Formele de evaluare didactica sunt acelasi lucru cu metodele didactica?

-Forme/Strategii de evaluare școlară

În principiu, evaluarea școlară urmărește să determine modul în care obiectivele stabilite de cadrul didactic se realizează în cultura și comportamentul individului, grupului. Evaluarea se poate desfășura în trei moduri: prin scădere, prin adunare sau printr-o formă mixtă între cele două. Dacă evaluarea se realizează prin scădere, se vor scădea punctele în concordanță cu greșelile elevului din nota maximă, iar dacă evaluarea se realizează prin adunare, se vor aduna punctele care corespund cu răspunsurile corecte. Într-o formă mixtă se combină ambele forme expuse anterior. Evaluarea prin adunare va pune accent pe răspunsurile corecte, pe cunoștințele elevului, iar evaluarea prin scădere, dimpotrivă, va pune accent pe greșelile acestuia. O evaluare mixtă consider că ar fi un tip de evaluare care va pune atât accent pe corectitudine, încurajând succesul elevului, dar într-o oarecare măsură și pe greșeli, acestea fiind semnalate elevului, iar acesta având șansa să și le îndrepte și să nu le mai repete.
Evaluarea se poate desfășura în mai multe forme, autorul numindu-le modalități sau strategii principale de realizare a evaluării, anume: evaluarea inițială, evaluarea curentă, evaluarea finală.
Evaluarea inițială reprezintă evaluarea care are ca scop cunoașterea indivizilor și a nivelului acestora. Acest tip de evaluare se desfășoară la începutul activității educaționale. „Evaluarea inițială este menită să ofere posibilitatea de a cunoaște potențialul de învățare al elevilor la începutul unei activități, de a ști dacă sunt apți (sau cât de apți sunt) să se integreze în șansele de reușită în noul program de instruire, dacă vor putea înțelege conținutul care va fi predat". De asemenea, prin evaluarea inițială, nu numai că se cunoaște nivelul și aptitudinea elevilor în ceea ce privește cunoașterea, însă se vor constata și lacunele care trebuie remediate. Cum se constată și în carte, e demn de specificat faptul că timpul și densitatea materiei nu permit prea mult profesorilor să mai evalueze grupul de elevi în acest mod, însă acest tip de evaluare din punctul meu de vedere este unul destul de important.
Evaluarea curentă este tipul de evaluare care se desfășoară pe parcursul procesului de învățare, asimilare. Acest tip de evaluare este cel care are ca principal scop urmărirea evoluției elevului într-un mod constat. Prin aceasta, elevul poate să fie ajutat să se îndrepte și să evolueze pe mai departe într-un mod pozitiv. Acest tip de evaluare încurajează elevul să învețe într-un mod constant, deci reprezintă o motivație în procesul de învățare. Cum este specificat mai târziu de către autor, fără o evaluare constantă (sau în general) un elev nu poate evolua și, de asemenea, nu poate fi motivat corespunzător să evolueze. E extrem de greu de crezut că un individ va mai avea interes în cunoaștere și învățare fără nici o răsplată sau consecință pe care să o poată conștientiza în acel moment ca atare.
Se aduc în discuție și sunt prezentate două forme pentru evaluarea curentă, anume evaluarea sumativă (cumulativă) și evaluarea formativă (continuă).
Evaluarea sumativă este reprezentată de verificări care se desfășoară într-un mod preponderent și care arată strict în ce stadiu se află elevul sau colectivul de elevi într-un anumit moment. Evaluarea sumativă se limitează strict la constatări, anume la constatarea reușitei sau a eșecului și a situațiilor intermediare acestora. „Nu permite identificarea efectelor produse de diversele procese și mijloace de lucru dezvoltate pe parcursul programului. Din această cauză efectul evaluării sumative privind reglarea programului de formare este foarte slab." Deși are anumite inconveniente, acest tip de evaluare este folosit pe scară largă în practica școlară.
Evaluarea formativă e menită să verifice sistematic progresele elevilor și se realizează pe segmente relativ mici de activitate. Deci, evaluarea formativă are o mai mare frecvență a verificărilor. Spre deosebire de cea sumativă, diminuează caracterul de sondaj al evaluării. Ea permite cunoașterea la zi a pregătirii elevilor și luarea în consecință a măsurilor care se impun. Așadar, „evaluarea formativă transformă acțiunea de evaluare dintr-un proces predominant constatativ într-unul diagnostic, de susținere și de întărire a învățării, dintr-o evaluare globală într-una nuanțată, dintr-o acțiune adăugată activității didactice într-un proces constructiv al acesteia".
Autorul mai introduce un tip de evaluare, denumită evaluarea normativă. Acest tip are ca scop principal verificarea cunoștințelor elevilor, profesorul comparând ceea ce observă cu o normă exterioară așteptată. „Dacă evaluarea normativă urmărește să informeze asupra a ceea ce și-a însușit cu adevărat un elev, evaluarea formativă urmărește să îl ajute pe fiecare elev să învețe mai bine, iar pentru a-l ajuta să învețe mai bine, ea trebuie să clarifice ce înseamnă învățarea". Învățarea este un proces complex definit în multe moduri de diverși psihologi. În ansamblul ei învățarea reprezintă acumularea de cunoștințe care trebuie să fie în primul rând înțelese, însușirea unor procese mentale superioare (B.S. Bloom), unor procese cognitive (J. Bruner). Informațiile care îți rămân pe o perioadă mai lungă sunt rezultatele unei învățări eficiente. Pe lângă procesul de memorare, stocare, redare, activitatea mentală a învățării mai presupune (G. Meyer): comprehensiunea (construirea unei reprezentări), raționamentul, controlul, reglarea.
Evaluarea finală are ca scop constatarea cunoștințelor pe care le-a acumulat elevul la final de semestru sau de an. De asemenea, această evaluare arată cadrului didactic un raport al cunoștințelor elevului per ansamblu într-un anumit stadiu și delimitează elevii care pot trece la stadiul următor, având un nivel satisfăcător al cunoștințelor acumulate, de cei care au nevoie de mai multe aprofundări pentru a putea trece la următorul stadiu.


-Metode de evaluare (verificare) a rezultatelor școlare

Pentru evaluarea proceselor școlare există și este utilizat un sistem de metode alcătuit din: observarea curentă și aprecierea verbală, examinarea (verificarea) orală, proba (verificarea) scrisă, metode și procedee de evaluare complementară.
Observarea curentă și aprecierea verbală constau, în principiu, în observarea modului în care elevii participă la oră, acesta fiind o consecință a interesului elevului față de materia respectivă, dar și a unor cunoștințe pe care le deține. Dacă elevul este activ la oră, pentru încurajarea lui și poate chiar și a celorlalți, este indicat să fie făcute anumite aprecieri, în primul rând pe cale verbală.
Examinarea orală se realizează în principiu prin conversații. Aceasta se poate realiza în mai multe forme și este demn de specificat faptul că subiectivitatea unei asemenea metode este mai mare decât în cazul unei evaluări scrise, având un impact mai mare atât starea mentală a elevului, cât și a profesorului, dar și întrebările care pot varia de la un elev la altul. Subiectivismul poate oferi o marjă de eroare destul de mare în evaluarea propriu-zisă. De exemplu, dacă un elev mediocru este ascultat după un elev mai slab (sau după mai mulți elevi slabi), acesta tinde să fie apreciat peste nivelul său real. Totuși, acest tip de evaluare este absolut necesar deoarece aduce în prim plan un aspect extrem de important în procesul de dezvoltare al elevului, comunicarea.
Proba scrisă poate și ea să se desfășoare în mai multe moduri sau forme care pot să se distingă destul de mult. Se poate pune atât accent pe creativitatea elevului, subiectele oferindu-i o anumită libertate în exprimare, dar și pe răspunsuri la obiect bazate pe rezolvări care să respecte anumite norme, unde putem include și subiectele cu variante de răspuns multiple. Autorul descurajează într-o oarecare măsură verificările cu alegeri multiple deoarece, specifică el, se bazează pe memorare, banalizează învățarea, nu oferă posibilități elevilor în a se exprima. Se pune accentul și pe avantaje cum ar fi rapiditatea și ușurința corectării lor, o obiectivitate mai mare în corectare. Desigur, testele cu alegeri multiple au cel mai mare grad de banalitate în general, însă consider că testele cu alegeri multiple pot să fie construite în așa fel încât să nu se pună neapărat accent pe memorare, ci și pe gândire (de exemplu multe teste de logică au un sistem de tip grilă). De asemenea, sunt teste cu întrebări multiple cărora le sunt impuse rezolvări mai complexe, deci nu mai putem aduce în discuție banalitatea, iar răspunsurile date încurajează autoverificarea elevului, deci, din punctul meu de vedere, acest tip de teste, evaluări este extrem de benefic. O caracteristică mai per ansamblu a probei scrise o reprezintă gradul scăzut în principiu, sau mai scăzut, de subiectivism. Un dezavantaj față de examinarea orală, pe lângă excluderea comunicării, ar mai fi imposibilitatea oferirii unor observații pe moment la adresa elevului. Fiecare metodă are atât avantaje, cât și dezavantaje, atât în mod individual, cât și una în comparație cu alta, însă ambele sunt absolut necesare în procesul de evaluare.
Metodele și procedeele de evaluare complementară se referă la unele activități ale elevilor care reprezintă un adaos în procesul de cunoaștere normalizat, care îi pun pe elevi în situația de a cerceta individual și a culege informații complementare materiei de bază și/sau le pune la încercare spiritul practic. Niște exemple de astfel de metode ar fi chestionarul, referatul, portofoliul, evaluarea activităților experimentale.
Capitolul se încheie cu o reflectare asupra efectului notelor asupra elevilor. Studiile realizate în acest sens au arătat, că recompensele externe, precum notele, pot constitui pentru elevi un stimulent puternic pentru a-și îndeplini sarcinile în condiții cât mai satisfăcătoare. Cum am spus mai înainte, elevul pentru a evolua și pentru a învăța are nevoie de consecințe asupra propriei munci, cea mai importantă consecință fiind sistemul de notare, care reflectă activitatea elevului și care constituie o „voce" puternică pentru viitorul său. Elevii nu au aceleași perspective asupra sistemului de notare și al procesului de învățare.

Din recenzia mea la cartea "Mecanisme psihopedagogice ale evaluării școlare", autor Gabriel Albu.