Trei lucruri importante au început să se întâmple la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când cercetătorii biblici (în principal germani) au început să privească Biblia obiectiv și să aplice metode istorico-critice textului. Au început să pună la îndoială presupunerile despre autorul și datarea cărților Bibliei.
Un al doilea factor a fost ascensiunea arheologiei biblice, care dovedea din ce în ce mai mult că multe dintre personajele și poveștile din Biblie erau pur și simplu fictive.
A treia evoluție a fost descoperirea diferitelor manuscrise, atât ale textelor canonice, cât și ale celor necanonice, care au arătat că Biblia a fost supusă multor schimbări și că au existat multe alte evanghelii scrise în acele prime secole.
Acest lucru i-a pus pe credincioșii tradiționali ai Bibliei, în special pe cei de tip protestant conservator, în dezacord. Ei au simțit că era de datoria lor să apere „Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu" de provocările și întrebările legate de autenticitatea sa.
Cu toate acestea, drumul pe care l-au urmat a fost o alee înfundată.
În loc să recunoască problemele Bibliei într-un mod onest și să se implice în întrebările autentice ridicate, fundamentaliștii s-au retras în lipsa de sinceritate și obscurantism intelectual. Ei au proclamat că Biblia este inerantă și infailibilă, făcând din aceasta o regulă de credință pentru adevărații credincioși și o piatră de încercare a fidelității față de Dumnezeu și „Cuvântul Său revelat".
Mare greșeală!
Aceasta a fost o cârpă roșie pentru taur pentru sceptici și atei, care au început imediat să sublinieze toate erorile și contradicțiile din Biblie. Fundamentaliștii au trebuit să răspundă găsind „răspunsuri" la critici și să-și pună cele mai bune minți pentru a le explica.
Așa s-a născut apologetica creștină modernă.
Apologetica tradițională a avut în vedere în mare măsură implicarea la un nivel intelectual serios în problemele filosofice și teologice ridicate de credința creștină. Apologeții creștini erau adesea giganți intelectuali, stăpânind limbajele biblice, filosofia și istoria antică. În zilele noastre, se pune mai mult problema folosirii paralogismelor și a argumentelor simple pentru a face problemele să dispară.
Acest lucru a generat o întreagă industrie nouă de cărți, bloguri, site-uri web și videoclipuri dedicate încercării de a apăra Biblia.
Pentru un observator ocazional, este clar că fundamentaliștii pierd jocul. „Explicațiile" lor au devenit din ce în ce mai disperate și oricine poate vedea gimnastica mentală pe care apărătorii Bibliei trebuie să o folosească în mod continuu.
Într-adevăr, se pune frecvent întrebarea: „Dacă Biblia este cuvântul inspirat și infailibil al lui Dumnezeu, de ce este nevoie de o întreagă industrie apologetică?"
BibleMechanic, Quora
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Răspunde
Eram pocăit, credeam că Biblia este infailibilă. Dar am descoperit absurdități in ea, deci nu mai cred in Biblie.
„John Goldingay, aplecându-se în mod aparte asupra lipsei de greșeli a Bibliei, a rezumat astfel această idee: "Sublinierea lipsei de greșeli [a Bibliei] nu poate feri oamenii de a aluneca pe o pantă care îi duce de la abandonarea credinței în lipsa de greșeli la renegarea tuturor celorlalte crezuri creștine. Într-adevăr, mai degrabă ea îi împinge pe o astfel de cale. Susținerea că scriptura este lipsită de orice erori obiective trezește în oameni așteptări greșite cu privire la precizia narațiunilor și apoi cere să fie apărate prin explicații împinse la extrem... încât împinge oamenii la a o respinge." [163] Cred că aceeași dinamică se aplică nu doar lipsei de greșeli în particular, ci în general biblicismului.
În astfel de cazuri dificultatea nu constă neapărat în criticile îndreptate contra biblicismului, luate în sine. Problema reală este teoria biblicistă aleasă cu privire la Biblie; nu face doar ca tinerii credincioși să fie vulnerabili la a fi dezamăgiți de acceptarea lor naivă a acelei teorii dar adesea are și consecința de a risca însăși credincioșia lor. Biblicismul împinge tinerii inteligenți și dedicați credinței într-un colț care din motive reale este imposibil să fie ocupat de către cei care se confruntă cu problemele sale. Când unii din acești tineri renunță la biblicism și părăsesc credința, greșelile biblicismului sunt de vină pentru pierderea credinței lor.
În măsura în care aceste rezultate ale biblicismului nu sunt necesare și sunt indezirabile, avem încă un bun motiv de a căuta alternative mai bune decât biblicismul. Cu privire la asta Peter Enns are dreptate: "Nu facem onoare Domnului și nici nu proclamăm evanghelia prin a face pe credincioșii." [164]
Biblicismul pur și simplu nu poate fi practicat conform regulilor sale cu onestitate intelectuală și practică. În acest sens, el este la propriu imposibil."
—Christian Smith, The Bible Made Impossible: Why Biblicism Is Not a Truly Evangelical Reading of Scripture
Da, am citit-o, dar e o mare diferență între a o citi ca pe un ziar și a o studia în context.
Marea greșeală pe care o fac mulți (și fundamentaliștii, și ateii care îi critică) este să trateze Biblia ca pe un „manual tehnic" dictat cuvânt cu cuvânt, care trebuie să fie perfect științific și istoric la fiecare virgulă. Biblia este, de fapt, o bibliotecă (ta biblia = cărțile), scrisă pe parcursul a 1500 de ani, care conține istorie, poezie, profeție și legislație.
Dacă cauți „erori" științifice în Geneză, e ca și cum ai căuta rețete de bucătărie într-o carte de poezii a lui Eminescu. Nu pentru asta a fost scrisă. Scopul ei este teologic (relația om-Dumnezeu), nu geologic. „Contradicțiile" aparente dispar când înțelegi că revelația a fost progresivă: Dumnezeu a educat omenirea treptat, pornind de la nivelul ei barbar (Vechiul Testament) până la legea iubirii (Noul Testament). Cine se poticnește în detalii tehnice pierde esența mesajului.
Tu ai căzut victima unei „Dileme False". Ți s-a spus că: „Ori Biblia e 100% perfectă literal, istoric și științific, ori e o minciună". Când ai descoperit (corect) că nu e un manual de biologie sau istorie perfectă, ai ales a doua variantă. E reacția clasică de pendul: dintr-o extremă în alta.
Dar creștinismul istoric (de 2000 de ani) nu a citit niciodată Biblia pe nota asta rigidă, care e o invenție modernă (sec. 19). Origen sau Augustin interpretau alegoric Geneza încă din secolul 3-4. Tu ai dărâmat un idol (interpretarea literală), dar ai avut impresia greșită că L-ai dărâmat pe Dumnezeu. E o diferență uriașă.
Interpretarea alegorica inseamna sa transformi orice sir de cuvinte in oricare alt sir de cuvinte.
Exagerezi grav.
Dacă spun despre cineva că 'e o vulpe', nu înseamnă literal că are coadă și blană, dar nici nu înseamnă 'orice șir de cuvinte' (de exemplu, că e o bicicletă). Înseamnă fix că e șiret.
Alegoria și metafora au reguli clare și transmit un adevăr precis, nu sunt 'care cum vrea'. Faptul că tu accepți doar lectura inginerească (literală) arată o limitare a ta de a înțelege literatura, nu o problemă a textului. Nu poți citi Biblia (sau pe Shakespeare) ca pe un manual de mașini de spălat.
"Alegoria și metafora au reguli clare și transmit un adevăr precis"--nu, nu au. Asta inseamna midrash: intepretezi creativ, adică după cum te taie capul.
Iar simplifici lucrurile până le pierzi sensul.
Când Iisus spune 'Eu sunt Ușa', nu înseamnă că are balamale (literal), dar nici nu înseamnă 'orice vrei tu' (cum zici tu că e midrash-ul). Înseamnă un lucru foarte precis: Acces.
Metafora nu e haos, e un mod de a transmite un adevăr abstract printr-o imagine concretă. Dacă tu crezi că orice nu e inginerie e 'părerologie', înseamnă că nu înțelegi cum funcționează limbajul uman, nu doar religia.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
