| Nastiiiiii a întrebat:

vreau sa achizitionez o masina care este inmatriculata pe Romania pe firma de ce acte am nevoie ca sa bag masina pe numele meu?

Răspuns Câştigător şi Apreciat de Editori
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Conform Ordinului MAI nr. 1501/2006, privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor
cu md. si compl. ulterioare, citez:
"ART. 8.(1) Transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul se efectuează în baza următoarelor documente:  
a)cererea noului proprietar, al cărei model este prevăzut în anexă; în cazul înscrierii în certificatul de înmatriculare şi a altei persoane care poate folosi vehiculul în virtutea unui drept legal, altul decât cel de proprietate, proprietarul va menţiona solicitarea explicită în cerere;
b) fişa de înmatriculare a vehiculului, al cărei model este stabilit conform reglementărilor legale, semnată de fostul şi noul proprietar, vizată de organele fiscale competente ale autorităţilor administraţiei publice locale. În cazul fostului proprietar al vehiculului se poate depune certificatul de atestare fiscală emis de autorităţile administraţiei publice locale, situaţie în care nu mai este necesară depunerea fişei de înmatriculare. În cazul înscrierii în certificatul de înmatriculare şi a altei persoane, se va depune şi fişa de înmatriculare completată cu datele acesteia;
c) cartea de identitate a vehiculului, în original şi în copie;  
d)documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra autovehiculului sau remorcii, în forma prevăzută de lege la data dobândirii dreptului de proprietate, în original şi în copie. În situaţia în care în certificatul de înmatriculare urmează a fi înscrisă şi o altă persoană, se va prezenta şi documentul care să ateste dreptul legal în virtutea căruia persoana poate folosi vehiculul, în original şi în copie; în cazul în care vehiculul este folosit în sistem leasing se poate prezenta un extras din contractul de leasing, care să conţină cel puţin părţile, obiectul şi durata contractului, datele de identificare ale vehiculului şi semnăturile părţilor;
e) actul de identitate al solicitantului, în original şi în copie. În situaţia în care în certificatul de înmatriculare urmează a fi înscrisă şi o altă persoană, se va prezenta actul de identitate sau, după caz, documente care să ateste dobândirea personalităţii juridice, denumirea şi sediul, în copie;
f) dovada efectuării inspecţiei tehnice periodice, în termenul de valabilitate a acesteia;  
g)copia documentului de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de circulaţie, în termenul de valabilitate a acesteia;
i) certificatul de înmatriculare al fostului proprietar, în care acesta a înscris transmiterea dreptului de proprietate;  
j)plăcuţele cu numărul de înmatriculare, dacă noul proprietar are domiciliul, reşedinţa sau sediul pe raza altui judeţ decât al fostului proprietar;
k) dovada plăţii contravalorii certificatului de înmatriculare;  
l)dovada plăţii contravalorii plăcuţelor cu numărul de înmatriculare, cu excepţia cazului în care acestea se păstrează de către noul proprietar;
n) procura specială, după caz."

2 răspunsuri:
regis
| regis a răspuns:

CIV, talon stampilat pe verso, factura de achiziție cu viza de radiere de la finanțe, fisa de înmatriculare (nu se cere in unelejudete), certificat fiscal.
Viza pe factura, viza pe fisa si certificatul fiscal se obțin de la finanțe (de fapt direcția venituri a Primăriei) in momentul scoaterii din evidenta de la impozit.
Daca tu si firma aparțineți de aceeași primărie, odată cu scoaterea din evidenta de pe firma se face si luarea in evidenta pe tine.

| NoTurbinaNoGood a răspuns:

Din cate stiu eu, ai nevoie de facuta din partea firmei, carte de identitate si certificat de inmatriculare, certificat de radiere fiscala si fisa de inmatriculare. Adica astea sunt actele cu care iei masina, apoi mai completezi cu RCA pe numele tau, chitante CEC si primarie, cerere de inmatriculare, copie buletin si programare la inmatriculare.