Astazi este ziua internationala a poeziei.
Am verificat la Conversatii, Arta si Cultura, Literatura, Educatie si Cultura Generala, Stiinta si Filozofie. Nu este nicio postare legata de acest subiect, daca este vreuna ascunsa pe la alta categorie imi cer scuze :D
Asa ca va intreb, care este poezia voastra preferata? poezia care va exprima atat de bine sentimentele, incat vi se pare ca ar fi putut fi scrisa de voi?
Sau, plusez... ati scris vreodata o poezie? mi-ar placea sa o postati aici :)
http://www.youtube.com/watch?v=jHIgAhEkq0I
Mint...
Mereu ma uit spre asfintit
Se sinucidea un soare
Iar dimineata in rasarit
Il vad cum reapare.
Pe cer cu ciori si pescarusi
Pictat parca de-o mana stanga
Isi fac prezenta patru ursi
Intr-o imagine natanga.
Crestata-i marea cu briceag
El sta infipt de veghe
Ca un etern sublim toiag
Vazut din mii de leghe.
Ma indrept sau ma departez mereu
De proasta-mi realitate suie
Si ma intreb de ce tot eu
Imi bat in cruce cuie.
Se sparg pe rand in departare
Si se reteaza muntii,
Ajunge tot la netezire
Ca mintea in centrul fruntii.
Dezaxat...
Pe garduri tu ma poti vedea
Eu nu te vad pe tine.
Percep doar forma cu perdea
Si pisica din tine.
Te latru caci imi esti apatic
Si vreau sa te indepartez
De incerci sa-mi fi simpatic
Probabil te castrez.
Tu taci, te uiti, treci mai departe
Maine poate imi pui un film
In care incerci sa faci dreptate
Si-mi spui ca nu-s canin.
Te musc, te zgarii de oftica
Chiar daca tipi asa de tare
Nu poti chema tot o pisica
Sa-si ceara brusc iertare.
Crima
Cu mana-mi inclestata, ce iese din pamant
Va fac semne obscene, semnez si-un legamant.
Mormant pe patul vesnic, ce-l iau ca pe sicriu
Groparul ma arunca, devreme in groapa viu.
N-am aer, panicat, intind un singur brat,
Ce vrea doar sa apuce, trairea cu nesat.
Ma duc in nefiinta, ma sting la asfintit,
Ca pe o lumanare, intoarsa in nisip.
Astept o entitate, sa rupa fulgerator,
Un chin de sufocare, ce-l vreau doar trecator.
O singura faptura, un ucigas divin,
Trec doar ganganii multe, ce vor manca din plin.
La noua primavara, un nuc se va inalta
Unde din nou procesul, se va si restarta,
Voi curge doar prin seva, de ramuri puturoase
De ele sa va spanzurati, lasand in vant doar oase.
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
O poezie care m-ar descrie, este una care probabil tu o vei percepe ca o simpla nulitate. Unde ca si imagini in aparenta, vezi doar sicrie, si morti. In principiu, este vorba de frustrarea omului privind realitatea inconjuratoare, de o societate meschina, superficiala, incapabila de a intelege adevarata arta, de greutatile sufletesti, avand ca tema moartea, cum de altfel este tematica principala ale poeziilor lui Bacovia.
Plumb
de George Bacovia
Dormeau adânc sicriele de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmint --
Stam singur în cavou... si era vint...
Si scirtiiau coroanele de plumb.
Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig --
Stam singur lângă mort... si era frig...
Si-i atirnau aripïle de plumb.
.
Creatie proprie
Iluzie
Privesc luna cea rotunda;
Din ochii goi lacrimi se scurg,
Infatisarea-mi e ca piatra
Decoru-i negru si pustiu.
Vantul bate cu putere
Mortii ies din morminte,
Pasari negre isi fac cuibul
Pe-al locuri funerare.
Moartea trece cu pasi repezi,
Iluzii negre imi stapanesc fiinta
In jurul meu sunt doar morminte goale,
Sicrie negre apar in zare...
Se cutremura sufletul singuratic din mine,
Cerul imi plange cu lacrimi negre
Lacrima lui coboara din abis
Cu umbre de roua si de vis.
Răspunde
Frumos, multumesc 
Cu ocazia asta mi-am amintit ca gasisem in urma cu vreo doi ani un autor deosebit pe agonia.ro... o sa incerc sa-l caut
Citeam acum...din milancolicul Fabian Anton...
"Mă doare Iaşiul cînd e fără tine,
măcar de-ai fi lăsat cîteva ploi
să şteargă umbra ta de pe vitrine,
să semene iluzii între noi,
le-aş fi legat la gît ca pe-o eşarfă,
aş fi zvîrlit aşa, vreo cîţiva lei,
sfinţilor orbi care cîntau la harfă
pe bulevardul văduvit de tei
dansînd cu tine-n gînd, ca rugăciune,
flanînd prin burgul cu miros de nard,
aş fi intrat, cînd tot ce-i viu apune,
să împărţim un ceai la Avant-Garde
vezi, mi-aş fi spus că aşa mai simt vie
atingerea uitată-n coapsa mea,
şi-n gînd poveşti ţi-aş fi brodat o mie
pînă s-ar fi închis la cafenea
şi-apoi, fiindcă nu prea mă pot abţine,
m-aş fi minţit că te vreau înapoi,
mă doare Iaşiul cînd e fără tine.
măcar de-ai fi sădit cîteva ploi..."
"am tot sperat că, uite, poate trece,
că poate mă înşel, cum fac mereu,
îmi tot spuneam că timpul o să sece
tot ce e laş şi mort în jurul meu,
credeam în îngeri şi credeam în tine,
aveam un fel haios de-a mă minţi
că-s fericită şi îmi este bine
flanînd aşa, peste oraşul gri,
un fel tîmpit de-a înveli trecutul
în folii scumpe şi-n dantele kitsch
cum este deseori cam tot avutul
umbrelor aspre ce trăiesc aici
mă rog, credeam acestea şi-ncă sute
sperînd că poate-aşa mă voi salva
de-atingerile tale aşternute
în zilele lui Mart pe coapsa mea,
sau că măcar, tot inventînd icoane,
o să dispari curînd şi voi uita
dar vezi, m-am păcălit, sunt batalioane
de amintiri sădite-n tîmpla mea
aşa că, fab, trăiesc ca-ntotdeauna
sorb ceaiuri mov de crini, citesc prostii,
vecinii mei cretini mă-ntreabă-ntr-una
ce-mi fac motanii şi dacă mai vii,
şi-n rest, cum ştii, în zori îmi e cam rece,
luna curge haotic şi cam greu,
şi-am tot sperat că, uite, poate trece,
dar mă înşel.
aşa cum fac mereu..."
Nu ai pentru ce. :)
Îl poţi răsfoi aici:
https://www.facebook.com/fabian.anton
Ţin minte, avea şi un blog, dar nu îl găsesc acum.
Singura poezie care seamana a ceva ce as putea compune eu e ''Zdreanta'' de Tudor Arghezi. Dar oricum n-as atinge nivelu respectiv.
Deci nu se pune? Ok, hai ca-ti dau alta care ma descrie.
Flacari
Virgil Carianopol
Sunt flacara, sunt jar, sunt para,
Merg printre oameni luminand.
Sunt ca o stea ce straluceste,
Dar nimeni nu ma vede-arzand.
Ard ca un codru ce nu piere
Sub flacarile ce-l incing,
Un codru care arde-ntr-una
Dar flacarile nu-l ating
Si ard, si ard, asa de-a randul,
Ca mii si mii de stele.
Ii luminez pe cei din preajma
Arzandu-mi visurile mele.
Stiu, se va stinge crud odata
Aceasta flacara, stindard
Da-mi pare rau ca se va stinge
Fiindca traiesc numai cat ard...
Sunt egoist si egocentric, ma plac doar pe mine, am un blog personal de poezii si scrieri, de mine, pe care nu-l citeste nici dracu'. Plus ca n-am talent. http://dependentdeimaginatie.blogspot.ro/ Imi plac poeziile superficiale care ma fac sa ma simt bine pe moment, in rest urasc literatura din pricina viziunii proprii si maniacale a personajelor ce au fost fortate sa traiasca timpuri cotidiene si sa povesteasca despre ele. In plus de asta, sunt prost.
Am citit cateva pagini de pe blogul tau. Interesant, dar un pic sufocant. Pentru mine! insa mi-a placut
Nu esti prost, cred ca esti furios.
Atingere
Văzut-am trecătorul în mișcare
L-am auzit cu inima rostind:
"Cald cerul viu și în culori, senină marea"
Mergea agale către fiind
Topea în jurul său prefaceri
Și amorțea chiar pajiștile fără rost
Din întâmplări îmi culegea desfaceri
Fioruri antice-mi spunea că vor fi fost
Ecouri vaste îndrăzneam privirii
Când câmpul orizont îmi devenea
Cuprinsuri neîntinse cunoșteam neștirii
Cânta ecou-n mine de venea
Se așeza într-însă pajiștea brăzdată
Grăia de verde curtea stoborâre
Venea cuprinderea întruchipată
Din sol, celestă coborâre!
Iertările, a lui Adrian Paunescu.
tu să mă ierţi de tot ce mi se-ntâmplă
că ochii mei sunt când senini când verzi
că port ninsori sau port noroi pe tâmplă
ai să mă ierţi altfel ai să mă pierzi
văd lumea prin lunete măritoare
şi vad grădini cu arme mari de foc
sub mâna mea deja planeta moare
şi în urechi am continentul rock
ai să ma ierţi că sunt labilitate
că trec peste extreme fulgerând
ai să mă ierţi preablânda mea de toate
eu sunt nemuritorul tău de rând
ai să ma ierţi că nu pot fără tine
şi dacă n-ai să poţi şi n-ai să poţi
mie pierzându-te-mi va fi mai bine
eu tristul cel mai liber dintre toţi
şi cum se-ntâmplă moartea să le spele
pe toate-nobilându-le fictiv
ai să te-apleci deasupra morţii mele
şi tot ai să mă ierţi definitiv
ai să mă ierţi în fiecare noapte
şi-am să te mint în fiecare zi
şi cât putea-va sufletul să rabde
cu cât îţi voi greşi te voi iubi
Alte poezii in care ma regasesc sunt Ego a lui George Bacovia, Nu regret, nu mă jelesc, nu strig a lui Serghei Esenin, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii a lui Lucian Blaga ori Cântec de dor a lui Nichita Stanescu.
O poezie scrisa de mine :
In camasa de forta
Prietenie, ce soare subţire şi scump
Cu a lui mantie roasă de gânduri
Nespuse vremelnic, lucrează intens
Retragerea vie, coşciugul din scânduri
Întrebări şi răspunsuri, părere şi viaţă
Îţi bat de o dată la poarta simţirii
Poţi spune că latră deodată conştiinţa
Sau poate că simţi zbârciturile firii
Şi- ar fi compliment să fii doar nebun
Un cuget sinistru îţi şterge toţi paşii
A fost sau n-a fost, visare ori lipsă
Nemurire de asta mai simt numai laşii
Eşti oare un om mai puţin decât alţii?
În lipsa luminii ai vrea să fii torţă
Îţi spui câteodată, simţind nostalgia :
E totuşi iubire, în cămaşa de forţă...
Astăzi, datorită Leocerbei, am descoperit blog-ul lui Polaris, cu poeme...şi, tot citind aşa, am concluzionat că-mi foarte plac.
Ţi-l las aici, să nu fiu egoistă.
http://pseudopoeme.tumblr.com/
Multumesc, am citit doar trei si deja imi plac si mie :)
Eu citesc in ultima vreme http://acestblogdenervi.ro/, arunca o privire;)
http://tiuk.reea.net/index.php?option=com_content&view=article&id=3004
Reflex 13
George Tarnea
In ochii tai ma vindec
si ma scald,
Ne tinem, unul altuia,
de cald
Sau noaptea, poate,
numai de urat...
Eu nu te-ntreb
de unde-ai coborat,
Tu nu ma-ntrebi cat stau
si unde plec...
Si, uite-asa, trec zilele,
cum trec,
Si, uite-asa, vin noptile
cum vin,
Dar daca inca vreau sa te mai tin,
Din cand in cand, visand,
pe bratul meu,
O alta zi se va-ntampla mereu
Si-o alta noapte se va-ntoarce-n noi,
Sa ne convinga, totusi, pe-amandoi,
Cat de frumos e cerul si de-nalt
Privit, prin somn, cu ochii celuilalt.
Aoleu, ce frumos și personal! 
...și am regăsit-o și pe Petronela aici, datorită ție, iar, cu intimitățile spledide de-ale ei, tot așa, parcă coapte special pentru cel, care le citește, delicate și puternice, iuți, dulci și răvășitoare. Mă fac să-mi fie frică să respir, să nu le sperii, și să uit să respir, de emoții, de deja-vu, de incredibile...
Parcă aș fi în altă lume aici la tine, din care ar fi frumos să nu plec niciodată.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
