Lumea noastră este doar o simulare pe computer creată de o civilizație mai sofisticată. Deci nu existăm. Suntem doar niște simulări. Aceasta este o explicație simplificată a ipotezei simulării, care este mult mai complexa și constă din trei ipoteze.
Dar mesajul de bază rămâne același: trăim într-o simulare. Cât de probabilă credeți că este această teorie?
Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro
Utilizatorii cu email-ul neconfirmat nu pot posta mai mult de 5 răspunsuri pe zi şi nu mai mult de 10 în total. Pentru a retrimite email-ul de confirmare click aici
Utilizatorul care a pus această întrebare te ignoră. Nu poţi să mai interacţionezi.
Utilizatorul care a pus această întrebare este în lista ta de utilizatori ignoraţi. Nu poţi să mai interacţionezi.
Utilizatorii avertizaţi nu pot posta mai mult de 5 răspunsuri pe zi.
Nu știu dacă mă crezi, dar fix subiectul ăsta voiam să-l deschid eu astăzi. Serios, mă, Pixy?
Teoria asta a existenței noastre simulate are două componente: una științifică, ce abordează în principal mecanica particulelor și particularitățile sistemelor biologice și una filosofică, pentru oameni deștepți, care analizează inclusiv starea „totului" înainte de Big Bang.
N-o să mă leg prea mult de cea din urmă, pentru că nu mă duce mintea.
Există câteva premise interesante de la care se poate porni în validarea sau invalidarea existenței noastre simulate:
1. Când spunem că trăim într-o simulare, trebuie să pornim de la nivelul celor mai mici particule măsurate, și anume electronii. O să spuneți, da, dar electronii sunt manifestări ale energiei electromagnetice, și aici e clenciul: electronii au masă. O să revin mai jos cu subiectul.
2. Numărul particulelor fundamentale în Universul cunoscut este estimat la 1x10 la puterea 80. Pentru ca tot ceea ce este în jurul nostru să fie simulat, ar trebui ca fiecare particulă din numărul de mai sus (neincluzând Universul pe care, încă, nu-l cunoaștem) să aibă propria sa secvență de cod care să îi confere parametrii specifici: mișcare, interacțiune, manifestare. Numărul de variabile pentru o singură particulă este atât de mare, încât puterea de calcul în biți pentru cele 1x10 la puterea 80 ar fi, ca grad de mărime, imposibil de estimat.
Știind că orice obiect în Univers este constituit din particule, situația se complică și mai tare: nu mai vorbim de particule individuale, ci de sisteme de particule, ce înglobează atât proprietățile particulelor individuale, cât și pe cele ale întregului pe care acestea îl formează. Și-așa, mai adăugăm niște bițișori la puterea de calcul necesară pentru ca programul să funcționeze.
3. Caz concret: Omul ca specie.
Creierul uman efectuează 100 de trilioane de calcule pe secundă. Dacă ne gândim că suntem NPC-uri, suntem niște NPC-uri al dracului de deștepte, pentru că puterea de calcul necesară simulării unui singur NPC în parametrii ăștia e, din nou, aproape imposibil de măsurat. Dacă înmulțim valorile unui singur NPC cu cele câteva miliarde existente pe Pământ, deja cădem în domeniul ridicolului. Chiar dacă presupunem că ar exista un sistem de calcul atât de performant, doar energia necesară funcționării sale ar ajunge la valorile energiei dezvoltate de un corp stelar, cum e, de pildă, Soarele. Iată cum, sintagma „pișe-te pe priză" primește conotații de-a dreptu’ cosmice…
Dacă adăugăm și celelalte specii de pe Pământ, tot contextul se multiplică cu zece la puterea Dumnezeu știe cât, pentru că valoarea e de necalculat.
4. De dragul discuției, să adunăm punctele 2. și 3.
Avem așa: Pământul, cu ecosistemul său (ce cuprinde toate speciile de plante și animale, începând de la organismele monocelulare) PLUS Universul cunoscut (repet, cunoscut). La cele 1x10 la puterea 80 particule fundamentale se adaugă, astfel, membrii celor aproximativ nouă milioane de specii care se presupune că există pe Pământ. Câți membri are o specie? Greu de estimat, dar imaginați-vă că, dacă specia umană are opt miliarde de membri, organismele monocelulare sunt în număr ridicol mai mare, și aici intrăm în domeniul estimărilor absurde. Hai să presupunem, tot de dragul discuției, că fiecare specie are opt miliarde de membri (deși, repet, e absurd, pentru că numărul real e mult mai mare per total). Dacă facem un calcul, rezultatul este de 7.2 x 10 la puterea 19 NPC-uri. Fiecare din acestea trebuie simulat separat: comportament, interacțiuni, manifestări, cu toate variabilele acestora. Vorbeam de energia necesară unui asemenea sistem de calcul? O singură stea nu mai pare a fi suficientă…
Te ia cu capu’, nu alta.
Trecând de partea cealaltă a liniei, să încercăm să fim puțin „abocatus diaboli".
Există un experiment foarte interesant ce relevă un comportament de-a dreptul dubios al particulelor – în acest caz, electronii. Pornim de la conceptul de dualitate a particulelor. N-am să intru în detalii, pentru că ar fi mult prea mult, însă în urma experimentelor, concluzia trasă este de-a dreptul scary: lumina se comportă fie ca undă, fie ca particulă, în funcție de cum este efectuat experimentul și (țineți-vă bine!) CÂND SUNT EFECTUATE OBSERVAȚIILE.
Experimentul nu ține de fizica teoretică, ci a fost efectuat practic, și este documentat.
Să presupunem că un fascicul de electroni este proiectat, printr-o fantă verticală, pe un ecran. Modelul creat pe ecran este, așa cum e logic, o linie verticală.
Ce se întâmplă, însă, dacă în loc de o fantă verticală, avem două fante verticale, paralele? Dacă folosim, în loc de un fascicul de electroni, un mediu lichid, cele două fante verticale creează un model de interferență ce constă din mai multe linii verticale, cauza fiind undele multiple ce se generează, se intersectează, creând, la rândul lor, unde secundare.
Deci: lichidul trimis prin DOUĂ fante verticale, paralele, generează pe ecran un model format din MAI MULTE linii paralele.
Acum, să trimitem un fascicul de electroni prin cele două fante. Da, electronii au masă, iar dualitatea undă-particulă va fi evidentă, pentru că vor forma același model de interferență, constând din MAI MULTE linii verticale. În cazul ăsta, electronii se comportă ca unde. De ce? În mod normal, ne-am aștepta ca fasciculul de electroni să formeze un model de interferență cu DOUĂ linii verticale, nu cu mai multe.
Acest comportament s-a pus pe seama faptului că electronii se ciocnesc între ei în drumul lor spre ecran, formând astfel un model de undă ce pare, la prima vedere, ilogic.
Acum vine partea interesantă: ce se întâmplă dacă CÂTE UN SINGUR ELECRON este trimis spre ecran, prin cele două fante verticale eliminând, astfel, posibilitatea interacțiunilor între particule?
Care credeți că va fi modelul de interferență?
ACELAȘI.
Mai multe linii verticale, paralele.
Ia-ți-o pe asta, Huygens!
Bineînțeles, s-a dorit să se elucideze comportamentul ăsta bizar al electronilor, așa că s-a instalat un detector de particule care nu interfera ÎN NICI UN FEL cu fasciculul de electroni.
Și-acum, țineți-vă de pălării.
În momentul în care detectorul a fost pornit, fasciculul de electroni a generat, pe ecran UN MODEL DE INTERFERENȚĂ FORMAT DIN DOUĂ LINII VERTICALE!
Când detectorul a fost îndepărtat, modelul de interferență A REVENIT la cel specific undelor, cu MAI MULTE linii verticale.
Experimentul a fost repetat de nenumărate ori, însă rezultatul a fost același: în momentul în care detectorul de particule se afla pe poziție, modelul de interferență era cel corespunzător particulelor, iar când era luat de-acolo, modelul de interferență era cel corespunzător undelor.
S-a încercat o altă abordare:
1. Detectorul a fost lăsat pe loc, a început emisia fasciculului de electroni. Modelul de interferență – două linii verticale.
2. Detectorul a fost lăsat pe loc, dar a fost oprit discret, din altă cameră. Mai e nevoie să vă spun? Modelul de interferență a revenit la mai multe linii verticale…
CUM sesizau particulele că detectorul a fost îndepărtat?
DE UNDE știau particulele când detectorul era pornit sau oprit?
Au particulele o „conștiință"? Nu cumva există în spatele fiecărei particule un algoritm, o secvență de cod, care îi „spune" cum să se comporte în diferite situații?
Nu cumva dualitatea undă-particulă este, de fapt, o buclă IF-THEN-ELSE? Nu cumva această buclă este scrisă într-un program?
Un alt experiment (și cu asta mă apropii de final, pentru că v-am plictisit, cred, până la lacrimi) este legat de introducerea în ADN a unor secvențe în cod binar.
Nu doar că s-a reușit asta, dar structura ADN-ului O ȘI PERMITE.
Nu voi intra în detalii, dar știm cu toții că ADN-ul este compus din secvențe de nucleotide, cele patru „cărămizi" ce stau la baza Vieții: adenină, guanină, citozină, timină. Puteți să vă imaginați ADN-ul ca un zid de cărămidă, cu variații infinite ale configurației nucleotidelor. Structura acestui „zid" permite introducerea unor secvențe de program, și nu doar că nu le respinge, dar le și integrează.
Și atunci, considerând și comportamentul „conștient" al particulelor, n-ar fi corect să presupunem că TOTUL nu este nimic altceva decât o sumă de instrucțiuni prestabilite, un program în care au fost calculate și estimate TOATE variabilele posibile?
Ce sistem de calcul ar fi necesar pentru a simula Universul?
Nu cumva Universul?
Oare Universul se simulează pe el însuși?
Bun, dar admițând că teoria Big Bang-ului este reală, ce-a fost înainte de Big Bang? „Cineva" a „construit" un „calculator" care este propria sa simulare?
Cred că dăm în filosofie de-aici, și, sincer vorbind, nu bat până acolo – și nici nu vreau, pentru că altfel o să mă-ntreb de fiecare dată dacă berea pe care o beau e sau nu reală…
Îmi cer iertare dacă m-am lungit nepermis de mult, dar subiectul e fascinant și permite discuții ce se pot întinde pe zile și nopți întregi – evident, cu berile și celelalte accesorii la îndemână.
Probabilitate zero. Doar că ceea ce trăim, receptăm și experimentăm ca trăire a realității, nu este realitatea, ci hărțile și modelele pe care le avem despre ea. Iar acestea sunt generate de creieul nostru, ce anume ati vrut sa ziceti prin asta? adica hartile si modelele pe care le avem despre ea, asta e realitatea dar ce treaba are ca nu putem pune o constiinta in pc?
Pentru că nu știi ce este un PC. Este un aparat care procesează algoritmi de calcul. Conștiința este un proces dinamic legat de viața unui organism. Nu ai cum să pui viață în PC.
Doreşti să urmăreşti această întrebare? Vei primi răspunsurile pe email.
Adaugă întrebarea la favorite
Doreşti să adaugi această întrebare la favorite?
Ce notă dai întrebării?
Înainte de a posta răspunsul, te rugăm să te asiguri că acesta nu încalcă regulamentul.
Nu ai introdus un răspuns!
Nu ai scris un răspuns pentru această întrebare, aşa că nu avem conţinut pe care să-l publicăm
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
Atenţie!
Succes!
Atenţie!
În răspunsul pe care vrei să îl postezi au fost găsite greşeli de scriere. Ele au fost corectate automat şi le poţi vedea marcate mai jos
Atenţie!
Eşti pe cale să postezi un mesaj care poate încuraja pirateria şi distribuţia ilegală de materiale pe internet. Legea nr. 8 din 1996, privind dreptul de autor şi drepturile conexe, a fost modificată semnificativ prin Legea nr. 285 din 2004, prin OUG nr. 123 din 2005, precum şi prin Legea nr. 329 din 2006, iar tu ai putea să te afli în situaţia de a le încălca acum.
În ipoteza unei acţiuni pe cale legală, TPU.ro este obligat să furnizeze IP-ul tău (216.73.216.135) şi restul datelor de identificare şi informaţiilor despre tine.
Atenţie!
Nu poţi posta acest răspuns pentru că linkul pe care l-ai inclus este suspicios, iar pe TPU pirateria nu este încurajată.
Te rugăm să nu faci referire la site-uri aflate în ilegalitate şi să nu postezi linkuri spre materiale postate pe internet fără respectarea drepturilor de autor (programe, jocuri, filme sau muzică piratată)
Nu poţi posta aceast răspuns la întrebarea aleasă!
Răspunsurile ce conţin cuvinte de genul pot fi postate doar la întrebări din categoria Dragoste şi Sex
Raportează răspunsul
Trebuie să fii logat ca să votezi
Pentru a evalua un răspuns trebuie să ai cont pe TPU.ro