Am probleme cu depresia şi simt că nimic nu îmi merge bine nu reuşesc sami găsesc un loc de muncă, nu reusesc sami găsesc pe cineva ca să mă căsătoresc iar mama a fost diagnosticată de cancer la plămân şi parcă problemele nu se mai terminau tata a decedat in urma unui stop cardiac. De ce la noi in familie trebuie sa apară tot timpul un necaz? noi suntem blestemați? când aveam 18 ani am făcut un avort si de atunci am inceput să am numai necazuri oare sunt bătută de soartă

Nu e vina ta pentru cancer si infarct.

Iar multe femei care au facut avort raman cu traume.

Pentru ca atragi problemele cand gandesti numai negativ. Asta iti face foarte mult rau, si te poti imbolnavi si fizic de la asta. Ai depresie, ok. Iei tratament? Faci terapie? Altfel, e ca si cand ai cancer si nu ridici un deget.
Nu are nici cea mai mica treaba avortul cu viitorul tau. Lucreaza la gandirea ta

Încearca sa-ti gasesti un duhovnic, sigur ai nevoie de sprijin.
Dumnezeu o sa te ajute daca ii ceri cu adevarat.

Crezi că doar tu ai probleme? Stai să îți spun ce trec eu:

Mama mea are cancer de endometru, stadiul II. Tratamentul ei a fost împărțit între Brașov (de unde suntem) și București, la Institutul Fundeni. Deși tratamentul era dureros la București, nu i s-a oferit măcar o pastilă pentru durere – doar recomandări să cumpărăm de la farmacie.

Era chemata o dată pe săptămână la tratament, ceea ce însemna că trebuia să facem traseul Brașov – București și retur săptămânal. Nu întotdeauna aveam bani pentru cazare, așa că mergeam cu o seară înainte și stăteam prin gară, doar ca să ajungem la timp la ora 8 dimineața. Și totuși, tratamentul începea la ora 12, iar de la institut plecam pe la ora 15:00. Practic, ajungeam acasă după 37 de ore nedormite.

În plus, am doi frați care trăiesc viețile lor și nu se implică deloc. Singur, ca bărbat, am trebuit să duc greul – telefoane, programări, organizare. Tata a murit de mult, mama nu mai are părinți, așa că cine să o ajute decât eu?

Și lucrurile devin și mai complicate: mama, fiind supraponderală, nu încape la RMN decât la București, în Pipera. Am făcut cu ea cărare acolo, apoi am repetat traseul pentru controale periodice la Fundeni pentru că oncologul este în Brașov, radiologul în București. La Institutul Fundeni stai 3 ore doar pentru două hărți și câteva recomandări medicale.

Partea bună: mama este pe drumul spre însănătoșire și rezultatele sunt bune. Dar partea rea: se cer tot mai multe investigații și nu toate sunt decontate de CNAS. De exemplu, o ecografie mamară recent a costat 435 lei, chiar dacă aveam bilet de trimitere. Astăzi, mama avea programare pentru mamografie prin CNAS și nu a putut fi făcută din cauza unui bilet de trimitere greșit – acum trebuie alt bilet, altă programare.

Crezi că doar tu ești chinuită? Viața mea nu e deloc mai ușoară. La Institutul Fundeni am văzut oameni mai chinuiți ca mine și ca tine, iar asta îți dă cu adevărat perspectiva că suferința nu se măsoară doar prin propria experiență.


Sa nu ajungi niciodată la institutul Fundeni în București nici măcar ca aparținător, mai ales în spital unde auzi oamenii cum se vaita de durere, sa vezi oamenii care vin pe targa, am văzut copil de 14 ani ( zic eu ca avea) care umbla în cârje și era chel de la tratament și altele.



Când zici ca viata ta e grea, gândește-te ca sunt alții mai chinuiți.

Îmi pare foarte rău sa aud asta PandaPixel99. Unii doresc toată sănătatea din lume mamei tale și ție multa putere și speranță. Mama mea a fost un om frumos și plin de energie, a fost mereu fit, am oierdut-o subit la 3 luni după ce a fost diagnosticata cu un tip de cancer al măduvei osoase. Numai bine și sănătate.

Îmi pare rău să aud asta. Da într-adevăr, sunt unele forme de cancer foarte rele. Mama acum este la pensie, dar a avut o colega de munca care a fost diagnosticată cu cancer la pancreas, în 4 luni a murit. Stau cu chirie, proprietarul a fost un om minunat ca un tata pentru mine, l-am cunoscut timp de 8 ani. Zic "a fost", anul trecut a murit de cancer la prostată la 63 ani. Pe 27 septembrie anul acesta se împlinește anul de când a murit. Dar a lăsat ceva în urma lui : o familie mare și unită, pe mine și mama ne-a ajutat personal cu actele ca nu aveam nici buletin la început. Tot el m-a învățat să merg pe bicicletă ca adult, astăzi bicicleta a devenit pasiune pentru mine ( am vizitat deja 6 județe mergând pe bicicletă). Sa zic terapie la toate problemele mele. Prin sport depășesc eu momentele. Sunt persoane care intra în viata noastră și când se duc, ii regreți.