| mmariusd a întrebat:

De ce studii ai nevoie sa devi pilot si din ce oras as putea lua o licenta PPL si una CPL? Va rog sa raspundeti e important pentru mine.

Răspuns Câştigător
| mgtow a răspuns:

Cum poti deveni pilot:
Singura scoala de aviatie din Romania recunoscuta in Europa a scos pana acum 51 de profesionisti.
Inscrierile la Scoala Superioara de Aviatie Civila se fac pana la 18 octombrie. Intrebati ce vor sa fie cand vor fi mari, multi copii spun repede si foarte convinsi - „pilot!". Cu multa pasiune si ambitie, visul se poate indeplini cel mai tarziu la varsta de 27 de ani, prin urmarea unor cursuri de zbor. In Romania, singura institutie care organizeaza cursuri pentru piloti este Scoala Superioara de Aviatie Civila (SSAC), situata pe strada Gratioasa nr. 13, langa Aeroportul International Bucuresti Baneasa. Scoala este acreditata de Reuniunea Autoritatilor Aeronautice Europene. Ca urmare, cine urmeaza cursurile si obtine licenta de pilot se poate angaja la orice linie aeriana din Europa. Diplomele se obtin de la Autoritatea Aeronautica Civila Romana in urma unui examen teoretic si practic.

16 candidati/loc. Anul acesta, inscrieri se fac pana pe 18 octombrie. „Pentru ca suntem singura institutie acreditata in domeniu, in fiecare an avem concurenta serioasa. Anul trecut au fost 16 candidati/loc. Si anul acesta ne asteptam la concurenta stransa. Avem 10 locuri pentru piloti de avioane transport public si alte 10 pentru piloti de elicoptere", spune Adrian Marinescu, director general al SSAC. El a adaugat ca, de la infiintare (1999), SSAC a scos 51 de piloti profesionisti, toti angajati la companii aeriene romanesti.

Bursa de 70.000 de euro

Locurile sunt finantate sub forma de bursa, cu 70.000 de euro fiecare. Din aceasta cauza candidatii admisi incheie un contract prin care se angajeaza ca timp de cinci ani nu vor parasi Romania si vor lucra pentru una dintre liniile aeriene romanesti.

Cei care nu vor reusi sa se incadreze in locurile scoase la concurs, dar care au luat la toate probele cel putin nota 7, pot urma cursurile contra cost, fiind nevoiti sa plateasca 70.000 de euro pentru cei trei ani de studiu. Viitorii studenti trebuie sa treaca de un examen medical riguros si eliminatoriu. Urmeaza probele la engleza (oral si scris) si matematica si fizica (scris). Specialistii in resurse umane spun ca salariul pentru un pilot incepator ajunge la 300 de euro.

1.500 de ore de zbor pentru pilotii de linie

Pana sa ajunga sa conduca singuri avionul, cursantii trebuie sa treaca de anumite etape. Pregatirea instrumentala este foarte importanta pentru viitorul pilot. Studentul va zbura alaturi de instructor, cu avionul, dar va participa si la ore de simulare. Apoi trebuie sa fie copilot pe un avion de transport mare. Specialistii spun ca esti cu atat mai bun cu cat ai mai multe ore. Numai dupa ce depasesc 1.500 de ore cei care conduc avioanele devin piloti de linie.

„Un comandant de aeronava adevarat trebuie sa fie inaintea avionului cu cel putin un minut", spune Mircea Moldoveanu, instructor-sef discipline operationale. El este convins ca aviatia este o profesie in care nu trebuie sa impingi pe nimeni de la spate, pentru a nu-l avea pe constiinta.

Ce acte sunt necesare la inscriere

Cerere de inscriere;

Copie legalizata de pe diploma de Bacalaureat;

Copie legalizata de pe certificatul de nastere;

Copie dupa cartea de identitate;

Patru fotografii color, tip buletin;

Certificat medical clasa I, prin care sa se dovedeasca aptitudinea biologica de zbor, eliberat de Institutul National de Medicina Aeronautica si Spatiala;

Cazier judiciar in original;

Chitanta taxei de inscriere - 107 RON;

Varsta maxima - 27 de ani.

Toti cei care vor sa se inscrie o pot face la sediul Scolii Superioare de Aviatie Civila din strada Gratioasa, nr. 13, sector 1, Bucuresti. Mai multe detalii se pot afla de la www.aviationacademy.ro

0 răspunsuri: