Daca la subiectul |||, am scris tema si viziunea despre lume la Moara cu noroc, cat se scade? avand in vedere ca era caracterizare

Domnilor, și astăzi, la anul de grație, 2017, tot despre „Moara cu noroc" și „Ion" se dau subiecte la examenul de BAC.
Astea se învățau și în urmă cu aproape 55 de ani, cînd am urmat eu ultimii doi ani de liceu.
Care este sensul inoculării școlarului cu învățămintele
acestor două creații ale literaturii române?
Chiar capodopere fiind.
Una fiind scrisă la 1880 cealaltă la 1920.
Și culmea, fără a fi considerat răutăcios sau poate chiar lipsit de patriotism, creațiile a doi români, ca naționalitate, dar și autorii cît și eroii, doar cetățeni ai Imperiului Austro - Ungar, la vremea trăirii lor.
Ce învață școlarul din acestea?
Setea de înavuțire a unor personaje, unul de acum aproape 150 de ani, altul de peste 100 în urmă, amîndouă sfîrșind
în mod tragic.
Unul fiind Ion al Glanetașului ( cuvînt neexistent în DEX -ul limbii române) din satul Prislop ( zona Bistrița Năsăud de azi), pentru care dragostea pentru pămînt întrece cu mult dragostea pentru a sa soție și devierea acestuia într-o dragoste furată, în adulter.
În altă parte unul din personaje este proprietarul, aproape devenit neom, pentru setea sa de înavuțire, unui veritabil loc de pierzanie ( cum spun vorbele unui celebru cîntec popular „ unde-și beau drumeții banii / Și haiducii gologanii), și altul, un celebru „sămădău" al acelor plaiuri( pentru un școlar din părțile sud - est dunărene ale României este nevoie de traducere din română în română), un fel de mai marele peste niște crescători de porci.
Chiar dacă în fiecare dintre creațiile lor, autorii s-au vrut mesagerii unor îndemnuri moralizatoare ( să nu faceți ca aceștia!), cu ce îl ajută aceste exemple, în viitorii 50 de ani, pe actualul școlar de 18 ani?
Și bietul școlar al acestei vremi de grație pe plaiul mioritic, tremură ca o răcitură înainte de aceste inutile „furci caudine" ale sfîrșitului unui ciclu de învățămînt care, cel puțin la limba și literatura română, nu i-au băgat nimic în scăfîrlie.
Învățămîntul românesc din ultimii 70 de ani, la capitolul limba și literatura română,. nu a progresat cu nici un milimetru măcar.
Ba, mai mult chiar, vajnicii academicieni, nepricepuți în scrierea românească ne-au procopsit cu neghioaba regulă a
lui „â" din „a", condiționat de anume poziționări ale sunetului în cadrul unui cuvînt.
Niciunul însă nu a precizat care este diferența între pronunțarea lui „â" față de cea a lui „î".
Și, spre a veni în contra partidă cu acești academicieni de rahat, cel mai nou și mai complet dicționar explicativ al limbii române, cel intitulat „ DICȚIONAR UNIVERSAL ILUSTRAT AL LIMBII ROMÂNE", București, Editura „LITERA" 2010, scrie cu
„î" din „i".
Vorbind și despre literatură, veritabilii „epigoni" în ale scrisului românesc, neștiind ei prea multe despre cei ce au scris pe plaiurile românești, atît l-au mai tămâiat pe genialul Eminescu și au scris peste 10.000 de titluri cred, încît bietul om, dacă ar învia acum și ar citi tot ce s-a scris despre el, s-ar întoarce cu cea mai mare bucurie „ sub leagănul de cetini".
Și doar, ca un veritabil testament, a scris printre altele
„Nu voi sicriu bogat / Nu - mi trebuie flamuri".
Acest „flamuri" putînd fi ușor tălmăcit și ca „ osanale", „ gratuite ridicări în slavă".
Dar nu!
În fiecare an și destui într-un deceniu, se mai naște cîte-un pricolici, care să găsească, în unicitatea creației sale, „Cîte măsline a consumat împreună cu Creangă, la chiolhanurile de la „ Bor (l) ta Rece", „Cîți pași normali au făcut, la întoarcerea
de la celebra locandă pînă la bojdeuca din Țicăul aciuatului humuleștean".
Și încă alte inedite și grase subiecte de critică literară românească.
Și, să nu aveți teamă!
Se vor mai naște încă!