@greudespus este pe aproape. De fapt se ia in calcul proportia dintre cantitatea de izotopi de carbon 12 si cantitatea de izotopi de carbon 14 prezenti in obiectul datat. Proportiile respective sunt constante in orice organism viu, sau cel putin erau inainte ca omul sa se "joace" cu radioactivitatea; dar dupa moartea acestuia, proportia incepe sa se schimbe, carbonul 14 avand o rata de injumatatire constanta (5700 de ani, traiasca google!), iar carbonul 12 ramand intact. Analizand proportia dintre cei doua elemente, cunoscand rata de injumatatire a carbonului 14, precum si proportia din orice organism viu, se poate aproxima cu usurinta cat timp a trecut de la moartea acestuia.
Se pot data astfel nu doar fosilele, ci orice obiect confectionat din materiale de origine animala sau vegetala.
Pentru perioade foarte lungi de timp se pot folosi si alti izotopi radioactivi, cum ar fi uraniul sau potasiul.
Indiferent de izotopul folosit, datarea necesita echipamente speciale, fiind putine laboratoare in lume care se pot ocupa de asa ceva, ba chiar si rezultatele acestora sunt uneori puse sub semnul intrebarii, fiind multe elemente de luat in calcul.
Un exemplu pe care il vazusem nu demult la televizor este cel al giulgiului din Torino, pentru datarea caruia se pare ca s-au prelevat printr-o nefericita intamplare fibre care nu faceau parte din tesatura originala, ci dintr-o mica "reparatie" migalos executata in urma cu cateva secole.
Datarea cu carbon 14.Sa constatat ca orice atom de carbon in timp isi pierde din energie. Asa ca prin masurarea cu un aparat complex, se poate deduce varsta unui astfel de atom, in functie de aceasta degradare in timp.Estimarea este facuta prin comparatie cu un etalon a carui vechime este cunoscuta.
Din cate stiu eu se vizualizeaza spectrul de culori in care apare un anumit atom, si apoi se compara cu niste date tabelare.Cu cat vechimea este mai mare cu atat estimarea este mai nesigura.
Cel mai credibil aparat este la Geneva, si acolo trimit si romanii obiectele spre datare.