De ce oamenii uita de Dumnezeu cand sunt bine si se intorc la El la rau?

Pentru că așa e firea omului.

Eu am pus o intrebare simpla, nu am cerut explicarea Divinitatii.

Pentru ca omul se roaga la Creator numai cand are nevoie, uitand sa-i multumeasca si uitand sa se roage cand n-are nevoie.

Sincer eu am o parere, dar am vrut sa vad ce parere au si altii, iar daca tu vi cu alte intrebari nu am cum sa aflu respunsul tau.

Pentru ca asa au fost dresati, ce e rau e de la diavol/departarea de dumnezeu, astfel, cand omul da de rau, ceea ce e inevitabil, fuge incotro poate, doar sa scape, cand ii e bine uita de el pentru ca credinta e un plus inutil, e ca fularu' vara.

De ce nu toti fug sau se "intorc" la dumnezeu cand dau de rau si totusi trec peste probleme?

Este alegerea fiecarui om, fiecare fuge undeva, se retrage.

Pentru ca oamenii sunt fatarnici si face troc cu credinta.

Intrebarea era retorica, ideea era sa te puna pe ganduri.
Doar oamenii "dresati" cum ziceam fug la dumnezeu, altii stiu care e cauza si astfel pot cauta solutia corecta. Acea fuga nu iti rezolva problema, iti da doar confort psihic.

Fiindca am invatat sa profitam.Cred ca aproape oricine profita de parintii lui cerandu-le bani lingusindu-i, apoi isi vedede treaba lui.
Cam asa e si aici.

Dar se intampla sa fi in impas si atunci unde mai cauti daca stii care este solutia dar nu e buna

S-o crezi tu! Nu ai ales tu. Ai fost dresat de mic sa fi dependent de o fiinta superioara tie. Fara ea, tu te simti pierdut, neputincios, mic si neinsemat. Nu ai incredere in tine, asa ca alegi calea usoara (rogi divinitatea sa te ajute). Si cred ca ti-am raspuns si la intrebare. Asa au fost conditionati de cand s-au nascut, de catre bunici, parinti, scoala...

Pentru ca Dumnezeu doreste bani.

De cine ai fost dresat, eu ce tin minte ca mama mea imi zicea ca Dumnezeu e bun si are grija de mine nu ca ma va ajuta in ceva anume, si incet am inceput sa simt prezenta Lui in viata mea si cum am crescut mi-am dat seama unde a intervenit.

CIIIZAS! Pai si eu ce am zis ba frate? Pe de alta parte, de autosugestie si efectul placebo ai auzit?

Http://maicasiluana.blogspot.ro/.......html.asta o puteai face si singur/a.

Probabil din cauza că puţini oameni sunt statornici în viziunile lor cu privire la viaţă ceea ce-i face vulnerabili la schimbări. Atunci când li-e bine se consideră ei înşişi Dumnezeu, iar când li-e rău şi se simt neputincioşi în faţa unei situaţii şi nu ar fi împotrivă să existe o forţă Superioară care să le vină în ajutor.
Biblia vorbeşte despre astfel de oameni lipsiti de adevărata credinţă fiind ca "valul mării împins de vânt şi purtat încoace şi-ncolo". (Iacov 1:6)

Din nou simplu... MENTALITATEA UNUI OM! gen:
Mi-e bine, sunt fericit/a imi traiesc viata!
Mi-e rau! Ajutor!
Este evident, ce intrebare.

Mersi de rasp, evident sau nu, daca ai citit rasp celorlalti

Scuze daca am suparat cu ceva dar mie una mi se pare evident, daca ai alta parere nu e treaba mea.

LIPSA DE CULTURA SI VOINTA CA SA IESI LA LIMAN CU PROPRIILE PUTERI.crezand ca al de sus teajuta ampingandu-te de la spate.

Cum stii care e solutia, dar nu e buna? Solutie inseamna rezolvare "buna". Daca stii cum functioneaza creierul si lumea, o sa gasesti solutia, si nu in fuga la dumnezeu, pentru ca el n-o sa mai existe pentru tine.

Ii foarte usor sa fii ateu/agnostic/necredincios cand iti merge bine in viata, dar foarte dificil atunci cand esti pe patul de moarte. (Nu este un citat personal, nu mi-l atribui, dar din pacate nu imi amintesc sursa).

Nu intelegi ce inseamna sa fii ateu. Inseamna sa stii ca nu exista zei (ma refer la cei care au fost indoctrinati religios de mici), asa cum tu stii ca Afrodita nu exista. Stii ca ea e ceva cu iubirea, daca ai un necaz, ea te-ar ajuta, dar daca nu exista, te rogi ei?

Uite, problema din punct de vedere psihologic ii foarte delicata, si anume, din urmatoarele motive, daca totusi ai avut perioade in viata ta, sa zic de oscilatie, ai fost credincios de mic ( nu ai fost neaparat crestin, vorbim de orice fel de credinta), si ai ales sa ai alte convingeri mai tarziu (nu neaparat ateu, nu neaparat agnostic, nu neaparat ai ales sa fi necredincios, desi ai fost una din astea), alegem momentul in care ai devenit ateu, si mai exact, vreau sa o spun matematic asa, (ai trait 70 de ani, primii 40 de ani ai fost credincios, 30, ai fost necredincios), problema se pune, cred eu daca exista ceva, nu atunci cand totul iti merge bine, cu mici necazuri, se intampla, dar atunci cand propria ta viata ii in pericol, cand toate legile fizicii tot ce exista in jurul tau par doar o gluma proasta, cand stii ca, ce ai rezolvat ca ai fost liber de obligatii, si de toate prejudecatile, atata timp, si poate nu ai rezolvat nimic, poate ai gresit, atunci ii foarte greu sa iti impui punctul de vedere tie insuti, la asta ma refer. Nu conteaza daca ii vorba de zeul cresti, sau zeul x... intrebarea se pune zic eu asa, exista cineva sau nu?

Iarta-ma ca am scris atat, am incercat sa ma exprim cat mai bine, si mai scurt, sa ne putem intelege, sper sa ai chef sa citesti tot.

Am citit mai mult de atat, asa ca no problem.

Stiu ca exista persoane care spun ca nu cred in dumnezeu pentru ca nu li s-a indeplinit o dorinta, sau mai multe, ei sunt cei care la necaz o sa revina la vechea credinta, cei care au cautat suficient, s-au convins ca tot zeii din toate credintele oamenilor sunt doar inventii ale acestora, ei simt fata de dumnezeu ce simti tu fata de Afrodita, ca tot ziceam de ea, asa ca oricat de mare ar fi necazul, stiu ca rugatul e inutil. Daca exista cineva, sigur nu sta sa iti asculte nemultumirile. Eu spun ca nu exista.

Da, iti respect convingerea, dar daca imi permiti, as vrea sa strang putin cercul, sa vorbim mai la obiect, eu sunt crestin, tu esti atee, eu nu devin ateu pentru ca :
- ma tem;
- nu ma satisface emotional, moral;
- nu am destule cunostinte din orice domeniu stiintific incat sa pot analiza orice teorie care explica una sau alta, si sa spun, este corecta sau nu, stiu ca pot gresi, cel mai probabil, si de asemenea, in complexitatea universului in care ne aflam, ceea ce ne prezinta ei ar putea fi un caz izolat care ''functioneaza'', nu am incredere in ei, stiu ca nu pot intelege singur, raman la mijloc, ce fac?
- ramane teama, vesnicia nu-i o gluma, dar stim cu totii ca exista, chiar daca, te-ai stins in ea, nu mai existi, sau avem cealalta extrema.
- sunt niste imperimente psihologice care pur si simplu te tortureaza, ca sa poti trece peste ele, ai nevoie de o strategie inselatoare, cu toate astea, ii dau foarte mare dreptate lui F.M. Dostoievski (Lupta dintre credinta si indoiala pentru un om constient este atat de grea incat i-ar fi de 1000 de ori mai usor sa-si puna strangul la gat), ii foarte greu, si trecand peste acestea fara suparare, este foarte greu sa o faci daca analizezi totul obiectiv, trebuie sa sari peste eu cred ca trebuie sa fie un pic de eh, lasa, un pic de nepasare, sincer.
Asa ca te intreb, tu cum treci peste asta (peste team asta)?, nu iti pun la indoiala convingerile, stiu ca rascolesc un subiect discutat pe TPU, de cand ii lumea, si nu incerc sa te conving pe tine de existenta lui Dumnezeu, in realitate incerc sa ma conving pe mine insumi de opus.

"- ramane teama, vesnicia nu-i o gluma, dar stim cu totii ca exista, chiar daca, te-ai stins in ea, nu mai existi, sau avem cealalta extrema." - pai chiar daca tu crezi ca exista viata vesnica, asta nu inseamna ca intr-adevar exista.
Nu ma tem de moarte, iar iadul nu are cum sa existe. Ma temeam de diavol, de vraji, de blesteme, de pedeapsa cea cu 7 urmasi, ma gandeam ca n-o sa am copii ca cine stie ce au facut stra stra... bunicii mei si "pica" pe ei. Sincer? Nu pot sa spun exact cum am trecut la ateism, inainte eram crestina, si nu doar cu numele, ar fi mai multe, si daca ma intrebi peste un timp, ti-as spune altceva, o sa zici ca mint, dar nu, doar ca au fost mai multe lucruri, printre care, cel mai important, descoperirea autosugestiei (efectul placebo, sau inversul lui), apoi mi-am creat o imagine a creierului, astfel mi-am raspuns la intrebarile "exista suflet? ce e constiinta?", mi-am dat seama ca nu exista, si constiinta e doar energia pe care o folosesc neuronii pentru a comunica intre ei, cand creierul moare, acea energie dispare.

Ii interesant, in primul rand ceea ce spui, si ii ok, dar un lucru ma uimeste, adica ma fascineaza, bun, daca excludem toate astea (moralitate care ii bagata pe gat cu ajutorul fricii), daca salvam lumea de asta si le oferim speranta, cum te raportezi tu la lumea din exterior?, cum intelegi ierarhia atunci?, Cine ii stapan pe cine?, si cine face dreptate?, pur si simplu, ma infricoseaza, si in acelasi timp ma fascineaza cealalta posibilitate (cand zic de dreptatea fara Dumnezeu, nu ma refer ca intr-o lume care crede in Dumnezeu, el ar face dreptatea), iarta-ma daca te retin la povesti, sunt curios pe acest subiect iar tu il iei in serios, daca vrei, poti sa nu mai raspunzi si ii ok, lasam pe alta data. Mersii pentru discutie si intelegere pana acum!

Hei, relax, cat timp vorbesti frumos, nu ma deranjeaza sa iti raspund.

App, moralitate exista si fara dumnezeu. Oamenii au neuroni oglinda, de aceea daca te lasi dus, o sa raspunzi binelui cu bine si raului cu rau. Probabil acei neuroni sunt responsabili de existenta empatiei (punerea in locul posibilei victime), astfel poti sa iti dai seama ce e bine si ce e rau.

Nu trebuie sa oferi speranta, cunoasterea lipseste.
"cum te raportezi tu la lumea din exterior?" - ca atee stiu ca toti aveam 2 instincte primare, cel de supravietuire si cel de reproducere, daca intelegi asta, o sa te intelegi si o sa intelegi lumea.
Ierarhia? E aceeasi, cel care munceste mai mult, sau isi da silinta mai mult, urca tot mai mult spre varful piramidei. Nimeni n-o sa faca dreptate, pentru ca nu exista acel cineva. Vezi dreptate in lume? Eu nu. Lumea e cruda, dar asta e realitatea.
Nu stiu cat de satisfacator e raspunsul.