O minte care caută să-L măsoare pe Dumnezeu cu compasul este ca un prunc ce vrea să cuprindă marea într-o coajă de nucă; se poate oare ca tocmai această prea mare iscusință a noastră să fie barieră în calea mântuirii?

De ce ai vrea sa fii mantuit? Sa petrec eternitatea cu rudele in rai suna opusul a ceva placut, abia le rabd pe majoritatea pe pamamt.

NU! Daca esti mereu atent la ce vrea Dumnezeu si ce este placut inaintea lui...

Bine ca nu mai scrii romane cu citate din Biblie! Ce folosești? Gemini, Chatgpt?

Acolo nu vor mai fi certuri si nici neintelegeri! Acolo toti sunt perfectiunea intruchipata, nu exista nici urma de rau! Deci in concluzie acolo nu vei mai simtii asa nici tu si nici nimeni care ajunge acolo ci o iubire fara margini pentru toti care sunt acolo!

Aha. Deci nu o sa mai am liber arbitru si o sa fiu obligat sa simt pozitiv. Un motiv in plus sa nu vreau sa ajung acolo.

Nu o sa fi obligat de nimeni ci pur si simplu asa vei fi tu, asa va fi caracterul tau, nu vei mai stii de rautate!

Nu, nu se poate. Din contra, bariera din calea mantuirii e tocmai nerenuntarea la idoli, sau daca vrei, ne-masurarea lui Dumnezeu cu compasul.

Intreg vechiul testament e bazat pe ideea ca omul trebuie sa renunte la idoli.

Idolul apare atunci cand omul isi rupe o parte din propriile sale convingeri si le proiecteaza in afara lui, intr-un obiect de obicei, caruia i se supune. Omul face idolul din el insusi, dar apoi se inchina la el ca si cum ar fi ceva superior.

Deci cu alte cuvinte, cand iti creezi un idol, fie el si Dumnezeu, tu renunti la a gandi. Renunti la propria judecata si responsabilitate. Nu mai esti responsabil sa decizi ce e bine si ce e rau, ci doar urmezi niste reguli.

Asadar, concluzia aici, care se leaga de intrebarea ta, e ca fix renuntarea la a gandi si ideea asta de "complexitatea lumii e prea mare pentru mine sa o inteleg/doar Dumnezeu o poate intelege" e fix ceea ce il impiedica pe om sa se mantuiasca.

Mantuirea in sine, in perspectiva mea, poate exista doar atunci cand umanitatea poate deveni morala, fara Dumnezeu. Cat timp intreaga ta viata e guvernata de ideea de reguli divine, pedeapsa divina, de cineva care te urmareste, te ajuta, te pedepseste, te judeca, nu poti atinge iubirea absoluta a aproapelui. Pentru ca iubirea absoluta e cea care nu tine cont de nimic, e cea pe care o simti fara sa castigi ceva.

Daca mantuirea inseamna o anume transcendenta, nivelul acesta al iubirii trebuie atins, in viziunea mea, pentru a transcende. Dar probabil ideea de transcendenta nu e oricum valida. Ca raiul descris in biblie si nemurirea, pot fi ambele atinse aici, pe pamant. Cat timp nu ne autodistrugem pentru ca ne lipseste fix aceasta iubire a aproapelui de care am vorbit.

Lipsa raului si a suferintei e lipsa liberului arbitru. Intreaga notiune de bine nu mai are sens, in rai. Binele exista doar cand exista raul. Deci e imposibil sa zici ca in rai va fi bine, daca nu va exista rau.

Ok, daca zici tu, atunci asa sa fie...

Bun argument, bravo! Ai castigat si de data asta. E clar ca stii ce vorbesti.