Iisus Hristos le-a spus vechilor evrei: "Dacă nu veţi vedea semne şi minuni, nu veţi crede." - Ioan 4, 48
Intrebarea mea este cu ce suntem noi, cei de azi, mai prejos decat evreii de altadata, incat sa nu mai avem nevoie de aratari si de vindecari minunate? Nu intreb provocator ci cu buna intentie acelui care vrea sa creada, daca ar gasi si alte resorturi in afara de textul scriptural, de scrierile patristice si chiar de teologia ortodoxa contemporana? Ati avut parte de aratari de sfinti sau de ingeri, de vindecari minunate si inexplicabile stiintific, de dovezi "strivitoare" ca Dumnezeu exista?

Maestre, nu am citat gresit ci versetul este preluat din editia sinodala a Bibliei Ortodoxe! Poti verifica aici: https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=35&cap=4
Dar nu neg ca Iisus ii mustra pe unii evrei care erau slabi in credinta, situatie care este foarte comuna si azi, cel putin in cazul meu, marturisesc! Stiu ca am ajuns oarecum ridicol precum vechii evrei care-i cereau lui Iisus "semn din cer", iar El le oferea "doar" semnul lui Iona, insa atunci cand nu exista niciun feedback la rugaciuni si necazurile te coplesesc, credinta se clatina, slabeste sau chiar dispare! Ma tem ca umblatul meu doar prin rugaciune, nu si prin vedere, sa nu fie doar o amagire. Unora slabanogi in credinta, nu le-ar strica o minune, desi ar putea fi inselati. Pana si dracul mentine o anumita ambiguitate, in sensul ca pe unii ii face sa nu creada nici macar in existenta lui si sa ramana atei.
Eu nu mai regasesc credinta nici in studiu, in scrieri apoftegmatice si vieti de sfinti, ca sunt urbani sau anahoreti. Sunteti un fericit, daca prin filosofie, care este stiinta intrebarilor, ati ajuns la religia corecta! Ce filosof v-a adus la Ortodoxie?

Răspunde

Raportează

Evaluează

Mă gândeam eu că s-ar putea să fie Sinodala, dar n-am verificat. În versiunea Anania e mai clar. Eu pe aia o folosesc mai mult. Iar dpdv a credinței, depinde ce înțelegi prin credință. Într-o situație similară sunt și eu. Mi-am răcit singur relația cu Dumnezeu și nici rugăciuni nu-mi vine să fac din cauza deznădejdii. Mă refer la rugăciuni specifice pentru ce vreau, nu cele generale de iertare, milă și slavă. Dpdv a existenței lui Dumnezeu nimic n-o să mă convingă vreodată că Dumnezeu nu există. M-ai întrebat ce filozof, n-am un filozof anume. Mă refeream mai degrabă la metafizica de bază și la înțelegerea profundă și logică a gândirii în general. Datorită filozofiei am ajuns convins că Dumnezeu există și că ateismul este o absurditate ce se contrazice singur. Asta nu-i o problemă pentru mine dar depărtarea de Dumnezeu e totuși reală din păcate. Uite că te poți depărta de Dumnezeu și când ești convins că există. Deci da, nu știu dacă la existența lui Dumnezeu te-ai referit sau doar la o răcorire a relației cu El cum e în cazul meu. În rest nu știu dacă am un sfat. Singurul sfat care îmi vine în minte acum e să încerci pe cât posibil să petreci cât mai mult timp cu oamenii. Imperios necesar, găsește o comunitate și petrece-ți timpul cât mai mult cu el. Multe răni vor fi vindecate de timpul petrecut cu ceilați. Mântuirea noastră o ascunde Dumnezeu în omul de lângă de noi. Asta bineînțeles pe lângă citit psalmi, rugăciuni ("Doamne ajută necredinței mele"), citit din Scriptură, post, sfat cu duhovnicul, etc. Pe asta le știi deja oricum.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Da, aceasta este si starea mea, de deznadejde! Si la mine nu-i vorba doar de o racire fata de Dumnezeu, ci de o alunecare inapoi in necredinta sau in ateismul nemilitant, in care niciun silogism sau argument sau vreo istorie a gandirii ma mai poate incredinta sau imi mai poate reda nadejdea. Fiindca asta inteleg eu prin credinta, nadejde si incredere in Dumnezeu. Apostolul Pavel dadea in Epistolele lui o definitie credintei: "Incredintarea celor nadajduite, dovedirea lucrurilor celor nevazute". Dar ma intreb, fara sa-l judec cumva, daca el ar fi avut aceeasi incredintare sau daca nu ar fi ramas acelasi Saul fara Revelatia de pe drumul Damascului. De ce nu avem fiecare sansa unei revelatii pe drumul Damascului, care este aceasta existenta limitata si chinuitoare pentru unii? Macar am avea cu Cine sa ne certam, macar am avea sansa unei imprecatii, daca nu mai suntem capabili de nicio rugaciune? isi permitea oare Ap. Pavel sa inalte laude catre Dumnezeu, chiar avand picioarele prinse in butuci, aruncat in fundul temnitei, doar pentru ca Il cunoscuse personal pe Hristos Dumnezeu, care i-a spus aievea: "Indrazneste, Pavele, si nu te teme!"? Stiu ca nu am dreptul sa fiu invidios pe Ap. Pavel, fiindca nu am primit bataile si prigoanele lui, pentru marele har pe care l-a primit. Nu as fi niciodata capabil de moartea lui martirica!

Răspunde

Raportează

Evaluează

Am înțeles. În orice caz sfatul meu rămâne să-ți găsești o comunitate, prieteni, oameni cu care să-ți petreci timpul și sper să te ajute Dumnezeu să treci peste asta.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Multumesc pentru ca mi-ai raspuns si ca m-ai sfatuit! Nu sunt singur, dar nedumerirea mea ramane in privinta absentei unei revelatii personale, dincolo de carti, dincolo de predici, dincolo de logica, care pana la urma este omeneasca, preaomeneasca adica failibila. Existenta lui Dumnezeu ramane cel putin pentru mine inca incerta, desi mi-aduc aminte de un sfat pe care l-am citit intr-o carte a lui Steinhardt, ca sa traim ca si cum (als ob) am crede in Dumnezeu.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Poate greșesc, dar în opinia mea tu ai o problemă personală în viață, poate te-ai rugat la Dumnezeu s-o rezolve sau măcar să te ajute să reziști cu răbdare, asta nu s-a întamplat și acum ești descurajat. Nu de alta, dar sunt mici șanse să ai așa o criză de credință și în rest totul să fie bine în viața ta. De obicei oamenii care o duc bine nici nu-și pun prea multe întrebări. Ce vreau să zic e că nu e o problemă rațională, e o problemă emoțională. Care trebuie rezolvată cumva.

Răspunde

Raportează

Evaluează