Cu cât suntem mai unici,cu atât suntem mai singuri? Cum ajungi la starea de singurătate totală?
Poți fii în mijlocul mulțimii,dar să te simți într-o pustietate totală,o pustietate mult superioară pustietății lăuntrice,acolo unde propria frecvență nu rezonează în nici un fel cu a celorlalți indivizi din mulțimea respectivă?
Avem nevoie de singurătate,sau depinde de temperamentul fiecărei persoane în parte?
Avem nevoie de mai multă singurătate pentru auto-cunoaștere,pentru a se putea realiza un dialog,o întâlnire cu tine însuți? Dacă întrecem limita singurătății,se ajunge la auto-deconectarea existențială? Este singurătatea un spațiu necesar al omului?
Încercați să cuprindeți fiecare idee în parte,într-un argument, dacă se poate.
Nu,ci cu atat mai nebuni, in ochii celor multi.Te astepti sa iesi din mediocritate, asteapta-te sa fii aratat de nebun.La singuratate totala n-ajungi nici daca esti ala care a scris Codex Cigas, Reclusus ii spune, care s-a inchis 25 de ani intr-o chilie de 2 pe 2, sa scrie.Si nici daca incerci sa te detasezi total de lume.Ca si atunci, tot cu spiritul lumii de care incerci sa te detasezi esti. Daca ai vazut The Skin I Live In, ai sa intelegi ce vreau sa zic.Lumea e un invelis pentru toti.Nu esti singur nicaieri, nici in ganduri, nici in fapta.Esti tu cu lumea.Sau cu lumile, daca iti place sa despici firul in patru. Mijlocul multimii nu e caracterizat de pustietate, ci de vacuitate.Ei, asta-i alta chestie.Vacuitate si fatuitate, mai exact.Si mult zgomot non-necesar al bipedelor sociale, da' mai nou, par o imitatie proasta de sociopati.Nu e vorba de frecventele pe care indivizii se afla, ci de planurile lor.Si nu ma refer la idealuri; e ca la geometria in spatiu, chiar daca doua linii se intalnesc intr-un anume punct, nu-i neaparat sa aiba acelasi sens.
Primul moment in care incepem sa avem nevoie de singuratate, este atunci cand lumea incepe sa dezamageasca si nu mai corespunde idealismului personal.Cand esti multumit de cei din jur, nu vrei singuratate, ci exact inversul.Dar daca esti multumit de cei din jur, sunt trei variante.Unu, esti mediocru.Doi,esti naiv.Trei,esti nebun, pe filiera negativa si distructiva.Singuratatea nu e singura cale spre auto-cunoastere, dar e cea mai sigura si cea mai complexa.Nu se intrece nicio limita a singuratatii, ci doar pari mai nebun.Nu c-ar fi un lucru rau.Singuratatea este un spatiu necesar, doar daca esti realist-pesimist.Nu este un spatiu necesar, daca nu ai asteptari, daca nu cauti si preferi sa ai o cutie, la ai carei pereti sa te uiti, si sa spui ca privesti imensitatea lumii.
Dumnezău te saluta.
Răspunde
Nu mai am ce să spun, bun răspuns.
Mă voi uita și la The Skin I Live In.
Eu eram 95 la sută sigur că ești Dumnezău 
Apropo, de ce ți-ai făcut un alt cont? Dacă nu te superi...
Răspunde
"Nu esti singur nicaieri, nici in ganduri, nici in fapta.Esti tu cu lumea" sau "lumea e asa cum e si eu sunt la fel ca lumea"
Mai legionare chiar ma intrebam pe unde bantui, mare ti-e puterea Dumnezău, sub nasul nostru si sa nu te vedem.
Totusi,cu toate ca merita sa glorificam singuratatea,nu pare cateodata a fi,nu doar deconectare,ci un fel de moarte? Nu de alta,dar m-a lovit in dimineata asta un fragment dintr-o carte : "Dupa atatia ani petrecuti in moarte,regretul dupa lumea celor vii era atat de acut,nevoia de societatea atat de chinuitoare si atat de ingrozitoare apropierea celeilalte morti in sanul mortii,incat ajunsese sa-l iubeasca pe cel mai crancen dusman al sau."
Si-am facut o paralela intre singuratate,unde tot detaliul e concentrat pe individualitate, si moarte, unde nu exista altceva decat individualitate, daca nu pui majuscula si o transformi intr-o stare generalista, dezastruoasa a oamenilor.No,si m-a lovit o intrebare...Nu cumva,un anume volum de insingurare,de solitudine (cartea de unde e scos citatul de "Cien Anos de Soledad) te va inmuia intr-un asemenea hal,incat sa fie inmuiata componenta meschina a omului,prin deconectarea continua ce-o prezinta singuratatea? Cumva,daca te izolezi suficient,printr-o moarte din aia metaforica,atunci cand pui capat procesului de izolare,esti cumva,nou,intr-o lume noua, ale carei dedesubturi nu le cunosti.
Da, am baut azi-noapte, in caz ca se intreaba cineva!
Dumnezău a ajuns la saturatie, nu mai aveam ce sa fac cu el.S-a savarsit.Plus ca Decrepit e mai reprezentativ decat un zeu decrepit, pervertit.
PS : Chiar toata lumea are parul mai ordonat ca al meu? Damn!
Câteodată,mă consider a fi doar un corp ambulant,fără suflet,animat doar de sforile societății din care fac parte.
Să iubești realitatea este un privilegiu pe care mulți îl au,dar pe care puțini îl descoperă în adevarata lui esență.Eu am aruncat la gunoi acest privilegiu,din scârbă pentru umanitate,fiindcă toți îl au,și toți își bat joc de el.
Singurătatea este refugiul meu, numai acolo îmi regăsesc sufletul, care zace, adormit, în lacrimi de sânge.Sunt conservat în suferință,dar de cele mai multe ori,nici eu nu mai știu ce înseamnă suferință,și ce înseamnă euforie, cu adevărat. Poate că eu zâmbesc numai prin suferință, poate că sursa mea de euforie este reprezentată de singurătatea mea, de gândurile mele negativiste, pesimiste.Sunt optimist, doar prin simplitatea gândirii mele. Când mă refer la simplitate, vreau să spun că viața nu mi se pare a fi ceva prețios, sunt doar plumb ruginit vopsit în straie de primăvară...
Daca nu l-ai si sters, n-ai facut nimic.I double dare you!
Mai trebuie si altadata, il pastrez pentru posteritate, raspunsurile si replicile memorabile, c-au fost destule.Ow, yeah!
Ordonare:
După relevanţă
"E greu să trăieşti printre oameni, findcă-i greu să taci."
"Orice singurătate-i un păcat. Aşa grăieşte turma."
(Friedrich Nietzsche în Aşa grăit-a Zarathustra)
Răspunde
Ca să adaug și eu niște citate de-ale lui Cioran
"Începi sa stii ce e singuratatea atunci cand auzi tacerea."
"Singuratatea nu te invata ca esti singur, ci singurul."
Am stat si m-am uitat si, sincer, ma crucesc sa constat ca se vorbeste doar teoretic, fara nici o experienta.
Asta e, hârcioage, nu toți avem școala vieții ca dumitale...
Nu avem de unde stii si ghici ca cei care aleg sa-si scrie parerile la o anumita categorie de pe acest site vorbesc in stiinta sau nestiinta de cauza. Fiecare e liber sa scrie ce doreste si doar din punctul lui de vedere. Poate fi un exercitiu pentru cei care se bazeaza doar pe teoretic in postarile lor sau poate ajuta la o anticipare in modul teoretic a situatiei atunci cand ne lovim cu adevarat de ea. Nu e nimic rau in asta, fiecare de la mic la mare trebuie sa dezbata pentru ca asta ne caracterizeaza pe noi, oamenii, sa dezbatem, sa ne impartim parerile cu ceilalti chiar daca ele nu sunt identice si tot asa...Nu vad de ce ar trebui sa ne crucim...
Iti daudreptate, nu comentez nimic...
... 
Nu trebuie, am intentionat sa ajunga la tine parerea mea si atat.
Păi se cruceste Liza29, ca-ci se apropie de poarta vesniciei si trebuie să de-a cu subsemnatul, asa că, acum face antrenamente la cruci să dea bine acolo.
Cruci gantere marca Iisus Hristos ediție limitată
Singuratatea poate fi benefica. Ia ganditi-va cat ar beneficia Romania daca Basescu s-ar retrage undeva singur, in singuratate.
Da si nu...in primul rand depinde de individ de cum esti facut dar intr adevar daca stai sa te gandesti de cand te nasti u esti intr o continua relatie cu societatea-.asa ca zic ca nu strica sa ti iei o pauza cand poti si sa incerci sa te cunosti mai bine pe tine u oricum o sa fii in continuare in rel cu societatea prin faptul ca esti viu esti om traiesti pe terra etc dar nu o sa fii atat de aproape de altul ca tine ori de ceva ce misca ce e viu(asta din perceptia noastra) ca e viata si pe clanta usii daca stai sa te gandesti is bacterii etc...nu exista limite ci doar modul si capacitatea de a percepe un anumit context intr un anumit moment
Un om are nevoie si de o intalnire cu propia persoana ca sa-si insiruie gandurile linistit, dar nu are nevoie de singuratate totala ca sa zic asa.Te poti simti in pustiu si in mijlocul multimii caci depinde de firea omului.Nu cred ca este o limita a singuratatii cred ca omul stie cand trebuie sa iasa la suprafata, se poate ajunge la o stare de singuratate extrema dar atunci omul trebuie sa stie ce e de facut. Orice om are nevoie de momente doar cu el insuti.
La chestia cu unici, eu sunt de altă părre.
Nu ştiu dacă este vreo cineva unic 100%. şi aici nu mă refer la micile particularităţi, că aşa poţi considera şi un câine unic faţă de ceiallţi, sau un peste unic faţă de ceilalţi.
Iar singurătatea depinde de fiecare în parte. Sunt unii pentru care propriile gânduri sunt o companie mult mai plăcută şi interesantă decât prezenţa unei persoane, iar alţii depind cu totul de atenţia celor din jur. În sensul că ar fi un chin pentru ei să facă ceva singur mai mult timp şi să nu interactioneze cu lumea. E o chestie de obişnuinţă şi de cât de bine te simţi în prezenţa celorlalţi.
Singuratatea n-ar trebui să aibă limite. Sau mai bine zis, un om n-ar trebui să-şi impună vreo limită, că asta îl face limitat.
"Poți fii în mijlocul mulțimii, dar să te simți într-o pustietate totală, o pustietate mult superioară pustietății lăuntrice, acolo unde propria frecvență nu rezonează în nici un fel cu a celorlalți indivizi din mulțimea respectivă?"
Azi am fost intr-un mall(asa cica-i cool sa-i zici) si desi eram inconjurat de o multime de oameni nici macar nu simteam ca as fi in acelasi oras cu ei.
""Avem nevoie de singurătate, sau depinde de temperamentul fiecărei persoane în parte?""
Da.Indiferent de temperament, nevoia de singuratate isi va face intr-un anumit moment al vietii aparitia. Poate doar pentru o scurta perioada, insa cu siguranta va aparea.
""Avem nevoie de mai multă singurătate pentru auto-cunoaștere, pentru a se putea realiza un dialog, o întâlnire cu tine însuți?""
Da.
Nu vei putea niciodata sa te cunosti daca vei fi intr-o continua incercare de a-i cunoaste pe ceilalti.
Stimate domn, in primul rand, ca sa nu uit, iti recomand sa nu mai accepti sa fii abuzat de diferiti indivizi care-ti intuneca gandurile si iti provoaca aceste stari de "ragaiala cerebrala". Frustrarea si izolarea pe care o impartasiti dvs. cu mare patos e o alegere care va priveste. Nu pot sa inteleg de ce va incapatanati sa concepeti niste texte atat de ermetice incat va dati singur cu capul de ele fara a le gasi o explicatie.
Nu ar fi mai bine sa scoateti capul pe fereastra si sa observati ca sunteti intr-o societate?(sic) Ce surpriza, nu? N-ar fi mai bine sa va asumati rolul in societate si sa nu mai cautati niste raspunsuri aberante la niste intrebari nascute in momentele dvs. de masturbare?
Nu de alta, dar daca multi ne aflam in singuratate, atunci cum mai suntem unici cand avem cel putin un lucru in comun/asemanator?
Stimate domn, va recomand o duminica frumoasa si sper sa va puneti ordine in ganduri si sa incetati cu aceste texte, nu de alta, dar va afecteaza psihic si cu siguranta n-ati observat, dar societatea e plina de nebuni.
Numai bine! Minte(creier) limpede.
Și? Nimic interesant? Doar psihologie de doi bani?
Să încetez cu aceste texte? Ești cumva vreun admin care îmi interzice asta?
Răspunde la întrebare, că doar nu am menționat că am nevoie de un consult psihologic. Știu că nu sunt normal din punct de vedere psihic, dar asta mă privește numai pe mine.
In loc de "Cioran" ar trebui sa treci - CIOLAN.
Nu de alta, dar faci de ras numele Cioran.
Ce argument plauzibil.Hai,ia un 10, să-ți treacă frustrarea.
În fine, las copilăriile în seama ta, tu știi să te descurci mai bine cu ele.Salut.
Exista oameni care iși plimba singuratea prin lume și oameni care duc lumea in singuratatea lor.Cei singurateci, in muțenia lor vad și simt lucrurile in același timp mai șters, dar și mai patrunzator decat cei ce traiesc in mijlocul mulțimii.Gandurile le sunt mai grele, mai ciudate și intotdeauna au un iz de tristețe.Imgini și constatari ce ar putea fi ușor indepartate cu o privire,un zambet sau un schimb de pareri,capata in tacere proporții, se adancesc, se prefac in eveniment, in aventura, in sentiment.Singuratatea da naștere originalitații, frumuseții indraznețe și stranii, creaza de multe ori arta.Nu-i singur cine este singur, ci cel care se simte singur.
Imi place singuratatea, chiar și cand sunt singura pentru ca nu tac stau de vorba cu mine.Nu ma voi simți singura, doar atunci cand nu mai am ce sa-mi spun.
Atenție insa.Cand nu mai ești nici macar cu tine insuți, singuratatea devenind deplina, genereaza absurdul, falsul, disproporționalul și nepermisul.
Vezi sa nu zici d-astea prin liceu c-o sa-ti iei cam multa bataie
de ce nu poti sa fii si tu ca restul pustanilor de varsta ta, sa te droghezi, sa te arunci de la balcon pentru fete, etc...
Hai bre,dă-o-ncolo de treabă, că avem dreptul la libera exprimare.Și oricum, n-am cu cine discuta în liceu pe astfel de subiecte, pot vorbi cu pereții, atât.
De ce ar fi asa si nu diferit? Si de ce si-ar lua bataie de la colegi pentru ca ceea ce crede e diferit de ceea ce cred ei?
Si Terente a venit cu sfaturi pioase.
Da,eu cred ca cu cat suntem mai unici cu atat suntem mai singuri, pentru ca orice gandire\fapt care nu este la fel cu a majoritatii este considerata ciudata, deci esti inlaturat, sau in orice caz, asa te simti, simti ca nu te pot intelege ceilalti.Cioran,ar trebui sa stii asta foarte bine.
Este necesara singuratatea? Eu cred ca da, ai nevoie de momente in care sa fii singur, sa-ti faci ordine in ganduri.
Cum ajungi la singuratatea totala? Atunci cand nu va mai exista cel putin 1 persoana sa te inteleaga, macar partial.
Poate trebuie sa ai mereu o directie si forta spre a nu te demoraliza, altfel ideile de singuratate buna si concretul ne duc asa de departe de noi incat sa nu stim cine suntem.la prima vedere niste astenici
Deci tu consideri că singurătatea este un factor negativ în viața unui om?
Cum privești singurătatea? Ca fiind o stare de conservare sufletească, ca o stagnare lăuntrică? Explică.
asa ar trebui sa fie, sa nu intampini nicio dificultate.dar nu poti face nimic fara iluzia unei lupte in care daca fapta nu trece in posibil iti semnezi moartea.dar daca esti singur si totul e nasol? cum poti crede ca nasolul poate fi invins? decat renuntand sa crezi ca tu poti, controland fara sa fii constient. apofatic sau poate nu.mama si ce risc e in singuratate sa devii mistic.
si de la fragmentul meu ciclic imi dau seama ca suntem asa de limitati.si prin durerea singuratatii care incepe sa iti placa din orice rau creezi un ceva indestructibil.ce te salveaza de la a stagna,nu crede nimic singur prin deziluzie ar fi o pasiune,da,probabil inveti toata cultura,conservi,uiti tot, castigi pasiunea care invinge tot ce i se opune, se strofoca pentru o chestie care nu se va afla niciodata printre oameni sau principii. a vrea o pasiune si a avea-o inseamna sa castigi nesuferinta a ceea ce e contrar, razbunandu-te pe ce e imediat si fiind ostentativ pentru nu pe ce nu ai. dar asta este un principiu in afara pasiunii insasi. de asta doar cuvintele mele au pasiune, eu ca singur neautentic am 5 oameni care sa ma tina cand adorm pentru ca in lipsa unei identificari cu dorinta ta trebuie sa accepti insasi punga cu somnifere si faptul ca singuratea e ingrozitoare incat nu stiu daca se numeste conservare aceea dupa care uiti totul sau nu vezi unde ti-e sinele, de data asta nobil.rezistenta la tacerea adevarului.doar pentru ca poti sa vezi moartea in doua feluri.lucid sau cu pasiune, ca pe o roata de hamster.singuratatea ar trebui sa fie momentul in care faci fata cu tacerea, ca un peste cu ochi deschisi desi teapan de a vedea ceva.
oricum pe un asfalt in care esti tu picat singur cu un cos de gunoi si niste hartii trebuie sa ai iluzia, constiinta, pasiunea care sa te priveasca cum te misti.altfel fara o pasiune ai fi tot un animal cu lumea, ai alege cosul sau sinuciderea. scuze, vorbesc ca don miguel ruiz
Ăăă...mai bine nu mai zic nimic.
Leț plei ă gheim.
Eu nu vorbeam la modul subiectiv în primul rând,nu știu de ce ar trebui să abordezi o astfel de ipostază.Da,îți citesc caracterul și prin limbajul scris,și nu-mi pasă de atitudinea ta cinică,ba chiar îmi place.Dar eu am spus cu totul altceva în această întrebare, și în nici un caz nu am abordat această tematică la nivel subiectiv.Și nu înțeleg de ce te-ai oprit la prima idee?! În fine...
Atâta timp cât ai dreptul la libera exprimare, îmi dau seama că poți face referire la orice dorești, atâta timp cât are legătură cu subiectul, sau cel puțin parțial.
Eu aşa înţeleg, în primul rând. Că te crezi tu cocoşel special şi hai să punem întrebări la S/F.
M-am oprit pentru că asta mă interesa din întrebare.
Şi m-am mai luat o dată de tine pe tema asta. Dar de câte ori o să văd că te dai cocoşel unic pe aici, o s-o fac.
Dar totuşi, făcând abstracţie. Cum defineşti tu un om unic?
Depinde cum interpretezi unicitatea. După cum a spus și Wooden, particularitățile insignifiante le suprimăm, și astfel, nu mai suntem unici.Suntem animale cu rațiune, cu sentimente.Suntem la grămadă cu toții, suntem pe un măr degradat, ce în curând o să fie un cotor stricat, gata să se dezintegreze.Nu am spus că sunt de acord cu unicitatea persoanei ca ființă umană, ci doar la particularitățile ei mă refeream.Nici chiar modul de percepție a lucrurilor nu poate fi unic, întradevăr, nici idealurile, concepțiile.Toate astea se formează,printr-o stereotipică evoluție interumană, canalizată pe comunicare și formarea individului pentru a parcurge etapele vieții într-un mod mai mult sau mai puțin normal, în funcție de psihologia abordată în această situație.
Ce particularități le-aș putea încadra ca fiind unice, specifice unei singure persoane, din 7 miliarde? Este complicat,putem evidenția particularitățile doar prin iluzia unicității,faptul că ne considerăm a fi unici poate fi o iluzie,de exemplu.Da, vei spune că mă contrazic singur, dar eu nu am o mentalitate de rahat ce stagnează, pot să îmi schimb părerea despre ideologiile mele în fază de construcție, și de asemenea accept critici negative și pozitive.Prin filtrul rațiunii mele voi considera sfaturile ca fiind folositoare, și-mi pot schimba părerea despre propriile mele idei, formând un puzzle întreg.
Vreo părere?
Păi problema e că nu am ce să interpretez.
Nu cred în existenţa unicităţii, fiind vorba de fiinţe umane, raportându-mă la caracter. Tu eşti la fel ca mine în cel puţin o privinţă, de exemplu. Poate suntem aceiaşi cu alţi 10000 oameni. La urma urmelor, ce suntem noi?
Adică ( şi acum o să aberez şi o să sar de la subiect, cel mai probabil ), unii susţin că ei nu fac parte din turmă. Că ei sunt unici, superiori. Şi nu fac referire la tine, nu acum, cel puţin. Nu fac ei parte dintr-un grup mai mic? O altă turmă? Nesemnificativă ca număr.
O părere? Bre, eşti bolnav.
Ai dreptate, facem parte dintr-un grup, oricât de mic ar fi el.Nu există singurătatea perfectă. Acum am elucidat misterul,împreună cu tine.
Da,sunt cam bolnav din punct de vedere mental, dar nu-mi fac nici de-al dracului abonament la psihiatru.
Lăsând gluma la o parte, mulțumesc pentru colaborare, și pentru timpul pierdut cu mine, citindu-mi inepțiile și aberațiile...
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
