Am o întrebare de ceva timp, la care nu am reușit să-mi răspund satisfăcător. Să nu se înțeleagă greșit - nu încerc să influențez pe nimeni, respect convingerile fiecăruia - este doar o curiozitate.
Dacă oricând te-ai pocăi, Dumnezeu, în caz dacă există, oricum te-ar ierta imediat și în mod absolut, pentru că se admite faptul că Isus a plătit deja pentru păcatele tale, atunci de ce să nu-ți trăiești viața liber, fără frică, așa cum îți spune propriul tău bun simț și conștiința, iar spre sfârșitul vieții, dacă simți nevoie, dacă există o chemare, să nu te pocăiești/mântuiești (și, eventual, să adopți o religie)? De ce atâta grabă și presiune, parcă am fi la maraton? Ce importanță are dacă te pocăiești acum sau peste o lună, un an, zece?
În afară de faptul că nu se știe când poți să mori, există și alte motive (pentru voi)?
Rog seriozitate! Și fără ironizări și bătaie de joc. Chiar vreau să aflu logica după care se ghidează fiecare dintre voi.
Mulțumesc anticipat.
105 raspunsuri...ei, la ce concluzie ai ajuns?
La mine faza cu religia e cam asa: niste vietati pe malul apei curgatoare isi dau cu "presupusa" daca ce vad e crocodil sau trunchi de copac. Pana nu sar in apa, n-or sa stie! Dar si daca este crocodil si nu copac...au pus-o de coliva.
Credinta, insa, e altceva dar e off-topic pe TPU sa patrunzi in credinta la Religie, nu că?
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Oameni buni, a intebarea a fost una si voi ati raspuns FIX cu ceeea ce ea va spus sa nu raspundeti, deoarece nu vrea sa stii despre astfel de motive.
''În afară de faptul că nu se știe când poți să mori, există și alte motive (pentru voi)? '' - pentru judeo-crestini nu exista alt motiv, pentru care sa se pocaiasca cat mai repede.
Bun, acum o sa ma abat un pic de la subiect, dar asta este, imi cer scuze de pe acum.
Parerea mea combinata cu un pic de obiectivitate este ca, de Divinitate nu te poti apropia deloc prin ritualuri religioase ( botez, cununie, etc. ).
Mai bine este sa ai mereu o gandire placuta un comportament la fel de placut, sa ne comportam moral si sa produce/ creem bunuri de toate felurile. Degeaba mergem la biserica, ne dam cu capul de toate icoanele si ii umplem buzunarul popii cu bani, daca suntem niste imorali.
Răspunde
Chiar asa: de ce? Nu exista nici un raspuns plauzibil pentru asta din moment ce eu sunt ala responsabil pentru tot ce fac. Nu poate veni nimeni sa-mi spuna cum sa traiesc cand e viata mea si eu raspund pentru ea, cand nimeni nu stie ce as putea avea eu de indeplinit (asta in cazul in care este ceva de indeplinit, cred cu tarie in asta) si cand de fapt influenta asta din toate partile nu duce decat la neindeplinirea "scopului" propus. pot sa vina sa-mi spuna 1000 de oameni ce trebuie sa fac, mai ales pe TPU, nimeni nu ma cunoaste sa stie mai bine decat mine ce imi trebuie. Asta este valabil si pentru viata de zi cu zi, nimeni nu stie ce se intampla in sufletul meu, cum sa le permit sa-si dea cu parerea atata vreme cat nu li s-a cerut asta (cat nu au fost rugati mai exact)?!
Să stabilim in prealabil:
In ce constă, din punctul tău de vedere,,, a te pocăi/mântui''?
Pentru că de asta depinde...totul.
Draga mea GodIsNowHere, când am pus întrebare și am folosit termenul "a te pocăi", în primul rând m-am gândit la faptul de a deveni adept al anumitor secte religioase (creștine), pentru că se presupune că dacă nu adopți o (anumită) religie, nu vei fi iertat (de parcă... dacă crezi cu adevărat, nu te-ai putea mântui și la tine în bucătărie, tu și cu "cel de sus". dar să lăsăm acest aspect...).
Abia aștept să aflu care este și părerea ta.
Dar să nu te grăbești, scumpa mea! Avem tot timpul din lume...
Răspunde
Nu avem cum să lăsăm deoparte acest aspect, pentru că e crucial.
Şi DA. Te poţi pocăi (atenţie:,, a mântui'' nu poate fi reflexiv, deoarece NU tu te mântui pe tine, ci Isus e autorul actului de mântuire; tu doar il accepţi, incepând cu pocăirea) foarte bine şi la tine in...toaletă. E intre tine şi,, Cel de Sus'', cum spui, nu intre tine şi popa, Papa sau pastorul. Iar Dumnezeu e omniprezent, deci nevoia de a păşi intr-o biserică/lăcaş oficial de inchinare pentru a fi mântuit e...inexistentă.
De ce este acest aspect atât de important? Pentru că in funcţie de modul in care defineşti tu,,pocăinţa/mântuirea'' este determinat modul in care il priveşti şi te raportezi la Dumnezeu.
...
In primul rând, incep prin a face observaţia esenţială că aderenţa la religia creştină NU te mântuie. Şi din nou, e vital să definim ce presupune, in ce constă acest act al aderării. E important de ştiut că dacă mergi la popă/pastor şi ii spui că vrei să te botezi, renunţi la injurături, alcool, marijuana, micile plăceri,, nevinovate'' pe care până mai ieri ţi le permiteai şi care acum sunt inadmisibile, pupi iconiţe şi moaşte, frecventezi biserica şi asişti la serviciile duminicale cu regularitate (de mai multe ori in timpul săptămânii in perioada marilor sărbători creştineşti) etc., NU inseamnă că eşti mântuit.
Apropierea de Dumnezeu nu constă intr-o serie de acte cu caracter birocratic.
Bun. Apoi...
Faptul că nu se ştie când o să mori NU e motivul... potrivit, dacă vrei, pentru a te pocăi. Credinţa care se bazează strict pe teamă NU e una reprezentativă pentru relaţia dintre Dumnezeul creştin şi om. Deloc. Intrebi dacă nu e mai bine să trăieşti,, fără frică''. Dar o viaţă in comuniune cu Dumnezeu nu include niciun fel de,, frică''. Dimpotrivă.
Incertitudinea in ceea ce priveşte durata vieţii tale este unul dintre factorii motivaţionali primordiali când vine vorba despre marile intrebări şi răspunsuri existenţiale umane. Deoarece nu ştii, efectiv, ce perioadă de timp ai la dispoziţie pentru a lua hotărârile decisive in ceea ce te priveşte pe tine ca om, ca fiinţă, ca suflet, ca formă de existenţă (indiferent de cum ai defini-o). Chiar suntem la maraton in sensul ăsta. Practic, eşti contracronometru. Te afli sub temporizator. Doar că...habar nu ai cât timp indică acel dispozitiv existenţial că mai ai alocat.
Scenariul descris de tine e o aberaţie. For argument's sake. Tocmai pentru că NU ştii când este acel,, sfârşit al vieţii'' pentru tine. Poate după ce termind e redactat acest mesaj, mă impiedic naibii de cine ştie ce cabluri, dau cu capul de colţul biroului şi rămân lată acolo.
Deci NU, nu avem,, tot timpul din lume''.
! DAR credinţa, relaţia cu divinitatea constă in ceva cu mult mai MULT de atât. De fapt, nici nu are legătură cu acest gen de teamă şi cu pocăinţă sub constrângere, dată fiind incertitudinea perioadei de timp pe care o ai de trăit.
...
Now that we got that out of the way...
Note: Răspunsul la intrebarea ta va fi construit pe premisa că Dumnezeul biblic iudeo-creştin există (deodamdată am dat la o parte polemica ce vizează existenţa Lui, după cum sugerează formularea intrebării tale).
...asta schimbă TOTUL. Pentru că Dumnezeul biblic, Yahweh, a creat fiinţa umană cu un scop bine definit, exact, concret, precis.
Dumnezeul trinitar e Dragoste. El este trei persoane in una. Spun,, El este'' şi nu,, Ei sunt'', tocmai pentru a sublinia unitatea absolută caracteristică naturii intrinseci a lui Dumnezeu. Cele trei persoane trinitare trăiesc in perfectă armonie, adică IN Dragoste perfectă. Dumnezeu Tatăl trăieşte pentru Dumnezeu Fiul şi pentru Dumnezeu Duhul-Sfânt, analog in cazul fiecareia dintre persoane.
De ce a fost creat omul? In Dragostea lui infinită, Dumnezeu a decis să creeze fiinţe,, după chipul şi asemănarea Lui'', care să se bucure de vieţuirea IN şi CU El, IN Dragoste, pentru eternitate. Aşadar, omul a fost creat DIN Dumnezeu, DE Dumnezeu, pentru a trăi in comuniune perfectă CU Dumnezeu, IN Dumnezeu.
Trinitatea este cel mai frumos lucru de care am auzit vreodată. Iar ideea că acest Dumnezeu minunat, Yahweh, The Great I am, Alfa & Omega, Demiurgul acestui univers işi doreşte ca EU să vin in El şi El să vină in mine, să mă iubească şi să il iubesc, e... aproape incredibil de crezut.
Nu sunt evreică (din păcate), şi nu am studii de business. Dar sunt capabilă să imi dau seama că e o afacere al naibii de rentabilă. De ce mi-aş mai irosi o secundă măcar cu nimicurile oferite de această viaţă pământeană, de micile plăceri efemere ale acestei lumi, care devin infime, abia perceptibile in lumina frumuseţii glorioase a Dragostei divine?
Odată ce ţi se revelează, şi se arată, şi se descoperă Dumnezeu aşa cum e (in limitele capacităţii omului de a-L percepe şi cunoaşte)...nu iţi rămâne de făcut decât să te laşi copleşit de frumuseţea Lui şi să iţi doreşti să fii CU El.
Te indrăgosteşti de Dumnezeu. Şi tot ce iţi doreşti, in calitate de indrăgostit, e să petreci cât mai mult timp cu El, să il cunoşti cât mai bine, şi să il iubeşti pe cel in al cărui caracter iţi găseşti delectarea şi desfătarea şi cel cu care eşti menit să fii.
Credinţa autentică in Isus Hristos NU are nicio legătură cu teama. Iar,, graba şi presiunea'' sunt STRĂINE relaţiei de dragoste pe care creştinul o are cu divinitatea. Asta e mentalitate de Ev Mediu, una incărcată cu superstiţie, ignoranţă şi superficialitate.
Credinţa şi nevoia de pocăinţă, de apropiere de Dumnezeu in scopul primirii mântuirii izvorăşte din...luciditate, din realizarea persoanei care eşti, cum eşti şi cum te vede Dumnezeu. Dacă tu acum consideri că viaţa ta e ok, că eşti o persoană decentă, că deh, nu eşti nici cel mai filantrop dintre oameni dar nici scursura societăţii nu eşti...şi nu simţi, efectiv, nevoia de schimbare lăuntrică, evident că nevoia de mântuire iţi este străină. Pentru că tu NU te vezi pe tine insuţi AŞA CUM EŞTI, prin ochii divinităţii. Trebuie in viaţă să ajungi intr-un punct foarte jos, abisal, adesea, pentru a realiza pe deplin aceste lucruri. După cum am mai spus, inima omului trebuie spartă in bucăţi, zdrobită, inainte de a fi intregită cu adevărat. Numai atunci ţi se deschid ochii. Şi e mai ferice de tine să suferi trupeşte in această lume materială şi să ajungi la pocăinţă, decât să trăieşti bine şi să iţi pierzi sufletul.
Pentru mine sunt foarte clare lucrurile. Şi de câte ori incerc să le explic cuiva, imi vin in minte cuvintele lui Ţuţea. E uimitoare discrepanţa dintre discuţiile cu oameni care şi-au,, deschis ochii'' şi care simt la fel, efectiv, şi alţii care incă nu văd realitatea şi nu inţeleg despre ce vorbesc.
NOname. Când te vezi pe tine aşa cum eşti, adică un păcătos inaintea lui Dumnezeu, murdar, lipsit de slava Lui, nevoia de Isus şi primirea mântuirii devine una firească, iar intrebarea pusă de tine nu doar că devine irelevantă, dar nu mai are niciun sens. Pentru că nevoia şi dorinţa de a fi cu Dumnezeu vor fi atât de evidente şi stringente, odată ce ii vezi frumuseţea, incât devin naturale, fireşti. Realizezi câtă nevoie ai de El, de iertarea şi vindecarea Lui şi de intoarcerea Acasă, ca fiu risipitor. Şi crede-mă, ULTIMUL lucru pe care ţi-l doreşti e să mai trăieşti fără El. Pentru că,, propriul tău simţ şi conştiinţa'' vor atesta, vor confirma pe deplin nevoie de El.
Isus Hristos a murit pentru tine, tocmai pentru ca tu să poţi ajunge inprezenţa divină, să fii iubit şi să iubeşti, aşa cum a fost menit de la inceputul inceputurilor. Nu există nimic mai frumos. A amâna primirea iertării şi intrarea in comuniune cu Dumnezeu in schimbul... unei vieţi duse,, după capul tău'' e absurd. Pentru că odată ce intri in relaţie cu Dumnezeu, NU vei fi deprivat de plăcerile, distracţiile vieţii. Dimpotrivă. He made it. Believe it or not, He actually knows how you should live it so that you could make THE MOST of it!
De fapt, a ţine de filosofia ta de viaţă cu dinţii in schimbul unei relaţii cu Dumnezeu, e ca şi cum ai refuza să renunţi la un sandviş cu şuncă, brânză şi roşii, atunci când ţi se oferă oportunitatea de a lua parte la o cină festivă in palatul regelui.
Ai tot dreptul, desigur.
But it is rather...foolish, don't you think?
Să nu te simţi ofensată, scumpa şi draga mea. Cred că poţi să imi dai dreptate că ar fi prosteşte să faci aşa ceva, in ceea ce priveşte analogia cu sandvişul şi cina festivă. Doar că tu nu vezi (deocamdată) faptul că filosofia ta de viaţă e un biet sandviş in contrast cu festinul pe care ţi-l oferă Dumnezeu, adică o relaţie de dragoste cu El.
Este foarte frumos ceea ce simți... Admirabil. Și îmi place sinceritatea cu care povestești, patima, siguranța zdrobitoare, dar dulce, lipsită de îngâmfare, curată.
Undeva în sinea mea mi-ar plăcea să simt ceea ce simți. Este frumos și nobil. Și poate, într-adevăr, așa cum spui, încă nu am crescut suficient. Poate, cândva, în viitor se va produce o schimbare în mine și la acest nivel. Nu exclud această posibilitate.
Însă momentan, personal, îmi este imposibil să ignor argumentele logice și palpabile care contestă sau nu susțin această teorie.
Iar să crezi doar parțial, având mii de dubii, convingeri, argumente care îți spun că nu e decât o poveste frumoasă, creată de oameni pentru oameni, ca să le dea speranță și să-i țină sub control, să-i facă să respecte niște legi ce țin de moralitate, ordine, chiar nu știu dacă are rost. E ca și cum n-ai crede.
Observ că atât tu, Godisnowhere, cât și PeaceInHeaven, mi-ați prezentat partea frumoasă și constructivă a credinței, care mi-a fost și este pe plac. O respect și o înțeleg. Și, într-adevăr, privind lucrurile din această perspectivă, au sens, iar graba e oarecum justificată.
Și ce mi-a mai plăcut mult la tine, e că ai mușcat momeala, cea cu "tot timpul din lume" (dorea să fie ceva poetic, abstract și echivoc). Ai fost dulce. Știam că o să te aprinzi, speram s-o faci, mă bucur că ai făcut-o...
Vezi, scumpa mea, așa și mie unele idei ce țin de religie, credință mi se par absurde, ilogice, prea "din basme", exagerate... Unele aș putea să le accept cu drag și plăcere, altele, efectiv, nu reușesc să se îmbine cu gândirea mea, cu partea rațională din mine, care vrea date concrete, dovezi logice, nu poezii, povești...și se resping, ca niște piese de puzzle ce nu stau bine oriunde le-aș așeza. Ce să fac cu ele? Să le arunc, să le ignor, să mă prefac că nu există? Când este foarte clar că dacă măcar o piesă lipsește, imaginea nu va putea fi niciodată completă și...e în zadar.
Dar înțeleg raționamentul tău, chiar dacă nu pot simți la fel. Pe undeva te și invidiez. Este înălțator și minunat să poți crede cu atâta ardoare în ceva, din tot sufletul, fără rețineri, să fii convins că există cineva care te iubește total (definitiv și irevocabil, necondiționat...ce bine ar fi).
Mulțumesc, scumpa mea, pentru răspuns. A fost unul savuros și antrenant. Se vede că ai meditat mult și ai pus suflet și apreciez.
Însă îmi dau acum seama că întrebarea mea nu prea se adresa credincioșilor adevărați, ca tine, pentru că ceea ce simți tu este prea frumos și curat ca să poată fi pătat cu gânduri și sentimente menționate în întrebare.
Somn ușor, draga mea.
Pai...eu inteleg prin cuvantul ''POCAIT'' ca trebuie te lasi de pacatele tale pentru a-l urma de Dumnezeu. De ce sa nu te pocaiesti chiar in clipa asta pentru a-l urma pe D-zeu si sa ai o viata fericita alaturi de el? A te pocai nu inseamna ca nu trebuie sa iti traiesti viata ci sa nu mai faci pacate.
Și cum rămâne cu cei care nu cred în el sau cred parțial, având încă multe îndoieli. Sunt multe cazuri. Iar presiunile sunt mari.
Dacă s-ar pocăi (împinși de grabă), nu ar fi niște ipocriți?
...
La modul general vorbind, să renunți la plăcerile vieții și la libertate pentru că ți se promite nemurirea într-o carte scrisă de oameni, nu ți se pare...prea mult?
Mda...ai dreptate si eu mi-am pus aceasta intrebare dar inca nu mi-am dat un raspuns, dar asta e, eu cred ca D-zeu exista si gata.
Îți respect credința...și lipsa nevoii de a o impune și celorlalți.
Mulțumesc că ți-ai exprimat părerea, Serhioo.
O seară frumoasă.
Buna NoName!
Va spun povestea bunicului meu (tatal mamei mele) : a facut 8 copii, pe mama si inca 7, in speranta ca ii va supune si ii vor face munca campului, il va ajuta in tot ce tine de munca intr-o gospodarie! la masa, nu ii lasa sa scoata nici un sunet, se auzea doar atingerea inoxului de farfurie, spunandu-le "musca sa se auda", au fost cazuri cand i-a si lovit cand se enerva pe cate unul (dintre fratii amei, inclusiv pe ea). Tin minte foarte bine, cand ii faceam vizite la tara, cand eu aveam deja 6-7-8-etc ani, dupa 2 minute lua biblia in mana si incepea sa citeasca cu voce tare, fie ca vroiai sau nu, il auzeai, doar erai la el in casa! Apoi cu inaintarea in varsta, tot mai putini din copiii lui l-au vizitat si tot mai rar! posibil ca in acest punct de singuratate (dupa ce a murit bunica) sa fii realizat greselile care le-a facut in tinerete si s-a pocait! a continuat sa umble din casa in casa, cu bicicleta in satele vecine, la peste 70 de ani, a avut doua accidente, lovindu-l masinile umbland asa, a cazut o poarta pe el, etc, fracturi, spitale, a ajuns in ultimii 2 ani de viata aproape imobilizat la pat, mergand doar pana la toaleta si ridicandu-se cand manca. Nici unul din cei 8 frati nu au vrut sa-l ingrijeasca, unii fiind plecati in strainatate, altii pur si simplu nu au vrut sa se complice. Doar mama mea l-a adus la noi in apartament, si l-a hranit, ingrijit, etc! intamplarile astea m-au facut pe mine de mic sa ma indeparteze de religie, nu se poate sa iti bage cineva ceve cu forta in cap, vine un moment, cand poti judea, poate chiar si la 7 ani, sa iti pui niste semne de intrebare, si sa o iei pe celea care nu se intersecteaza cu religia! asta nu inseamna ca faci doar rau, ca te droghezi, ca urmezi calea satanista! NU, pur si simplu mergi prin viata putin paralel cu religia! am terminat o facultate, nu am dat in cap la nimeni si sunt vazut bine de ceilalti!
Acuma NoName va spune ca tot nu i-am raspuns la intrebare! sorry, atat am avut de zis! multumesc tuturor care au citit povestea!
Grozavă poveste. Foarte moralizatoare. Mi-a plăcut enorm.
Sunt de acord cu ceea ce ai spus. Poți fi paralel cu religia (nu "dacă nu ești cu mine, ești împotriva mea", cum percep unii) și un om de admirat: corect, bun, tolerant, cu principii...sau un religios, dar un om de cea mai joasă speță.
E o treabă individuală și nu se poate generaliza.
Mulțumesc, RS4. Frumos răspuns și foarte înțelept.
NoName, chiar la toate intrebarile tale apar divergente asa mari? 
unde dai si unde crapa...
un citat rapid, sa-mi mai pun si eu lumea in cap :
"Religia - o frază de dânşii inventată
Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată,
După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată,
Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?
Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea
Şi v-a făcut să credeţi că veţi fi răsplătiţi...
Nu! moartea cu viaţa a stins toată plăcerea -
Cel ce în astă lume a dus numai durerea
Nimic n-are dincolo, căci morţi sunt cei muriţi."
Ah, Eminescu...un mare deschizător de drumuri, ochi și suflete...
Nu mă pot abține să nu-l citez...
"...Şi de-ntrebaţi atuncea, vouă ce vă rămâne?
Munca, din care dânşii se-mbată în plăceri,
Robia viaţa toată, lacrimi pe-o neagră pâine,
Copilelor pătate mizeria-n ruşine...
Ei tot şi voi nimica; ei cerul, voi dureri!
De lege n-au nevoie - virtutea e uşoară
Când ai ce-ţi trebuieşte... Iar legi sunt pentru voi,
Vouă vă pune lege, pedepse vă măsoară
Când mâna v-o întindeţi la bunuri zâmbitoare,
Căci nu-i iertat nici braţul teribilei nevoi.
Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă,
Ce lumea o împarte în mizeri şi bogaţi!
Atunci când după moarte răsplată nu v-aşteaptă,
Faceţi ca-n astă lume să aibă parte dreaptă,
Egală fiecare, şi să trăim ca fraţi!... "
Daca ai gandii in felul asta, asta inseamna ca ai crede in primul rand ca Dumnezeu exista si ca exista si pocainta +mantuire, ai fi un om siret si pagan, pentru ca te gandesti la tine, poftele tale trupesti la o viata fara reguli, pagan pentru ca nu ai Frica de Dumnezeu, El, Domnul, cunoaste ce este in mintea ta si de ce nu ti-ar termina tie sirul vietii pentru ca gandesti marsav si siret? Nu sti cand mori, in a-l 2lea rand, sa presupunem ca ai avut o viata desfranata si pierduta, te gandesti sa te pocaiesti, ai nevoie de mantuire ca sa fi alaturi de Isus, in Imparatia Cerurilor, nu ai avea cum sa fi mantuit pentru ca mantuirea se face prin botezul cu apa, Si TREBUIE SA-TI PARA RAU PENTRU PACATELE FACUTE, SA ITI IEI VIATA DE LA INCEPUT, NU SA GANDESTI CA LIPSIT DE FRICA DE DUMNEZEU SI MINTE STRICATA.Tot odata nu se stie cand va veni sfarsitul, Poti sa traiesti o viata pagana, stiind lucrurile legate de Dumnezeu si mantuire dar sa fie prea tarziu sa te pocaiesti. Va venii o judecata si Domnul va zice : Ai cunoscut legile mele si modul prin care ai putut fi mantuit, te-ai gandit numai la tine. in final esti pierdut in focul ghenei in iad.Trebuie sa avem frica de Dumnezeu, caci El cunoaste tot ce este in mintea noastra. Prin botezul cu apa esti mantuit, dar trebuie sa fi matur pe picioarele tale, sa fi scarbit de viata pe care ai avut-o adica in pacat, si sa incepi o viata noua alaturi de Dumnezeu. Sper sa meditezi tu "noname" si toti care citesc tot ce am scris eu.
Un sistem bolnav care iti induce senzatia de libertate creata prin pocainta.
Nu exista ineptie mai mare, un mesaj de indoctrinare evident.
Pocainta, biletul catre rai.
Raspunsuri asimilate fara a pune intrebari.
Atunci cand ajungi la o varsta inaintata si te pocaiesti deja esti un ipocrit.
Din egoism te pocaiesti.
Pentru ca in mintea ta bolnava crezi ca vei sfarsii etern in iad secat de un infinit chin intern.
Din frica se naste iubirea asta egoista.
Traiesti o viata mizerabila iar totul iti este iertat brusc!
Religie, noroc, destin etc. Poti alege oricare din ele dar nici una nu are rezultate concrete.
Parerea mea e ca omul raspunde singur de faptele sale. Daca o da in bara asta e, "Shit happens".
Religia nu e doar o chestie de bun simt, constiinta sau credinta. Religia implica moralitate, etica si e prima care defineste iubirea ca un angajament.
Pactul social n-ar fi fost posibil fara niste zei in care indivizii isi puneau speranta pe atunci.
Oamenii lipsiti de orice constrangere, de frica unei forte superioare lor, tind spre anarhie. Caci la un moment dat putem elimina orice inamic uman. Religia e prima care constrange. N-am avea bun simt sau constiinta fara aceasta constrangere. Am fi niste salbatici ghidati de instinctele de supravietuire. Poti spune multe despre religie, dar sa nu uitam ca ea e prima care ne educa. Daca nu era religia nu ti-ar fi spus parintii sa nu ucizi un vecin ca nu e moral, ci te-ar fi lasat sa-l ucizi, caci fara aceasta constrangere vecinul era pentru tine inamic.
Despre pocainta... sunt satul de mesajele alea din RATB 
Consider ca religia trebuie sa fie doar o chestie intima impartasita de indivizi.
Oricum eu nu ma caiesc pentru pacatele mele sau pentru cele pe care le voi face. Si nu, nu vreau ca Iisus sau altcineva sa plateasca pentru pacatele mele. Sunt singurul vinovat pentru ele. Iar daca, la un moment dat, Dumnezeu imi va cere socoteala, asa cum se presupune, ii voi aduce la cunostinta doar un singur lucru "Nu e mi-am dorit sa ma nasc", caci daca as fi avut posibilitatea de a alege, nu ma nasteam.
Gata, ma duc sa fac matanii
Ha ha, original răspuns!
Pe alocuri aș putea să te semi-contrazic (cum ar fi: "Daca nu era religia nu ti-ar fi spus parintii sa nu ucizi un vecin ca nu e moral, ci te-ar fi lasat sa-l ucizi, caci fara aceasta constrangere vecinul era pentru tine inamic"), dar n-o voi face, pentru că în mare, per ansamblu ai dreptate și ceea ce spui are sens.
Baftă la mătănii!
Dupa mine, nu stiu daca exista D-zeu sau daca acest bine sau rau care ni se ofera in viata este dat de el sau e pur si simplu consecinta faptelor noastre, dar cert e ca nu gasesc rostul pocaintei. Am incercat de multe ori sa-mi imaginez ce ar fi omul fara bariere si nu mi-am putut raspunde, cred ca ar fi un mare haos, ca noi n-am ajuns inca la atata inteligenta sa ne purtam civilizat chiar si atunci cand poti muta munti din loc. Religia a fost bagata pentru asta, de a stapani, de a nu fi haos, nu e rau, dar nu e bine nici sa faci din adoptarea uneia un exces. Si mai e o chestie, uitate de-a lungul timpului....omul intotdeauna a avut nevoie de stapan. Nu stiu de unde vine asta, poate din natura noastra sau nu, dar de cand era in pesteri el simtea nevoia de un lider. Poti sa pui si asta sub semnul intrebarii ca doar nu se stie, poate religia a schimbat pana si era primitiva in conceptia multora, dar pana la dovezi contrarii le suportam pe astea care le avem. De ce sa devii pocait, de ce acum, de ce mai tarziu? De ce sa o faci, D-zeu, dupa cum zice biblia, te iubeste oricum si te iarta precum un parinte isi iarta copilul. Din pct meu de vedere, religia e buna sa nu fie haos, dar e proasta cand oamenii se pocaiesc pentru mai mult crezand ca D-zeu te iarta in functie de cate inghenuncheri faci sau posturi tii. Deci ca si concluzie, nu conteaza cand te pocaiesti, pocainta din pct meu de vedere nu-si are rostul. Mai bine am incerca sa fim mai buni intre noi, cu semenii de langa noi, sa aratam mai mult ca nu suntem la fel ca animalele din jungla si sa-i multumim lui D-zeu( ca exista sau nu) pentru orice nimic ce ne este dat, ca nu se stie cand ramanem si fara acel nimic. Nu exista bine si rau, exista doar problema, rezolvare si concluzii. Si inca o chestie care poate pun si pe altii pe ganduri: De ce ar fi religia (oricare din ele), buna de adoptat, cand e condusa tot de oameni, care ne spun ca e bine sa fii pocait sau nu, sau sa fii intr-un fel sau altul cand nici ei nu au vb sau nu l-au vazut pe D-zeu ca sa stie sau sa ne zica noua ce e bine sa facem si ce nu? Si hai sa vedem, care e binele sau adevarul absolut? Ala de care zice religia, ala pe care-l simti tu sau ala pe care-l zic eu sau altul, sau care ar fi? Sau poate e ala din mintea criminalului care zice ca e bine sa omori? Sau al hotului care zice ca n-are ce face si fura pentru binele lui? Binele e pentru fiecare altfel. Iar binele absolut e deasupra tuturor acestor mentalitati, adica dupa gandirea mea, uniunea si traiul in armonie cu cei din jur.
Poti sa imi dai un exemplu al descoperirilor stiintifice care ii atesta existenta lui Dumnezeu, si daca sunt reale de ce nu a auzit toata lumea de ele?
Bine spus ray, poate asa isi mai deschid unii ochii.
Una din foarte multele dovezi ale existenţei lui Dumnezeu...
- Unul dintre argumentele existenţei lui Dumnezeu a fost oferit de un mare om de ştiinţă, Erwin Schrödinger, laureat al premiului Nobel pentru fizică cuantică, care afirmă că volumul maxim al unei gene (particulă a materialului ereditar) poate fi cuprins într-un cub cu mărimea laturii de maxim 100 distanţe atomice – însumând astfel un număr de atomi cuprins între o mie şi un milion – în funcţie de tipul şi de mărimea atomilor). ----------------------------
Tot el afirmă că este practic imposibil ca acest număr limitat să poată explica un comportament ordonat, să formeze o structură organizată, să posede un,, program" de autoreproducere completă, de redare a unui caracter, funcţie sau organ în organismul dezvoltat ulterior, un,, program" de coordonare cu celelalte gene, de gestionare a unui metabolism propriu etc…
- Concluzia acestei realităţi este că existenţa şi manifestarea unei gene, şi prin translaţie – a vieţii în general, constituie, în faţa oricărei tehnologii avansate, o enigmă, un mister de neînţeles, o manifestare minunată a Sacrului, o dovadă sublimă a existenţei lui Dumnezeu.
Cum faptul ca pamantul este rotund demonstreaza ca Dumnezeu exista, avand in vedere ca biserica catolica din acea perioada era impotriva acestei teorii. Si vrei sa spui despre ADN-ul care ne arata ca ne asemanam cu maimutele in proportie de 98%?
The word god is for me nothing more than the expression and product of human weaknesses, the Bible a collection of honourable, but still primitive legends which are nevertheless pretty childish. No interpretation no matter how subtle can (for me) change this.
Cuvantul Dumnezeu nu reprezinta pentru mine decat suma slabiciunilor umanitaii. Biblia este o colectie de legenda onorabile, dar primitive si nu sunt altceva decat copilaroase. Nici o interpretare oricat de subtila nu imi poate sa schimbe parerea mea.
De citatul asta ce spui?
E o discutie religioasa intre atei si crestini ortodoxi, intotdeauna se ajunge la cearta si la demonstrarea existentei/inexistentei lui Dumnezeu, pare rau dar asa merg discutiile astea.
De citatul asta al lui Einstein ce mai spui, ca vad ca eviti.
The word god is for me nothing more than the expression and product of human weaknesses, the Bible a collection of honourable, but still primitive legends which are nevertheless pretty childish. No interpretation no matter how subtle can (for me) change this.
Cuvantul Dumnezeu nu reprezinta pentru mine decat suma slabiciunilor umanitaii. Biblia este o colectie de legenda onorabile, dar primitive si nu sunt altceva decat copilaroase. Nici o interpretare oricat de subtila nu imi poate sa schimbe parerea mea.
Tu sustii 93, eu sustin 98. Si nu s-a crezut niciodata ca am evoluat fix din maimuta in om, ci ca avem un stramos comun vechi de 8.000.000 de ani.
Ai o întrebare foarte interesantă. Chiar am avut o plăcere extraordinară să o citesc! Sunt foarte mulți oameni care le este frică chiar de propria lor ființă! De aceea nu-și trăiesc viața. Pur și simplu, nu-i înțeleg de ce sunt atât de agitați! Dumnezeu are grijă de toate, pe rând! Dar unii, nu au răbdare! În legătură cu intrebarea ta "În afară de faptul că nu se știe când poți să mori, există și alte motive (pentru voi)?,,. Sincer, nu. Nu există. Doar moartea.
Parerea mea este ca toata povestea aceasta cu religia este doar o legenda creata pentru a ne incuraja sa facem mai putine rautati, sa ii diferentieze pe cei buni de cei rai. In ziua de azi biserica a devenit o afacere profitabila, batranii se bat ca sa primeasca "apa sfanta", ca sa se mantuiasca, plus ca lumea nu ar trebui sa dea bani ca sa ajunga in acel "loc mai bun". Si daca iadul se presupune a fi un loc unde sunt pedepsiti cei rai, asta nu inseamna ca satana o face pentru Dumnezeu, ca e un fel de ajutor? In opinia mea iadul e un loc unde sunt toate lucrurile dezaprobate de Dumnezeu, iar daca in iad nu ni se duce decat sufletul, cum am putea sa ardem acolo, sa ne doara? Nu stiu daca exista sau nu Dumnezeu si nu cred ca cineva poate sti sigur. Iar faza cu pocaitul, daca Dumnezeu deja stie ce facem mereu si daca stie ca ne pare rau nu inseamna ca ar trebui sa ne ierte asa?
Sunt foarte de acord cu tine... Are logică...
Si inca ceva. Te rog sa nu mai privesti la acei preoti care,fac ce fac pentru bani si la asa zisii credinciosi,care numai credinciosi nu se cheama.
Biblia,nu invata pe nimei absolut pe nimeni,nimic din toate astea.
Ba din contra Biblia,de cele mai multe ori in toata consistenta ei,ne indweamna ne sfatuieste si ne ajuta sa ne ferim de tot ce este material,si mai presus de toate sa fugim de bani.
E trist,ca oamenii au ajuns sa arunce cu pietre in Dumnezeu,din pricina unor "preoti" sau a unor "credinciosi" care pacatuiesc in fiecare zi impotriva Bibliei, a lui Isus si a intregii comunitati de credinciosi.
Insusi Isus, a spus, inca din acele vremuri. :
Este scris: Biserica trebuia sa fie casa de rugaciune, si voi a-ti facut din ea o pestera de talhari.
E singurul moment in care Isus si-a iesit din fire si a aruncat in stanga si in dreapta cu bunurile negustorilor din biserica.
O serie dureroasă neuronal de elucubraţii.
Măi, oameni buni.
Ce greşeală puerilă comiteţi voi confundând religia cu scopurile pentru care a fost utilizată adesea de către oameni de-a lungul istoriei. Greşeală pe care Nietzsche, nebunul, a făcut-o, cu toată inteligenţa lui cu tot. Nu a fost capabil să facă distincţia dintre acţiunile bisericii instituţionalizate şi invăţăturile religiei per se. Dumnezeu nu e unul legendar, şi NU poate fi ucis prin negarea Lui; El ESTE. El este independent de tine şi de opinia ta vizavi de El. Evident că religia a fost folosită de nenumărate ori de către clerici pentru a ţine in frâu şi pentru a manipula masele inculte, naive şi superstiţioase. Dar oamenii ăia avizi după putere din vârful ierarhiei bisericeşti nu erau nicidecum oameni ai lui Dumnezeu, ceea ce se vede cu ochiul liber. Iar cine judecă religia creştină după faptele unor auto-intitulaţi adepţi, e, cum să spun...inechitabil.
Ai citit măcar Biblia?
Şi atenţie, la ce te referi când spui,, biserica''? Dacă faci referire la biserica instituţionalizată ortodoxă/catolică, ai dreptate; chiar a devenit o afacere rentabilă. Insă ce fac oamenii ăia acolo NU e biserica lui Dumnezeu, şi tot ce trebuie să faci pentru a realiza acest lucru e să fai o geană in Noul Testament. Biserica lui Hristos e alcătuită din credincioşi autentici, din urmaşi ai lui, NU din clădiri pompoase decorate cu iconiţe, cruciuliţe şi picturi policrome, in care se adună gloate de superstiţioşi, dintre care cei mai mulţi dau pe-acolo numa' de Paşti şi de Crăciun.
,, Si daca iadul se presupune a fi un loc unde sunt pedepsiti cei rai, asta nu inseamna ca satana o face pentru Dumnezeu, ca e un fel de ajutor?''
Ce aberaţie mai e şi asta?
Iadul e locul in care omul e despărţit pentru eternitate de Dumnezeu prin alegere proprie. Ce face Satana pentru Dumnezeu? Cum adică? Tu, ca fiinţă umană, eşti pus in faţa a două opţiuni: Dumnezeu ori Satana. Niciunul nu te forţează să faci nimic. Dacă il respingi pe Dumnezeu, NU poţi fi neutru, ci ajungi sub stăpânirea Satanei. Iadul e o favoare pentru necredincioşi...nu cred că ţi-ai dori să fii forţat să petreci o eternitate cu un Dumnezeu pe care il displaci cu atâta ardoare, nu?
Oricum, subiectul iadului e destul de controversat. Nu inţeleg pe deplin această noţiune. Sunt de acord că un loc de chin veşnic e mult prea crud chiar şi pentru cel mai păcătos dintre oameni.
,,...iar daca in iad nu ni se duce decat sufletul, cum am putea sa ardem acolo, sa ne doara?''
LOL. Te-ai gândit că,, arderea'' aceea e o metaforă pentru suferinţă? Nu mai gândiţi lumea spirituală in termenii lumii fizice. Ştii tu in ce constă acel,, foc'' din iad? Sau ce te face să crezi că nu vei putea primi un trup nou?
Oricum...e ridicol raţionametul tău.
,, Iar faza cu pocaitul, daca Dumnezeu deja stie ce facem mereu si daca stie ca ne pare rau nu inseamna ca ar trebui sa ne ierte asa?''
Deci...ce sărăcie mai e şi asta? Da, Dumnezeu ştie tot ce faci şi tot ce vei face, pentru că e omniscient. Dar de unde premisa asta la tine că,, ne pare rău''? Iţi pare rău pentru TOT ce ai greşit vreodată? In primul rând, nici nu realizezi TOATE lucrurile pe care le-ai greşit de-a lungul vieţii tale; de fapt, păcătuieşti de sute de ori pe zi fără să realizezi asta, pentru că omul păcătuieşte atât cu fapta, cât şi cu vorba şi gândul inaintea lui Dumnezeu. Dacă nu te vezi prin ochii divinităţii, nu ai cum să-ţi conştientizezi pe deplin vina inaintea Lui.
Măi, frate, auzi, cică n-ar trebui să ne ierte aşa? AŞA cum? Ai impresia că ăsta e un joc? Să ne ierte, aşa...că doar dacă ne-am dat seama câteodată că am greşit şi El ştie asta, chiar dacă ne doare-n fras de El şi ii negăm existenţa, ar trebui să ne ierte, aşa...
Dumnezeu e DREPT. Cineva trebuie să plătească pentru greşelile comise de tine şi de oricare dintre noi. Sfinţenia lui nu tolerează păcatul. Un judecător drept nu te poate graţia, AŞA, pentru că ar deveni el insuşi nedrept prin aceasta. Şi oricum, iertarea nu se oferă AŞA, trebuie să realizezi că ai greşit, să iţi pară sincer rău, şi să o CERI. Şi o vei primi, cu siguranţă.
...
Aşa logică hibaşă...serios.
A te pocăi înseamnă „a te întoarce". Motivul pentru care trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu este că ne aflăm pe un drum greşit. Noi nu mergem pe calea lui Dumnezeu,noi mergem pe calea noastră.
Biblia spune: „Fiecare îşi vedea de drumul lui". Când mergem pe propriul nostru drum şi facem ceea ce vrem noi,nu putem cunoaşte dragostea lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care Biblia spune să ne pocăim.
Pocăinţa nu înseamnă să verşi multe lacrimi pentru păcatele tale. Mulţi oameni plâng şi strigă către Dumnezeu,şi totuşi ei nu se pocăiesc. Pocăinţa nu înseamnă să stai fără mâncare sau să-ţi chinuieşti trupul.
Nimeni nu poate fi scăpat de păcatele sale făcând doar lucrurile spuse mai sus.Da, pentru că pocăinţa nu înseamnă doar părere de rău pentru păcatele tale. Unui puşcăriaş îi pare foarte rău pentru ceea ce a făcut. Cu toate acestea,dacă ar fi eliberat,s-ar întoarce iarăşi la vechiile obiceiuri.
Pocăinţa nu înseamnă teamă. Uneori, în timpuri de primejdie, oamenii obişnuiţi să blesteme pot deveni liniştiţi şi chiar să cerşească îndurare de la Dumnezeu. Dar când primejdia a trecut, ei se reântorc la blestemele lor. Ei nu s-au pocăit.
Pocăinţa este o „întoarcere la stânga-mprejur". Înseamnă să vezi şi să recunoşti că ai greşit, să fii destul de sensibilizat ca să părăseşti ceea ce ai făcut. Aceste lucruri se pot petrece într-un timp foarte scurt.
Pocăinţa este o schimbare a mentalităţii tale, a atitudinii tale, care determină o schimbare în faptele tale. Unul din elementele care contribuie la producerea acestei schimbări în noi, este să vedem că păcatele noastre L-au pus pe Isus pe cruce. Cineva povestea următoarea întâmplare despre felul în care, ca băiat, s-a pocăit de păcatul hoţiei:
„Am fost crescut de bunica mea.Era o bună creştină,o iubeam şi mă iubea. Când am crescut am început să fur. Eram săraci şi puneam mâna pe lucruri care nu îmi aparţineau. Bunica m-a pedepsit pentru faptele mele,dar asta nu m-a oprit. Când vedeam un lucru pe care aş fi dorit să-l am,îl furam numaidecât.
Într-o zi,bunica m-a chemat şi mi-a spus: „Băiete,eu te-am pedepsit pentru furt,dar se pare că acesta nu ţi-a ajutat la nimic. Te iubesc prea mult ca să te las să continui aşa. Prima dată când mai vii acasă cu ceva ce nu-ţi aparţine,voi lua unul din aceste ace de tricotat şi-l voi înroşii în foc. Apoi îţi voi arde cu el mâna ta hoaţă,atât de rău încât nu vei uita niciodată".
Multă vreme nu am mai furat nimic. Ştiam că bunica vorbeşte foarte serios. Dar cu timpul m-am reântors la vechile mele obiceiuri. Veneam acasă cu buzunarele umflate. Bunica a observat acest lucru,dar la început nu a zis nimic. În final n-a mai putut suporta:
„Goleşte-ţi buzunarele!" mi-a poruncit bunica. Am făcut aşa cum mi-a spus. Furasem un cuţit,două bile,un titirez,o radieră şi câteva stilouri.
„Băiete,de unde ai luat aceste lucruri?" Niciun răspuns. Din nou: „Spune-mi de unde ai luat aceste lucruri!". Tăcere. „Ei bine,atunci am să fac ce ţi-am promis", a adăugat bunica.
S-a dus şi a pus acul de tricotat în foc. Când acesta s-a înroşit m-a chemat şi mi-a spus: "Fiule, ca să poţi înţelege gravitatea faptelor tale urâte, ca să poţi cuprinde seriozitatea lor şi să nu o uiţi niciodată, ca să poţi fi vindecat de acestă deprindere, trebuie să-ţi dau o lecţie.Priveşte!"
Şi spunând aceste cuvinte, şi-a deschis propria sa mână şi scoţând repede acul de tricotat din foc, l-a înfipt în palma ei mică.Un mic sfârâit, puţin miros pătrunzător, puţin fum. Asta a fost tot. Apoi şi-a scos acul din mână şi a spus: „Nu-ţi lua privirea de aici!" Aceasta a pus capăt furturilor mele.
Din ziua aceea mi-am dat seama de gravitatea faptelor mele şi cât a costat-o pe aceea care mă iubea atât de mult şi pe care o iubeam şi eu."
Ce a cauzat schimbarea atitudinii acestui băiat? Faptul că a văzut cât de mult îl iubea bunica şi cât de mult a suferit ea pentru el.
Când noi vedem cât de mult ne-a iubit Domnul Isus Hristos şi ce a suferit El pentru noi, aceasta cauzează o schimbare a inimii noastre. Nu există dragoste mai mare decât dragostea pe care o are Domnul Isus pentru noi.
Biblia spune: „Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi"(Ioan 15:13)
Toate aceste raspunsuri sunt parerea voastra, cateva luate din Biblie si de pe Google. Fara suparare, dar n-ati raspuns deloc cum trebuie la intrebarea pusa.
Acum raspunsul meu.Din ce am inteles eu,(adica nimic
)
Domnul Iisus Hristos a platit prin jertfa lui toate pacatele facute de stramosii nostri din vremea respectiva, care influentau viitorul prin faptele lor si de asta se spune ''noi'' iar pacatul pentru cei care n-au trait pe vremea Lui,(respectiv acum), doar pacatul stramosesc care este iertat la Botez.In legatura cu pocairea. Dumnezeu nu iarta toate pacatele asa e si firesc parerea mea.Ca daca ar fi iertate unele, situatia s-ar agrava.Sunt pacate pentru care trebuie sa faci mai mult decat sa te pocaiesti.Si are o importanta deosebita sa te pocaiesti, tot ca cica nu apuci ziua de maine, dar nu cred deloc in aceasta ipoteza.Si alte motive da.Constiinta,(sa nu o patezi prin pacate) si Iubirea lui Dumnezeu si a Fiului.
A venit cam tarziu micul meu roman dar sper sa il citesti pana la capat.
Bafta!
Sa iti dau un exemplu:
Muncesti 2 saptamini la un proiect in Microsoft Word si inchizi programul fara sa salvezi nimic
Consecinta:Tot proiectul este pierdut.Dar daca salvezi putin cate putin reusesti sa finalizezi proiectul si sa te bucuri de rezultat. Diferenta este ca dupa ce ai uitat sa salvezi proiectul si acesta sa pierdut el mai merge refacut dar viata nu.Tot ce am zis pana acum Proiectul reprezinta viata; salvarea acestuia reprezinta pocainta. Sper ca ai inteles ce am vrut sa zic...
Nu stiu ce sa zic la atatea comentarii si opinii...Eu cred un lucru (nefiind foarte citita in ale religiilor si fara sa dau cautari pe google).In momentul in care a fost scrisa Biblia oamenii probabil ca trebuiau scuturati, speriati, tinuti in frau cumva de frica unei pedepse-moartea, nemantuirea.Si cred ca biserica a gasit aceasta modalitate de a stapani oamenii. Uite si acum prin triburile neocupate de stiinta, cand vad un avion, dau cu capul in tarana de frica "divinitatii" inaripate.Asta cred ca s-a dorit a se crede - daca nu ma asculti, poc la cap! Constrangere.
Ha ha. Ai spus-o prea bine, draga mea...
Perfect de acord!
Pai cum sa-ti permiti sa ai liber arbitru? Ia de-aici chinul vesnic daca nu m-asculti!
Pentru ca atat cat strangi aici atat vei avea si in cer. i-ai oferit lui dumnezeu 2 zile din viata ta atunci si el iti va oferi un loc mai codas in cer. i-ai oferit ani atunci si el iti va oferi un loc mai aproape de el.
Iartă-mă, dar mi se pare absurd ceea ce spui.
Dacă mergem pe premiza că Dumnezeu există, la fel și rai și iad, de ce crezi că ar avea o astfel de logică? De ce ești atât de sigură? Pe ce îți bazezi afirmațiile?
Și dacă chiar ar gândi în acest fel, să zicem, ți se pare drept? Nu-ți miroase a discriminare?
Nu mi se pare discriminare. exact ca intr-o lucrare: care invata mai mult primeste o nota mai mare. nu e o discriminare faptul ca ceilalti au luat o nota mai mica e doar rasplata pentru cat de mult timp au oferit studiului. toate afirmatiile mele se bazeaza pe biblie bineinteles.
Atunci de ce se presupune că toți vor fi iertați? Sau e o iertate parțială în cazul unora și totuși există ranchiună?
Nu se presupune că toți suntem egali în ochii lui?
Suntem egali in sensul ca toti avem o sansa de iertare daca ne indreptam. cum ar fi sa mearga in rai unu care toata viata a fost credincios si unu care a furat sau eu mai stiu ce a facut toata viata si nu s-a mai intors la dumnezeu? pai atunci nu s-ar mai duce nimeni la bis si nu iar mai pasa nimanui de dumnezeu
Pe scurt:poate mori peste 5 ore de aceea trebuie sa te pocaiesti si daca nu o faci ajungi unde nu vrei sa ajungi.Mai mult nu prea stiu ce sa iti spun am doar 13 ani.
Mulțumesc. Pentru 13 ani e un răspuns destul de bun...
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
