| Ryss a întrebat:

Buna tuturor
Am ajuns, într-un final, să mă confesez aici și să cer un sfat sau o părere, pentru că după atâția ani deja simt că nu mai pot.

Sunt într-o relație cu iubitul meu de vreo 6 ani. Eu am 21, el 22.
Amândoi la facultate.
Suntem împreună încă de când eram niște adolescenți în liceu, dar pe vreme ce am crescut, au început să apară diverse probleme.
Nu grave, chiar țin să menționez că avem o relație super frumoasă și că ne înțelegem foarte bine, dar există niște subiecte care creează foarte multe scântei.

Problema stă în felul următor: deși mă înțeleg relativ bine cu mama mea – ea îl cunoaște pe prietenul meu și au o relație ok –, îmi impune niște limite care uneori mă cam afectează, într-o măsură sau alta.

De câteva luni de zile, dacă nu chiar mai bine de un an, iubitul meu îmi tot reproșează faptul că noi nu mergem nicăieri niciodată. Acum să nu se interpreteze greșit: ieșim tot timpul în oraș și ne vedem mereu, doar nu ne interzice nimeni asta, dar prin faptul că "nu mergem nicăieri" se referă la faptul că nu am fost niciodată într-o excursie sau într-o vacanță împreună, doar noi doi.

Am fost la Neversea 3-4 ani la rând, totuși am fost împreună acolo – nu putem spune că nu am mers chiar nicăieri–, dar când vine vorba de a merge într-o "vacanță împreună", aici apar problemele. Mama mea are anumite concepte legate de chestia asta și niciodată nu mă lasă să mă duc cu el undeva.
El lucrează în paralel cu cursurile de la facultate, iar uneori locul de muncă îi oferă ocazia de a merge într-un anume oraș sau într-o țară, oportunitate de care voia să profite și să mă ia și pe mine, ca să ne bucurăm împreună. Făcând abstracție de momentele în care eu nu puteam să merg, de regulă cea mai mare problemă e că mama mea nu mă lasă.
Întotdeauna când trebuia să îmi cer voie să plec cu el în asemenea împrejurări ca cea menționată anterior — lucru care nu se întâmpla foarte des pentru că de regulă nu aveam curaj, știam de la început că nu mă va lăsa și nu îmi mai încercam norocul —, găsea diverse motive ca să nu-mi permită să plec: ba spunea că am de învățat (de parcă ar știi ea mai bine decât mine ce am de făcut), ba spunea că trebuie să o ajut la diverse lucruri, sau ultimatumul: "vezi că încă e a noastră". Adică această ultimă replică e un fel de "nu sunteți căsătoriți, încă e fata noastră, deci nu trebuie să meargă cu tine". Și de regulă dacă îmi permitea să mă duc cu el undeva – nu undeva prea important –, știam că următoarele săptămâni bune nu mai am ce să mă duc, "că doar am fost deja". Sau mai spune lucruri precum "să mai stea și pe acasă", de parcă nu aș sta toată ziua acasă.

Pe mine mă deranjează foarte tare când pierd diverse ocazii în care aș putea să fiu cu el, dar mama mea are un comportament foarte manipulator și toxic – din punctul meu de vedere –, și pur și simplu nu am curaj să o confrunt. Nu e vorba doar de curaj, am mai încercat în trecut să fac asta și a ieșit rău de tot. Nu e de reîncercat. Cunosc alte cupluri care, după abia câteva luni de relație, merg la mare, merg în city break-uri, merg peste tot împreună, iar eu încă trebuie să îmi cer, cu teamă, voie, și de cele mai multe ori mă confrunt cu un refuz incontestabil.

O altă problemă care intervine în speță e fratele meu, de aceeași vârstă cu mine, care are... pot să zic mai multă libertate decât mine.
Ideea este că în ultimul timp am avut diverse discuții neplăcute cu prietenul meu, care mi se pare că nu înțelege când eu nu pot să ne vedem. Adevărul este că am foarte mult de învățat, sunt la o facultate exigentă, dificilă de natura ei, și asta îmi solicită cam mult timp. De regulă am timp să mă văd cu prietenul meu seara sau, mai degrabă, in weekend.
Dar din discuțiile pe care le avem, mie mi se pare că nu este deloc înțelegător când eu nu dispun de timp. Și ce mă deranjează cel mai tare este că aceste roluri se schimbă când mergem acasă de la facultate (adică în orașul natal). Acolo el lucrează foarte mult, stă cam toată ziua la lucru, clar nu mai are timp de mine sau la a se gândi la lucruri pe care să mi le reproșeze așa cum v-am menționat până acum. Dar atunci când el este cel ocupat și eu sunt cea care are timp liber, eu nu mă apuc să îi spun și să îi reproșez faptul că nu are timp niciodată de noi și așa mai departe. Când suntem la facultate, eu automat nu prea mai am timp de alte cele, el are mai mult timp liber, și automat iar începe discuții pe tema asta.
Și întotdeauna ține morțiș să-mi scoată ochii cu texte precum "fac mereu ceea ce îmi spune mama mea, iar fratele meu nu". Înțeleg perfect unde bate și ce-l deranjează, avem o vârstă amândoi și suntem majori, dar totuși eu încă locuiesc în casa părinților mei, deci nu cred că pot să pun piciorul în prag de parcă n-aș avea nimic de pierdut și să fac ce mă taie capul.

Sunt multe chestii la mijloc și e un parcurs lung până în punctul actual, dar pur și simplu nu mai știu ce să fac, nu mai înțeleg cine are dreptate și cine nu, simt că sunt neînțeleasă, fac tot posibilul să mă împart între facultate, studiu și timpul petrecut cu el, dar mi se pare că el nu mă ajută deloc.
Am nevoie de niște opinii, păreri, sfaturi, orice. Eu deja simt că nu mai înțeleg nimic.
Mulțumesc celor care au citit până aici și care își iau din timpul lor să mă ajute.

8 răspunsuri:
| Liviu a răspuns:

In momentu in care parintii intervin in relatia cuiva, fie fata fie baiat, se duce de rapa.Nu arunc cu noroi in el, in tine, ci vorbind la modu general,judecand la rece.O persoana majora,are dreptu sa faca ce vrea, dar partea nasoala e ca daca stai cu parinti, trebuie oarecum sa fi docil/a sa poti tine si capu plecat, dar nu prea plecat, o cale de mijloc.Si eu am avut perioade in care am fost intretinut de parinti si aveam relatie.Le-am zis din capu locului nu vreau sa se bage,unde mergeam o luam cu mine,la ea era problema ca avea/are o bunica cu probleme si ea nu avea timp sa plece cu mine. Pe scurt? Relatiile astea se duc de rapa mai repede decat poti spune ' relatie ', pentru ca nu exista timp, daca nu stati nici impreuna, nu ai cum sa te cunosti cu omu, iesind o data la o saptamana si atunci o ora. Repet, vorbesc la general, nu e un atac la persoana

| Violleta2022 a răspuns:

La 21 de ani NU mai ai nevoie de acordul parintilor sa mergi undeva, ci doar sa-i informezi ca pleci pentru un numar d ezile cu iubitul tau, in excursie.

| Mosotti a răspuns:

Nu esti cu el mai mereu? Lasa-l sa se duca unde s-o duce, ca nu sta 1 an acolo.
Si el sa nu se supere, asta e situatia pana ce esti pe picioarele tale.
Daca te iubeste nu l-ar deranja, ca oricum 95 % e cu tine.

Nu e asa o mare probleme. Nici nu trebuie sa intelegi, asa e mama ta, si atat timp cat stai la ea si te ajuta financiar, nu ai ce face, nu conteaza ca are dreptate sau nu.
Nici nu conteaza ce si cum cu fratele tau, conteaza cum e la tine treaba.

Petreci destul timp cu el, ajunge atat.
A, daca va vedeati odata pe an si nu se putea nici asa, da, atunci era o problema, dar nu asa.

Auzi la el "nu poate sa se bucure cu tine de...", ca si cum nu se bucura zilnic de tine. Asta era problema lui! Nu a inteles situatia, deci ce sa zic de el?

| GabiDumitrescu a răspuns:

Blablablabla... am 21 de ani, mama nu ma lasa. Ai peste 18, ii spui frumos mamei ca ai luat cunostinta de opinia ei, insa poate sa si-o bage undeva. Esti majora, la naiba! P.S. Omul ala are si el o limita. Nu ar fi de acuzat daca la un moment dat decide sa isi vada de restul vietii fara tine.

| Ryss explică (pentru GabiDumitrescu):

Fără supărare, dar din răspuns îmi dau seama că ori ai citit mesajul pe verticală, ori n ai înțeles nimic

| GabiDumitrescu a răspuns (pentru Ryss):

Am inteles ca te lasi controlata de maica-ta. PLEACA! Crezi ca daca va casatoriti o sa fie mai bine? Sa zicem ca va casatoriti, aveti un copil, mai plecati pe undeva, ramane la maica-ta copilul, apoi are inca un motiv sa iti scoata ochii. Crede-ma ca am destule cazuri de-astea in jur. Daca vrei sa gasesti scuze si solutii soft, go for it, dar peste zeci de ani fie o vei fi luat razna sau vei considera normal ca la 40-50 de ani sa fii tot sub papucul maica-tii, fie imi vei da dreptate. PLEACA! Nu exista scuze. Iar omul ala de linga tine, daca e cu adevarat linga tine, va face tot posibilul sa te ajute. Depinde de tine cu cine vrei sa iti traiesti restul vietii...

| ioana748 a răspuns:

Buna,
Lasand la o parte pe mama, frate, iubit, tu esti tu si esti propriul stapan al vieții tale.
Trebuie sa o iei usor pe priorități. Ai o facultate de terminat inainte de orice.
Asa cum iubitul tau are prioritati ai si tu. Mama ta este putin ciudata in comportament dar dupa ce termini facultatea, iti iei job si poti incepe o viata noua alaturi de iubitul tau sau nu. Daca el nu intelege ca ti trebuie liniste inainte de toate, ca sa te concentrezi pe studiu nu este vina ta. Spune i iubitului sa aiba rabdare pana termini facultatea si vedeti apoi ce mai faceti. Esti majora dar si foarte tanara. Cat despre iubitul tau, poate ca in liceu erati unii, acum sunteti altii, undeva nu va mai potriviti.
Pana una alta mama te susține la ora asta si nu cred ca trebuie sa ai vreun conflict cu dansa.Lasa discutiile pentru mai tarziu dar cu multumiri ca te a ajutat sa ti termini studiile.
Nu are importanță despre fratele tau, nu vad de unde pana unde aceasta discutie.
Deci este doar despre tine la ora asta si viitorul tau.
Toate cele bune,

| Miruna333 a răspuns:

Esti marioneta mamei tale, iar faptul ca nu spui nimic si lasi sa te controleze, iti taie aripile. La varsta la care ar trebui sa te distrezi si sa iti faci amintiri, la tine este,, nu ma lasa mama'', la 21 de ani. E strigator la cer. Nu stiu ce alt iubit ar putea sa accepte asemenea lucruri. Iti scoate ochii cu mesajele de genul, dar stii si tu ca are dreptate, si s-a saturat si el. Daca stai pana la 40 de ani in casa parinteasca, pana la varsta aia lasi sa te controleze? Ce iti poate face la 21 de ani? Iti ia telefonul, te pedepseste? laughing Daca te da afara din casa, ceea ce o mama cu adevarat, nu ar face, foarte bine, ia-ti lucrurile si traieste-ti viata.
Daca ar iesi foarte urat, faci fata. Nu e capat de lume, nu o mai lasa sa te joace in picioare. Asta mama nu este.
Cu fiecare,, Da, mama'', iti spui tie,, Nu''. Vietii, amintirilor, tineretii tale.