Se poate sa îmi spună cineva,poate să mă ghideze ce as putea face să mă împac pe mine însuși?

Am iubit o sincer,de fapt și acum simt că o iubesc, o iubesc enorm de mult, am crezut că aș fi putut să fiu împreună cu ea toată viața și chiar și asta a dat de înțeles, dar faptul că m-a blocat brusc, nu doar că m-a blocat pe Instagram și m-a blocat la propriu, nu mai știu ce să fac, gândurile mă macină continuu, "dacă și dacă ", am incercat sa reiau legătura și pe alte căi,dar în zadar,m-a blocat peste tot iar unde a uitat să o facă,a făcut-o după ce i-am scris, e trist, e trist că mi-am pus toată încrederea și sinceritate in relația asta, e trist că am fost sigur că totul o sa fie bine că în sfârșit o să mă o relație serioasă cu o fată exact așa cum o vreau, dar dacă nu a simțit și ea la fel? Uau, mă duc și aici cu gândul dar nu stiu ce sa zic, adică am petrecut atâta timp împreună, ne am ținut de mână de față cu toată lumea de pe strada, ne am ținut în brațe, ne-am sărutat foarte mult, dar, oare așa a fost și cu foștii? Adică tot așa? Atunci e groaznic. Aveam multe așteptări și planuri in privința acestei relații, acum uite, îmi descarc gândurile pe niște notiție, sună paranoic, nu? Atunci când o persoană te blochează rapid fara nicio explicație, îți poate da de înțeles că gata, vrea sa termina și să aibă o despărțire emoțională, dar nu a făcut deloc bine, cum poți să blochezi pe cineva peste tot fară sa ii dai vreo explicație sau chiar daca ii dai, de ce așa deodată? Adevărul e că totul s-a întâmplat foarte rapid. Pot spune că acum nu o duc bine deloc, nici nu mai am de gând să îmi fac alta prietena, as prefera sa stau singur macar 1-2 ani, mă doare foarte tare, e cum ar veni că totul s-a datorat la "karma", faptul că și eu făcusem ceva asemănător cu fostele mele, dar cred că și din cauza că nu sunt o persoana așa buna, adică păcătuiesc, despărțirea asta îmi provoacă niste apăsări pe piept, parcă rămân fără aer, un gol in stomac chiar daca am mâncat recent, as vrea sa fac ceva, să mă sinucid poate, dar vor fi repercusiuni in urma acestui fapt, nu cred că Dumnezeu m-ar mai vrea, totul e paranoia, niciodată nu am putut avea o bucurie adevărată și de lungă durată, acum am 17 ani, imediat fac 18, stau și mă gândesc că mie de mic mi-a mers prost, am îndurat multe, multa lume nu știe, și chiar daca ar știi, nu le-ar păsa cu adevărat cum îmi pasă mie, de la mici scandaluri in familie ajungând la bătăi și certuri grave, cu mult alcool și răutate, de mic am fost traumatizat pe tema asta, alcoolul în familie, de fapt mereu mi. a fost frica de o familie nesănătoasă, de asta, chiar daca am "golănit" ceva vreme, mi-am dorit să am o relație serioasă, cum am vrut asta? Din cauză ei, ea a fost motivul. În clasa a 9 a, prima data la liceu, colegi noi, nu cunoșteam pe nimeni, jumate de an am stat și mi-am analizat colegii, sa vad ce le poartă "hramul", și eu am observat o pe fata asta, care îmi oferea așa o plăcere numai când o vedeam, era perfecta, frumoasa, cuminte, nu își bătea capul cu scandaluri sau să se dea in spectacol, ceva foarte rar dar care căutam, căutam pe cineva care căuta să fie iubit și care să ofere aceasta iubire, mi-am dorit-o foarte mult, enorm de mult, as fi fost în stare să fac orice pentru ea, apoi, vine clasa a 10 a, aproape pe la finalul anului, incep să mă bag in seama cu ea subtil, sa vad daca ar merge ceva, îi ceream temele, o întrebam chestii despre școală, faptul cum vorbea mă miră, faptul că era foarte deschisa față de mine, uneori ajungeam de la o simpla temă sa discutăm chestii și din "afară", stăteam până noaptea târziu, părea că nu se mai termină niciodată conversația, apoi pe la un sfârșitul clasei a 10 a (mai erau vreo 4 săptămâni până la vară), am inceput sa mă bag un pic mai serios, adică dacă până acum stăteam în față la ușă, de data asta am inceput să bat, am bătut și mi-a deschis, și am început să ne vedem, înainte și după ore, mă ținea de mână, stătea în brațele mele, știu, pare o nimic toată nu? Asta zic și eu, că mulți fac așa, dar nu toți simt ceva, eu am simțit foarte mult, chiar daca pare niste chestii banale, mie îmi schimba radical starea, faptul că ne sărutam atât de des, am zis că uau, fata asta chiar mă iubește? Uite mă acum, cum am ajuns sa scriu un rahat de roman pe care cel mai probabil nu l-ar citi nimeni, de ce? Fiindcă nimănui nu ii pasă cu adevărat decât tu însuți. Daca asta e viața de fapt și de drept, atunci e chiar trist, sa ne batem capul atâta, să iubim cu adevărat, și deodată să dispară totul, fata asta a dat daună totală, am mai plâns, dar lacrimile astea curg de ciudă, că persoana pe care o iubești atât de mult, pleacă deodată.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook