În care direcție ar fi pierderile mai mari, în direcția unei relații și ca după finalizarea ei să se ajungă la traume și dureri + bani pierduți pe terapie și pastile sau în direcția că știi că vei rămâne forever alone și cumva neavând acele traume, poate nu te maturizezi?
Și credeți că oamenii care nu au niciodată o relație amoroasă sau chiar relații interumane rămân imaturi? Credeți că doar prin relațiile interumane reușim să ne maturizăm ca oameni?
Și dacă din experiențele de viață ale altora, dar mai ales din experiențele tragice ale vieții (crimele) oamenii învață lecția supremă, cea de a "nu se implica" în final merită sacrificiul singurătății doar ca să știi că nu vei ajunge un nefericit cu un astfel de destin ca al multor altora care s-au implicat și ori ei au ajuns victimele, ori călăii?
Ordonare:
După relevanţă
Realistic totul va duce inevitabil la dezamăgire, suferință, nici măcar tu ești ceea ce îți dorești de la altcineva, înțelegi?
Răspunde
Chiar crezi ca are rost sa iti faci griji si sa te gandesti in avans la asta? Duce mult spre paranoia si spre povestea drobului de sare.
Daca e sa suferi o sa suferi, aia e. Important e sa faci ceva cu viata ta si sa nu te mai gandesti prea mult la posibilitati negative si care nu se vor intampla cel mai probabil.
Tu esti in ipostaza in care iti este constant frica sa pierzi, dar nu faci absolut nimic in directia respectiva. Si in final ramai doar cu o frica iluzorie care va ramane constant in mintea ta. Ti-ai construit pereti de insecuritati in jurul tau la care te uiti mereu cu teama. Dar in realitate tu ramai in acelasi loc.
Ia-o ca pe un sfat de la cineva care s-a lovit de problemele astea si si-a invatat lectia. Prea multa bataie de cap strica. Daca vrei sa faci ceva, fa-o. Daca gresesti, nu e capat de tara, o iei de la capat si inveti din greseli. Destinul ti-l faci singur, nu iti este scris in stele asa cum pretind unii oameni fara minte sau excroci.
Prea mult dramatizezi lucrurile, o relație eșuată nu e sfârșitul lumii iar iubirea nu e nici de cum acel lucru magic și divin pe care ți-l imaginezi, dragostea e doar o experiență a vieții prin care toți ar trebui să trecem la un momentdat. Dacă refuzi relațiile dintr-o frică de niște lucruri care se află departe în viitor și nu există nici o certitudine că așa se vor întâmpla, practic doar niște scenarii coapte de mintea ta nu faci decât să bagi capul în nisip ca struțul. Un om matur din punct de vedere emoțional găsește mereu cea mai bună soluție și întâi așteaptă să se desfășoare lucrurile nu își face scenarii, nu suferă o cădere emoțională când scenariile nu sunt bune și nu ia decizii bazate strict pe aceste scenarii refulate de un creier fără ocupație.
Da, să refuzi relațiile amoroase te face imatur pentru că tu practic rămâi din punct de vedere emoțional la vârsta copilăriei/ early adolescence, la vârsta la care știi că e momentul să începi să ai relații, dramatizezi totul, totul e de o mie de ori mai frumos, de o mie de ori mai dureros și asta doar pentru că încerci acele sentimente pentru prima dată. Pe măsură ce treci prin viață și implicit și prin câteva relații ajungi să-ți cunoști personalitatea, ajungi să îți formezi niște standarde, red flags, etc. O dată ce nu ai avut nici măcar prima relație vei pleca din start cu un deficit pentru că vei fi mult mai imatur din punct de vedere emoțional decât cineva care a trecut prin viață și și-a format așazisele „bătături". În loc să gândești atât de mult mai bine acționează, în viață suntem definiți, mai ales în societate, prin lucrurile pe care le facem nu pe care le gândim.
Răspunde
Pa!
Am trecut prin multe și doar eu și Dumnezeu știu cum am trecut prin ele. Și da, nu trăiesc în scenarii deoarece știu un lucru. Dragostea e cel mai mare rajat ever și nu am timp de rajaturi de genul.
Deci dacă nu ești în papucii mei, te rog să dispari.
P. S. Eu acționez pe cum să salvez lumea, nu pe prostiile pe care le spuneți voi pe aici.
Și îmi pare rău că o să mi răspunzi iar cu "vai, dar de ce mai întrebi, dacă oricum nu ești de acord cu părerea mea." Simplu, nu sunt. Și ăsta e simplul meu adevăr.
Nu mai scrie, că nu are rost. Am văzut ce oameni șad și pe această aplicație ca și în viața de zi cu zi.
Nu știu pe ce pământ să caut oameni normali. Pe ăsta sigur nu am să găsesc.
Draga MontainRiver, fii oleacă onesta, ai vreun n curtezan la curte? Si câți ai avut în viata ta?
Cheers
Ce te interesează pe dumneata?
Nu! Și nici nu mă interesează. Am cea mai bună viață. Păcat că am realizat prea târziu, treaba asta.
Și dacă ați fi citit întrebarea cu adevărat, ați fi aflat că nu era vorba despre singurătatea mea sau despre faptul că nu am avut eu pretendenți sau că nu am găsit dragostea, ci despre faptul că concluzia e simplă și o tragi după ce te uiți la n documentare în care 2 proști s-au văzut, chipurile s-au plăcut și au construit o viață împreună, și după câțiva ani, boom, îi auzi la știrile de la ora 7 și la podcasturile cu crime de pe YTB.
Deci nu știu ce concluzii trageți voi de aici, dar eu una am tras concluzia că atâta timp cât de implici emoțional (da, deci mai ales emoțional) în relații interpersonale, că așa la muncă, vii-pleci, vorbești, râzi cu colegii, dar apoi te duci înapoi la casa ta și aia e. Nu ai treaba cu nimeni. Dar în relațiile interpersonale, e jale când vrei să-ți căsăpești persoanele dragi. Și și așa nu mai trăim vremuri bune, vedem clar câți oameni încep să-și piardă mințile în secolul vitezei. Cred că o dată cu viteza au început să li se accelereze și materia cenușie până la punctul de a înebuni și a avea tupeul să facă acele atrocități. Deci de aia spun, că mai bine rămâi singur ca să nu ajungi ori tu măcelăritul, ori mai grav să nu ai tu pe cineva pe conștiință. 
E trist da, eu nu zic că e ușor și în singurătate, dar deocamdată asta am găsit-o singura strategie de a rămâne bine cu capul, dar mai ales prima concluzie trasă, după ce am vizionat n documentare polițiste cu oameni măcelăriți și călăii lor. Și vorbesc doar de cazurile conjugale și măcelăriile din relațiile interpersonale apropiate (cum ar fi părinți ce și-au măcelărit copchii, copchii ce le-au făcut felul alor lor, soții ce și-au ucis nevestele, chiar ladys ce și-au exterminat soțiorii, prieteni ce și-au scos ochii și s-au killerit și exemple de astea găsim n, pe toate drumurile și la toate podcasturile) pâna acum ziceam că doar America e fruntașă, ei bine, nope, 0este tot pe mapamond, a luat amploarea killereala. 
Deci am tras frumos concluzia că Dumnezeu știa de ce m-a dat și lăsat single pe lume. Și drept dovadă si dintre oamenii care au venit nu au rămas. Dumnezeu știe tot, la fel ca și în cazul lui Cain și Abel, Dumnezeu l-a respins pe Cain, pentru că știa de fapt ce nutrește în sufletul Lui, și i-a zis, să aibă grijă cu acele resentimente și ura din suflet și el ce a făcut?! În loc să sibă grijă cum i-a spus Dumnezeu s-a dus și și l-a ucis pe frac-su. Deci Dumnezeu știe de ce ne dă, cum ne dă, altfel, am deveni monștri și ne-am pierde sufletul. Și eu una o spun eu singură pe șleau când stau între oameni. Între oameni înebunesc. Și am și eu zilele lui Cain, când vreau doar să bat un mapamond întreg. Deci știa Dumnezeu ce știa când m-a dat singură pe lume. Bine, puteau totuși neamurile să fie mai apropiate de mine, asta ar fi un pic așa regret, dar aia e, chiar și aici, mă repet, știe Dumnezeu de ce m-a dat să am relații reci cu neamurile mele, dacă eram prea apropiați până acum, unul dintre noi mai mult ca sigur ar fi fost 3 metri sub pământ și alții la mititica. 
)
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
