Cand ma uit inapoi si ma gandesc ca in perioada mea de "glorie" crestina imi doream pe cineva care sa creada neaparat in dzeu, vad in ce naivitate traiam... era iluzia mea. O credeam reala.
--Imi spuneam mie insami ca niciodata nu voi dori un partener ateu, ma durea cand auzeam ca unele persoane sunt atee, mi-era mila de ele ca nu cred in ceva, ca nu cred in dzeu.
Acum am iesit din iluzia aia si nu-mi pare rau.
--Ma gandeam si credeam ca cineva credincios nu ar insela si ar fi sincer.dar greseam, stii?
Poate numai cei pocaiti sau cei fanatici religios pot fi asa cum descrii tu in pilda...dar totusi omul e OM.
Nu se va schimba niciodata.
Poate ca ai dreptate, dar eu vreau ca sotia mea sa fie credincioasa, iar pe copii mei ii voi invata sa creada in Dumnezeu. E mai usor si mai frumos asa. Fiecare isi alege calea singur. Sper sa-ti fie la fel de bine in continuare cum iti este acum.