Bună ziua.
Da, știu asta că nici pe ea nu o pot vedea.
Eu, sincer să vă spun. Nici eu nu sunt într-o oare care situație. Eu din păcate din naștere nu pot vedea cu amândoi ochi. Dar, având în vedere că i-am citit acele întrebări pe care le-a pus aici, chiar mă gândeam să-i sar în ajutor, și să îmi dau seama, dacă pe mine acea respectivă fată m-ar accepta.
Însă personal din păcate nu o cunosc. Dar cum a gândit respectiva cu acele întrebări, mise păru șocant prin faptul cum a povestit.
Mă rog. Întorcându-mă și la mine în subiectul acesta: Și eu ieri am pus o întrebare puțin similară, fiindcă și eu mi-aș fi dorit o cunoaștere frumoasă în vederea unei relații serioase de lungă durată.
Am încercat să cunosc oriunde și pe rețelele sociale, răspuns?
Nici o fată nu e de încredere din păcate. Toate își bătură joc de mine. Iar plus de asta, eu am 24 de ani. Nici mie nu mi-ar fi comvenit ca eu să fiu ignorat și batjocorit.
„Dar e cel mai dureros lucru să nu vezi. Dar bine că de auzit aud foarte bine, și am simțuri dezvoltate". Cât privește de utilizatoarea aceia: Aethezia, am vrut să-i sar în ajutor, și să o fi întrebat dacă acea fată pe mine m-ar accepta.
Acum, mă rog și repet. Personal nu o cunosc. Dar voiam să o cunosc.
Și de aceia atrag atenția. Nici eu, și nici acea fată respectivă, nu merită să fimi batjocura nimănui. Cu tot respectul am suflet și chiar voi avea. Fiindcă nici eu în viața mea nu am iubit din păcate o fată atât de sufletistă. Și da, poate că mă gândeam, dacă acea fată de aici sus-menționată, ar putea fi pentru mine o cale de a o cunoaște.
Eu știu, mii de scuze îmi cer: Dar atât spun. Să nu fimi niciodată răutăcioși, ci oameni cu suflete să fimi și să existăm, vorba vină.
Personal te sfatuiesc sa renunti la cavalerisme, printul alb ce ii sare in ajutor printesei inchise in turn, ce poveste romantica.
Nu, nu se va sfarsi bine. Un papagal ce a fost inchis, nu va iesi mult timp din colivie si se va intoarce pentru ca este singurul loc unde s-a adaptat.
Legat de utilizatoarea din subiect, contextul se refera la o parte inca nedeclarata, mai exact ca si-ar dori sa fie iubita de un baiat pe nivelul ei de asteptari sau potential, mereu cand vei auzi ca nu tine nimeni la X, se refera la persoanele ce ea prefera, nu oricine apare in orizont.
Ce sa spun, incearca sa ii scrii aici, dar nu te astepta sa reusesti multe, un om strain are mult lucruri de spus si daca nu ti le spune, nu e nimic de facut.
Bună ziua. Da, știu ceea ce spuneți.
Și eu am adus în discuție referitor de mine aici pe TPU. Numai că la mine față de acea utilizatoare e cu totul mai diferit, că din păcate eu nu pot vedea nimic în jurul meu din naștere cu amândoi ochi, și chiar mi-aș fi dorit personal să o fi cunoscut indiferent dacă era aici prin mesaj pe TPU cât și în realitate.
Numai că cum a gândit la acele întrebări pe care o parte sunt și necugetate, de aia voiam să-i sar în ajutor, ca doamne ferește să nu facă vreo prostie sau din aste-a.
Și mai adaug ceva: Eu nu cer mai mult sau mai puțin. Ci și eu aș fi vrut încerca de a avea o cunoaștere, și de a găsi acolo undeva o empatie foarte frumoasă și serioasă.
Acum nu știu și voi ce faceți. În loc să o ajutați, văd că mai tare o agitați. Nu e de loc ok.
De aia, vreau din tot sufletul să-i fiu alături și să-i sar în ajutor, dacă și ea va fi de acord să o pot cunoaște.
Însă, văd că în loc să fimi buni unii cu alții, din păcate tocmai răi suntem. Și mai ales în situația mea cum sunt acum, chiar meritam o fată care să fi ținut cu adevărat la mine, dar nu să își bată joc de mine sau alea.
Deci. Acesta e subiectul. Eu nu renunț la acea utilizatoare. Chiar aș vrea să-i fimi alături, iar eu să discut și să o iau mai așa pe înțeles, asigurând că, chiar iaș putea fi alături pentru tot restul vieții.
Repet, o ajutați de bine. Dacă nu, îmi pare rău, fiindcă nici eu văd că șanse nu am, poate fata aia ar fi fost ok pentru mine, nu avem de unde știi?
Bună ziua.
Da, nu știu exact și nici nu îmi dau seama ce îi trece prin căpșorul ei.
Însă pare o fată ok așa. Dar e păcat de cum se simte. Nu vreau doamne ferește să o judec și din aste-a, fiindcă nu-i cunosc personal povestea ei, că dacă iaș cunoaște atuncea îmi dau seama.
Bine. Și eu aș fi într-o situație similară. Doar că nu vreau să recurg la acele lucruri necugetate și din alea, fiindcă altfel doamne ferește nu vreau să pățesc chestii din aste-a. Doar că la mine ce este trist din păcate, că nu am putut vedea și nu pot vedea din păcate lumina adevărată în amândoi ochi, fiindcă m-am născut fără vederea ochilor.
Aș fi vrut și eu cunoaște o fată atât de serioasă și empatică, de a găsi și eu acolo undeva o liniște de a putea simții pentru prima dată, o fată adevărată, cum ar fi arătat, ce culoare ar avea părul ei din căpșor. Din păcate, și eu parcă mă simt așa de singur, nici nu am cu cine povesti din păcate.