| 愛日本 a întrebat:

Cum as putea sa fiu mai insensibila, sa nu mai pun atata suflet? Pur si simplu nu pot, ma implic emoional aproape tot timpul...Sigurul motiv care ma face sa traiesc in lumea asta si in viata pe care o am este sora mea(este micuta, are doar 8 ani si parintii se poarta extrem de urat cu noi). Probabil daca nu ar fi fost ea,as fi cedat de mult. Pana acum m-am controlat, insa de la un timp sunt din ce in ce mai stresata si nelinistita, nu mai pot nici sa dorm.
Noaptea, ar trebui sa dorm. In loc sa dorm, îmi aduc aminte tot felul de lucruri. Si de parca asta n-ar fi de ajuns, le iau pe fiecare in parte la analizat. O dau din scenariu în scenariu, și deja am ajuns să creez realitati paralele care nu se opresc pentru ca s-a luminat deja afară și eu nu dorm încă. Ma gandesc si la viitor. La ce discuții as duce, la ce as spune, la unde s-ar ajunge, sunt foarte ingrijorata si simt ca o sa raman singura.
Timp de 2 ani, m-am inchis in mine din cauza oamenilor si a intamplarilor din trecut, acum incerc sa imi revin dar parca este mai rau, bonus cei din jur nu ajuta deloc.Eu incerc sa intru in discutii sa aduc subiecte noi oricat de greu mi-ar fi, dar ei raman tot pasivi.Nu sunt apropiata aproape de nimeni, simt ca toti ma judeca sau ma dezamagesc.
Nu stiu cum poti fii unii atat de falsi, pasivi, rai. Uneori imi doresc sa fiu si eu asa, pentru ca simt ca alta solutie nu este.
Cum as putea sa fac sa nu imi mai pese?
Cum sa nu mai pun tot la suflet?

6 răspunsuri:
| RAY a răspuns:

Daca asa esti nu ai ce face te accepti si mergi inainte eu asta fac, decat sa te minti ca nu esti asa macar sa te accepti asa cum esti, evita contactul cu alte persoane si astfel numai vei avea probleme de astea simplu

| danay72 a răspuns:

E bine ca ești o persoană bună, care ești sincera și nu îți place când cei din jur sunt falși. Exista și oameni sinceri care îți doresc binele. Legat de familie, nu ar trebui sa te îngrijorezi peste măsură, deoarece acest lucru îți poate face rau.Concentreaza-te asupra relației tale cu sora ta.Petrece timp cu ea și ajut-o.Nu uita ca e important sa te gândești la lucrurile frumoase din viata ta.De fapt, atitudinea pozitiva te poate ajuta mult.De fapt, un proverb spune ca,, o inimă vesela este un bun medicament, dar un spirit abătut usucă oasele.,, Sunt multe lucruri frumoase, chiar neînsemnate, la care te poți concentra in fiecare zi.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Bună! In primul rand vreau să-ți spun ca și eu am fost în situația ta numai ca eu nici măcar cu soră-mea care are 7 ani acum, nu ma înțelegeam, poate pentru ca e o diferență uriașă intre noi. Deși în mare mi-am dat seama de problema, dacă ai putea sa-mi mai dai câteva detalii legate de relația ta cu părinții în afara de faptul ca e rea și despre tine in general, cred ca pot sa te ajut sa ieși din starea asta pentru ca am trecut prin ce treci tu și știu exact cum te simți și îți pot povesti despre cum am depășit eu problema, evident nu aici!

| ihacoswhy a răspuns:

Tu esti eu, jur. HSP. Highly sensitive person. Asta esti tu, e o caracteristica a ta si e foarte greu de combatut. Simti totul mai adanc, la o frecventa mult mai mare.
http://hellogiggles.com/signs-youre-sensitive-person/
http://www.unica.ro/10-semne-ca-esti-prea-sensibila-16253
http://www.one.ro/......a-13648872
Intr-un fel e frumos, dar nu e.
Si eu incerc sa ma duc pe partea opusa, nu stiu cum, dar incerc. Nu pot sa-ti dau sfaturi pe care nici eu nu mi le pot aplica, doar rezista si poate viata te va schimba.

| Coloringthevoid a răspuns:

M-am implicat emotional in povestea ta.Deja avem un lucru in comun.
Nu pot sa neg tot ce ai spus raspunzand cu ''Uita-te la aspectele pozitive din viata ta si sigur se va schimba ceva''
Te gandesti foarte mult asupra lucrurilor.S-a constatat ca oamenii care gandesc exagerat de mult lucrurile ajung in situatia ta.
Gandeste-te ca poate ai ajuns asa cum esti din cauza persoanelor din jurul tau.Acei oameni ''falsi, pasivi, rai'' au fost in cele mai bune situatii si nu au invatat cum sa se puna in locul altei persoane.
Fii mandra ca esti tu asa cum esti.Eu personal apreciez oamenii foarte empatici ca tine.
Iti pasa de ce spun oamenii despre tine? Odata ce recunosti ca o iluzie este o iluzie nu mai ai de ce sa pui la suflet ce spun ceilalti.
Cand simti ca viata este cruda si nedreapta, gandeste-te ca undeva sunt oameni ca mine carora le pasa de cei ca tine.

| Aquatinies17 a răspuns:

Ideea e ca si eu am fost intr-o situatie asemanatoare. Cand eram mai mica nu as fi suportat nici gandul ca un mic fluturas sa moara, imi aduc aminte cum, la inmormantarea bunicului meu am plans foarte, foarte mult, dar apoi cand a fost ingropat nu am mai plans. Am spus stop si asta nu e neaparat o reactie de nepasare, dar nu voiam sa am puncte slabe. Incearca ca atunci cand te simti rau sa te gandesti la altceva. Eu, e adevarat... Am sindrome de tulburari bipolare adica in secunda asta bocesc ca a murit matusa-mea si in urmatoarea secunda rad de faptul ca nu a incaput in cosciug. Ok, eu acum sunt insensibila. Am ales sa nu imi pese. Banuiesc ca si tu ai vrea sa faci acelasi lucru. Si eu am trecut prin aceleasi lucruri ca tine, iar noaptea e momentul ideal cand vrei sa reflectezi la toate astea, corect? Gandeste-te la lucrurile rele pe care ti le-a facut lumea in general. Trebuie sa fii dura in viata. Stiu ca poate ma vezi rea, dar mai intai uita-te la ce ti-au facut „prietenii" si dupa judeca. Incearca sa te prezinti ca o persoana draguta, sociabila si fii prieten cu toata lumea. Dar gaseste pe cineva cu care sa vorbesti deschis. Sa ii povestesti ce simti. Nu iti trebuie mai multe. Sau fa-ti un jurnal. Scrie tot ce simti tu si ascunde-l. Scrie in el de fiecare data cand nu ai somn si atunci bea un ceai. Ca sa adormi spune negru, negru, negru de multe ori. Eu asta fac si intr-un final adorm. Nu te mai gandi la nimic. Nu iti fa griji. Eu sunt o persoana foarte prietenoasa. Ma inteleg cu oricine, dar stiu sa citesc persoanele si sa vad ce ascund. De ce cineva vorbeste cu mine. Si intentiile pe care le are. Nici eu nu am o relatie stralucita cu parintii mei. Mai ales cu tata. Intr-un fel stiu ca ma iubesc si chestii. Dar mai stiu si lucruri, pe care ei nu ar vrea sa le stiu. Ridica un „perete" de piatra in jurul tau. Uita si traieste-ti viata. Daca vrei. te ascult. Si sunt aici pentru tine. Toti avem nevoie de cineva caruia sa ne destainuim. :*