| megatargaryen a întrebat:

Salutare, imi poate spune cineva Art. 220 din Codul Penal actualizat? Pe net il gasesc ba pe cel din 2003, ba pe cel din 2009. Multumesc anticipat!

2 răspunsuri:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

"ART. 220. Actul sexual cu un minor
  (1) Raportul sexual, actul sexual oral sau an.l, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau an.lă comise cu un minor cu vârsta între 14 şi 16 ani se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.
  (2) Fapta prevăzută la alin. (1), săvârşită asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 9 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
  (3) Fapta prevăzută la alin. (1), comisă de un major cu un minor cu vârsta între 16 şi 18 ani, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 9 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi dacă:
  a) minorul este membru de familie al majorului;
  b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze;
  c) fapta a pus în pericol viaţa minorului;
  d) a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
  (4) Fapta prevăzută la alin. (1) se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
  a) fapta a fost comisă de un membru de familie al minorului sau de o persoană care convieţuieşte cu acesta;
  b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze;
  c) fapta a pus în pericol viaţa minorului;
  d) a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
  e) făptuitorul a împlinit vârsta de 18 ani.
  (5) Fapta prevăzută la alin. (2) se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
  a) fapta a fost comisă de un membru de familie al minorului sau de o persoană care convieţuieşte cu acesta;
  b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze;
  c) fapta a pus în pericol viaţa minorului;
  d) a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
  e) făptuitorul a împlinit vârsta de 18 ani.
  (6) Faptele prevăzute la alin. (1) şi (2), precum şi la alin. (4) lit. e) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă nu depăşeşte 3 ani.
  (7) Tentativa la infracţiunile prevăzute la alin. (1)-(5) se pedepseşte."