| sabin89 a întrebat:

Dacă întrebi un om bătrân, dintr-un sat izolat de prin munţi, "ce este timpul?", se va uita la tine ciudat, parcă întrebându-te: Cum, nici atâta lucru nu stii? Întrebarea pare extrem de usoară pentru majoritatea oamenilor. Cum vă explicaţi atunci că aceasta i-a chinuit atât de mult pe marii filosofi; si chiar pe mulţi fizicieni pe tot parcursul istoriei? Ce e asa de misterios la noţiunea asta - timpul?

Răspuns Câştigător
| Ineys a răspuns:

Daca am fi trait dupa acest principiu pana acum nu s-ar mai fi dezvoltat toate pana in punctul in care au facut-o azi.

Si stii foarte bine la ce ma refer. Omul simplu se multumeste cu putin pentru ca atat are si oricat ar incerca nu poate obtine mai mult. Apoi apar geniile si mintile sclipitoare, luminate, cele care revolutioneaza tot.

Cand te uiti pe cer si vezi o stea ce spui ca este? Eu cand eram mic ziceam ca e un "punct" o "luminita" etc. Cand de fapt este o stea formata din gaze si bla bla bla.

Sau un exemplu mai clar, soarele. Majoritatea oamenilor o sa-l numeasca planeta desi este o stea.

Timpul este intr-adevar un concept ce depaseste mintea umana.

"Dar omul simplu stie că de acum până mai târziu va trece un timp. " - Cu asta mi-a rasarit in minte urmatorul exemplu:

Un om merge cu o masina. El desi poate conduce o masina nu stie neaparat si sa construiasca una. El este omul simplu care se multumeste cu putine. El stie doar ca o masina il duce de la punctul X la punctul Y.
Insa, cei care isi doresc mai mult stiu chiar sa construiasca o masina.

"Poţi să-mi zici o idee, un concept ceva care îi justifică acest calificativ - misterios?" - Orice lucru oricat de simplu ar parea are misterul lui. Nimic nu este asa simplu pe cat pare pe lumea asta, dupa parerea mea cel putin.
Ce simplu e sa vorbim, sa gandim, sa facem schimb de idei, sa dialogam, sa impartasim concepte si amintiri, nu? Si totusi ce sistem complex sta in spatele tuturor acestor fenomene. Cate mistere are creierul, si uite ca pentru noi e banal sa vorbim, sa povestim... etc

40 răspunsuri:
sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Pe lumea asta sunt două entități.
Lucrurile, obiectele și un lucru mai mare numit Spațiu, în care sunt conținute lucrurile.
Nu există obiect complet nemișcat.
Timpul măsoară mișcarea, relația dintre obiecte și Spațiu.
Cei care s-au chinuit, nu au ținut cont de această mică frază de mai sus.

| AjutorNeconditionat a răspuns:

Pentru oameni timpul este limitat iar noi,aceste ființe cu rațiune și gândire nu putem intelege niciodata ce este inainte de noi și după noi asa ca,un țaran ar intelege prin noțiunea in cauza,, ora, minute, secunde, ani" iar filozofii: o entitate infinita imposibil de atins in întregime de mintea limitată a omului.

| aXy99 a răspuns:

Sunt sigur ca nici batranul ala nu ti-ar putea da o explicatie laughing

| gogu220 a răspuns:

Se zice ca un filozof s-ar fi întâlnit cu Dumnezeu şi i-ar fi pus chiar această întrebare.
- Doamne, ce este timpul?
Iar Dumnezeu a răspuns.
- Vezi tu fiule, Mie mi-ar trebui o clipă ca sa-ţi explic, dar ţie ţi-ar lua o eternitatr ca sa înţelegi.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

De unde stii ca se va uita ciutat acel batran cand il intrebi? poate are raspunsul, din punctul lui de vedere. Urasc oamenii care vorbesc in numele altora. sau generalizeaza.
Timpul are foarte multe unitati de masura. Nu mai stau acum sa iti explic, ca banuiesc ca ti-ai dat seama la ce ma refer, cu unitatile de masura happy

| cristinuseundezastru a răspuns:

Tinpul meu este ocupat ( n-am spațiu pe telefon)

| sabin89 explică (pentru anonim_4396):

Nu-i bine să ai ură pentru niciun fel de oameni. Strică la inimă. happy

| sabin89 explică (pentru sadrian46):

"si un lucru...numit Spaţiu" - Cum, si Spaţiu tot lucru e? happy

| sabin89 explică (pentru gogu220):

"...ţie ţi-ar lua o eternitatr ca sa înţelegi" - O eternitate? Ţăranul ăla ţi-ar răspunde într-o clipă. happy

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Misterios despre timp este chiar faptul ca s-au chinuit atat de mulți oameni (de "vaza") sa-l explice.

| sabin89 explică (pentru cristinuseundezastru):

Deci spatiul ţi-e ocupat, nu timpul. happy

| Ineys a răspuns:

Pentru ca oamenii de stiinta, filosofii, etc cauta un raspuns mai profund, mai "adanc" si mai bun decat cel pe care ti l-ar da un batranel dintr-un sat sau decat majoritatea oamenilor.

Totul depinde de nivelul fiecaruia. Stii cum se zice, unii se multumesc cu mai putin, altii vor mai mult. Nu cred ca majoritatea oamenilor si batranelul despre care vorbesti sunt asa interesati despre timp si nici nu cred ca vor sau ca-i intereseaza sa afle raspunsul pe care il cauta filosofii sau oamenii de stiinta.

| Dorotheea21 a răspuns:

Ca e o dimensiune in care lucrurile se misca numai intr-un singur sens, fata de spatiu, cu cele trei dimensiuni ale sale?
Asta este doar unul dintre mistere.
Ar mai fi unul: Sa vad ce fata face Darkmagic. laughing

| sabin89 explică (pentru Ineys):

Poţi să-mi zici o idee, un concept ceva care îi justifică acest calificativ - misterios? Într-o carte de stiinţă chiar am găsit odată un titlu (sau subtitlu): "Timpul - marele mister". Nu-mi mai amintesc ce carte a fost. Dar si un dicţionar enciclopedic în engleză (am mai spus asta) începea asa: "Time - one of the deepest mistery known to man". Dar omul simplu stie că de acum până mai târziu va trece un timp. Ce atâta filosofie! happy

| sabin89 explică (pentru Dorotheea21):

Darkmagic cred că deja fierbe de nervi: Păi bine mă, dobitocilor, v-am explicat de atâtea ori si voi tot n-aţi priceput? laughing

| Nilsson a răspuns:

Un clip interesant despre cum ar fi daca n-ar exista timpul (climax-ul e pe la 6:30) :)

https://www.youtube.com/watch?v=22WpuM6LauQ

| sabin89 explică (pentru Ineys):

Frumos spus! Sunt sigur că ţi-ai dat seama că si eu am pus întrebarea asta asa, să mai stăm la taclale într-o seară de weekend, dar si să mai reflectăm o dată în plus asupra unui subiect atât de interesant. Unii se enervează când văd că se aduce în discuţie un subiect despre care s-a mai discutat de zece ori. Eu însă cred că nici de o mie de ori nu e prea mult să discuţi un subiect care nu e pe deplin înţeles si care provoacă mereu noi consideraţii si reflecţii. McTaggart, de exemplu, un om foarte capabil după părerea mea, a adus dovezi în sprijinul tezei după care nu poţi discuta despre Timp fără să te referi la Timp. Ce zici de asta? Omul si-a consacrat mulţi ani din viaţă încercând să înţeleagă natura timpului si si-a expus Ideile într-o carte intitulată "The Unreality of Time".

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns (pentru sabin89):

Atunci de ce vorbesti in numele altora? ai asa multi prieteni batrani prin sate izolate din munti, si i-ai intrebat pe fiecare in parte ce cred ca este timpul? sau cum ai ajuns la asta?

| sabin89 explică (pentru Nilsson):

Drăguţ videoclipul. Un alt unghi din care putem privi "misteriosul" timp.

| sabin89 explică (pentru anonim_4396):

Nu cunosc chiar niciun om într-un sat izolat. Eu mi-am pus problema doar observând cu câtă usurinţă privim noi toţi noţiunea Timp. Nu cred că trece o zi fără să rostim cuvântul de câteva ori: sunt în criză de timp; sau grăbeste-te că n-ai mult timp la dispoziţie etc.; ba unii zic: "n-am timp nici să mor". happy La prima vedere nu se vede nimic filosofic în faptul că de acum până mâine este puţin timp; si că de acum până la vară este mult timp.
O seară faină!

sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Da, aceasta este fizica secolului 22 creată de mine acum.
Dacă tratezi spațiul ca un obiect fizic ca un lucru, atunci enorm de multe neclarități ale fizicii clasice, când spun clasic, ceea ce se învață în clasă, și ceea ce scrie în cărți acum, se clarifică foarte tare.
Ceea ce îți spun acum este parțial teoria mea.
Ce a fost înainte de Big Bang, am deja o teorie metafizică dar nu intru în ea acum.
De ce spun astrofizicienii că a existat un moment Zero?
Simplu.
Totul se împrăștie, deci totul trebuie să fi fost o dată adunat.
Cât de adunat?
Într-un punct.
El nu avea chiar dimensiunea zero, ci acea dimensiune Plank,
1. 616229(38)×10−35 metri.
Nu putem ști exact asta, dar în mecanica cuantică, o teorie care se referă la corpurile mici, o dimensiune mai mică nu are sens.
Deci o sferă având acest diametru.
Ce volum avea această sferă?
1.5*10la -105 metri cubi.
Exista în ce spațiu.
Nu exista în nici un spațiu.
Singurul spațiu care exista era cel din interiorul acestei sfere.
De ce?
Spațiul este un loc în care sunt obiecte.
Lumea este formată din obiecte în spațiu.
Dacă în jurul ei nu era nimic, putem să spunem că era spațiu în jurul ei, doar că nu putem spune nimic despre el.
Ce este un obiect despre care nu putem spune nimic?
Nimic, el nu există.
Suntem la momentul Zero.
Din nou trebuie să face o corectură. Un timp mai mic decât timpul
Plank 10-43 secunde nu se poate concepe, nu are sens acum pentru noi.
Deci a fost momentul Zero.
Au trecut 10 la -43 secunde.
De ce nu putem spune ce a fost între Timpul Zero și Timpul Plank?
La valori mai mici, la intervale mai mici de timp, mecanica cuantică nu mai este valabilă.
Un timp mai scurt nu are sens pentru noi.
După 10la -43 secunde, sfera Plank începe să se mărească, și apar obiecte și ele sunt cuprinse într-un obiect numit spațiu, ca apa într-un vas.
Acel vas mare este și el un obiect.
Și acea sferă s-a extins și acum are, ceea ce putem noi vedea, 15 miliarde de ani lumină.
Noi percepem spațiul cu o prejudecată antropocentrică.
Vedem și utilizăm 3 dimensiuni ale lui.
Dar spațiul obiectul spațiu din jurul nostru are o propietate care Einstein spune că este a lui a spațiului, care se numește gravitație.
Când o are, când în el sunt corpuri grele, care a masă.
Astfel, lumea este din această perspectivă astfel concepută = modelul nostru, părerea noastră.
Obiecte care au masă
Obiectul mare, Spațiul care le conține.
Legătura între ele- gravitația.
Ca să înțelegem în plus.
Drumul drept dintre două puncte la dimensiuni mici și la vitexe mici îl putem intui și desena pe hârtie. un vehicul se mișcă pe pământ în linie dreaptă.
Einstein spune că obiectele mari cum este soarele îndoaie liniile drepte și le face curbe, astfel că linia dreaptă, care este cea mai mică distanță dintre 2 puncte este acum o curbă.
Aceasta este o propietate a obiectului mare Spațiu.
Dar în acest spațiu, sunt și unde electromagnetice, valuri de lumină.
Ce este undă? O vibrație a unui mediu elastic, o coardă de vioară, o piele de pe o tobă, apa de pe suprafață unui lac.
Așa că dacă în spațiu este un obiect care emite o undă de lumină, o perturbație ondulatorie, spațiul începe să vibreze când trece unda prin el. Aceasta este tot o propietate a Obiectului mare Spațiu.
După ce o stea emite lumină, ea se împrăștie în toate direcțiile.
Astfel noi putem vedea lumina, vibrații ale stelelor de la capătul universului vizibil de la 13 miliarde de ani lumină.
Motivul, lumina plecată de acolo, a făcut spațiul, Obiectul mare să vibreze și vibrația a ajuns până la noi.
Deci și spațiul tot un lucru e, și cu cât înțelegem mai multe din propietățile lui î, înțelegem mai multe despre lumea în care trăim.
Astfel, lucrarea mea de licență s-a numit Spinori în spațiul Riemann, adică electronul în câmp gravitațional, adică legătura dintre o propietatea spațiului numită gravitație și particule elementare încărcate electric.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns (pentru sabin89):

Ok hai sa iti explic, ca vad ca tu nu intelegi notiunea timpului.
Timpul se masoara in secunde, in bani, in timp pierdut, in timp petrecut cu familia, in timp petrecut cu prieteni, in timp petrecut cu rude, intr-o zi de munca. In ce vrei tu, Totul este relativ.
Sunt oameni care au 2 job-uri zilnice, si pierd timpul, si se uita la ceas, ca sa vina acasa, sa petreaca timp cu familia spre exemplu.
Asta e doar unul dintre exemple.
In cazul batranului de pe varfu dealului de la cuca macaii, timpul se rezuma la petrecut timp cu familia. Pentru ca a ramas singur si familia lui a plecat, ori afara, ori in alt oras.
Lucrurile astea le vezi in timp, poate la varsta ta nu le vezi. Si raportezi timpul la secunda de la ceas. Dar sunt oameni si oameni.

| Frank51 a răspuns:

Timpul este sudat si isi schimba valoare in functie de viteza. Trebuie sa specific ca depinde de sistemul de referinta.

Sunt multe chestii pe care nu le stim despre timp, dar in acelasi timp am descoperit destule despre el, zic eu. Ideea e ca unele notiuni precum timpul, nu pot fi explicate de niste oameni ca noi(chiar daca intelegem), nu avem cunostintele necesare si nici experienta. Eu atat iti pot spune ca timpul se dilata, isi modifica proprietatile atunci cand viteza creste(oricat de putin creste), chiar si cand mergi cu masina mergi mai repede prin timp decat mine pe jos, cu 0, 0000000000000000001s.

Daca s-ar unii mecanica cuantica cu teoriile relativitatii poate avem o sansa sa intelegem ce se intampla la scara foarte mica.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns (pentru Ineys):

"Cand te uiti pe cer si vezi o stea ce spui ca este? Eu cand eram mic ziceam ca e un "punct" o "luminita" etc. Cand de fapt este o stea formata din gaze si bla bla bla."

De fapt filozofii si fizicieni incearca sa transforme lucruri simple in complexe. Timpul poate fi doar experimentat la constiinta creierului maxima, ce majoritatea nu o au deoarece pun etichete folosesc limbaj si traiesc intr-un Matrix.
Acea stea chiar e doar o "luminã".
Cum ai fi experimentat lumea din jur daca nu stiai ce e limbajul? Dacã nu stiai ca aia e o stea? Dacã nu stiai ca aia e o masinã? Dacã nu stiai de planetetele/stele? Dacã nu stiai de propria ta existenta ca om?
Experimentai lumea din jur ca un "newborn", acel timp prezent care pur si simplu EXISTÃ.

| sabin89 explică (pentru sadrian46):

Uau! Ăştia de la Nobel stiu de teoria asta?happy Acum pe bune, e interesantă teoria. Şi e interesantă în primul rând prin originalitate. E usor să-ţi dai cu părerea furând idei de ici de colo, e mai greu (si mai interesant) să vii cu o concepţie proprie.

sadrian46
| sadrian46 a răspuns (pentru sabin89):

Nu știu, căci și ei știu ce scrie în cărți.
De la clasa 1-a până la studii post doctorale, toți învață ce scrie în cărți.
Cei cu Nobelul mai adaugă o virgulă la ceea ce scrie în cărțile de fizică.
Teoria mea nu a ajuns încă în cărți.

| sabin89 explică (pentru SG1995):

Interesant clipul! As fi curios cine e cel care prezintă. Este atât de natural si de relaxat, de parcă zici că a studiat si actoria. happy

| SG1995 a răspuns:

Se numește Horia Sârghi se pare că a fost fotograf la nunți până și-a lansa un canal de Youtube în care prezintă diverse informații interesante.

| sabin89 explică (pentru Frank51):

Interesantă metafora 'timpul este sudat' - sunt de acord cu ce ai scris.