Afara e intunecat...in casa e cald si bine, ma gandesc la unele persoane si fara sa vreau lacrimile incep sa imi curga.Pe TPU nu mai am la ce intrebari sa mai raspund, sa ies afara nu pot pentru ca doar ce mi-am revenit, dupa ce ieri ma dureau toate...Nu am ce sa fac.Netul pare mai plictisitor ca oricand.Totusi,vreau sa impartasesc cu voi aceste versuri :
Iti mai aduci aminte de vremile trecute
Cand la bunici tu te jucai prin curte?
Si prieteni iti faceai doar impartind o jucarie...
Cautai prin nisipuri, un ciob de sticla ti-era bijuterie.

Tu luai orice lucru vechi, nefolosit
Il transformai in opere de arta,
Faceai mancare din frunze, apa si nisip
Stateai pana tarziu jucandu-te afara...

Ti-a fost vreodata dor de mama mangaindu-ti chipul?
De frati si de bunici ce tachinau mica fiinta
De noile-achizitii ce-ti dadeau un nou stimul
De monstrii din dulap ce-i infrangeai cu biruinta?

Ti-a fost vreodata dor de prajiturile de-acasa?
Cand lingeai oale si vroiai sa faci tu crema
Si cand te-ardeai la aragaz si brusc primeai pedeapsa,
Dar te uitai plangand la mama si ea pupa bubita...si erai bucuroasa!

Oh tu copilarie, ce-ti pierzi vremea revenind?
Nu ma-nneca in amintiri desarte
Caci sunt adultul responsabil devenind...
Dar atat de mult ma-mbii cu ale tale soapte

As vrea sa joc iar in nisip castelul fermecat
Sa fug, sa ma invart pana in iarba cad
Sa decorez o casa din mobilier din lut
S-o vad iarasi pe mama, sa simt golul umplut...

Dar maturitatea a venit de mult...
Copilarie draga, curand n-am sa te uit!
Mi-e frica sa cresc.Cum e sa fii..."om mare"?

@night_crawler, nu sunt versuri scrise de mine, as vrea eu, dar sunt foarte frumoase.

Sunt de pe net...

Copilarie te rog sa te intorci Era asa de bine pe atunci, toata ziua ma jucam cu fratele si verii mei, dar timpul trece atat de repede ca abia realizezi ca ai deja 15 (cat am eu), nu te mai poti juca cu ceilalti de frica sa nu creada ca esti imatur si sa te ia peste picior fara mila din cauza asta, la bunica ma jucam atat de mult, dadeam de mancare la gaini, ma jucam cu mingea, mama ma tinea in brate asa de usor si acum o doare spatele, asta e... vrem nu vrem crestem, desi in sufletul meu mereu voi ramane copilul de odinioara.

Si mie mi-a fost frica sa cresc, dar asta e avem tot mai multe responsabilitati, la gradinita era asa de bine

Copilaria mea

Ce pot spune oare despre copilaria mea…? A fost si inca mai este una dintre cele mai pretuite comori pe care nimeni nu ti-o poate lua din sufletul tau in care infloreste din ce in ce mai mult.Copilaria mea este cel mai important lucru pe care l-am primit in aceasta viata.Ma gandesc cum sa mi-o traiesc din plin, sa o impart cu pritenii si cu toata natura care imi poate oferi adevarate jocuri felurite.
Nu voi sta in fata ecranului luminos al calculatorului sa ma joc, ma voi duce afara si voi dsescoperi minunile ce ma poarta spre lumea viselor reale.Aici pot redescoperi ce este copilaria fara sa ma gandescla sfarsitul ei.In cele din urma sfarsitul ei va veni:sufletul se va maturiza, zambetul de pe fata noastra va pieri. Dar de ce sa vorbesc de ce va fi? Eu ma gandesc la prezent, la fericirea ce este in sufletul meu, la prietenii mei care ma asteapta afara sa ne jucam.Astept sa vina dimineata sa ies la joc, sa uit de scoala, de invatat, de griji, de tot ce ne poarta cu gandul la lumea de maine.Clipa aceasta nu o voi mai intalni niciodata in aceasta viata, in alta zi.Cand oare am creat atatea jocuri de care ne bucuram acum.Chiar daca am foarte putini ani de viata am invatat sa ma bucur dinadis de frumusetea lucrurilor care ma inconjuara.
Acum copiii nu se mai bucura de copilarie. Locuiesc in orase aglomerate si poluate. Poate daca se nasteau si ei intr-un sat cu flori si parfumuri, copaci si verdele nesfarsit, veselie si gingasie, si-ar fi gasit si ei fericirea sufleteasca. M-am nascut intr-un sat magic, iar in fiecare zi descopeream ceva nou.Am cei mai minunati prieteni din lume. Povestile au o vraja necunoscuta in linistea infernala. Exista insa o poveste pe cat de fumos va povestesc pe atat de magica este ea. Povestea satului este una fericita
si gingasa.
Era de mult, pe meleagurile de odinioara, o floare atat de viu colorata si frumoasa, dar aceasta floare era trista pentru ca nu avea prieteni, dar intr-o zi, cand razele soarelui cadeau pe fata galbena a flori facand-o sa se simta macar o clipa fericita, crescu langa ea un bujor rosu ca focul, catifelat si gingas.La inceput si el a fost trist ca nu avea o prietena, dar o zana asa de buna la dus in padurea celor o mie de minuni.acum are o prietena cu care poate sa se joace.Asa este si cu un copil:are nevoie de prieteni pentru a gasi veselia, de spijin pentru a o cauta si de indrumare pentru a se gandi la aceasta idee stralucita.
mi-e dor de copilarie

Silvia m-ai facut sa pling ...cine le-a scris?

Foarte emotionante randurile scrise de tine...sunt momente in viata cand vrei sa te intorci in trecut... din pacate acest lucru nu este posibil...si cand incerci sa-ti aduci aminte de copilarie te cuprinde o stare de melancolie...asa mi se intampla si mie

@sivia... oricine le-a scris...au un scop clar:sa ne dorim sa fim cat mai mult copii

Frumos...
E grea maturitatea, cred ca toti ne mai dorim sa fim copiii.
Dar tu, copila mica, bucurate cat mai ai timp de copilaria care ti-a mai ramas:*

Bună.
... plouă mărunt și rece,
Inima se împietrește de durere
Stelele nu mai sunt pe cer
Luna se încălzește la zâmbetul soarelui
Câte tristețe în jur și atât de glaciar
Fără umbră, culoare, esență și consistență
Și totuși sufletul este cald
Viața îl însoțește peână la hotarul de dincolo...
Pa, pa.