Pe inelar; acolo se poartă verigheta și orice alt inel, dar nu te obligă nimeni să le porți numai pe degetul acela mai ales că există și inele ce sunt special create pentru alte degete. Cele anti-stress, spre exemplu, se poartă pe degetul mare. În principiu nu contează pe ce deget porți inelul, e doar alegerea ta. Dacă e vorba de mână este recomandată stanga din simplul fapt că este mai puțin folosită, astfel nu se vor deteriora, însă și ceasul și brățările tot pe aia se poartă și ar fi cam aglomerat așa că se poate schimba.
Eu port ori pe degetul aratator, ori pe cel mijlociu (de la ambele maini) ori ce cel inelar dar de la mana dreapta, niciodata la mana stanga.
anonim_4396 întreabă: