Bună.
Ceea ce va voi spune e mai mult o curiozitate, dar am și o întrebare legata de asta. Ok, o sa încep cu începutul.
A fost băiatul asta la metrou, mai bine zis la Eroii revoluției, pe data de 21 ianuarie în jurul ore 6 pm. El a urcat, eu stăteam pe scaun, m-am uitat la el, el s-a uitat la mine. S-a la un scaun distanta de mine și ne uitam unul la altul prin geamul metroului. Au trecut doi copii. Amândoi ne uitam la ei, iar el și-a întors privirea spre mine. Nu știu cât de adevărat e, dar în mintea mea s-a produs un scenariu rupt din filmele cliseice de dragoste: credeam ca se uita sa îmi vadă reacția. A sosit piața victorie. Eu trebuia sa cobor, dar el s-a ridicat primul, eu am mai așteptat. Am coborât amândoi, și mergeam cu aceeași viteza la o distanta de vreun metru jumătate. Am coborât sa schimbam metroul, iar el o lua în aceeași parte ca mine. Amuzant e ca nu prea aveam treaba pe acolo și ma gândeam sa cobor la Ștefan cel Mare sa îmi aștept o prietena care luase mentorul de la Iancului. Amuzant a fost ca era extrem de multa lume, iar niciunul din nou nu s-a urcat în primul metrou. Ne despărțea un zid. Amândoi ne puteam vedea picioarele și foarte puțin din fata. Am. Urcat în metrou cu greu, el s-a uitat după mine, sa vadă dacă urc. Era aglomerat și nu se putea întoarce, dar cumva, se vedea ca incearca asta. Am vorbit cu prietena mea și am stabilit sa cobor la obor. Însă el a coborât la Ștefan cel Mare, acolo unde voiam sa cobor prima data. S-a uitat după mine. Am simțit atâta energie și atâtea emoții în acele clipe și oricât de mult as vrea sa îl întâlnesc știu ca e puțin probabil.
Acum sunt curioasa de voi, ați pățit vreodată asa ceva?
Cum ați reacționat?
V-ați mai întâlnit?

Eu am pățit să văd fete drăguțe, dar nu am avut curajul să vorbesc cu ele.
Oricum asta s-a întâmplat în vacanțe, în alte orașe, nu în Ploiești.
Dacă le-aș vedea din nou, nu știu sigur dacă mi-aș mai aminti de ele.
Oricum, mișto întâmplarea ta.

Ce am învățat din întâmplarea mea e ca trebuie sa ai curaj! Ce sa zic, sunt amuzante întâmplările astea, cum durează câteva zile sa te gândești la ceea ce s-a întâmplat și după dacă nu va mai vedeți, totul dispare. ))

Mi sa întâmplat ceva de genul ăsta.
Am întâlnit un băiat când veneam cu microbuzul de la școală. Sa tot uitat după mine iar când am coborât din microbuz el a rămas și mi-a facut cu mâna.
După faza cu microbuzul l-am întâlnit la școală. Era la aceeași școală cu mine dar după o săptămână a fost exmatriculat și sa sfârșit povestea. Nu l-am mai vazut :-))

Mama ce poveste cu final neașteptat omg

Pacat ca n-a venit sa vorbeasca cu tine, sau tu cu el, ar fi fost un inceput tare dragut, dar la cum e viata asta nu se stie niciodata cand dati iar unu de altul

Asta sper și eu sa se întâmple, dar știi cum e, filme filme și iar filmeeee

Https://www.youtube.com/watch?v=Y7X6qUM5MZw

https://www.youtube.com/watch?v=CS0ZrMfIG4o

Aici ai un cântec cu un troleu.
Dta pune în loc de troleu, metrou și ai un cântec despre întâmplarea ta.
Această perioadă din viață se mai numește -mulți hormoni, puțini neuroni.
Eu am pățit mai rău ca dta. Noroc că nu prea am multă minte, că dacă aveam o pierdeam. Neavând ce pierde,

Așa am fost de când mă știu,
Și mototol și bleg și blând,
Și geniu mare și pustiu.

Și să citești și nuvela asta scrisă de mine despre întâmplări similare.

https://dosarelexsikix.blogspot.com/......grade.html

Și v ați despărțit?

Da, pai aveam prietena si eu, si ea prieten. (Nu era ceva de durata oricum)
A fost doar asa, de-o vara;( 3 luni a tinut. Dar au fost cele mai bune 3 luni. :X