Caut o fată..sunt praf, nu mai pot...Plang incotinuu de 6 ore..caut pe cineva care e dispus sa ma asculte si sa mi fie aproape pana imi revin.
Ai nevoie de cartea aceasta daca vrei sa iti castigi echilibrul in relatie: https://www.viatasisanatate.ro/iubeste-inteligent
Noi nu trebuie sa facem din oameni proprii nostri dumnezei.
Este adevarat ca suferim atunci cand apare o despartire. Dar si aceasta trebuie sa fie in limitele ei. Noi trebuie sa ajungem sa stapanim despartirea, adica a ne stapanim sentimentele si gandurile, si sa nu stapaneasca ele peste noi. Ca si in dragoste, si in despartire trebuie sa fim rationali. Asta nu inseamna ca trebuie sa incepem sa uram pe celalalt ca sa nu mai suferim; departe de noi gandul urii.
Gandul rational sa fie la conducere, si anume: ca este normal ca sa existe despartire atunci cand nu se poate trai cu anumite defecte ale celulilalt. Altfel viata amandorura va deveni un calvar; va fi o relatie pe care ceilalti din jur o vor plange de mila.
Iar sa sa spun lucrurilor pe nume far sa le mai ocolesc, relatia dintre un baiat si o fata se face numai in scopul casatoriei, si atunci cand amandoi sunt pregatiti din toate punctele de vedere pentru casatorie. Altfel este ca si cum amandoi s-ar urca intr-o barca si s-ar lasa purtati de valurile aceanului, fara sa aiba o tinta, un scop. Acesta este naufragiul, lucru care s-a intamplat si cu voi doi. Relatia naufagiaza, se pierde daca nu are o tinta. Si scolile sunt intesate de adolescenti care sufera din dagoste. Ei se ranesc pentru a ei nu stiu ce este dragostea. Vor sa se bucure de ea, dar daca ei nu stiu sa o foloseasca, se vor rani pe ei insisi dar si pe ceilalti. De aceea astfel de relatii se fac numai atunci cand omul ajunge la o maturitate avansata -de la 25-30 de ani in sus. Pentru ca si la 20 de ani omul este inca dependent de parintii lui, si nu este inca suficient de matur sa poata avea grija de viata lui, si cu cat mai mult nu poate avea grija de toate nevoile membrilor familiei sale.
Tu nu trebuie sa plangi atat de mult dpa baiatul acela, pentru ca el nu este dumnezeu sa plangi asa dupa el. El este un om, tot atat de nestiutor ca si tine in ce priveste manuirea dragostei. Ca si tine, el nu stie ce este dragostea; pentru ca daca ar fi stiut nu ti-ar mai fi zis ca se mai gandeste daca sa mai refaca relatia voastra. Ca un om nestitor se joaca cu inimile oamenilor; dar negresit -si fara nici o urma de indoiala sau de exagerare- la urma i se va face exact cum a facut. Va trece si el prin ceea ce treci tu. Pentru ca numai in felul aesta Dumnezeu il poate educa, iar el se va gandi de mai multe ori inainte sa rosteasca cuvinte pripite si sa ia hotarari din impuls.
Pe de alta parte, dca tu iti vei analiza viata, vei gasi rasunsul la suferinta ta; vei vedea ca intr-o masura mai mare sau mai mica ai si tu partea ta de vina ca ai ajuns in suferinta aceasta. Cine stie daca in trecut nu ai produs o suferinta de felul acesta cuiva?
Si daca vei invata din greselala aceasta, va fi bine de tine; daca nu, o vei repeta si vei trece iarasi prin suferinta.
Cauta cartea recomandata. Iti va fi mai mult decat folositoare. Vei cunoaste adevaratele motive in care ai ajuns astfel, vei putea vedea lucrurile rational, iar pe viitor vei sti carui baiat sa accepti prietenia si caruia nu.
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Plânsul are rol terapeutic 
. Cititul nu te ajută, mai ales dacă-l citești pe Cioran în astfel de momente.
Răspunde
N-are cum să fie un semn de slăbiciune, îți trebuie o doza mare de curaj ca să fii sincer cu propria persoană și să-ți recunoști sentimentele . Majoritatea nu sunt(eți) capabili de asta pentru că vă urâți.
Cititul ma ajuta.Depinde de tine ce preferințe ai.
Îți trebuie curaj sa plângi? De ce? E cel mai la îndemâna lucru.Cel mai simplu.E mai greu sa nu plângi.Sa faci ceva constructiv.Sa te gândești cum sa rezolvi lucrurile, in loc sa plângi pana nu mai poți.
Nu, nu sunt capabilă de asta.Sa plâng din orice tâmpenie.Sa plâng, in general.
Nu as merge atat de departe încât sa zic ca ma urăsc.
Pe tine. Mie-mi place când citesc să am mintea limpede, ca să și înțeleg ceva 
. Da, îți trebuie, că dacă ar fi simplu, ai face-o și tu fără probleme, nu te-ar împiedica orgoliul ăsta prostesc sau frica asta de a admite că ești om și ai sentimente. Nu poți să faci nimic constructiv când ai mintea tulbure și moralul la pământ. Poate nu te urăști, dar nici fericită nu ești. Și la ce răspunsuri ai dat pe aici, sunt destul de sigură că ai nevoie de un plâns zdravăn din când în când. Nu e nimic smart și curajos în a-ți nega sentimentele și a ține în tine până explodezi . Nu e nici măcar sănătos.
Mai bine cu orgoliu prostesc, decât fără. Orgoliul asta "prostesc" ma impiedica sa fiu vulnerabila fata de altii.Sa plâng cu lacrimi de crocodil la un amărât de film de dragoste.Sau la o înmormântare, depinde de caz.
Nu mi-e frica sa admit ca am sentimente.Am.Dar sentimentele nu ma fac om Rațiune ma face.Si chiar dacă am semtimente, nu am de ce sa fac parada cu ele.Nu sunt ceva cu care sa ma mândresc, crede-ma.
Si plânsul o sa-ți limpezească mintea? Sau o sa-ți ridice moralul? Ba da, poți face multe lucruri constructive. Poti sa te gândești la ce e de făcut, la cauze, la cum sa rezolvi lucrurile.Nu sa plângi ca prostul.
Uneori sunt fericita.Deseori,chiar.Nu am nevoie de mult ca sa fiu fericita, o pisica mai mult decât suficient.Dar nu sunt niciodată mulțumită.Si aici recunosc, ai si tu dreptate.Orgoliul asta tâmpit ma face sa am așteptări mari de la mine si sa-mi doresc mereu mai mult.N-are nicio legatura cu plânsul, oricum.Nu îmi neg sentimentele.Le conștientizez perfect si nu-s mândra de ele.Dar n-o sa dispară odată cu plânsul, asa ca prefer sa nu-mi irosesc timpul si energia.Sentimentele mele nu sunt explozive.
Fata asta nici n-a spus măcar din ce motiv plânge sau pe unde plânge. Orgoliul ăsta prostesc te face să stai pe TPU și să interpretezi toate întrebăriile ca fiind despre tine . E și ăsta un mod de a răbufni, tho.
Si pe tine ce te face sa stai aici?
"îți trebuie, că dacă ar fi simplu, ai face-o și tu fără probleme, nu te-ar împiedica orgoliul ăsta prostesc sau frica asta de a admite că ești om și ai sentimente. "
"Poate nu te urăști, dar nici fericită nu ești. Și la ce răspunsuri ai dat pe aici, sunt destul de sigură că ai nevoie de un plâns zdravăn din când în când. "
Poate sunt eu narcisista, dar am vaga impresie ca la mine te refereai.De aia am răspuns la persoana I...
Țin prea mult la mine ca sa răbufnească, cum zici tu.N-as face-o aici.
Eu stau aici să mă amuz, nu vorbesc despre mine la fiecare întrebare .
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
