Eu sunt corpul meu?

Nup, tu ești psihicul tău, mă rog personalitatea ta, persoana ta.

Sper să ajungă la corpul dtale și la eul dtale, răspunsul meu.
O să fac abstracție de faptul că am început să apreciez răspunsurile dtale postate pe TPU, și să am o atitudine, o abordare neutră. Prin ea mă adresez dtale dar și la cei 1.296, 225 cititori potențiali de aici.
Evident este o întrebare filosofică. Răspunsul meu nu va fi exhaustiv, că nu am cum. Dacă abordez doar fațete aparent nesemnificative și lipsite de profunzime ale problemei, o să am critici, ba că-i așa sau viceversa.
Dacă discut o problemă cu cineva, am grijă să mă preocup de nivelul de înțelegere, de cultura, de experiența de viață, de viziunea interlocutotului, ca să am măcar o doză de certitudine că ne înțelegem măcar parțial.
Dar cine mă va citi pe TPU? Presupun că și dl Steregoi, care va găsi el un motiv, o kikiță ca să bage repede un citat din Biblie și de la el citire, ceva cu demoni. Sau un adolescent de 12 ani, pe care îl preocupă deja problemele filosofice, cum am fost și eu prin anii 50, sau un savant de baltă, care o să replice cu referire la Wikipedia că sunt oarecum un semidoct cu pretenții.
Așa că o să fac ceva pentru toți. Dlui Steregoi îi transmit să se lapede de sine și să mă cruțe. Nu de alta, cunosc Biblia destul de bine, am frecventat Biserica Ortodoxă cam de 3588 de ori, am și predicat Biblia la biserici neo protestante ca pastor itinerant fără diplomă de studii, am și un stagiu de mănăstire zen budistă, iar în ceea ce privește demonii, pe unde diavolul aduna surcele, eu tăiam lemne. Asta referitoare la eu, adică la mine.
Despre eu aflăm după ce ne naștem. Atunci împărțim lumea în trei. Eu, corpul meu, lumea din jur.
Noțiunea de eu ne conferă identitate. Sunt eu, ceva diferit și separat de lumea din jur. Aflăm tot mai multe despre corpul nostru, de exemplu dând din mâini.
A fost o dată un mic copilaș,
Ce nu știa să dea din mâini,
Dar după 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9,10, 11, 12, săptămâni,
A inceput să dea din mâini. Iar noi băieții, care avem un organ în plus, tragem de el, să se întindă.
Identitatea proprie e dinamică, eu de azi nu sunt eu cel de ieri. Straturi de istorie personală se suprapun în memorie. Istoria mea este istoria evenimentelor mele trăite în lume. Prin actul de memorare, lumea intră în construcția imaginii mele despre mine.
Eul devine tot mai ancorat în zone exterioare. Aflăm cândva între 5 și 12 ani, Budha a aflat la 29, eu pe la 34 că eul e efemer și că la un moment dat, eul și corpul nu vor mai fi ce au fost vreodată, ci nimic. Pentru că eul nu suportă, nu acceptă această idee, a pierderii definitive a propriului corp și a dispariției lui totale, preferă iluzia separării la moarte a eului de corp, și decretă că o parte din eu este eternă. Ca să poată exista în continuare se crează locusuri imaginare, care sunt poziționate undeva, sus sau jos, populate de îngeri sau de demoni.
De ce se realizează cu atâta ușurință aceasta? Pentru că eul este un model. La o realitate de o complexitate inexprimabilă, ne asumăm partea care ne este utilă și-sau care ne convine.
Relația eului cu corpul propriu este de propietate, corpul este în primul rând un obiect pe care îl posedăm. Apoi ne dăm seama la nivel teoretic, că eul posedă un obiect, dar acel obiect este sursa eului. Această teorie le este foarte binevenită sinucigașilor, care doresc să scape de interacțiunea cu lumea. Ar putea să schimbe mediul social cu altul prin deplasare geografică. Partir, c-est
mourir un peu. Dar pentru că sursa eului este corpul, raționamentul este, distrug corpul meu care conține eul meu, anihilez eul, scap definitiv de eul meu.
Va urma.

Cele 3 sfinte dimensiuni, un pic altfel.
Dacă le luam pe rând și le disecam oare dam de altele?

Cum formulezi întrebarea, știi foarte puțin despre dimensiuni.
Sunt concepte geometrice, deci fac parte dintr-o ramură a matematicii. Un matematician modern a dezvoltat noțiunea de dimensiune ca să poată rezolva probleme ale matematicii actuale.
https://www.youtube.com/watch?v=iHKa8F-RsEM
Apoi geometria este fundament pentru fizică, ca să modeleze spațiul real în care se mișcă obiecte.
Ca să poată explica particulele elementare fizicienii moderni folosesc spații matematice cu 10 dimensiuni.
Ce înseamnă să luăm pe rând dimensiunile, cele trei din lumea noastră de pământeni, ce înseamnă să le disecăm, sunt concepte din lumea dtale. Ca să diseci așa ceva trebuie să știi foarte multă matematică superioară. Cunoștiințele dtale, așa cum se reflectă din întrebări, sunt foarte limitate în acest domeniu. Ca să înțelegi ceva, trebuie să conectezi noțiunile noi cu ceea ce știi, iar dta nu știi aproape nimic din domeniu. Așa că nu am cum să îți explic cum se disecă așa ceva. Sorry!

Era vorba de cele 3 sfinte dimensiuni ale mele (eul, corpul si lumea exterioara asa cum le-ai vazut tu). O asociere nefericita dupa cum s-a vazut. Na, daca poti sa explici matematic pe astea promit sa ma fac expert ca sa inteleg.
Insa m-as bucura daca totusi ai trece cu vederea cat de limitat sunt si te-ai dezlantui in explicatii matematice vis-a-vis de adevaratele dimensiuni.

Sunt foarte fericit să te pot ajuta.
Nu știu dacă o să pot matematic, more matematico, adică cu mijloacele matematicii, dar dacă promiți că te faci fizician, te și înfiez, dacă mă lasă nevasta. Sau devin sponsorul dtale, cumătru pe românește aici și acum. Iar dacă susții dta că ești limitat în cunoaștere, hai să mărim orizontul în spațiu și în timp.
Mai jos este opinia mea, părerea mea, explicată la nivelul dtale, definiția tipului de narațiune numită poveste o găsești pe Google căutând în DEX.
Cele trei dimensiuni sfinte sunt vechi ca lumea și pământul, Terra.
Mă voi limita la Terra, și la Lună, aceasta va fi lumea de poveste.
Era o vreme când nu exista viața pe Terra.
Cele mai multe entități erau atomii, și aveau și ele un corp, o lume exterioară. Și un eu, zic eu.
Și ce îi durea pe ei? Doreau să cunoască, de exemplu, așa.
Noi atomii suntem pe Terra (aveau conceptul existenței lor ca entități). Dar vrem să CUNOAȘTEM cum este pe Lună. Hai să mergem până acolo. Au încercat. Și au constatat că ceva nevăzut nu îi lasă. Au văzut că atomii de pe Lună se pot învârti în jurul Terrei o dată cu Luna, măcar atât. Și au ajuns la această mică concluzie studiind ( cunoaștere) lumea exterioară. Că această entitate nevăzută, sau te obligă să cazi spre un centru ( centrul Terrei) sau ai o oarecare LIBERTATE, să te miști în cerc în jurul unui centru (al Terrei) dacă ai viteza potrivită.
Astfel au creat un concept ( LIBERTATE al unei entități).
Cum au creat acest concept? Din interacțiunea cu lumea exterioară, iar privitul la Lună și analiza a ceea ce face ea, mișcarea ei, este tot o interacțiune, mediată de concepte, lună, mișcare. Iar conceptul nu era filosofăreală ci era dedicat unui scop, să ne putem mișca până pe Lună.
Și aveau și ei acolo un atom care se dădea mare, cum mă dau e acum care le-a explicat pe limba lor, și le-a scris și ecuații și a emis el ipoteza, iar modul cum se mișca luna a adeverit că avea dreptate, că aceeași forță, aceeași entitate pe care îi ține pe ei lipiți de Terra îi ajută pe cei de pe Lună să se învârtă. Ai viteză, ești la locul potrivit, viteza ta este îndreptată înainte la modul potrivit, entitatea nu numai că te lasă să faci ce vrei tu, ci te și ajută. Au numit acea entitate Gravitație de la greu = mă atrage Terra.
Și au spus, cum, gravitația, care ne asuprește, ne va lăsa să ne mișcăm, în loc să ne asuprească ne va ajuta. Da!
Și au mai creat un concept care este inversul asupririi, lipsirii de LIBERTATE și l-au numit IUBIRE.
Astfel o definiție simplă a IUBIRII este să îl convingi pe dușmanul tău să îți fie prieten, ca să poți să faci ce vrei tu ( să pleci pe lună) și să folosești energia lui pentru asta, iar el să facă asta de bună voie.
Dar noi nu avem nimic pe Terra, ca să putem convinge Gravitația să ne ajute, au spus ei atomii.
Vă aveți pe voi, aveți eurile voastre. Toate pe lumea aceasta sunt structuri, bazate pe legi. Formați din voi înșivă o structură nouă, care să poată să se miște, și asta bazându-vă pe CORPURILE voastre.
Dar cum să facem, că nimeni nu vrea să stea de vorbă cu nimeni ( parcă ar fi fost atomi români în Parlament), toți se ceartă între ei! Mergeți la atomul de carbon, el este cel mai iubitor se unește cu atomi și mai grei și mai ușori decât el. Mergeți la atomul de oxigen căci el când se apropie de altul ies scântei, atât de iubitor este, mergeți la atomul de hidrogen că se găsește in abudență, 98% din univers este H și este bun la conexiuni. Și s-au ciocnit unul cu altul aparent la întâmplare, cam un miliard de ani. Aparent căci aveau de fapt un interes să facă acea structură dotată cu LIBERTATE, IUBIRE și CUNOAȘTERE pe care noi o numim viață.
Așa a apărut prima celulă vie, care este strămoșul tău și al tuturor viețoarelor, animale și plante. De unde știm asta? Toate, toate sunt formate din celule, care sunt identice, la fel, au în ele gene, care le fac să fie vii, să se auto repare, vindece iar înainte de distrugerea completă, când nu mai pot fi reparate să se reproducă, să creeze indivizi noi, identici cu părinții.
Așa că, să studiem prima celulă. Are și ea un corp, o lume exterioară, o lume conceptuală și un eu. După ce le vei vedea mai ușor la o celulă simplă, o să le arătăm la tine.