Bună TPU!
Am o problemă care simt că ar trebui rezolvată odată pentru totdeauna.
Fiindcă de când mă știu, de când m-am născut mă tot învârt în jurul ei.
Cum să încep oare? Ar fi bine să scurtez totul pe cât posibil, încât să nu vă doară ochii de la citit.
Sunt băiat și am deja 18 ani. Sunt în ultimul an de liceu. Și pentru mine asta e o tragedie.
Care e problema mea? Nu mă scăpa odată e gândurile de suicid. M-au urmărit tot timpul. Și nu, nu e vorba despre o decepție în dragoste, după cum am văzut că este la mulți adolescenți.
Pur și simplu e vorba de mine. De mine, ca persoană. Ori aș merge ori nu la școală, ori aș trăi ori nu, mi se pare totuna. De ce?
Să scriu câte ceva cronologic.
Eu locuiesc la munte. Nu pot spune că sufăr de condiții materiale fiindcă asta ar fi total greșit. Sau aș fi eu complet nerecunoscător să declar asta.
Pur și simplu e vorba de mine.
Nu am stat niciodată prea bine cu sănătatea. De aceea, mama a ținut să mă îngrijească pe cât posibil. Să mă îngrijească în sensul că nu m-a pus la muncă, cum au fost și sunt puși ceilalți copii de vârsta mea, din copilărie.
Așa că, îmi petreceam mai mult timpul prin casă.
Dar nu eram complet fericit de asta.
Mă simțeam foarte singur. Nu pot zice singur dacă m-am gândit la moarte încă de la vârsta de 6-7 ani, însă îmi imaginam cum ar fi fost viața celorlalți dacă eu n-aș fi existat deloc.
Nu spun că că am fost de mic un copil "de aur", adică ascultător sau foarte calm. Cu totul că acum mi-aș fi dorit asta. Mult.
Am avut, dimpotrivă, multe defecte. În special eram un copil nervos. Am stricat multe obiecte din cauza asta, din vina mea (mă refer la telefoane mobile, la componente de calculator adică le-am ars, cam aproximativ tot ce-mi cădea în mână-mi).
Și apoi îmi ocupam timpul din ce în ce mai mult cu jocurile la calculator. Mă obsedau. Însă nu mă jucam frumos. Făceam mereu crize de nervi. Părinții (mama și tatăl meu vitreg) îmi țineau morală, aș putea zice. Însă, dacă mă mustrau, mă mustrau blând. Adică, doar cu vorba, nu folosind violența. În familia mea nu s-a pomenit niciodată de violență. Sau de înjurături între membrii familiei. Deci, în privința mea, aveam tot ce se putea mai rău la un copil. Țipam de multe ori. Iar în ceea ce privește cunoștințele, întotdeauna am fost pe lângă, cum s-ar spune. Cu sociabilitate eram iarăși 0. Abia dacă, cunoșteam vreo 10 oameni din comună. Cred că nu m-a interesat niciodată asta. Iar la capitolul aspect fizic iarăși nu prea am ce zice. Felul de a mă îmbrăca era jalnic. Aș putea zice, deși ar părea extrem de rușinos, că maică-mea îmi alegea îmbrăcămintea. Știu că dimineața mi-era mereu tot somn, fiindcă mă culcam mereu destul de târziu (cam pe la 10-11). Asta era până-n 10 ani. Eram și extrem de slab fiindcă nu aveam o alimentație deloc adecvată. Mâncam mai mult dulciuri și lapte. Încă din timpul școlii purtam ochelari, cu totul că nu aveam probleme cu vederea. Aveam strabism pe-atunci.
Nu aveam prieteni mai ales din cauza comportamentului. Nu-mi amintesc să fi ieșit vreodată cu prietenii la vreun suc sau la o simplă plimbare, în clasele primare și gimnaziale. Mă obișnuisem să stau în casă. Îmi convenea, în acel timp.
Ca muzică, ce aș putea spune. ascultam manele, mi-erau printre favorite.
Întotdeauna mi s-a părut că am probleme de vorbire. Adică, ori vorbeam prea încet, ori prea repede, niciodată clar.
Pe clasele gimnaziale spre exemplu, ar fi trebuit să fiu un elev foarte avansat. Mereu am avut impresia că toți cu care vreau să fiu prieten mă ignoră din cauza unei verișoare de-a mea, care mi-era și vecină. Ea avea tendința să îi alunge pe toți de lângă mine. O uram mult de tot.
Apoi liceul. Sunt deja în ultimul an de liceu.
Pe clasele a IX-a și a X-a pot spune că eram la fel ca înainte. Deja de anul trecut mi se pare că am început să deraiez puternic la capitolul școala. Nu îmi mai păsa deloc de minte. În vara dinaintea clasei a IX-a aș putea spune că m-am închis puternic în mine. Cel puțin asta au observat ceilalți, inclusiv maică-mea. Mă uitam la serialul Dr. Who. Trăiam cu impresia și gândul că am nevoie neapărat de cineva care să mă "readucă la viață", care să mă salveze (în mintea mea).
Nu știu exact cum am dat de site-ul TPU. Mi s-a părut interesant. Mi-am făcut cont în prima săptămână de școală. Răspundeam din ce știam doar. Nu mă interesau punctele sau premii sau funde etc. Nu îmi mai suportam viața. Mă gândeam că astfel, pe site-ul ăsta, aș putea fi cât de cât util, aș putea să ajut pe cât posibil lumea. Răspundeam mai mult din tehnologie (vă rog să mă credeți că nu vreau să mă laud cu privire la vreun cont, ci doar încerc să relatez.), din jocuri pc/online. Mai mult căutam pe net rezolvări la probleme și le afișam într-un răspuns. Fiindcă nu îmi mai păsa deloc de școală, de timpul pierdut, dacă stăteam sau nu până târziu. Tot în vara dinaintea începutului de clasa a XI-a am avut o operație de strabism. Am tot avut impresia că nu a avut niciun efect. Dacă mă uit acum la o poză de-a mea, de pe clasa a IX-a spre exemplu, mă ia groaza cum arătam. Acum s-a mai fixat. Am pățit apoi de am rămas corigent la fizică. Am mers la psihologul școlii. Nu voiam să-mi revin din stare mea de fapt pe cât voiam să discut cu cineva despre ceea ce mă frământă. Am început apoi să am probleme cu întârziatul la ore, fiindcă mă culcam foarte târziu noaptea. Și cu matematica. Am fost pe punctul de a rămâne corigent.
Pur și simplu nu îmi mai păsa de ceea ce mi se-ntâmplă însă nu mergeam nici înapoi (spre moarte), nici înainte (spre refacere). Doar stăteam în loc. Am impresia că aș fi vrut ca cineva să apară din senin, virtual sau în realitate, să mă ajute sau să mă "tragă de mânuță" ca să trăiesc.
Nu am avut niciodată o relație excelentă cu mama, în sensul că nu exista o zi în care să nu ne certăm. Și aici am greșit eu. Nu realizam ce înseamnă o mamă, ce sacrificii a făcut și încă face. Asta fiindcă mama mereu a încercat sau mi-a pus limite în ceea ce privește plimbările undeva cu colegii sau alte ieșiri. Înțeleg acum că a fost prea protectivă. Mă doare că îi reproșam asta de multe ori. În loc să fi găsit vreo soluție. Nu i-am spus niciodată că m-am gândit de multe ori să-mi iau zilele. Asta fiindcă mi-a fost mereu teamă de reacția ei (ar fi zbierat, ar fi plâns, ar fi fost extrem de neliniștită, nu m-ar mai fi lăsat apoi în pace sau singur). Așa că nu am spus nimic vreunei persoane care m-ar fi cunoscut. Mă întreb acum dacă am fost prea prost, întârziat mental sau neștiutor toată viața.
Acum sunt pe a XII-a. Profilul este Matematică-Informatică Intensiv Engleză (MIE pe scurt). De când am împlinit 18 ani, din aprilie, viața mi se pare o tragedie, fiindcă am îngăduit eu să ajung aici. Urmează bacul, apoi o facultate, apoi o eventualitate profesie.
Iar eu plâng după perioada adolescenței, fiindcă nu am fost cine aș fi vrut eu să fiu.
Nu mă pot vedea ca absolvent. Mai degrabă mă văd mort pe-undeva. Fiindcă toată viața nu am făcut ceva concret.
Mi se pare deja indiferent dacă aș trăi în continuare sau aș muri. Fiindcă nu exist în realitate, în societate. Întotdeauna am fost prea tăcut. Chiar și la telefon mi-e teamă să răspund dacă nu mă sună cumva vreun coleg (nu colegă). Indiferent că e fix sau mobil.
Sunt dăți în care mi se pare că sunt perfect normal. Apoi mă trezesc la realitate. Nu sunt deloc atent în ceea ce fac. Când eram mic copil mă gândeam cum ar fi oare să fiu înconjurat de mulți prieteni (băieți și fetele). Nici nu știu dacă aș putea să mai rezolv ceva sau nu. Sau toată viața de până acum și cea ce va urma a fost și va fi o ruină.
Mă gândesc dacă m-ar putea ajuta vreun psiholog care să apeleze la hipnoză. Sunt nebun sau nu, nu îmi dai seama.
Întotdeauna m-am simțit îndrăgostit. Însă de nimeni. Când sunt extrem de fericit nu mai pot fi atent la tot ce se-ntâmplă. Iar când sunt trist sunt atent.
Sunt conștient că există pe lumea asta oameni extrem de amărâți, iar cazul meu e nimic pe lângă al acestora.
Însă, simt că nu mai pot uneori. Nu e vorba că nu aș avea aici, la liceu prieteni. Am cu care mă înțeleg foarte bine. Însă nu am curajul să-i spun nimănui în față ce mă preocupă.
Și mi se pare că astfel trece adolescența, frumusețea ei, trece tinerețea. Trece pe lângă mine.
Aș mai putea spune și altele. Mai multe.
Dar mai stresez ochii nimănui. Mulțumesc dacă ați citit până aici.
Fiți iubiți și fericiți!

Eu cred ca tu esti intr-o postura mai proasta decat a mea. Intr-adevar, eu sufar, dar iar acest lucru ca pe o "invatatura". Stiu sigur ca daca o sa am copii nu o sa ii las sa sufere asa cum am facut-o eu. Spre deosebire de tine, eu nu am vrut niciodata sa ma sinucid. Poate sa mor, da, insa doar in momente de cumpana. Dupa m-am trezit la realitate si am realizat ca frumusetea vietii mele o creez eu, ca toate lucrurile s-au intamplat cu un scop, ca sunt bine asa cum sunt. Ai scris ca ai fost operat de cateva ori... Nu stiu ce cred altii despre asta, dar pari a fi si neinfricat, ca sa zic asa ( scuze, sunt obosita, nu am gasit alt cuvant mai potrivit ). Mie imi e foarte frica de medici, injectii, vaccinuri

Imi place sa ma plimb cu bicicleta. Mai bine zis, imi place sa ma plimb, ma linisteste si ma relaxeaza. Imi place sa socializez, sa ies cu "pritenii", sa rad, sa ii fac pe altii veseli, sa ma simt fericit. Imi place sa joc fotbal, tenis, baschet, sa citesc chestii interesante.

Am practicat baschet, dar m-am lasat.
Ascult muzica zilnic.

Tie ce iti place sa faci?
Ce muzica asculti?

Nu e cazul să te scuzi.
Însă, aș vrea să mai adaug ceva (deși, 31 de răspunsuri în total la întrebare, se mai satură userii.).
Depinde cum vezi tu o persoană neînfricată.
Fiindcă operațiile (până acum 2 au fost-anul ăsta și cel trecut, însă de cele de dinainte de 7 ani nu mai știu) au fost sub anestezie, deci nu a fost nevoie de ceva curaj.
Ieri am avut programare la un stomatolog din oraș. Nu am avut probleme că anestezia (la dinte) ci a început să mi se înnegrească privirea doar când m-a înțepat cu un ac în braț, ca să-mi picure anestezia (în fine, nu sunt obișnuit cu astea). Am băut două pahare de apă, abia dup-aceea mi-am revenit.
Și m-am gândit că aș putea folosi frica asta de sânge drept motiv/mijloc/scuză ca să revăd celelate probleme. Așa am mers și la psihologul școli. Încă nu am avut eu curajul să-i spun ci i-am spus dirigăi că aș vrea să văd dacă pot rezolva problema cu sângele (am pățit de am leșinat în timpul orei de biologie doar fiindcă am văzut, pe laptop-ul profei, o imagine cu sânge închegat, am lăsat capul jos, pe bancă, cu speranța că-mi va trece și m-am trezit cu două palme de-a profei;)) și colegii în jurul meu).
Doctorul mi-a zis că a fost cauza de anemie. Am înțeles că psihologul școlii nu mă poate ajuta cu hemofobia, deci ar trebui unul mai avansat pentru asta. Și înțeleg faptul că ar trebui să mă mișc repede în privința asta și a școlii însă nu mai suportam, dacă mă înțelegi.
Apoi, mi-e frică și psihic. Nu sunt genul de om care să aibă conturi multiple pe site. Însă mi-a fost frică de reacția celor care mă știu, ori de pe site, ori colegi de-ai mei în caz că se vor uita la contul meu (fiindcă răspunsurile și întrebările sunt afișate în mod public).
Ăsta era contul meu http://www.tpu.ro/utilizator/scrc
Însă, te rog să mă crezi, că nu am zis asta ca să mă mândresc cu ceva.

Dacă ești obosită, odihnește-te dragă!

Imi place sa ma plimb cu bicicleta. Mai bine zis, imi place sa ma plimb, ma linisteste si ma relaxeaza. Imi place sa socializez, sa ies cu "pritenii", sa rad, sa ii fac pe altii veseli, sa ma simt fericit. Imi place sa joc fotbal, tenis, baschet, sa citesc chestii interesante, sa ma uit la filme.
Imi plac multe activitati.

Am practicat baschet, dar m-am lasat.
Ascult muzica zilnic.

Tie ce iti place sa faci?
Ce muzica asculti?

Imi place sa ma plimb cu bicicleta. Mai bine zis, imi place sa ma plimb, ma linisteste si ma relaxeaza. Imi place sa socializez, sa ies cu "pritenii", sa rad, sa ii fac pe altii veseli, sa ma simt fericit. Imi place sa joc fotbal, tenis, baschet, sa citesc chestii interesante, sa ma uit la filme.
Imi plac multe activitati.

Am practicat baschet, dar m-am lasat.
Ascult muzica zilnic.

Tie ce iti place sa faci?
Ce muzica asculti?
(e a 3-a oara cand public raspunsul... sper sa apara de data asta si imi cer scuze daca apare de prea multe ori)

Muzică- răspuns scurt: Playlistul de pe cont și cel de aici http://www.tpu.ro/utilizator/scrc

Răspuns lung: trupe precum Linkin Park, Evanescence, Within Temptation, Nightwish, Skillet în general. Însă am ca preferate doar unele melodii de la fiecare trupă.
Alte melodii
http://youtu.be/vsjPWWtV8zA
http://youtu.be/CtwJvgPJ9xw
Însă toate sunt la playlist.

Pe muzică m-am obișnuit să fac exerciții fizice. Doar că vara asta a trebuit să stau în repaus (fizic).

Si in rest, ce iti place sa faci?

In acest moment as putea spune, din punctul meu de vedere, ca o persoana neinfricata este acea care este imuna la lucrurile care ma sperie pe mine. Iar in legatura cu operatiile, stiu ca se realizeaza sub anestezie, ca nu se simt dureri, dar aceasta idee nu imi atenueaza frica deloc. Nu imi amintesc sa fost vreodata la medic , cel putin nu in ultimii 10-12 ani, cam asa. Daca se pune problema de asistenta medicala din cadrul liceului, atunci da, am fost o data anul trecut, dupa indelungatele insistente ale prietenei mele. Asa si eu cu unele conturi de pe site-uri. Acest cont mi-a fost facut de o fata, nici nu are adresa mea de e-mail, iar de nume nici nu mai zic . In fine, oricum nu prea obisnuiesc sa imi utilizez numele in crearea conturilor, am un nume mai ciudat...
Iar in legatura cu oboseala, inca incerc sa ma acomodez cu trezitul dimineata devreme .

Nu mi se pare ...asa e

Nu pot sa inteleg, te simt o persoana tare dar cu totusi te dai batut. Tu esti stabil pe situatie, esti costiend de ce faci. Ti-ai ramas sa decizi ce este mai bine pentru cei care te inconjoara, si nimeni nu-ti doreste raul atat timp cat nu ii doresti tu. Iti trebuie o prietena/colega, pentru ca o fata poate asculta, intelege.(sunt multe idei si e greu de inteles situatia ta)
Gaseste ceva care te poate descrie, te pasioneaza... din sport ceva, acolo poti gasi prieteni.
Om fara prieteni nu exista, asculta pe oricine dar fa-ti tu singur concluzii, ceea ce scrim noi aici este doar o parere, trebuie tu sa faci ceea ce iti place si sa obtii ceea ce doresti. Nu incerca sa iti faci viata ca la altcineva, creaz-o asa cum doresti tu. Cred ca o sa-ti reuseasca, sa intelegi ceea ce este mai bine pentru tine.

Nume ciudat? M-ai făcut curios.
Ai probleme cu trezitul dimineața devreme?
Deja începe să nu-mi mai pese cât dorm pe zi atâta timp cât nu întârzii la ore.
Nu mai pot folosi telefonul mobil cu touchscreen pe post de alarmă. Așa că las PC-ul pornit și pun o alarmă online.
Mai ales cu boxele e imposibil să nu mă trezesc. Dacă le-aș lăsa volumul la maxim cred că ar trezi și morții. Bine, nu sunt atât de "puternice" în decibeli. Dar nu se compară cu vreun ceas deșteptător. Văd în felul ăsta cât îmi rezistă corpul.

Înainte mă mai uitam la filme.
Îmi plac seriale precum Dr. Who, Power Rangers.
Când eram în generală mă uitam la telenovele, îmi plăceau și manelele și jocurile RPG. Deși nu pot spune că am terminat nici 10 jocuri "mari".
Nu am avut o condiție fizică prea bună așa că nu am fost adeptul sporturilor.
Iar acum mă gândesc la ce nu e prea târziu să mai pot face.
Dacă mai pun vreo întrebare ca și asta, o postez tot pe contul ăsta. Că nu vreau să mă trezesc cu ceva neplăcut.
În rest îmi place curățenia. Altceva nu știu ce să mai zic.

"pentru ca o fata poate asculta".
Adică? Ce vrei să spui cu asta?
Spre exemplu în clasa noastră sunt vreo 13 fete. Poate aș putea vorbi generalități cu ele, deși asta puteam să o fac din clasa a IX-a, nu acum la sfârșit de drum licean.
În plus, dacă mă crezi, nici nu știu cum anume să vorbesc. Nu e cazul legat de vreo iubită anume. Nu. Ar fi doar prietenie. Doar că nu mă pot gândi exact în ce împrejurări să discut, fiindcă nu m-aș putea rezuma la vreo 10 minute în fiecare pauză, dacă mă înțelegi ce vreau să spun.
Mersi de răspuns.
Nu știu dacă să te-ntreb pe tine (oricum pun altă întrebare) însă ai știi cum să înscenezi creierului un fel de moarte. Nu mă refer la droguri fiindcă nu-mi plac astea. M-aș mai "alina" așa.

Am sa incerc sa iti trimit un mesaj cu numele meu. Se poate trimite, nu?
Da, am mari probleme cu trezitul dimineata. In vacanta ma culcam pe la 2-3 si ma trezeam pe la 13-14... Daca nu dorm minim 9 ore si jumatate-10 sunt obosita toata ziua. In fine, am sa ma obisnuiesc in curand. Am vazut ca la unele comentarii imi raspundeai pe la 12-12:30. Cam asa de tarziu stai?

Ora 12 e un caz fericit.
Cel mai mult am stat parcă până la 3 jumate, am dormit ceva timp apoi m-am dus la școală.
Mi-era indiferent la ce oră mă culc sau mă trezesc. Întârziam des la prima oră.
Mi-e cam greu să cred că am dat răspunsuri pe TPU la acele ore, pe celălalt cont. De fapt puțin îmi păsa mie de ora la care mă culc atâta timp cât sunt în stare să mă ridic din pat. Dacă în lumea reală nu îmi mai plăcea măcar virtual să încerc să-i ajut pe ceilalți.
Cred că acum mi-a cam intrat asta în sânge.
Din a doua săptămână de școală din septembrie am cam început să întârzii iar la ore timp de 2-3 zile. Nu îmi suna telefonul. Într-o vineri m-am trezit abia pe la ora 10. Mama și taică-meu vitreg mi-au spus că, ori nu mai stau deloc târziu, ori mă mută la internat ori să fac naveta.
Acum nu mai întârzii, deci ce ar conta pentru ei la cât mă culc eu?
Mie îmi place numele tău. Nu e ciudat, mă gândesc la vreun nume de rege pe baza asta, ști.
Din partea mea trimite-mi și 1000 de mesaje sau cel puțin să ajungă întrebarea asta la 100 de răspunsuri (cel puțin).
Tu pe la 9-9:30, cel târziu 10 dormi în timpul școlii?
Asta ar însemna cam 10 ore, cum zici și tu.
Dacă ar fi să fac calcule, am impresia că mă mulțumesc cu puțin mai mult de jumătate.

Huh, daca ma culc la 3 si jumatate nu mai e nici o sansa sa ma trezesc sau sa fiu capabila sa ma concentrez la ore. Iar de raspunsurile de pe TPU, ma refeream la cele adresate mie. Parca asa mi s-a parut ca era ora. Am sa ma uit din nou, se poate sa ma fi inselat in privinta aceasta. Sa faci naveta? Deci locuiesti relativ departe de liceu.
In timpul scolii ma culc cam pe la 22:00-22:30, cateodata si mai tarziu, de aceea sunt obosita in timpul zilei. Maine am ore de la 7 la 14, deci cred ca o sa fac o exceptie si o sa incerc sa ma culc mai devreme.
Daca nu te deranjeaza intrebarea... te-ai gandit ce facultate vrei sa urmezi? Daca da, in ce clasa te-ai decis?

"ceva neplacut"?
Cum ar fi?

Inca poti face sport, inca poti sa te uiti la filme si sa te joci jocuri, dar mai bine stai pe afara.

Si eu am urmarit doctor who si dexter si multe alte seriale.

Te simti mai bine?

Locuiesc la munte, la vreo 25 km față de liceu. Stau într-o garsonieră, cumpărată de mama pe vremea când soră-mea era la liceu și stătea în gazdă.
Mâine ai ore de la 7? Stai, tu faci practică sau cum? Am înțeles că ai 16 ani, însă nu și clasa în care ești, profilul.

Nu mă deranjează întrebarea fiindcă e una firească pentru vârsta mea. Până acum aș fi spus că merg pe urmele lui frate-meu, care a urmat facultatea de informatică UAB (Universitatea 1 Decembrie din Alba Iulia - facultatea de informatică). Deci ar însemna IT, din care frate-meu a făcut până acum carieră. Acum lucrează la o bancă pe post de inginer IT. La dirigenție ne-a pus diriga pe toată clasa să scriem pe câte o coală de hârtie A4 gânduri de viitor. Am vrut să scriu ceva mai neobinșuit, să sune interesant. Bineînțeles că nu puteam zice ceva legat de moarte fiindcă mai devreme sau mai târziu ar fi aflat maică-mea. Am scris doar că aș vrea să-mi dezvolt personalitatea iar singurul meu gând legat de școală este bacul. Și acum mă bazez pe ideea asta. Înainte aș fi putut susține sus și tare că fix la o facultate de informatică m-aș duce. Materia asta și engleză mi-au plăcut dintotdeauna la școală. Nu m-am stresat vreodată pentru ele. Iar acum că sunt pe clasa a XII-a ar trebui doar să învăț pentru bac. Sau să fi făcut școala de șoferi (însă nu sunt entuziasmat de asta). În schimb sunt tot timpul între progres și "regres". În fiecare zi după ce vin de la școală mă văd ca un om care nu știe ce să facă în ziua curentă. Pierd mult timp dacă într-o zi caut știri despre sinucigași iar peste ceva timp, dacă vorbesc cu cineva e a și cum nu aș mai avea nimic. Cam așa a fost mai ales în ultimii doi ani. Simt nevoia disperată de a face ceva: ori progresez ori intru în pământ cât mai curând. Mamei sau cuiva care mă cunoaște din familie nu am curajul să-i spun asta. Când ai zis că eu de fapt caut un prieten care să înțeleagă ce vreau să spun fără a-mi fi frică de sentimentul de trădare ai avut dreptate. Mă gândesc că ar trebui să reiau consultațiile la psihologul școlii, să-i cer ei părerea despre ce aș putea face în continuare, la cine să apelez. Cu colegi de-ai mei simt că aș putea vorbi cu mare drag. Dar cu băieți sau cu fete... Cam un lucru comun cu băieții din clasă ar fi sala, la care am mers până acum. O amân acum câteva săptămâni. Însă nu știu nici cum aș putea aborda subiectul ăsta cu cineva din clasă. Aș fi în stare să vorbesc câteva ore nu 1-2 minute despre asta, față în față cu acei colegi. Știu bine că și acum câți ani simțeam la fel. Doar că atunci mă pierdeam în computer, în jocuri. Acum nu mai am niciun chef de vreun joc, din de descărcat nici online. Jucam conquiztador înainte. Îmi plăcea. Am și uitat de el. Nu mai văd nicio plăcere în ele. Fiindcă ori mă joc, ori nu, în realitate nu se schimbă nimic în bine.
Tu ești decisă în privința viitorului?

Nici nu știu cum ai răbdarea să citești ce tot scriu eu aici. Sunt singur că nu ți s-a mai comentat atât la niciun răspuns sau răspunsuri. Ai merita o fundă. Nici nu știu cui anume să o acord. Fiindcă eu vreau normal să dezbat cât mai mult subiectul ăsta, poate nici răspuns câștigător nu voi alege.

Ceva neplăcut adică să mă trezesc cu vreun mesaj din partea cuiva care mă cunoaște, cum ar fi cumnatul meu, care are cont însă nu intră deloc dar cine știe. Sau să se uite vreun coleg de școală la întrebare, să ajungă la toată clasa, inclusiv la colegii pe care i-am avut încă din clasele primare. Sigur ar afla părinții. Fiindcă în rest, de prieteni virtuali dacă mă gândesc mai bine nu mă tem fiindcă doar ar cunoaște ce anume mă frământă. Am pus încă o întrebare pe site.
Am zis colegilor că de lunea asta revin la sală. M-a cam prins gripă, marți am avut o programare la dentist și am zis că de săptămâna viitoare poate să văd ceva-ceva. Da, dacă mă duc aș schimba starea de spirit. Însă eu vreau să mi-o schimb permanent, nu o oră-două să fie super încântat apoi iar să mă ia ale mele.
Pe-afară nici nu știu cu cine anume să stau.
Mai degrabă m-aș mai uita la filme însă tot timp petrecut în casă ar fi.

Nici nu știu în ce sens să mă simt mai bine.
Poate ascultând melodii
http://youtu.be/CdhqVtpR2ts
http://youtu.be/JH23zGDEpLU
http://youtu.be/mLz61g0JLxQ
http://youtu.be/AG56t8t9iW8
http://youtu.be/CGyEd0aKWZE
http://youtu.be/RsKQOm_iJug

Să merg apoi acasă, să-i bag un plâns pe melodiile
http://youtu.be/cLeOpzXA7ZQ
http://youtu.be/CsA0f-N-2vk

apoi să-mi bag nişte căşti în urechi şi să ascult la maxim
http://youtu.be/86khmc6y1yE
http://youtu.be/fzwpy6WBhtE
http://youtu.be/rv8C1wjbsKw
http://youtu.be/BSLPH9d-jsI
http://youtu.be/MOg8Cz9yfWg
http://youtu.be/NUId5f1-KbE
http://youtu.be/1mjlM_RnsVE
http://youtu.be/uGcsIdGOuZY
http://youtu.be/EAwWPadFsOA
http://youtu.be/D9s18rUaubc
http://youtu.be/0lldiIo9VUg

Aș vrea ca mâine când mă trezesc să mă văd pe clasa a VIII-a spre exemplu, sau la sfârșitul verii și începutul clasei a IX-a, ca în prima săptămână să fac un tur total al orașului, de ziua până seara.
http://youtu.be/SeIJmciN8mo
http://youtu.be/w4s6H4ku6ZY
http://youtu.be/iRYvuS9OxdA

Sau să merg acum la gimnaziu, acasă să mă alimentez normal, să citesc ce cărţi am pe-acasă, să nu stau o zi locului, să vizitez cât mai mult oraşul.
Pentru vârsta de adolescent poate aş şti să mai trăiesc odată. Dar nu ştiu cu comunicarea ce aş putea face.
Mi-am amintit acum de jocul Age of Mythology
Nu cred că l-am jucat mai mult de 1-2 ani. Asta era prin gimnaziu.
Cel mai mult urăsc la mine că mi-am lăsat viaţa prea să curgă şi am fost tot timpul retras în loc să învăţ cât mai multe. Nu ştiam cum anume să mă apropiu de cei de vârsta mea.
Mă gândesc uneori ce frumos ar fi să mă trezesc într-un spital, după o tentativă nereuşită de suicid, ca mama să nu pară supărată sau să mă certe, ca nimeni din cei din jur să nu mă vobească pe la spate, să fiu în stare să comunic cu ce persoană doresc fără să mă sfiesc a preciza vreun detaliu.
Aş fi vrut să cunosc cât mai multă lume din liceu. Însă acum spre sfârşit nu mai pot întemeia atâtea relaţii. Sau aş putea? Îmi amintesc anul ăsta că i-am refăcut ceva la laptop unui coleg, apoi acesta m-a întrebat dacă pot să-l ajut şi pe cineva din internat, care a venit apoi la mine acasă. M-am simţit bine că am putut fi de folos. Însă în copilăria trecută şi cea pe care aş retrăi-o nu există droguri sau alcool sau tutun. Cred că este singurul lucru bun, singura calitate pe care am avut-o în viaţă. Şi încă şi aceasta am preluat-o de la frate-meu, urmându-i exemplu cu sau fără ştiinţă.
Azi spre exemplu la engleză, m-a văzut o colegă gripat, cu un şerveţel în mână, mi-a zis că de ce nu am grijă de mine. La partea cu comunicarea nu stau prea bine. Deşi mi-aş dori mult fiindcă iarăşi pierd timp. I-am zis că mai uşor pot vorbi cu ea în engleză în sensul de a vorbi tare şi clar fără vreun tremurat în glasul meu sau vocea prea joasă. Aş vorbi ore-n şir, atât despre viaţa mea cât despre a ei. Sau, cu oricine din clasă.
Numai că din sfaturi online nu se pot desprinde glasuri.
Sunt conştient că nu stau prea bine nici cu exprimarea. Mai repede scriu la PC decât în caiet.
Şi e destul de târziu, din nou.

Da, am avut ore de la 7. Nu fac practica, trebuia sa am marti engleza de la 13 la 14, dar profesoara prefera sa faca orele de la 7 la 8. Sunt in clasa a X-a, profil matematica-informatica. Din cate stiu eu, cei care termina facultatea de informatica au un viitor promitator. Din ceea ce ai scris tu, nu am inteles de ce ai renuntat la aceasta idee. Te-ai gandit foarte bine cand ai decis ca ar trebui sa te duci la psiholog, esti intr-o situatie delicata si ai nevoie de niste sfaturi care sa te ajute cu adevarat sa treci peste asta. Iar in legatura cu colegii, nu trebuie neaparat sa vorbesti cu ei despre problemele tale, sunt o multime de subiecte care pot fi dezbatute. In loc de jocuri te poti uita la filme sau sa citesti. Ce gen de filme iti plac? Iti place sa citesti?
Daca m-am decis in privinta viitorului apropiat? Asa tind sa cred. As vrea sa ma inscriu la niste cursuri de fotografie si poate sa ma inscriu la un casting de modeling. In privinta celui din urma nu sunt prea increzatoare, fac asta doar fiindca toti prietenii/toate rudele considera ca ar fi o idee buna, dar nici nu sunt sigura ca o sa am curaj. Iar in legatura cu un viitor ceva mai indepartat, nu am nici cea mai vaga idee ce facultate as vrea sa urmez. In clasa a VIII-a imi doream sa devin psiholog, dar toate visele mi-au fost spulberate cand toti profesorii mi-au spus ca nu e o idee buna, ca nu e o facultate de viitor.
Intr-adevar, raspunsurile tale sunt cele mai lungi pe care le-am primit, dar cititul lor nu tine de rabdare. Chiar imi place sa citesc ceea ce scrii. Si nu, nu cred ca merit o funda, nu am putut sa te ajut cu nimic, mi-am spus doar parerea.

"Cel mai mult urăsc la mine că mi-am lăsat viaţa prea să curgă şi am fost tot timpul retras în loc să învăţ cât mai multe. Nu ştiam cum anume să mă apropiu de cei de vârsta mea."-inteleg ce vrei sa spui. Si eu am sentimentul ca mi-am lasat adolescenta sa treaca pe langa mine, eu doar stand si privind-o.
O sa iti spun un secret. Vara asta, e singura din ultimele 2-3 veri, in care eu am stat mai mult afara cu prietenii (si aia cam putini, dar am incercat sa imi mai fac), nu in casa la pc toata ziua.
Am senzatia, ca daca as fi iesit mai mult din carapacea pe care mi-am construit-o si pe care inca incerc sa o sparg, viata mea ar fi fost mult mai reusita, dar degeaba stau si ma gandesc cum ar fi fost.
Din pacate, timpul nu poate fii dat inapoi, tot ceea ce putem face, e sa incepem sa traim asa cum ne dorim. Nu rezolvam nimic daca doar vrem sa se intoarca trecutul, el e deja trecut, trebuie sa ne bucuram de prezent.
Si eu stau prost la capitolul comunicare, desi turui ca o moara stricata, vorba aia: vorbesc mult si prost si degeaba.
Totusi, poti sa inveti sa comunici mai bine, trebuie doar sa incepi sa comunici mai mult.

Te felicit, ca nu ai vicii!

Ai putea incepe sa iesi cu prieteni si cu colegi si cu prietenii lor. Mai bine zis, ai putea sa cunosti persoane noi prin intermediul celor deja cunoscute. Asa o sa inveti si sa comunici mai bine si cum sa te imprietenesti mai usor.

Mergi la psiholog daca simti ca te-ar ajuta.
Tu, stai linistit, o sa iei bacul, o sa ajungi la facultate, o sa cunosti persoane noi, abia o sa incepi viata. Cine stie, poate o sa ajungi un programator renumit.

Imi pare rau, daca nu sunt prea coerent in ideile mele!

P.S. Incearca sa capeti mai multa incredere in tine (mi se pare ca nu prea ai). Nu are de ce sa-ti tremure voacea cand vorbesti cu cineva, comunicarea e ceva normal si nu trebuie sa te intimidezi.

Mi-a mai zis cineva într-un mesaj că îi place felul meu de a scrie. Însă tot nu am priceput dacă a spus-o doar aşa sau a vorbit serios. Adică, am un fel obişnuit de a scrie şi nu văd nimic special în el. Pur şi simplu doar scriu ceea ce simt. Şi tind să cred că e total diferit faţă de felul cum vorbesc (ideile pe care le spun). Mama deseori mă vede nervos în limbaj însă eu nu sunt, dimpotrivă. Aş fi în stare să spun că tot acest timp pe care l-am pierdut ca prostu' mi-a dezvoltat câtuşi de puţin răbdarea.
Când ai zis de cursuri de fotografie mi-am amintit de acele cursuri pe care le-am descărcat de pe net ca să mai citesc, să mă mai documentez vacanţa asta. Le citeam mai mult din curiozitate decât din dorinţa de a reţine cât mai mult. Erau pe acolo în special documente în Microsoft Word în care erau descrise majoritatea componentelor unui computer, adică a unităţii centrale.
După ce le-am terminat m-a apucat un dor nebun să fac o curăţenie prin toată casa. Însă şi aici îmi pare rău că a durat prea mult fiindcă eu voiam ca într-o zi-două să termin cu toate. Cel puţin acum ştiu în mare parte unde găsesc un obiect în toată casa. Mai rămăseseră apoi 4 săptămâni de vacanţă. Mi-am zis să termin cu cărţile din bibliografia clasei a XI-a (fiindcă nu le citisem în vara dinaintea acelei clase). Nu erau exagerat de multe. Doar 2 cărţi: Ulitma noapte de dragoste, întâia noapte de război de C. Petrescu şi Enigma Otiliei de G. Călinescu. Nu le-am citit în fiecare zi cu acelaşi entuziasm. Fiindcă starea mea de spirit mereu tinde să varieze de la nevroză (nu nervi sau ceartă ci o stare în care simţi că nu ştii ce vrei) la pace şi dragoste în care parcă mă simţeam complet împlinit, gen "prost dar fericit".
La capitolul filme mi-au plăcut mult serialele SF spre exemplu Dr. Who
http://youtu.be/SKsOr9YdiXM
sau Power Rangers
http://youtu.be/j8I_vaes0aE
sau acea mică serie de episoade din Al zecelea regat http://youtu.be/200MAwAgWjg
sau telenovele...
http://youtu.be/2QjHEaHczJE
http://youtu.be/N81hVpV1ink
http://youtu.be/YUUnRiWIQ1Q
Sau mă uitam la telenovela românescă Inimă de Ţigan apoi la Regina.
Pe atunci totul părea extrem de simplu. Simţeam nevoia de a fi înconjurat de acei prieteni cu care poţi împărtăşi trăirile din viaţa de zi cu zi însă adoram mai mult computerul. Nu puneam eu atâta accent pe şcoală la capitolul învăţatul lecţiilor, doar temelor le acordam atenţie. Pe clasa a 8 am avut ca profesor de matematică pe dirigintele nostru care a "băgat" matematică în noi zi de zi, încât făceam minim vreo 3 ore în fiecare zi această materie. Însă nu am regretat deloc acest fapt (mă refer la toată clasa, nu la mine doar) fiindcă examenul de matematică l-am luat cu notă destul de mare, cam aşa şi la cel de română. Eram extrem de fericit în acea vară. Nu aveam nicio temă pe vacanţă.
De citit dacă-mi place? Până acum, dacă aş fi mai avut timp rămas din vacanţa de vară nu m-aş fi oprit. Pe lângă şcoală doar Harry Potter şi piatra filozofală ştiu să fi citit din plăcerea fiindcă, consideram seria interesantă.
Ştiam foarte bine unde greşesc vara asta şi cu ce anume să încep: voiam să recitesc istoria românilor de la început până în prezent, noţiuni de geografie (cu care recunosc că o duc cam rău) şi mai urmau şi altele. Însă mi-era totodată frică de ce anume voi face de acum înainte la liceu, cu ce să încep mai exact. Mă gândeam că am să reîncep sala, mă voi duce poate la Alba la vreun psiholog mai avansat ca să rezolv odată probleme mele. Mi-era frică de bac şi încă mi-e. Însă, până la urmă nu cred că asta e cea mai mare temere a mea. Am început să "o iau razna" din momentul în care m-am văzut mental în postura de absolvent de liceu, cu o poză în albumul şcolii. Mă gândeam că eu nu am ce căuta acolo. Asta mă stresează pe mine cel mai mult. Spre ultimele şedinţe la psihologul şcolii aveam mari probleme cu matematică fiindcă o tot ignorasem. Însă nu asta a fost problema mea cea mare. Ştiu că doar eu pot să o rezolv. Mie de fapt mi-e frică să termin clasa a XII-a ştiind că nu am reuşit să cunosc (aproape) pe toţi elevii din şcoală, e ca şi cum m-aş fi trezit a nu ştiu cât a oară la realitate şi nu ştiu ce anume să fac. Mai sunt aproximativ 28 de săptămâni de şcoală (aşa cred), apoi va începe bacul.
Deja mi-e şi frică să mă mai duc mâine de şcoală, să văd că fac acelaşi lucru pe care l-am făcut până acum şi nu ştiu dacă să spun stop la tot sau cum să cer ajutor discret şi cât mai bine pentru mine. În momentul de faţă mintea mea nu e tocmai lucidă, de aceea înţeleg dacă ceea ce am scris nu este complet coerent (de înţeles uşor).
Se face deja o săptămână de când am postat întrebarea şi par tot mai adâncit în subiect. Vineri când am ajuns acasă m-am azvârlit pe pat la scurt timp şi nu m-am trezi până ziua următoare pe la ora 11. Apoi, nici nu ştiu concret ce anume am făcut sâmbătă. Mi se pare că a fost o zi pierdută. Am curăţat cu mama nişte coji de nucă. Mi-a spus că se va lua pe mâini, însă am luat nişte folii de plastic şi nu a mai contat. M-am gândit că, chiar dacă se va lua, sunt în stare să-mi bag mâinile în apă fiartă, ca să se ducă acea culoare de pe ele. Acum înţeleg că nu va dispărea de tot decât în 2 săptămâni. Nu ar fi asta neapărat problema fiindcă sunt obişnuit să nu ies din cameră afară decât la magazin şi la şcoală. Mă gândesc acum la acea şedinţă "fotogenică". Mă uit în faţa oglinzii şi mă văd într-o zi ba "ca noaptea", ba un băiat drăguţ aş putea spune.
Pentru mine e totuna dacă mâine merg la şcoală, vin acasă, mănânc ceva, poate merg la sală sau merg la şcoală, vin acasă, fac o plimbare şi mă calcă o maşină (în prima zi de şcoală am păţit de am ieşit de pe trotuar înspre o maşină care nu circula cu viteză mare şi i-am "zburat" oglinda retrovizoare. Venisem de la un coleg de-al meu de şcoală, nu ştiam ce anume am, mi-am fixat privirea pe o fată care trecea pe trotuar, nu mi-am mai luat ochii iar când s-a apropiat de mine am avut presimţirea că trotuarul nu e de ajuns de spaţios pentru 2 oameni ca să treacă aşa că am coborât de pe el).
Decât să merg mâine la şcoală, să facem nu ştiu ce la matematică şi să scriu ceva repede de pe tablă cu gândul în altă parte mai bine mă trezesc la spital, acordându-mi-se ajutor fie fizic, fie psihic.
Însă nu-mi spune că cititul a ceea ce scriu nu ţine de răbdare. E o calitate (răbdarea) pe care încep să o admir la cei din jur.
Sincer, aş mai continua aici multe conversaţii însă am impresia că rămân în pană de idei (când încep să le repet deja simt că scriu doar inutil şi cred că deja am intrat în "starea" asta).
Păi, tocmai că asta contează: chiar şi părerea ta.

Ţie ce filme îţi plac? Ce tip de muzică? Îţi place lectura? Şi, observ că eşti la acelaşi profil ca şi mine. Ţie cum ţi se pare?
De fapt, nu mă aştept să citeşti tot ce am scris, răspunde-mi doar la ultimele întrebări. Mă crezi sau nu, mai că aş fi în stare să te rog să-mi laşi un ID de YM într-un mesaj. Parcă îmi vine să vorbesc cu toţi, să cutreier orice colţişor al oraşului/ţării într-o zi. Însă dacă aş face-o s-ar râde de mine colegii de companie fiindcă nu ştiu atâtea. Şi în plus nu aş fi atent la tot ce se-ntâmplă.

În primul rând aş mai putea spune că observ răbdarea de care dai dovadă. Nu toţi oamenii au îndeajunsă răbdare. E o calitate preţioasă. Nu sunt sigur de câtă răbdare sunt eu în stare. Am sentimentul că dacă totul ar fi fost mai mult decât perfect până acum aş fi continuat să fiu un tip nervos de mama focului. Şi acum cred că sunt, nu neg asta.
Înţeleg că răbdarea se învaţă, nu se acordă. De fapt cam aşa e cu toate calităţile.
Am înţeles că dacă mă mai gândesc la trecut pierd şi clipa prezentului. Însă vreau să ştiu dacă ar mai fi ceva necunoscut în mine sau nu. De aceea ţin să nu abandonez acest subiect. În timp ce, ceilalţi colegi de-ai mei mai rezolvă câte-un subiect de bac la matematică (sau variantă sau exerciţiu) eu încă stau aici pe TPU şi pierd minute.
Nu ştiu sigur cum să (re)iau legătura cu psiholoaga şcolii la care am fost la şedinţe până acum. Cred că, doar dacă-i zic dirigăi aş grăbi "procesul". Sau cum anume să observ dacă o persoană (pe care o văd zilnic, spre exemplu) ar fi de încredere sau nu. Aici probabil îmi vei răspunde că: prin comunicare. Mă gândesc ca mâine la şcoală să întreb o colegă dacă poate să-mi acordă ceva timp ca să vorbim. Dar nu ştiu oare cu ce aş începe. Psiholoaga deja mă cunoaşte, nu mă sfiesc de ea. Însă, pe clasa a XI-a mergeam la şedinţe doar o oră pe săptămână, marţea. Colegii mi-i întâlnesc zilnic. Sunt în dubii, care ar fi următoarea mea "mişcare". De acum încolo să gândesc bine tot ceea ce zic sau să spun exact ce-mi vine-n minte, ceea ce simt ştiind că poate fi ultima mea şansă să mă exprim.
La telefon deja nu vorbesc atât (mă mai sună maică-mea, însă de multe ori convorbirea nu durează decât 2-3 minute). Ar mai fi un coleg de-al meu, însă şi el are unele probleme, la care aş fi vrut să-l ajut însă nu mă simt în stare să mă ajut nici pe mine. Până acum vorbeam mai mult despre calculatoare, despre jocuri. Însă m-au cam plictisit în sensul că aş vrea să fac şi altceva în afară de asta. Să-mi echilibrez, spre exemplu, o oră la materii, o oră pe-afară, câteva ore la computer. Azi abia dacă am ieşit până la magazin şi m-am întors înapoi. Mama spune că din cauză că sunt gripat nu ştiu ce anume am. Însă eu sunt de părere că nu e asta. Toată viaţa mă ştiu răcit sau gripat. Deja mi-e indiferent de asta.

Şi, da, aş putea spune că mi-aş putea face prieteni la capitolul sport sau sală. O să reiau acea activitate, însă mă simt încă în criza dintre vacanţă şi şcoală. Dar nu e vorba de şcoală.

M-au mirat 2 fraze ale tale "Tu, stai linistit, o sa iei bacul, o sa ajungi la facultate, o sa cunosti persoane noi, abia o sa incepi viata. Cine stie, poate o sa ajungi un programator renumit."
Poate ca să-mi dai încredere în mine însumi spui că voi lua bacul mai mult ca sigur. Dacă mă apucă la bac, la română, să scriu în loc de 2-3 pagini mult mai mult? Mă refer la aiureli ce-mi pot trece prin minte.
Deja am pierdut noţiunea ideilor, scriu doar ce-mi trece prin minte.
Nu mi-ai spus la ce profil eşti la şcoală, sau ce muzică asculţi sau exemple de titluri de cărţi care ţi-au plăcut.

Am incercat sa mai scriu acest mesaj o data, insa mi s-a descarcat telefonul si nu s-a salvat.
Nu am de unde sa stiu daca acea persoana care ti-a spus ca ii place modul in care scrii/te exprimi a fost sincera, dar te asigur ca eu am fost. In legatura cu cele doua carti ( Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, respectiv Enigma Otiliei ), eu le am de citit pentru clasa a X-a. Pe a doua am citit-o anul trecut si chiar mi-a placut, a fost singurul roman citit pentru scoala in clasa a IX-a care chiar mi-a acaparat atentia.
Power Rangers stiu ca era difuzat acum cativa ani la televizor, insa nu imi amintesc despre ce era vorba. In ceea ce priveste celelalte seriale, nu le-am vazut, dar am auzit de Dr. Who.
In legatura cu examenele de la sfarsitul clasei a VIII-a, imi amintesc ce speriata am fost inaintea aceluia de la romana. Niciodata nu am excelat in redactarea eseurilor sau in exprimarea ideilor si mi-a fost foarte teama sa nu iau o nota prea mica, astfel incat sa nu intru in liceul in care imi doream, la profilul dorit. Cu o seara inainte am inceput sa plang, nu-mi puteam stapani emotiile.

Cum sa nu ai ce cauta in albumul liceului? Ai facut parte ( si inca faci ) din elevii liceului. Nu conteaza cate persoane cunosti din incinta liceului, nu e important asta atata timp cat ai unele in care stii ca te poti baza. Iar cu temerile in ceea ce priveste examenul de bacalaureat, e normal sa le ai, dar stai linistit si gandeste pozitiv : Nu ai cum sa pici! O sa iei nota mare si o sa intri la o facultate buna, o sa ai un viitor ok!
Nu mai spune ca vrei sa mori sau sa fii ucis, pentru ca nu vrei asta! Am vazut ca ai mai postat o intrebare si m-am infiorat numai cand am citit-o. O sa iti para rau peste ceva timp ca te-ai gandit la astfel de lucruri, mai rau daca o sa faci ceva sa le duci la capat! Ai grija ce faci!
Si nu, nu cred ca cititul a ceea ce scrii tu tine de rabdare. Uite, gandeste-te putin din punctul meu de vedere : daca imi place o carte, stau si citesc toata ziua lasand alte lucruri deoparte, daca nu, nu citesc si gata.

In general imi plac comediile, filmele de dragoste, alea horror ( doar daca am pe cineva care sa ma tina de mana la nevoie ), dar imi plac si celelalte genuri. Uite cateva exemple de filme care mi-au placut :
The vow, A walk to remember, Warm bodies, I give it a year, The heat, Now you see me, Olympus has fallen, The guilt trip, Elysium, We're the Millers, Leap Year, Letter to Juliet, Dear John.

Melodii :

Ryan Star-Brand new day, Lana Del Rey - Blue jeans, Passenger - Let her go, Megan Nicole - Wrecking Ball, Little Mix - Cannonball, Sammy Adams - L.A. Story, Demi Lovato - Skyscraper, Little Mix - Pretend it's OK, Alex G & Adam Stanton - Just a kiss.

Imi pare rau ca nu ti-am dat link-uri, insa sunt de pe telefon.

Da, imi place foarte mult sa citesc, dar nu orice fel de carti.
Mi-am dorit sa intru la acest profil, fiindca in generala imi placea foarte mult matematica. In ceea ce priveste informatica, nu prea ma atrage, dar invat pentru ca trebuie. Cea mai grea materie mi se pare chimia, mi-am stricat toata media din cauza ei si a englezei. Cu engleza a fost mai greu in clasa a IX-a, fiindca in generala nu am facut deloc, dar am inceput sa iau meditatii si acum e in regula.
Normal ca am citit tot ce mi-ai scris, nu m-am plictisit deloc. As fi scris si eu ceva mai mult, insa mi-e cam greu.
Si daca vrei, as putea sa iti dau si adresa de messenger.

Sunt la profil economic prietene. E tara si lumea plina de economisti si contabili. Din cauza asta spun ca nu am un viitor prea stralucit inainte.
Ascult cedry2k, racla, bug, ceva eminem, ROA (de putin timp, de ieri, dar chiar imi plac). Ascult cam ce imi place si ce simt ca vreau sa ascult. (aici am cam fost ambiguu, scuze)
Vikingii (e frumoasa cartea), Taiko (geniala), Elevu Dima, Cismigiu and Compani (cred ca am scris gresit). Nu imi vin in minte titluri momentan.

Nu sunt o persoana foarte rabdatoare. Sunt genul, care vrea sa aiba totul pe o tava in momentul in care pocneste din degete, nu imi place sa muncesc si sa astept pentru ceva.

Nici eu nu prea vorbesc la telefon. Adica, cu parintii, cu niste colegi si cu 1-2 prieteni, dar foarte putin.
Daca tu simti ca te ajuta, incearca fara jena sa reiei legatura cu psiholoaga scolii.

Nu exista minut pierdut. In fiecare minut castigam ceva.

"De acum încolo să gândesc bine tot ceea ce zic sau să spun exact ce-mi vine-n minte, ceea ce simt ştiind că poate fi ultima mea şansă să mă exprim."-asta tine si de felul tau de a fii. Sfatul meu, combina-le. SPune ceea ce gandesti, dar fromuleaz-o frumos (nu ma refer la limbaj poetic).
Eu, sunt genul care spune fix ceea ce gandeste si de multe ori spun fix ceea ce am gandit, fara sa mai "cosmetizez" putin. Pot sa "cosmetizez" daca vreau, dar mie imi place mai mult sa spun ceva asa cum am gandit. Bine, uneori, cand e cazul, nu pot sa fac asta, trebuie sa mai fiu si diplomat din cand in cand.
Tu, fii doar tu.
Nu te gandi ca zici ceva gresit, doar spune ce vrei sa transmiti.

Nu te mai stresa cu bacul, daca inveti o sa-l iei.
Sa iti spun ceva ce am patit de curand. Am dat un test initial la romana si eu m-am "cranponat" la un exercitiu de 50 de sutimi si nu l-am facut pe ala de 5 puncte. Profesoara a zis ca cine nu ia minim 7, nu mai trece anul asta, ca nu merita. (pe mine oricum nu ma prea suporta)
Deci, iti dai seama ca sunt stresat si ma gandesc ca mai bine nu ma mai duc la orele de romana, ca oricum ma lasa.
Tu, iti faci probleme ca vei scrie mult mai mult. Nu iti mai face problemele astea.

Cum stii cand o persoana e de incredere?
Simplu, cum ai spus si tu, o cunosti. Exista anumite persoane, in care vei avea incredere instantaneu, fara vreun motiv anume, pur si simplu asta iti inspira. Cel mai bine, cunosti o persoana inainte sa ai incredere totala sau foarte mare in ea, dar tine minte, sa acorzi incredere tuturor cand ii cunosti.

E bine sa te gandesti la trecut, dar nu e bine sa te pierzi in el si sa te gandesti "cum ar fi fost daca...". Nu are rost, nu s-a intamplat, asa ca, e mai bine sa treci mai departe.

Vorbeste cu colega aceea. Cred ca iti va prinde bine!

Deci, crede-mă că nici nu conştientizez cu ce persoană minunată stau de vorbă pe când eu.
De ce spun asta? Păi tu foloseşti telefonul, ai răbdarea să citeşti ce postez eu şi pe urmă să mai şi răspunzi (pe măsură, aş putea spune). Eu nici nu aş mai şti scrie pe telefonul mobil fiindcă nu mai sunt obişnuit (nu mai joacă vreun rol important în viaţa mea).
În legătură cu filmele horror, nu obişnuiesc să le vizionez fiindcă la multe dintre ele nu aş reuşi să "rezist". Nu-mi place sângele, să văd sânge.
Chimia ţi se pare grea? Mie fizica şi chimia. Sunt 2 materii pe care niciodată nu le-am înţeles. Sau nu am vrut eu să le-nţeleg. Cam aşa şi biologia. Dacă e vorba de o lecţie cu sângele mai bine primesc o notă slabă.
Dar engleza... Dacă ai fi avut nevoie de vreun ajutor la această materie aş fi încercat să te ajut cu mare plăcere. Constat acum că ar trebui să recapitulez această materie dacă vreau să fiu iarăşi bun la ea. Vara aceasta pe tvr2 a fost difuzată de luni până joi o emisiune numită Engleza la colţ de stradă (Word on the street). Sau ştiam de programul Rosetta Stone. Dacă ţi-aş putea fi de folos pe cât de mult încerci tu să-mi fi, să mă ajuţi, aş fi extrem de bucuros. Eu am făcut engleză începând din clasa a VI-a. Am avut norocul că am avut o profesoară care se pricepea bine.

În legătură cu cealaltă postare de pe acest cont sunt încă, curios dacă există sau nu acea substanţă/pastilă. Şi, ar fi de datoria mea să mă informez. Cel puţin îmi "calmez" gândul.
Tu îţi cer scuze deşi, NU ai DREPTUL să faci asta.
Zici că nu "le-ai avut" niciodată cu eseurile, cu exprimarea ideilor. Dacă tu consideri că nici acum nu "le ai", eu cum să mă consider oare?
Îţi spun sincer că, pentru persoane ca tine, cu care să poţi comunica în dragă voie merită din plin să trăieşti.
Mi-e ciudă că nu sunt la un nivel super avansat, de la care să pot ajuta persoanele care chiar merită asta.
Ţi-am cerut o adresă de YMessenger mai mult pentru postări. Adică, în caz că te-ar deranja să scrii aici unele informaţii poate mai private.
Of, am impresia că nu eşti deloc preţuită de cei din jur cum se cuvine.

Nu ştiu de ce dar am impresia că în răspunsul ăsta mi-ai "spus" mai multe decât aş fi meritat.
La partea cu "Dacă să spun ce-mi vine în mine sincer sau să "cosmetizez" puţin" mă gândesc acum la capacitatea omului de a-şi face sau nu prieteni doar fiind el însuşi şi nimeni altcineva. Aş zice că e foarte bine aşa fiindcă astfel trădarea nu ar putea să ia amploare cât ai zice peşte (adică eşti sincer iar dacă ai norocul găseşti persoane care să te aprecieze fix pentru sinceritatea ta).
Ziceam că observ la tine multă răbdare de care dai dovadă. Cel puţin cu mine ai răbdare pe site. Ştiu că dacă aş lungi răspunsurile pe o perioadă de câteva săptămâni, spunând mereu de moarte aş fi considerat doar un profitor care altceva nu mai ştie să zică, un om obsedat după atenţie.
De aceea simt că trebuie, măcar din bun simţ, să bag la cap toate sfaturile pe care le primesc. Însă, totuşi, îmi place cât mai mult să comunic. Şi atâta timp cât aş fi în stare să găsesc un subiect bun de abordat nu ar conta câte răspunsuri există.
"Nu exista minut pierdut. In fiecare minut castigam ceva."
Asta a fost, după cum am mai auzit, o "vorbă de duh".

Cu şcoala, spui de limba română. De la începutul liceului o ştiu pe profa de română, oră de oră, ascultându-ne încontinuu, pe câte un elev pe zi. "Învăţam" deci din frică. Mai bine zis toceam, fiindcă reţineam cuvânt cu cuvânt ce ne dicta ea. În fiecare pauză, înaintea orei de limba română toată clasa (aproximativ) era cu caietele sub braţ, citind "pe rupte". Nu spun asta ca să mă râd de situaţie, fiindcă şi eu făceam parte din acei elevi. Acum simt că nu aş mai putea deloc să tocesc, mai bine aş citi o dată, de 2 ori tot caietul.
Cine nu ia minim 7 nu trece clasa? Nu îmi prea dau seama ce stricteţe abordează profesoara voastră. Te ţine minte sau vă ţine minte clasa în legătură cu ceva anume: "pe mine oricum nu ma prea suporta".
Ăăă... pe ce clasă eşti? Pe a XI-a?
Poate mi se pare mie însă ori mi-ai dat sfaturi ca şi cum te-ai apropia de mine ori mi-ai dat sfaturi generale, ca unui necunoscut. Eu aş zice prima variantă. Pot încă să mai păţesc să mă "deschid" în faţa unor persoane care apoi să se râdă de mine. Însă eu prefer să fiu cât mai mult deschis. Aproape că sunt în stare să "sar" într-un dialog dacă simt că pot comunica, cât mai mult. Şi îmi place asta. Mult de tot. Însă, după cum am zis, mă gândesc dacă aş putea fi catalogat ca un băiat care profită de atenţia celor din jur. Nu ştiu sigur. Însă acest "fel de a trăi" pare să mă încânte mult. Însă să mă încânte oare încât să nu mai ştiu ce e cu mine sau să mă văd "absolvit" de vreun univers paralel? Tot ce încerc să spun acum e că mi se pare prea frumos ca după un timp în care am stat ca prostul şi m-am gândit la mine, la paralela dintre viaţă şi moarte, acum să devin deodată super fericit şi dornic de a trăi.
Ai spus că suferi din clasa a II-a de miopie. Îmi imaginez ce suferinţă ai îndurat până acum şi încă înduri. Însă, nu te-ai putut trata sau nu te poţi? Nu mă am cu biologia. Mă gândesc acum că, cum ar fi fost dacă aş fi făcut operaţia de strabism mai devreme, încât să fiu capabil să văd normal încă din generală sau din ciclul primar.
Sau la întrebarea asta, cum de am pus-o acum. Însă nu-mi pare rău că am pus-o acum fiindcă văd nişte persoane foarte de treabă care mi-au răspuns la întrebare. Altădată ar fi putut răspunde cineva doar aşa, în treacăt.
Dacă eu aş fi în stare să mă dezvolt cât mai mult de acum încolo, atunci tu de ce nu ai putea fi în stare?
Ţie ce îţi place să faci cel mai mult şi cel mai mult pe lumea asta? Fiindcă "Nu există om care să nu fie bun de ceva". Aşa zicea tatăl meu natural (sau mă rog, maică-mea spunea ce a zis el).
Ioi, că-i iarăşi târziu. Şi aş fi mai vrut să comentez la vreun răspuns.
O noapte cât mai plăcută îţi doresc!

Nu ştiu dacă te deranjează sau nu, însă simt că aş vrea să mai "comentez" ceva, fiindcă am încercat pe cât posibil să mă "leg" de toate răspunsurile primite, sau cel puţin de cele în care mă regăsesc. O fi euforia de a primi multe răspunsuri, nu ştiu sigur. Însă vreau să mai adaug ceva şi aici.
Mi-ai spus să-mi imaginez un fel de uşă de "evadare" din spaţiul în care am tot zis că mă aflu. Asta mi-a amintit de o melodie a lui Smiley http://youtu.be/cRgRgpSVkPE?t=1m deşi nu am fost până acum mort după ea. Par fericit acum? Pot spune doar că am observat că par mai fericit când vine seara, în timpul nopţii decât ziua. Cineva de pe site m-a caracterizat ca "un tip nocturn". Poate aşa o fi.
Mă rog, să nu o mai lungesc (din nou). M-a cam pus pe gânduri ce ai scris tu acolo. Şi nu mă refer la cuvinte de genul "viaţa e frumoasă" sau altele referitor. Mă refer la fraza de la "Cineva te iubeşte, crede-mă, dacă ai ajuns până aici." până la sfârşitul răspunsului. Deja la mine cuvântul "iubire", indiferent în ce context sau cu ce sens ar fi folosit are ceva anume care nu mi-a dat niciodată pace.
Altceva "Mă tăiam acum câţiva ani...". Nu ştiu dacă aş fi avut în realitate curajul să mă tai. Dacă ar fi fost foarte gravă acea rană pe care mi-aş fi făcut-o iar condiţiile de afară nu ar fi fost tocmai potrivite pentru deplasare poate mi-ar fi pierit acest chef. Sau m-ar fi "înrăit".
Sincer, dacă ai avea bunăvoinţa şi răbdarea, aş dori să dezbat, dacă pot spune aşa, şi cu tine unele subiecte. Doar dacă ai vrea, repet asta.
Numai bine!
http://youtu.be/Kf1XqmZCzc8

Buna!

Incep prin a explica faza cu telefonul : de scris nu mi se pare asa de greu, telefonul fiind cu touch screen, mai greu e cand vreau sa recitesc mesajul, sa fac mici ajustari, fiindca mereu gasesc cate ceva de modificat. Oricum, nu e nici o problema din punctul acesta de vedere, stai linistit.
In legatura cu sangele, la fel si eu. Ma refeream insa la filmele horror gen : case bantuite. Dar ma uit rar, in special cu prietena mea cea mai buna, cu lumina totala in camera, cu sonorul aproape de minim, deci presupun ca nu mai e asa horror .
Cu fizica e alta poveste. In generala nu imi placea deloc, dar pana la urma am ajuns la concluzia ca profesoara era cea pe care nu o agream, de unde a provenit si lipsa de interes pentru aceasta materie. Cu toate ca nu prea ma pricepeam, mereu am avut media 9. In clasa a VIII-a ne-a intrebat la ce profil ne-am dori sa intram si a venit si randul meu sa raspund la intrebare. Cand a auzit ca vreau la mate-info, mi-a zis ca nu am nici o sansa, ca nu o sa rezist cu materia la fizica. Dar asta nu m-a afectat decat o perioada scurta de timp. In semestrul I din clasa a IX-a eu si cu un baiat am fost singurii care au avut media 10. Imi amintesc si acum ce mandra eram de mine! . Ce copilarii!

''Zici că nu "le-ai avut" niciodată cu eseurile, cu exprimarea ideilor. Dacă tu consideri că nici acum nu "le ai", eu cum să mă consider oare? ''
In primul rand, e evident ca tu ai calitati in ceea ce priveste limba romana, ca esti capabil sa dezvolti o simpla idee, sa compui un eseu. Adica, reciteste toate raspunsurile pe care le-ai dat si ai sa te convingi singur. In al doilea rand, nu merit sa ma compari cu tine, e clar ca esti mai matur, mai inteligent, mai capabil decat mine. Cand am zis ca vrei lua o nota mare la bacalaureat, nu am zis-o aiurea, m-am legat de anumite chestii. Ai zis ca niciodata nu ai avut probleme in ceea ce priveste studiul informaticii si al englezei, deci la acest capitol ai sa te descurci. La matematica ai scris ca esti consitent de faptul ca aceasta ''problema'' poate fi rezolvata doar de tine, si presupun ca vei face ceva in aceasta privinta. Urmeaza limba romana, iar ceva in legatura cu asta am scris mai sus.

''Nivelul super avansat'' nu cred ca il detin decat psihologii, iar tu nu trebuie sa te invinuiesti pentru asta. Totul se rezolva prin comunicare si nu-ti fa griji, asta o sa se intample si cu tine.

''Of, am impresia că nu eşti deloc preţuită de cei din jur cum se cuvine.'' - Ce vrei sa spui prin asta? Te-ai legat de un anume aspect cand ai tras aceasta concluzie?

Cu miopia, e faza ca nu mi-a incetat din "scazut" (practic la miopie iti scade vederea, nu mai vezi la departare). Dupa ce ti se opreste din scazut miopia, trebuie sa mai astepti 2 ani in care sa nu apara schimbari si abia dupa poti face operatie (si trebuie sa fii si major, deci mai am).

"Ştiu că dacă aş lungi răspunsurile pe o perioadă de câteva săptămâni, spunând mereu de moarte aş fi considerat doar un profitor care altceva nu mai ştie să zică, un om obsedat după atenţie."-daca s-ar lungi pe cateva saptamani, as zice ca esti depresiv sau intr-o depresie.
Ca tot ai adus vorba de atentie. Cu totii cautam atentia celorlalti. Inconstient o facem, daca nu am primi atentie, ar insemna ca nu "existam", pentru restul. (poate ma insel)

Arunca-te in orice conversatie si discutie atat timp cat tie iti face placere sa discuti despre acel subiect. Nu e vorba de atentie, e doar o simpla comunicare.
Eu, sunt o fire curioasa si imi bag nasu unde nu imi fierbe oala. Iti spun, ca nu e asa mare lucru sa te bagi intr-o discutie, chiar daca nu esti de la inceputul ei sau nu e inceputa de tine sau cu tine.

Bucura-te de starea ta de fericire. Depresiile vin si pleaca, la fel si problemele, dar mereu trebuie sa ne bucuram de fericire, fie ea si spontana si fara vreun motiv. (chiar cred asta)

Referitor la "vorba de duh". Daca stam si analizam vorba aia, realizam ca e adevarata. Nu exista timp "pierdut", nu poti "pierde" timpul. Indiferent de ceea ce facem, noi mereu castigam ceva, chiar daca e negativ.

La romana, ar fi putin de discutat. Adica, e posibil sa nu ma prea "suporte", pentru simplul motiv ca sunt "eu" (mai vorbesc in ore, mai sunt neatent, dar imi e cam frica de profa, asa ca nu fac asta prea rar). Faza cu testul initial, e cam dubioasa. E legat de o intmplare cu un coleg de la finalul anului trecut. Profa a lipsit la final si cica i-a incheiat alta profa media si la trecut. Mi se pare foarte dubioasa varianta asta. Mai ales ca mie imi iesea media 9 si ca prin minune (m-am oferit sa ma asculte profa asta si am stiut absolut tot...era chiar usor) a devenit 7 sau 8 (chiar nu stiu exact). Mai e si faza, imi e "frica" de profa, asa ca ma "pierd" daca ma intreaba ceva sau la lucrari, nici sa scriu sau sa vorbesc nu mai stiu (vorba vine). Stiu si testul stiam sa-l faca fluierand, dar...

Poate, nu m-as fi obosit sa raspund daca nu ma "recunosteam" in tine. (bine, as fi raspuns oricum, dar trebuia sa fac o mica "paralela)
Si eu am probleme cu comunicarea si cu socializarea. Am avut probleme destul de mari (nu exagerat, doar ca foarte retras), dar pe mine, m-a ajutat liceul. Primul semestru din clasa a 9-a, nu vorbeam cu nimeni din clasa (si acum turui ca o moara stricata). Pana am iesit din carapace a durat si nu a fost usor, inca mai am "o teama" de a intra in discutii si de a cunoaste persoane noi. Totul merge inainte si cel mai bine e sa merge si noi.

Eu, sa ma dezvolt?
Pare interesat si din moment ce cu totii ne dezvoltam continuu, o voi face si eu. Totusi, eu observ ca ma dezvolt negativ. Nu mai am chef de nimic, de nimeni. Poate doar mi se pare sau poate am o pasa proasta.

Eu sunt o persoana "dependenta" si care cauta atentia celorlalti. Imi place sa ma simt "dorit", imi place sa stiu ca pe restul ii intereseaza de mine, imi place sa ma simt...nu stiu, nu vreau sa fiu in plus.

"Ţie ce îţi place să faci cel mai mult şi cel mai mult pe lumea asta?"
N-am idee. Sincer, nu stiu.
Imi plac multe lucruri, ador sa fac multe "chestii".
Cred, ca cel mai mult imi place sa vorbesc si sa-i ascult pe altii.

"Nu există om care să nu fie bun de ceva"-pot exista si exceptii. Nu stiu la ce as putea sa fiu eu bun. Talente, nu prea am. Pasiunile mele, nu sunt cine stie ce. Sunt cam nefolositor, eu asa, prin felul meu de a fii.

Mi-ar placea sa continuam discutia!
Apropo, tie ce iti place cel mai mult sa faci?
Ai vorbit cu colega?