Am scris ceva.merit parerea voastra? eu o consider o ciudatenie dar nu m-am putut opri pana nu am terminat; pur si simplu ma obsedau gandurile.deci incepem:

Si in sfarsit adormii.
Ca si in seara precedenta vazu duhul.
-Care e cea mai frumoasa zi a ta din realitate? intreba acesta
-Frumoasa? Hmm…20 februarie…ziua…ziua pe care nu o voi putea uita niciodata…20 februarie 1930…frigul din acea zi, din acea gara nu il pot reindura nici in gand. E cu siguranta ziua cea mai bine tiparita in creierul meu obosit.
-Perfect! Nici nu va trebuii s-o uiti vreodata.Este ziua in care am murit eu.
-Si cine esti tu de fapt?
-Eu, eu sunt ……sufletul tau! Am fost izgonit din viata ta in momentul in care te-ai decis sa cazi, sa te afunzi in infinitul pacatului, in momentul in care te-ai hotarat sa-i declari iubire surorii tale.Am fost trimis sa exist doar in visele tale, condamnat la neant deoarece nu ti-am putut sadi in inima ta de gheata bunatatea si credinta si nu ti-am putut inlatura incapatanarea daruita tie la nastere de demon.Am fost alungat din realitate, din trupul tau, silit sa exist doar in visele tale in timp ce tu traiesti foarte bine fara un suflet.Tot ce ti-a fost luat tie a fost doar fericrea.De 70 de ani zac in acelasi loc stramt si lipsit de lumina in care ai aruncat si scrisoarea de refuz de la sora ta.70 de ani in care ne-am vazut in fiecare seara fara macar sa stii cine sunt.70 de ani in care te-ai intrebat de miliarde si miliarde de ori de ce nu poti fii si tu fericit…. Iata raspunsul! ii putea auzi glasul cum se stinge…simtea ca se departeaza ca este cu mult mai departe cu fiecare clipa ce trecea.Raspunsul tau este chiar aici, cu mine, in cutia din dulap…. ai renuntat la fericire in favoarea…. Si s-a stins de tot! nu mai era nimic.Doar o infinita tacere ridicola.
Se trezii deodata intr-un tresarit puternic. S-a uitat putin in jur pentru a vedea unde se afla.Acelasi salon…aceleasi paturi…ACELASI AZIL! Suspina si incepu sa se lupte cu propriile membre care nu il mai ascultau de cativa ani.
In 20 de minute era in picioare langa cutia pe care o sigilase acum cateva decenii.Imaginiile amintirilor I se derulau prin minte, sisimtea cum se detaseaza de corp.Stia ca este ultima lui zi.Cu o ultima vaga putere se intoarse in present si cu un ordin suprem isi poruncii siesi sa desfaca bucata de carton, dar nimic. Ignorand durerea provocata de oasele ce se sfaramau reciproc incepu sa zgudie si sa traga, sa rupa si sa impinge ajungand chiar sa muste din cutie nepasandu-I de nimic.
Cutia era secretul acolo se afla motivul vietii lui ingrozitoare.Acolo era acel ceva care ii rapise surasul si ii intunecase viata atata amar de vreme.Reusii sa faca o gaura si despica in doua cutia cu o furie acumulata parca intr-o vesnicie.
Si era acolo! O bucata atat de mica de hartie ii schimbase lui viata in atat de multe feluri. Un singur petic de hartie i-a umbrit lui intreaga viata.Doua propozitii fatalice pentru existenta lui "Nu, dragostea asta nu este permisa, iti vei pierde destinul, nefercitule."Acum nu mai dispretuia aceste cuvinte.Atat de multa intelepciune era in ele…
Se simtii abandonat.Pentru prima data simtea ca nu este intreg, pentru prima data ii parea rau pentru ce facuse. Tanjea dupa un suflet si isi accepta nefericirea.
Chiar atunci se intampla! Disparu totul! Disparu totul dar nua oaru nimic in loc.Era doar alb. Un alb divin ce cuprindea totul, ce cuprindea nimicul.Deoarece aici totul era nimicul si nimicul era totul.Nu existau granite.Lucrurile se confundau si se sintetizau in alb. El era multumit si chair fericit ca era aici.Se simtea satisfacut.Era un abis al luminii ce il cuprindea si pe el. Putea simtii…Atat de multe lucruri noi.Nu avea doar 5 simturi precum avea in timpul obositoarei lui vieti erau miliarde de altele cu cat mai profunde cu atat mai geru de exprimat.Trecuta lui viata adancita in nefericire acum era doar un punct foarte indepartat in memoria lui. Avea sentimental supreme.Era unde trebuia sa fie de mult timp.Era chiar el un suflet acum.Era implinit! Acesta era apogeul existentei lui!
-Oameni, naiv popor al Terrei, o clipa de cainta, de acceptare a greutatilor si de smerenie va poate adduce implinirea! E doar o banuiala dar oare nu se merita incercarea? Ooo dulce Tirana soarta ai grija de semenii mei! Nu ii amagii cu iubirea cat inca au puls…vor crede ca e fericirea.Lasa-I sa isi iubeasca doar viata, e tot ce au deocamdata.Bipezilor,invingeti viitorul! Ignorati durerea!




Cam asta a fost.Sincer ma simt ca o idioata sper sa nu spuneti ca trebuie' sa fiu internata la 9

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook