Dap, Reforma nu a fost progresista, a fost un fel de fundamentalism, cum ar fi salafiștii de azi.
Adica nu toti salafistii sunt radicali, dar au o interpretare fundamentalista a Coranului, in sensul lucrarii The Fundamentals. Majoritatea salafistilor nu sunt activi politic, dar au o etica fundamentalista.
https://en.wikipedia.org/wiki/The_Fundamentals
A ne pune învățători după poftele noastre, este de la diavolul.
Păcatul trebuie mustrat așa cum ne învață Biblia în toate paginile ei.
Iar neprihănirea nu se poate îmbina cu nelegiuirea. Dacă Satana poate lua forma unui înger de lumină, tot așa și păcatul poate îmbrăca forma neprihănirii. Dar asta nu înseamnă că Dumnezeu are vreo legătură cu o astfel de religiozitate. Babilonul din cartea Apocalipsei este o amestecătură profană între învățături religioase. Babilonul este femeia prostituată din cartea Apocalipsei, și este chiar fiara unde numărul numelui ei este 666.
Sfatul meu este ca să nu țineți partea celui rău și nu stați de partea fiarei ca să nu aveți aceeași soartă ca a ei. Căutați să fiți înțelepți, temători de Dumnezeu așa cum cere El, în păzirea tuturor poruncilor Lui și având aceeași credință în Dumnezeu așa cum a avut-o Domnul Isus în Tatăl nostru ceresc. Doar cei înțelepți vor identifica fiara și vor sta deoparte de ea ca să nu fie pedepsiți cu urgiile care vor cădea peste ea de la Dumnezeu. Inteligența nu este de niciun folos în lucrurile spirituale; ba încă este o piedică mare pentru intelectuali și pentru cei care se cred inteligenți.
Mateo10 întreabă:
Deniisa_Elena_1999 întreabă: