Bună (:.
nu uita că (,) camera ta este camera TA, şi că trebuie să fie plină de lucrurile TALE, lucruri care TE REPREZINTĂ, lucruri care-ţi plac ŢIE. (: când mi-am decorat camera, m-am gândit prima oară la postere. am "atacat" nişte reviste mai vechi, mai noi, nu contează, şi am luat nişte postere cu vedete sau photoshoot-uri care îmi plăceau. apoi, cu scotch, le-am pus pe pereţi. încetul cu încetul, am reuşit să umplu un perete. timp de vreo 3-4 zile am făcut asta, şi am reuşit să îmi umplu pereţii cu postere şi poze care îmi plăceau. bun. acum, ce mai este de făcut? ar trebui ca mobila să fie aşezată cum vrei tu, de preferat să nu fie întinsă prin toată camera, să fie prin colţuri, ca (virgulă iar) camera să fie spaţioasă. ce-am făcut eu mai departe? când am avut chef, am început să desenez. cele mai reuşite desene le-am lipit pe dulapul meu, şi da, au căzut, dar le-am pus acolo iar şi iar, până au reuşit să stea.
Mie mi-au venit aceste idei pe moment, vei vedea că este posibil să-ţi vină şi ţie la fel. încearcă să fii original, să faci, repet, ceea ce îţi place. dacă nu-ţi place ce-am scris eu aici, dă-l în colo de răspuns! fă-ţi camera pe placul tău, pentru că este doar a ta.
Baftă!
Pai eu aveam camera vopsita intr-un verde deschis urat ce aducea a voma din fericire aveam si sute de postere si reviste adunate din mai multi ani. La inceput am pus doar cateva,lipite anapoda cu scotch lat(mare greseala, cand aprindeam lumina nu se vedea decat scotch-ul cum stralucea).
Anul asta m-am hotarat sa le dau jos doar ca, spre surpriza mea, au venit cu tot cu vopsea/tencuiala ) Si m-am decis sa lipesc altele si asa, incetul cu incetul, am umplut vreo trei pereti cu postere, reclame din reviste, diferite decupaje si interviuri pe care le pastrasem...recunosc, cateodata ma sperii singura cand ma intorc in pat si o vad pe Amy Lee ca se holbeaza la mine
) Dar in rest imi place la nebunie
)
Daca vrei sa faci la fel ca mine,va trebui sa-i intrebi pe ai tai mai intai, sa le explici ca nu vei mai putea da jos posterele decat cand vei revopsii camera
Daca vrei ceva mai putin distructiv, poti lua sticker-e pentru pereti, sau iti poti vopsi camera in gradient, ceea ce mi se pare genial
Ce e gradientul? since, nu stiu!
E atunci cand dintr-o culoare, treptat devine alta sau dintr-o nuanta devine alta mai deschisa sau mai inchisa :)
cam asa:
http://2.bp.blogspot.com/......ombre3.png
http://www.muralswallpaper.co.uk/......l-Room.jpg
http://i17.photobucket.com/albums/b71/love2565/OmbreWall.jpg
A mea e albastră, dar asta nu contează. Tu trebuie să o faci cum îţi place ţie, că doar e camera ta.
Pai sa-ti vopseasca cineva in culoarea ta preferata, si daca esti talentat la desen, este frumos sa desenezi ceva pe pereti
VulpeaDinUmbra întreabă: