Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Răspunde
=3zile
Paştele şi Crăciunul, cei doi poli ai anului creştin, sunt strâns legaţi de orânduiala anotimpurilor, echilibrând cu înţelepciune viaţa materială şi spirituală a poporului nostru de agricultori şi păstori care a intrat în creştinism păstrându-şi în esenţă zestrea experienţei mitice de până atunci. Acest fapt, alăturat existenţei în mijlocul naturii, face ca sărbătorile creştine să adauge dogmei înţelepciunea vechilor tradiţii rurale.
Gândirea populară, centrată pe „coincidentia oppositorum", leagă opulenţa şi bucuria sărbătorilor mari de obligativitatea unei purificări prealabile, Crăciunul şi Paştele fiind exemplele cele mai izbitoare.
Postul Paştelui începe în trepte: întâi „Lăsata secului de carne"; în duminica următoare „Lăsata secului de brânză"; după aceea încep, aspre şi curate săptămânile Postului Mare, numit şi Păresimile. Înainte de a intra în post se petrece cu mâncare, băutură şi veselie multă pentru că, odată venit, Postul aduce, pe lângă constrângeri alimentare drastice şi restricţii privind viaţa socială şi desfătările existenţei. Se spune că „Postul lungeşte zilele omului, când este sănătos şi la casa lui". Călătorii şi bolnavii, femeile însărcinate sau cele care alăptează, sunt scutiţi de post.
Marţea ciorilor este prima marţi din postul Paştelui şi se ţine pentru ca ciorile să nu strice semănăturile, mai ales porumbul.
Sântoaderul se ţine, după unii, în sâmbăta din postul Paştelui, la o săptămână după Lăsatul secului. După alţii, în sâmbăta din Săptămâna Mare după Lăsatul secului; sau joi, în prima săptămână a Postului Mare; sau vineri spre sâmbătă, în săptămâna întâi a Păresimilor.
Practici: De Sântoader flăcăii fac întreceri cu caii (încurarea cailor).
Se tund animalele, luându-le păr din coadă, coamă şi frunte. Se tund şi bărbaţii, îşi rad barba, se „leşie".
Femeile şi fetele nu torc seara, ca Sântoader să nu le omoare în copitele cailor săi. Femeile se spală pe cap cu fân din ieslea cailor ca să le crească şi lor părul ca la cai şi ca să nu se încurce caii lui Sântoader în capul lor.
Povestea spune că sărbătoarea se ţine pentru că Sântoaderul umblă pe cai albi (sau pe îngeri în formă de cai) care dacă-i întâlnesc pe oameni, noaptea pe afară, îi calcă în picioare până îi lasă morţi. Se spune că demult fetele au făcut şezători de tors în acele zile. Au venit trei băieţi, caii lui Sântoader şi au horit cu ele. Două fete au văzut că flăcăii aveau cozi băgate în cizmă şi s-au furişat fugind, dar pe celelalte băieţii, făcându-se cai, la loc, le-au omorât. Le-a pus maţele în cuie în casă şi au fugit.
Alexiile. Închis în ziua Crucii, pământul este deschis pentru gângănii de către Alexa. Atunci ies la lumină toate jivinele care au stat amorţite în pământ în timpul iernii. Oamenii fac dimineaţa focuri, ca insectele să nu strice semănăturile. În ziua de Alexa ese interzis a pomeni numele târâtoarelor, fiindcă „numite" ele creează neplăceri tot anul.
Buna Vestire (Blagoveştenie; Ziua Cucului) este o sărbătoare religioasă (Vestirea Fecioarei Maria de către Arhanghelul Gabriel despre naşterea Fiului Său divin) situată foarte aproape de echinocţiul de primăvară. Din această cauză sărbătoarea este încărcată de semnificaţii tradiţionale de purificare specifice trecerii către jumătatea caldă a anului. Obiceiuri despre alungarea şerpilor de lângă casă dar şi a insectelor şi omizilor din lanuri şi livezi (afumarea casei cu tămâie, aprinderea de focuri în livezi şi pe câmpuri, etc.). Pentru a conjura fertilitatea pomilor în trecut se practicau obiceiuri ca: stropirea rădăcinilor de pruni cu ţuică. De Bună Vestire începe să cânte cucul şi cântă până în seara de Sânziene (24 iunie). Indiferent dacă sărbătoarea cade sau nu în post (Paştele este sărbătoare cu dată mobilă) se mănâncă peşte (este „Dezlegare la peşte" ca şi de Florii).
Floriile. Sărbătoarea florilor (a înfloririi salciei). Se duc ramuri verzi de salcie la biserică care se sfinţesc şi apoi se pun la icoane şi deasupra uşilor. Se folosesc peste an împotriva duhurilor rele, ca şi în împrejurări nefavorabile. Când bate grindina ramurile se pun pe acoperişul casei ca să ferească gospodăria de pagube.
Se crede că aşa cum va fi vremea de Florii, aşa va fi şi de Paşti; că pomii sădiţi de Florii se prind mai uşor.
Legenda spune că Maica Domnului, vrând să vadă pe Isus răstignit, a întâlnit în cale o apă. S-a rugat de toate buruienile să o treacă şi nici una n-a voit; numai salcia a întins o cracă şi a trecut-o dincolo. Maica Domnului a binecuvântat-o şi de aceea salcia este planta aleasă pentru a fi dusă la biserică de Florii.
De Florii se adună fetele, adună bani pentru o petrecere, scot inelele şi le pun într-un vas. Un copil e pus să scoată un inel din vas. Fata al cărui inel a fost scos se numeşte „surata mare" sau „goghia". În ziua de Paşti ea face o petrecere pentru celelalte fete, apoi merg la scrânciob şi se dau în el, fiecare pe cheltuiala sa.
Din Duminica Floriilor încep „Deniile" (slujbe religioase de seară specifice Paştelui) care ţin până în Vinerea Mare.
A doua zi după Florii, începe Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, care va dura până în noaptea de Înviere. Se ajunează până seara, când se poate mânca puţină pâine cu apă. La fel în zilele de marţi, miercuri, vineri şi sâmbătă.
Joia Mare. Se spune că acum sufletele celor morţi vin la locuinţele lor, unde sunt primite cu bucurie toată Săptămâna Luminată. La pomenile care se fac acum, cei morţi sunt consideraţi prezenţi, având loc la masă, cu porţia care li se cuvine. La sfârşitul Săptămânii Luminate, sufletele sunt conduse la cimitir sau alungate, după această dată ele putând deveni duhuri rele.
De Joia mare se face o turtă rotundă crestată pe margine şi numită „pâinea uitaţilor", în amintirea morţilor nepomeniţi peste an. Este ziua pomenilor şi tot atunci se fierb şi se încondeiază ouăle de Paşte. Ouăle colorate şi neîncondeiate se mai numesc merişoare: dacă le dai de pomană ele se fac, pe ceia lume, mere frumoase. Se spune că atunci când nu se vor mai împistrii ouă de Paşte şi când nu se vor mai cânta de Crăciun colinde diavolul va stăpâni pământul.
Sâmbăta Mare. Noaptea Învierii desparte Săptămâna Patimilor de Săptămâna Luminată. Se coace din timp aluat dulce şi se vopsesc ouă, când n-ai făcut-o deja în Joia Mare. Mai întâi în biserică, apoi în întreaga comunitate se aprind torţe şi lumânări. În unele locuri, în Noaptea de Înviere se fac strigări peste sat.
Se spune că este moment prielnic pentru vrăji şi farmece.
Duminica Învierii. Pentru creştinătatea ortodoxă Paştele este cea mai mare sărbătoare, „a Sâmbetelor Împărăteasă şi Doamnă, al Praznicelor Praznic şi Sărbătoarea Sărbătorilor".
Paştele se serbează întotdeauna în duminica imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară, dar nu înaintea paştelui evreiesc.
Ouăle roşii se ciocnesc din Duminica Paştelui până în Duminica Mare. Duminica Paştelui înnoieşte lumea cum se înnoieşte lumina de echinocţiu – de aceea se mănâncă miei, purcei şi viţei fragezi, caş, ouă roşii şi pască. Ca să întâmpini Paştele trebuie să te speli şi să te primeneşti, ca lumina. Şi să nu uiţi pomana. În cele trei zile de Paşte masa-i întinsă şi primeşte pe oricine-ţi intră pe uşă. Dacă poţi, să dai cojile de ouă roşii pe apă curgătoare, să ajungă în Ţara Blajinilor.
Deschiderea Cerului. Peste an, sunt nopţi când se deschid cerurile: pe 9 Martie, de Sf. Gheorghe, de Paşti… Atunci vorbesc animalele, iar comorile ard cu flăcări albăstrui. Dumnezeu îi pedepseşte pe cei răi şi le îndeplineşte celor buni şi drepţi orice dorinţă.
Vălăritul. În unele zone, o ceată de tineri umblă prin sat, pe la fete mari mai ales. Îl salută pe gospodar cu „Hristos a înviat", cântă un cântec, două, joacă o horă. Primesc diverse daruri. Modul de organizare este asemănător cu cel al cetelor de colindători de la Crăciun. Tinerii se numesc „vălari", iar obiceiul „vălărit".
În zona Braşovului, ceata poartă numele de „Junii Braşovului", iar conducătorul cetei se numeşte vătaf. Programul lor se întinde pe durata a zece zile: la Blagoveştenie, în Duminica Floriilor şi o săptămână între Duminica Paştilor şi Duminica Tomii. „Junii" sunt dotaţi cu o surlă cu care fac un zgomot foarte puternic. A doua zi de Paşti se împart în cete şi merg prin sat însoţiţi de lăutari, unde sunt aşteptaţi cu mesele pline de colaci, băutură şi ouă roşii. Se joacă hora. Punctul culminant al obiceiului îl constituie moartea, îngroparea şi învierea vătafului. Joi seara are loc „aruncarea în ţol". Tot atunci moare şi vătaful care, legat de o scară, este însoţit pe uliţele satului de un cortegiu funerar parodiat. Spre dimineaţă, vătaful este răsturnat de pe scara cu care a fost cărat şi este dezlegat în schimbul unei cantităţi apreciabile de băutură. În dimineaţa zilei de vineri, după ce s-a terminat băutura, „junii" încep un dans numit „căţeaua", jucat numai de bărbaţi şi pe la nunţi. Se stinge lampa şi flăcăii încep să se bată cu căciulile.
Vineri şi sâmbăta ceata se odihneşte. Duminica se joacă „Hora Buzduganului". Aceasta se joacă de Blagoveştenie, de Florii, în lunea Paştilor, în Duminica Tomii şi în zilele din „săptămâna Junilor", cu excepţia zilelor de vineri şi sâmbătă. Junii se prind în horă şi aruncă în sus un buzdugan, în mijlocul cercului descris de aceasta. Câştigători sunt cei care-l aruncă mai sus şi-l şi prind.
Joile oprite (Joile pomenite; Joile verzi) sunt un ciclu cu număr variabil de joi (3, 7, 9) cuprinse între Paşti şi a doua săptămână după Rusalii. În aceste zile sunt interzise anumite activităţi casnice, agrare şi pastorale (în mod diferit, în diferite zone ale ţării). Aceste restricţii au menirea de a apăra oamenii, gospodăriile şi roadele de urmările fenomenelor naturale potrivnice: ploi cu grindină şi trăsnete, brumă şi îngheţuri târzii, etc.
Paştele Blajinilor cade marţi, în a treia săptămână după Paşte. Se fac petreceri la iarbă verde iar firimiturile sunt menite poporului subpământean al blajinilor. Aceştia ar avea ţara lor, adânc sub pământ, unde curge Apa Sâmbetei (cu care comunică toate apele curgătoare de pe pământ). Sunt blânzi şi necăjiţi, că nu află şi nu sărbătoresc Paştele decât când ajung la ei cojile de ou aruncate pe ape în prima zi de Paşte de către credincioşii de deasupra.
Seara dinaintea Ispasului. În seara dinaintea Ispasului se taie leuştean, se pune prin case, pe la porţi şi ferestre contra strigoilor; se împodobesc casele cu flori, se bat vitele cu leuştean şi li se dă să mănânce anumite flori ca să nu le „strice" strigoii.
Înălţarea Domnului – Ispasul. Această sărbătoare cu dată mobilă, numită popular Ispasul, cade întotdeauna în joia săptămânii a şasea după Paşti (a patruzecea zi de la Înviere), când Domnul Isus Hristos s-a înălţat la cer.
De Ispas se pune floare de soc în casă. Alţii duc frunze de nuc la biserică, apoi le poartă la brâu (pentru că şi Hristos şi-a pus când s-a înălţat), sau le răsfiră prin odăi.
Femeile dau de pomană lapte dulce, fac pască şi ouă roşii. De la această dată nu se mai mănâncă ouă roşii.
Se spune că Ispas a fost un om vesel şi că „în ziua lui s-a înălţat Hristos". În această zi nu se lucrează; „cine lucrează de Ispas căpiază".
Rusaliile. Sărbătorită la 50 de zile după Paşte, Duminica Cincizecimii sau a Pogorârii Sfântului Duh, numită în popor şi Duminica Mare sau Rusaliile, este sărbătoarea anuală a pogorârii Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli, eveniment cu care se încheie descoperirea faţă de creaţia lui Dumnezeu.
Pentru popor, Rusaliile sunt nişte fete ale câmpului, un fel de Iele, duhuri necurate, zâne sau Vântoase, care plutesc în văzduh sau trăiesc în locuri izolate, neumblate. Se zice că ele coboară din cer şi înşeală în special oamenii care nu ţin sărbătoarea lor cu cântece şi jocuri — îi ridică în aer, îi învârtesc şi-i lasă să cadă; le strâmbă gura sau îi lovesc cu alt rău.
Femeile aduc în ajunul Rusaliilor pelin şi îl pun sub cap pentru a fi protejate, de Rusalii, pentru că de boala lor nu poţi scăpa, „decât prin descântece sau cetanie la mânăstire".
Este o sărbătoare dedicată în mare parte unor practici de pomenire a morţilor, dar şi altor practici pastorale de ocrotire a animalelor (mai ales a cailor). În săptămâna de Rusalii se joacă Căluşul. Căluşul este jucat de Mutul Căluşului, un personaj tăcut şi ciudat cu barbă de ţap, faţa acoperită cu o mască din piele de capră şi cu căciulă din blană de ied care poartă la brâu un falus cioplit din lemn. El este înarmat cu un paloş (sau un arc cu săgeţi; sau un bici). Poartă pe umeri o traistă cu leacuri pentru bolile animalelor şi un fel de totem cioplit din lemn numit „Ciocul Căluşului". Mutul Căluşului este un excelent dansator şi atlet care joacă şi se caţără pe case şi în pomi întruchipând forţa primejdioasă dar şi vindecătoare a naturii. El face glume (uneori foarte crude), se amestecă şi-i încurcă pe căluşarii care dansează conduşi de Vătaful lor, îmbrăţişează femei şi fete (nepedepsit de nimeni şi dorit de toţi). Nu are voie să vorbească în zilele căluşarilor şi dacă nesocoteşte opreliştea este aspru pedepsit (în trecut se mergea până la pedeapsa cu moartea). Ceata de flăcăi care însoţeşte Căluşul sunt căluşarii. Aleşi şi dirijaţi de Vătaf sunt întotdeauna oameni inteligenţi şi viguroşi, respectaţi după aceea pentru toată viaţa. În timpul sărbătorii sunt împodobiţi cu harnaşamente cabaline stilizate şi capătă alte nume (de cai). Dansul Căluşului are o mare vechime, răspândit la românii din nordul Dunării dar şi la aromâni şi meglenoromâni. Forma sa cultă de astăzi este o stilizare simplistă a unui obicei cu rădăcini străvechi.
În zilele de Rusalii se culeg în toată ţara plantele de leac. Tot atunci sunt împletite din flori şi grâu cununile de nuntă.
SCRIE AICI SI CATE ZILE TINE.
Daca nu gasesti acolo pastele tine 3 zile.(daca nu pui ziua de 24 aprilie atunci sunt 2.depinde cum vrei sa o iei.te pup.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
