilor, caută salvare ca disperații, că s-a dus dracului echilibrul. Unu’ ia zeci de mii pensie de parc-ar fi fost rege, iar altul’, după o viață de muncă, nu prinde nici două mii de lei. Păi cum vine asta, mă? Asta-i dreptate? Asta-i țară?
Nu ar arăta prea bine. Tuturor le-ar fi restrânse drepturile și cel mai probabil ne-am putea lua adio de la alianțele economice, politice și militare care mențin Europa unită în prezent.
Înainte să îmi fac un rău personal șo să citesc comentariile vreau să spun că indiferent de ce structură folosesti tu oentru familie mulți copii vor rămâne fără părinții.
De ce?
Pentru că dacă tu decazi din drepturi familile formate din oameni de acelasi sex numărul orfaniilor va creste, fiind luați înapoi copii pe care acestia i-au adoptat. Iar sistemul va fi unul mult mai crunt.
În al doilea rând cel mai probabil rata sinucideri persoanelor trans va creste odată cu discriminarea față de acestea.
În al treilea rând mainfestările publlice LGBT vor fi pedepsite și probabil vor ajunge să îi bage la puscărie.
Și asta doar pentru persoanele LGBT pe care îi vor dori extirpați așa că nu îi va interesa dacă trăiesc sau nu atâta timp cât nivel de discriminare este maxim iar singura variantă pentru acestia este moartea sau puscăria.
Iar emigranți vor fi expuljați în țările de origine. Problema va fi că sunt mulți români plecați la muncă care dacă sunt trimisi acasă cu forța nu mai au ce munci.
Dacă ar fi după extremiști s-ar interzice schimbarea de sex și persoanele trans ar fi excluse din societate! Cum sa susții asa ceva?