De ce nu se mai face muzică așa bună ca între anii 2000 și 2012? Inainte de 2012 parcă simțeai muzica în tot corpul și îți genera anumite emoții și trăiri intense, mă refer la orice gen de muzică, dar mai ales muzică românească, cam după 2012 a început încet să apună muzica de calitate și acum foarte rar se mai face muzică frumoasă, dar chiar și muzică frumoasă din zilele noastre parcă nu mai e ca înainte. Acum aproape orice piesă asculți, nu te mai face să simți nimic, nu-ți mai trezește nicio emoție, nicio trăire, până nici marii artiști nu mai scot muzică de calitate?

A dispărut emoția, vocea nu mai transmite emoții fiindcă se folosește procedeul de a cânta în acut, cu vocea de cap și în falset. Asta este cea mai comună sesizare. De asemenea se dorește ceva de consum imediat și să fie pe bandă rulantă, adică nu se mai așteaptă ca să se facă un produs de calitate într-un timpul de concepție mai lung; trebuie să fie rezumat răspunsul: ca atare, fiindcă auditorul in general are aceste tendințe, asta se consideră în punerea de melodii. Deducția ar fi că publicul cu un gust mai elevat și care merge pe emoție e lăsat de izbeliște.

Ce spui tu e un sentiment foarte comun și chiar are câteva explicații:
Muzica din perioada 2000–2012 pare mult mai emoțională, iar asta se întâmplă din mai multe motive. În primul rând, este efectul nostalgiei – piesele de atunci le asociezi cu momente puternice din viață, iar creierul le percepe mai intense. După 2012, industria s-a schimbat radical: accentul a trecut pe piese scurte și comerciale, făcute pentru viralizare pe TikTok și streaming, nu pentru a transmite emoții profunde. În plus, mulți artiști consacrați și-au schimbat stilul ca să rămână relevanți, dar în felul acesta au pierdut o parte din autenticitatea și profunzimea care îi caracteriza. Muzica bună există și astăzi, dar e mai greu de găsit și se află mai mult în zone de nișă, nu în mainstream.