Imparatia lui Dumnezeu este inauntrul nostru.
Acum inteleg de ce ai ales acel username.
Nu-nțelegi, mă, eroticule... asta, ereticule, că Iisus e Tatăl și Tatăl e Iisus, dar Iisus e fiul Tatălui, deci Iisus e tatăl lui Iisus.
Și dacă luăm ce spune panteismul, Dumnezeu, adică Iisus, adică Duhul Sfânt, e tot și toate.
Deci Iisus a făcut sex cu Iisus ca să-l nască pe Iisus.
NU PRICEPI, IDIOTULE?!
Înțeleg că nu găsești amuzante lucrurile absurde.
Ceea ce e trist, pierzi mult haz din viață.
Și lipsa dovezilor și argumentelor => inexistenței acelui lucru. Cam așa funcționează, fiu al lui Adam. Și vorbesc strict de divinitățile TUTUROR religiilor. Încă n-am o siguranță certă în ce privește existența acestui "Dumnezeu", dar ar fi jignit (dacă ar putea fi jignit - vezi, iar absurd!, oh, I love it!) dacă l-ați compara cu vreun dictator care-și cere înfometat ofranda.
Existenta lui Dumnezeu nu sta numai prin semne si minuni, tu semeni ca fariseii si carturarii, vor mereu dovezi, trebuie sa ai o legatura stransa cu Dumnezeu sa-l simti, si pentru inceput putina credinta, Eu mi-am facut datoria ca crestin sa-ti spun aceste lucruri dar normal ca nu crezi avand in vedere ca nu ai avut o farama de religie in familie.
Groaznic, da vezi zeul evreu te arde vesnic ca nu-i esti sclav o viata si nu dai cotizatia de 10% la pocaiti si nu ajuti pe popa sa-si faca vila omul s-a apucat deja de fundatia ei pacatosule
Am ras cu lacrimi. Ha ha... Unde dai si unde crapa! Oare ce ai inteles tu din aceasta intrebare? Ha ha...
In primul rand rezolva problema de ortografie si apoi mai vorbim, vezi ca si-ar se crie corect
Un tată care consideră că fiul său ar trebui pedepsit veșnic în chinuri groaznice.