anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Care e cel mai faimos haiduc din lume?

5 răspunsuri:
| mircea a răspuns:

Alibaba

| Delia 75 a răspuns:

Haiducii sunt prezenţi în toate ţările din Balcani ca luptători pentru dreptate, împotriva boierilor locali şi ai străinilor asupritori. Trecuţi sub tăcere de manualele din epoca regilor, consideraţi elemente care provoacă dezordine, priviţi cu circumspecţie de comunişti, pe de o parte consideraţi bunicii luptei de clasă, pe de altă parte, consideraţi un exemplu nu tocmai potrivit pentru societate, în pericol de a cădea în uitare azi, haiducii şi pandurii, au reprezentat pentru popor, adevăraţi eroi. În special, timp de o sută de ani, Oltenia cunoaşte o escaladare a fenomenului, după Pacea de la Passarowitz, când Oltenia a trecut în stăpânirea austraică şi până după revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu, haiducia a constituit, de multe ori, singura soluţie în faţa represiunilor şi nedreptăţilor. În Oltenia (un adevărat ţinut al haiducilor), haiducia apare ca fenomen, mult mai devreme, de fapt după 1560, odată cu Baba Novac, continuă cu legendarii Gruia Novac (unul dintre fii săi), cu Iorgu Iorgovan şi cunoşte o adevărată explozie, devenind o modă, în timpul ocupaţiei austriece până după revoluţia lui Tudor Vladimirescu. Timp de aproximativ 300 de ani, (cca.1560-1860) există un lung şi neîntrerupt şir de haiduci celebri.

Vremea haiducilor apune în preajma unirii principatelor, odată cu revoluţionarul Popa Şapcă, ultimul care ridică la luptă cetele de haiduci.

Cum datele despre haiduci sunt de multe ori contradictorii, consideraţi tâlhari de către stăpânitori şi eroi de către popor, o prezentare a lor într-o lumină neutră este o sarcină ingrată.

E haiduc si e vestit,
Andrii-Popa cel vestit!

| Foca_4528 a răspuns:

Andi Popa (cel vestit)
star

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

ROBIN HOOD!

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Andrii popa

Întrebări similare