Buna
din ce este construita o pusca? spuneti-mi toate piesele multumesc.
fundita!

Din punct de vedere al construcţiei, orice arma de foc portabila are următoarele părţi componente:
A) Ţeava şi anexele ei;
B) Mecanismul de dare a focului;
C) Închizătorul;
D) Mecanismul de alimentare;
E) Patul ori partea de asamblare;
F) Accesorii;
A) Ţeava

Aşa cum remarca literatura de specialitate, ţeava serveşte la dirijarea glonţului, imprimând acestuia o mişcare de rotaţie în jurul axei, necesară stabilirii traiectoriei. După cum este cunoscut, în limbaj tehnic, prin ţeava se înţelege acea piesă din metal – sticlă sau alte materiale –, de forma cilindrică şi goală în interior, cu lungimea mai mare în raport cu diametrul ei exterior. La armele de foc, ţeava este confecţionată din oţel. Partea interioară a ţevii poartă denumirea de canalul ţevii. Axa canalului ţevii desemnează linia dreaptă imaginară care trece prin mijlocul canalului ţevii. Partea din faţă a ţevii se termină cu o retezătură. La fel, partea din spate a ţevii – denumită culată – se termină cu retezătura culatei.
Ţeava oricărei arme de foc prezintă şi alte elemente componente, respectiv – camera cartuşului, care are rolul de a introduce cartuşul;
- canalul de racordare – de forţare – reprezintă locaşul de intrare al glonţului şi e destinat pătrunderii progresive a glonţului în ultima zonă a ţevii, adică în zona ghintuită a acesteia;
- ghinturile ţevii, servesc, aşa cum am precizat, la imprimarea unei mişcări de rotaţie a glonţului. Prin ghinturi se înţeleg acele canale longitudinale practicate pe suprafaţa interioară a ţevii unei arme de foc care forţează proiectilul, în timpul parcurgerii ţevii, să capete o mişcare de rotaţie în jurul axei sale. Prin mişcarea de rotaţie se asigură stabilitatea proiectilului pe traiectorie. Pereţii laterali ai ghinturilor se numesc flancuri, iar intervalele dintre ghinturi poartă denumirea de plinuri. Flancul ghintului care obligă glonţul este denumit şi flanc de atac, în timp ce flancul opus se numeşte flanc liber. În sfârşit diametrul canalului ţevii poartă numele de calibru.
La ţevile ghintuite, calibrul ţevii se determină prin măsurarea distanţei dintre doua plinuri opuse, în timp ce la ţevile lise, aceasta se stabileşte prin diametrul nominalizat măsurat între pereţii ţevii. Astfel calibrul la armele cu ţeava lisă (de regula la armele de vânătoare cu alice) a fost calculat în felul următor: s-au fabricat sfere din oţel cu diametrul egal cu diametrul interior al diferitelor ţevi de arme de vânătoare. Apoi s-au numărat câte bucăţi, sfere din oţel, de o anumită mărime sunt intr-un pfund (unitate de măsură a greutăţii egala cu aproximativ 0.5 Kg). Astfel sferele mici erau 12 la un pfund, cele mici erau 16 bucăţi şi aşa mai departe. Deci calibrul armelor de vânătoare cu alice este egal cu numărul sferelor din oţel, având diametrul egal cu cel al ţevii armei, ce intră într-o unitate de măsură a greutăţii.
Prin urmare, ţevile armelor de foc se diferenţiază între ele printr-o serie de criterii, acestea constituindu-se în tot atâtea elemente de identificare, astfel:
Calibrul
Potrivit literaturii de specialitate, cele mai întâlnite arme de foc au următoarele calibre:
- la revolvere, între 7.62 mm şi 11.43 mm;
- la pistoale, între 4.55 mm şi 11.50 mm;
- la armele cu ţeava lunga între 7.92 mm şi 8 mm.
Numărul ghinturilor, acestea variind în funcţie de tipul şi modelul armei.
Sensul ghinturilor
La marea majoritate a armelor de foc sensul ghinturilor este spre dreapta, sensul ghinturilor spre stânga întâlnindu-se mai rar, de regula în cazul armelor mai vechi.
Flancurile ghinturilor
Sub aspectul valorii de identificare criminalistică trebuie reţinut faptul că dintre flancurile ghinturilor, şocul cel mai puternic este primit de flancul de atac. Obligând glonţul să se rotească într-un anumit sens, flancurile de atac lasă pe acesta urme mult mai vizibile decât flancurile libere.
Lăţimea ghinturilor şi a plinurilor
Subliniem faptul că, de regulă, ghinturile sunt mai largi decât plinurile, lăţimea unui ghint fiind de două ori mai mare decât cea a unui plin. Lăţimea ghinturilor şi înclinaţia – în grade – a acestora formează aşa numitul câmp al ghinturilor.
B) Mecanismul de dare a focului

Acesta este caracterizat prin sistemul de construcţie, locul de amplasare, forma arcului declanşator, componentele transmisiei declanşării dintre trăgaci şi percutor, sistemul de montare şi locaşul percutorului, forma şi dimensiunea percutorului şi ştiftul arcului.
Percutorul este o parte componentă a mecanismului de dare a focului, având rolul de a lovi capsa pentru a se aprinde. Prin lovirea capsei percutorul creează pe fundul acesteia o adâncitură. Cum această adâncitură păstrează toate caracteristicile vârfului percutorului, ea prezintă o valoare deosebită pentru identificarea criminalistică. În raport cu tipul şi modelul armei, percutorul poate fi acţionat printr-un arc, fie printr-o piesa denumita cocoş.
Poziţia percutorului pe capsă poate conduce la determinarea tipului de armă cu care s-a tras, deci la o identificare generică, deoarece urma lăsată pe vârful percutorului diferă de la un tip de armă la alta. De exemplu percutorul pistolului model 1933 lasă pe capsă o urmă sub forma de virgulă îngroşată, în timp ce la pistolul «Parabellum» urma percutorului este foarte mică, rotundă şi ascuţită. La pistoalele «Beretta» urma percutorului pe capsă are diametrul mare şi fundul neted.
C) Închizătorul

Compus din doua grupe de mecanisme – mecanismul de blocare-deblocare şi sistemul de ghidare şi fixare – închizătorul are rolul de a închide canalul ţevii pe timpul dării focului. Acesta preia cartuşul din încărcător şi îl introduce în cameră, asigurând astfel închiderea canalului ţevii în momentul declanşării focului. La declanşarea exploziei cartuşul este presat puternic înapoi, spre peretele frontal al închizătorului. Datorită acestui fapt capsa cartuşului preia toate striaţiile, reflectând, aşa cum precizează literatura de specialitate, întregul microrelief al închizătorului, „asemănător unui negativ fotografic". Remarcăm faptul că principiile de funcţionare ale mecanismului de închidere a ţevii diferă în raport cu tipul şi modelul armei.
D) Mecanismul de alimentare

Acest mecanism are rolul de a asigura alimentarea cu cartuşe a armei. Mecanismul de alimentare poate fi:
cu cursor, când alimentarea se face de pe bandă;
cu arc, din încărcător ori direct din magazia de cartuşe – în cazul carabinelor.
Un element de valoare deosebită în identificare îl reprezintă gheara extractoare. Ca parte componentă a extractorului, aceasta are rolul de a prinde gulerul tubului, de a-l extrage din camera cartuşului – în timpul mişcării înapoi a închizătorului – şi împreuna cu pragul aruncător, de a arunca tubul afară. Din acest motiv urma ghearei extractoare va rămâne pe tub la identificarea armei cu care a fost tras. Pe tuburi mai pot fi descoperite şi alte categorii de urme, cum ar fi cele lăsate de pereţii camerei cartuşului, urmele încărcătorului, ş. a., toate cu valoare de identificare.
E) Patul ori partea de asamblare

Atât patul armei cât şi alte dispozitive ataşate la acesta au menirea, pe lângă asamblarea mecanismelor menţionate, de a uşura mânuirea armei ori, după caz, de a asigura o mai mare stabilitate pe timpul tragerii.
F) Accesorii

Din rândul acestora distingem aparatele de ochire, care servesc la executarea ochirii pe timpul tragerii asupra ţintei la diferite distanţe. Fără a intra în prea multe detalii, precizăm că la armele militare din dotarea trupelor de infanterie sunt folosite următoarele aparate de ochire:
- aparate de ochire mecanice, compuse din înălţător şi cătare;
- aparate de ochire optice;
- aparate de ochire cu grile şi corectoare.