| MMP2000RO a întrebat:

Salutare!
Sunt băiat, am 23 de ani și mă numesc Mircea.
Recent mi-a venit ideea de a merge la urolog și să îi cer să mă opereze în vederea sterilizării masculine. Adică vreau să trec prin operația de vasectomie.
Fiind asexual și aromantic, virgin, fără nicio relație vreodată și pe deasupra perfect împăcat cu mine însumi și bucuros chiar că sunt așa, m-am gândit că nu mai am nevoie deloc de testicule, că tot n-am ce face cu ele. Problema e că vasectomia e doar o procedură chirurgicală de sterilizare, vă las aici definiția cea mai scurtă cu putință (luată de pe site-ul spitalului privat unde îmi doresc să mi se facă operația și unde voi vorbi cu un urolog - e vorba de un spital Medicover) :

Vasectomia sau sterilizarea masculina
Vasectomia sau sterilizarea masculina constituie o procedura chirurgicala potential reversibila, care implica sectionarea sau sigilarea canalelor deferente, ce asigura transportul spermatozoizilor de la testicule catre penis in timpul ejacularii.


Ei bine, eu aș dori să mi se facă castrare exact cum se face la masculii de animale de către medicii veterinari, adică vreau neapărat să mi se îndepărteze cu totul testiculele, nu doar să fiu sterilizat și atât.
Problema e că pe net nu am găsit nicăieri vreo informație despre castrarea la bărbați ca act medical.
Îmi puteți spune unde aș putea face așa ceva? Oare să îi spun urologului că mi-o doresc și să-i cer să mă castreze, în loc să-mi facă vasectomie? Credeți că ar accepta? Sunt dispus să plătesc oricât pentru așa ceva, banii nu sunt o problemă.
Mă puteți ajuta oferindu-mi mai multe informații despre castrarea la oameni și trimițându-mi și ceva link-uri cu informații serioase și utile de pe net, în acest sens?
Ar fi super dacă ar vedea și un doctor - user TPU postarea asta! Știu că este un doctor doctorandus pe aici!
Vă mulțumesc!

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
Răspuns Câştigător
| Mosotti a răspuns:

Medicul te va trimite de urgenta fie la psiholog fie la psihiatru fie la amandoi.
Eu inteleg ce simti dar am zis, nu o sa te ajute nimeni nici la privat nici nicaieri.

Problema e ca, cam ai dreptate, in general dorinta de cuplare vine de la dorinta ssexuala, cu cat dorinta sexuala e mai mica, cu atata nu mai doresti sa te cuplezi.
Iar ai dreptate, nu toti sunt facuti pentru un cuplu care...si asa cam e de cacao cuplatul asta, femeia si barbatu is asa de diferiti ca greu se cam inteleg dupa ce trece vraja dragostei.
De aia se zice aia cu casatoria si butoiul de rahat, e generalizata treaba la majoritatea.

Asa ca pe undeva esti norocos, faci ce vrei, nu ai obligatii si nimic.

39 răspunsuri:
| Konstantinos99 a răspuns (pentru Mosotti):

Democratie,nu zic dar am vrut sa intelegi care e relatia ce rezista si persista si in relarivitate sa iti aduc aminte de familia pana in sec 19 in, care nu exista notiunea de democratie pe la noi si in care nimeni nu se plangea de despartiri, cu exceptii ce se rezolvau repede prin sateni, mitropolie, voievod si cine mai era la condicere...
Alegerile trebuie asumate si intelese consecintele.

| Mosotti a răspuns (pentru Konstantinos99):

Lasa tu ce era acum enspe mii de ani, eu zic acum.
Nu e nici o consecinta, daca alegem ca nu vrem copii, asta e, ne e bine asa.
Cine alege sa aiba copii, iar e f bine pentru ei.
O zici ca si cum daca nu vrem copii ajungem la spanzuratoare, ca si cum facem ceva rau.

| Konstantinos99 a răspuns (pentru Mosotti):

O spun, ca nu are un fundament, nu are un scop e ca si cum faci un pod drept dar uiti sa legi cele doua maluri si pe deasupra doar betonezi baza, rezista dar nu mult! Inca o data poti sa ai o relatie moderna cu, consecintele actuale sau una traditionala cu consecintele bine cunoscute tu alegi.

| Konstantinos99 a răspuns (pentru Mosotti):

Si sa stii ca orice cuvant, actiune ca sa nu zic fosta relatie schimba viata celorlalti in bine sau in rau totul in, raport cu tine.Toti murim, si scuze daca nu poti sa vezi cate moaste avem adica oameni neputeziti.Ca sa nu iti doresc sa participi la, o inmormantare a unui om nespovedit toata viata care are o fata intunecoasa si miroase in mai putin de 24 de ore si unul care a mers cat s-a putut la slujbe si spovedit care are un zambet, si pana in 3 zile sau chiar, mai, mult nu emana nici un miros. Oare de ce? Mai gandeste-te...

| Mosotti a răspuns (pentru Konstantinos99):

Sa raspund si la mesajul precedent, care consecinte? O zici de parca e ceva rau ca si consecinta.

Spovedit nepsovedit e tot aia, tot in pamant ajunge. Zambet poate avea, depinde cand a murit cum au ramas muschii fetei, cu mirosul depinde iar de situatie, in ce stadiu de putrefactie era.
Desi se scot organele adica imbalsamare, dar poate mirosu si ce a mai ramas.

| Konstantinos99 a răspuns (pentru Mosotti):

De la gropari, la dascali la preoti toti vad acelasi lucru din totdeauna. Muschii nu raman contractati ei sunt relaxati,omul are o fizionomie neutra nu poate zambii singur,sau sa stea suparat chiar inegrit. Daca chiar vrei sa te convingi, sa vezi cu ochii tai raiul sau iadul,se poate,dar asta trebuie sa discuti cu un preot induhovnicit, sa faci o,curatie totala, si daca din toata inima iti doresti, crede-ma ca o sa vezi cum au vazut si altii. Chiar am auzit povestit de la un apropiat cu efectiv l-a luat ingerul de mana si la dus sa vada iadul, pentru ca altfel nu poti sa il vezi viu.Tu crezi ca sunt povesti, dar un om care se roaga se deosebeste, de unul fara rugaciune in suflet si de 2000 de ani oamenii se roaga pentru ei, pentru apropiati si pentru intreaga lume. Eu insumi iti spun cand m-am rugat asa copilareste din toata inima da doamnee ceva, te impolor si s-a intamplat 100% spre, binele meu si daca era ceva rau nu s-a intamplat m-a ofticam si am primit raspunsul, faceam dosar penal in una din cazuri.Omul credincios nu e doborat de nimic, e nemuritor sufleteste, are credinta in calea lui.Si mie mi e frica de moarte de pilda dar nu de moarte in sine ci de raspunsul dat de cel de, sus rai si iad. Mie mi se pare ca lumea in loc sa evolueze se transforma in larve, relatia femeie barbat e depasita, putem fi si un obiect daca asa vrem Haha Tu prin preocuparea ta, intrebarea ta se vede ca ai o scanteie acolo intelegi ca e ceva in regula, de acord! Dar urmeazati calea, visurile cu credinta dragoste inconjoarate cu oameni iubitori cu credinta si dragoste.

| Konstantinos99 a răspuns (pentru Mosotti):

In neregula*

| Mosotti a răspuns (pentru Konstantinos99):

Eu nu-s cu religia deci nu am treaba, sunt destui credinciosi bolnavi cobza, deci e vrajeala si aia cu credinta.

Eu urmez ce simt eu sa urmez, nu ce zice ala, ala sau religia sau altii.
Mie nu mi-e frica de moarte ca stiu ca in momentul cand mor nu mai stiu nimic si gata, lasa-l pe cel de sus ca nu zice nimic.

Dar daca tu crezi si iti face bine asta, foarte bine.

| GavrilMusca a răspuns:

Se poate face, sunt destui medici urologi dispusi sa te castreze la cerere daca esti hotarit sa o faci!

Întrebări similare