Bună ziua! De ce nu îmi trec stările de plâns, le am zi de zi si oră de oră! Tot ma simt vinovata, rănită ca am tulburare afectiva! Din cauza aceasta tot zic ca vreau sa mor, ca nu merita sa trăiesc! Dar ca să îmi treaca tot mă gândesc că salvez oamenii! Cel mai mult vreau să mă implic în salvări cum ar fi dacă un om se îneacă sa ma duc eu să îl salvez, dacă cineva este sub dărâmături să îl salvez eu etc. Cum am eu acest diagnostic nu ma lasă să fac nicio meserie asa mi-a zis doamna psiholog de când m-a văzut în cabinet nu vroia sa îmi dea avizul si a început sa o întrebe pe mama mea ce am! Tot ma simt oribilă că nu pot să fac nicio meserie ( mai ales meseriile în care salvez oamenii ca îmi doresc zi de zi să o fac)!

Am 20 de ani si lucrez de acasă având grija de o fetița

Răspunde

Raportează

Evaluează

Cu atat mai mult cand ai un copilas care depinde de tine... plansul ala inutil ar trebui sa te sperie atat de mult incat sa intelegi ca acel copilas nu va rezista daca tu iti induci stres si esti bolnava.
Nu mai fa voluntariat la Crucea Rosie, ca nu-i normal sa faci asa ceva, riscand sa pui omul ala in primejdii mai mari, fiindca tu ai tulburari psihice.
Ia-ti ceva de munca unde nu trebuie sa ajuti pe nimeni, unde viata altora sa nu depinda de tine, fa ceva simplu dar epuizant, mergi la munca la o gradina de flori, sau la cules de fructe si legume, ori la pus marfa pe raft, ca sa te epuizeze fizic si sa nu-ti mai ramana timp de plans inutil, iar cand te intorci seara acasa sa fii vesela si bine dispusa ca iti vezi copilasul si te joci cu el, inainte de culcare.

Răspunde

Raportează

Evaluează