Și în acest secol deja coruptibil de noul val de boli psihice (schizofrenia, depresia, anxietatea, psihoza) și neurologice și de deteriorarea creierului precum bolile Alzheimer, Parkinson, Demența și chiar Scleroza Multiplă ș.a. ce ar trebui să facem în viețile noastre și așa scurte pentru a nu cădea pe panta acestor boli?

Cum ne putem păstra luciditatea și acuitatea mentală într-o lume și așa nenorocită, meschină, grea și perversă?

Întreb toate aceste lucruri, deoarece văd cât se chinuie bunica mea cu aceste boli și cum luciditatea îi este afectată și tulburată tot mai mult pe zi ce trece și știu că, aceste boli sunt și genetice și îmi este tare teamă să nu le dezvolt și eu.
Deci ce aș putea face ca să nu cad și eu pradă acestor "cancere" acestor nenorocite de boli?

Bolile astea au existat dintotdeauna dar nu prea se stia de ele. Iti recomand sa vezi filmul "o minte sclipitoare", e foarte frumos.
Daca ai in familie cazuri de boli psihice incearca sa faci activitati care sa-ti stimuleze creierul, sa inveti constant ceva nou, sa faci niste cursuri, sa citesti, orice. Cat despre altfel de boli, incearca sa ai si tu un stil de viata cat de cat sanatos, fara vicii gen alcool sau fumat. Sa fumezi e cel mai rau lucru pe care il poti face organismului tau, nici nu ai idee cat de mult afecteaza pe toate planurile.

Bolile de rang psihiatric au și o componentă genetică, prin urmare cred că ar trebui să ne facem analize să vedem dacă avem risc crescut.

Apoi, pot fi declanșate de traume (vilouri, bullying, război ș.a.), așa că ar fi bine să te ferești de oameni dubioși.

Dar dacă ești diagnosticat cu o asemenea afecțiune, trebuie mers la psihiatru și luat unele pirule prescrise.


Multă sănătate!

Bolile astea pe lângă o componenta " genetica " sunt si rezultatul stilului de viata si anturajului! Dacă un copil are in familie persoane negativiste, autoritare care impun un stil de viata rigid bazat pe concepte religioase sau morale mult depășite șansa de a cădea pe panta ia sunt MARI! La fel cu anturajul! Oameni care iau in ras sau critica fără fundament orice activitate care lor nu li se pare atractiva sau aducătoare de €€€€ bani! Trebuie creat un SCUT împotriva unor asemenea comportamente ca altfel omul se imbiba si el cu frustrarile altora!

Pe langa factorul ereditar, contribuie si stresul la aceste boli. Au existat mereu, doar ca pe de o parte... odata cu progresele din medicina, longevitatea oamenilor a crescut si nu au murit de multe alte boli, pana sa apuce sa faca Alzheimer, Parkinson, sau dementa, care de obicei se fac la varstnici, iar pe de alta parte, s-a si pus accentul pe ele si s-au studiat mai mult ca in secolele trecute. Daca reusesti sa elimini stresul, poate ca scad sansele sa faci

Deci să-mi pun creierul la contribuție, zici... cred că am mai auzit de acest stil de viață. De altfel cam bolile neurologice se spune că apar tot din atrofierea creierului... dar gândește-te și că stau izolată într-o cutie de chibrituri, adică apartament și mă confrunt și cu anxietatea socială + agorafobie deci nici nu se prea pune ideea de ieșit în oraș.
Iar păduri nu am, natură nu am, decât 2 parcuri și orașul, dar toate cam sunt pline de betoane, nu prea am natură de aia naturală. Păduri 0 pe aici prin Sud-Estul României.
Și de casă plâng de ani de zile că doresc una, la țară undeva departe de agitația și gălăgia orașului, unde aș avea propria-mi pădure amazoniană, dar nu am bani, nici după ce am job cu un salariu ok, tot nu-mi permit de o casă cu teren. Nici chiar ca și credit de ar fi, deoarece casele în prezent sunt de la 3 mild în sus, iar banca nu mi-ar acorda acest credit la salariul meu.
Deci sunt obligată să accept ori închisoarea numită casă și știu că izolarea de natură chiar duce la aceste boli neurologice sau ar mai fi varianta 2 ca să ies printre betoane și să mă mai simt și anxioasă pe deasupra, dar la fel tot 0 natură pentru că la oraș ai numai betoane și ciment, dar hărmălaie și multă agitație.

Eu zic ca prea se romantizeaza viata la tara. La tara e ok dar doar pentru vacanta. Daca stai la tara si faci naveta la oras e un cosmar. Nu e nici de viitor mai ales daca ai copii pentru ca cele mai bune scoli sunt in oras, cele mai multe activitati sunt in oras. In plus cand stai la curte munca nu se termina niciodata pentru ca atat casa cat si curtea trebuie intretinute. Eu am stat toata viata la curte dar mereu mi-am dorit sa stau la oras la bloc

Nu ai de unde sti ce va fi cand vei ajunge la varsta ei.
Asta e viața.

Sa mananci sanatos, sa dormi sanatos, sa inveti, sa socilizezi, sa faci sport si sa sa-ti iei un job care sa te tina ocupata dar totodata oferindu-ti un venit cu care sa traiesti si sa te bucuri de viata.

Bolile psihice si fizice netratate au evoluat, de aceea bunica ta a ajuns atat de rau, dar asta nu se mosteneste mai ales daca esti constineta ca nu vrei sa ajungi ca bunica-ta, mergand din timp la analize medicale si urmand o viata sanatoasa, plina numai de mancare sanatoasa si sport.

Sper că nu ești PufulețiGratis nu o să mă cert cu PufulețiGratis pe tema asta. ) Fiecare cu gustul ei. )

Eu una vreau la țară pentru exact ce spui tu, ROMANTIZAREA ei. Eu nu aș munci never la țară. Nu aș fi proastă ca de aia să stau la țară. Oricum în secolul 21, haideți să fim serioși, nimic nu se mai face la țară. Tocmai de aia industria mâncării e toată, chair și agricultura automatizată. Deci nu aș munci.
Mi-aș face totul ca la oraș, un gazon sau chiar beton, cu o grădină undeva în spatele casei, ceva pomi și o iarbă pe care o tai o dată, maxim de 2 ori pe an, eventual când am nervi și vreau să mă detașez prin ceva muncă fizică. Eu am fobie de câini, deci nici câini nu mi-aș lua, că mi-ar fi prea frică să intru la ei să rânesc și să le dau mâncare. Un pichinez cel mult, pe care l-aș ține undeva pe un hol noaptea și ziua doar afară, o pisică pe care o las ca la țară, să mănânce doar șoarecii pe care-i prinde ea, și cel mult când am mai mulți bani, îi cumpăr ceva pateu de ăla de pisici ) iar în casă mi-aș ține doar papagalii că de ei nu mă pot dezlipi )
Apoi aș munci doar la o curățenie în casă și un măturat poate de beton, acolo unde aș avea o mini grădină, dar mai rar, undeva la săptămână sau la lună, oricum mai bate vântul deci va mătura vântul și grădina aia.

Și în rest cam atât.
Cât de copii, eu nu am, însă și dacă aș avea, eu una i-aș crește exact ca pe mine, izolați de ochii lumii și în liniștea rurarului, nu în gălăgia și depravarea urbanului. Evident că nu i-aș ține cu forța, vor să se distreze, să plece când vor în oraș, cine-i ține?! Dar mie una să nu-mi aducă pe nimeni în casă, căci eu una nu doresc să'i văd cu cineva cu care ar lega o relație frumoasă la prima vedere, dar care când le e lumea mai dragă, i-ar putea trăda.
Dacă o fac și doresc să se infiltreze în grupuri și găști, să o facă, dar asumat și pe cont propriu și să sufere singuri atunci când așa zișii lor prieteni, pe care-i credeau prieteni, îi vor bârfi, umili, răni sau mna, ferească Dumnezeu să fie altele mai grave, drogări, jefuiri, răpiri și altele.
Pe mine să nu mă implice în dramele lor sentimentale, am eu destule de ale mele.
Eu dacă aș avea copii, așa i-aș crește. Liberi până la capăt, dar asumați. Adică exact așa cum m-a crescut și pe mine mama mea. Mi-a dat libertate deplină, nu mi-a interzis niciodată nimic, dar nici nu m-a ascultat prea mult atunci când am suferit. Mi-a zis din start, dacă ai vrut prieteni, acum ia și suferă, ba chiar mi-a și subliniat că ea nu a suferit niciodată din cauza asta că nu a avut prieteni niciodată și nu știe ce înseamnă asta.
Deci tocmai de aceea, eu i-aș ține mai izolați pe copiii mei, iar dacă ei cresc și doresc alt drum, îi las liberi să încerce și să aleagă ce drum vor, dar să-și asume dacă au ales un drum mai sociabil, dar mai nociv.
Deci nu știu de ce ție ți se pare tristă viața la țară, dar eu una, așa privesc lucrurile legst de viața la țară. Aș fi doar eu cu gândurile mele, aș fi ca la oraș, dar cu propriul perimetru și de natură. Ceva ce la bloc nu pot avea. Pentru că exact cum spuneam, perimetrul ăla de natură, la oraș, din păcste trebuie să-l împart și cu alții și mie lucrul acesta nu-mi place. Mai ales atunci când vreau să rămân cu gândurile mele și să privesc în gol. Nu pot și nici nu mă simt confortabil să fac asta, spre exemplu, într-o piață publică sau un parc public iar ca să ies doar la orele când nu ar fi nimeni pe afară, ar fi doar orele de dimineață, însă atunci nu mă trezesc și dacă o mai fac, este doar pe grabă pentru a merge la work, iar dacă ar fi în orele de noapte (adta mai făveam) e ok, uneori, dar îmi risc pielea ieșind, să zicem la 11, 12 noaptea, femeie singură în parc. Deocamdată nu m-a atacat nimeni, dar nu se știe niciodată când o voi păți. Deci mă expun la un rsic destul de mare, doar pentru a-mi face pasiunea de a sta cu mintea în gol. Și tot aici ar mai fi încă un motiv, pe lângă frică, de a ieși noaptea de una singură, ca femeie, zic.
Mă gândesc că lumea nu privește cu aceiași ochi bărbații singuri ce bântuie noaptea prin oraș comparativ cu o femeie care bântuie de una singură prin oraș, în miez de noapte.
O femeie singură, ce merge de una singură noaptea prin oraș, va fi privită ca o CU*VĂ, ce stă știi tu unde și așteaptă clienți pe străzi. Asta va fi mereu diferența între noi femeile și bărbații. Ei au dreptul să iasă la orice oră cu mândrie, eu am și eu dreptul meu de a face ce vreau cu viața mea, dar cu un preț. Cu prețul de rămâne forever uneori, mai ales în orașele micuțe, unde toți se cam cunosc cu toți, cu eticheta "Cu^viștina aia care stă noaptea pe stradă."
Deci ia, uite, cum din start eu la oraș sunt limitată de a face, multe din lucrurile pe care le-aș putea face în intimitatea mea, pe un petic de pământ la țară, că mna, exact cum ai zis și tu, nu aș dori să muncesc și atunci nu-mi trebuie cine știe ce pământ, eu una mă mulțumesc dacă aș avea un petic de pământ cam cât un living de ăsta de apartament sau o cameră de garsonieră. Iar casa poate fi la fel cam cât un apartament de ăsta cu un 3, 4 camere, deși dacă aș fi singură, m-aș mulțumi și cu doar o cameră sau un living exact ca o garsonieră + o bucătărie, o baie și acolo un colț de hol și cam atât.
Deci eu una cam așa aș privi viața la țară dar aș fi mai safe, nu m-aș mai expune la pericolul de a umbla nopțile pe străzi, deși și la țară dacș mi-ar fi frică să ies în propria grădină, să zicem poate după un 11, 12 noaptea ) aș lua măcar o pușcă sau un spray lacrimongen sau niște arme albe măcar, mna, în caz de orice, deși tot va fi mai safe decât într-un parc, cât de stigmatizare, cel mult acolo, poate voi părea o nebună pentru vecinii de lângă, dacă spre exemplu aș ieși la 12 noaptea prin grădină și da, poate dacă aș da și drumu la o muzică mai tare dar în rest nu m-ar mai acuza nimeni că aș fi bitc&es, doar că ies în grădina mea.
Deci nu știu de ce ție nu-ți place la țară chiar mă intrigi, că spui asta, însă eu una tot nu reușesc, poate în afară de frică, să găsesc alt motiv negativ pentru că stăm la țară. Cum spuneam, dacă există toate acele criterii îndeplinite, baie în casă, bucătărie cu apă sau măcar o chiuvetă acolo, o scurgere ca să-ți poți face baie liniștit și o budă funcțională, un boiler că eu una nu prea fac baie, am nevoie de presiunea aia a dușului, deși și dacă nu mi-aș permite, e ok și o sobă sau un aragaz și aș încălzi apa pe aragaz, nici nu ar fi nevoie de butelie acum, că îmi pot cumpăra aragaz și cuptor pe curent, deși și o butelie să o ai în casă, în caz de orice, nu ar fi prea rău și în cazul meu că-mi e frică, aș adăuga grilaje de alea de fier ca pe la apartamentele de la parter, dar atât pe geamuri, cât și pe ușă, altfel eu una nu aș rezista psihologic și emoțional. Și o mini grădină cu beton și cel mult niște pomi fructiferi sau pomi ce să nu necesite nici prea mare îngrijire, dar doar cât să mă simt ca în pădure și să simt mireasma aia a naturii.
Și evident și să ai permis e indicat, dar și să fie prin satul cel mai aproape de oraș, că așa, da, atunci nu are rost să fii departe de oraș, ca să nu te poți duce când vrei tu în oraș sau și mai rău, să fii nevoit să dai prea mulți bani pe benzină sau gaz.
Deși cel mai perfect este dacă poți avea atât casă la țară, cum spuneam, ca să te duci când vrei tu acolo, și apartament la oraș, unde să stai, mai ales noaptea când dormi, iar acolo la țară să te duci doar când vrei să te deconectezi sau să stai tu singur cu gândurile tale, bine deși și aici e o problemă, că de obicei oamenii ăștia solitari și care vor să stea cu gândurile lor, fiind așa din născare, ei cam mereu vor să stea singuri și se pierd prin gânduri, așa că, mereu ai sta la țară mai mult decât la oraș. Însă pentru mine ar fi fost ok, dacă aș fi avut această posibilitate să pot avea și o căsuță la țară, pentru că m-aș fi dus zilnic, probabil sau când aveam zile mai libere și mă duceam așa pe seară, apoi pe la 12, 1 noaptea, dacă mă prindea frica, urcam repede la mașină și reveneam la bloc să dorm. Dar cum spuneam, numai dacă ai avea casa în satele cele mai apropiate de orașul unde stai( ca să nu mai spun că și o casă în oraș sau spre periferia orașului, unde ar fi mai liniște, ar fi frumos) și doar dacă faci doar o jum de oră pe drum. Altfel, da, e cum spui tu, nu ar merita efortul de a te plimba de la o casă la alta, deoarece tu în loc să ai timp tu cu tine și să stai și tu câteva ore bune pe gânduri sau pe visare, tu ai fi numai pe drum și în mașină.