| Th3Li0N a întrebat:

Buna,de ce in Cartea Sfanta adica Biblia nu scrie nimic despre spovedanie? Is in clasa 9 si profu tot ne spune de spovedanie dar tata-l a spus ca nu este asa ceva in biblie si am intrebat pe multi si a spus ca nu scrie.Si am cautat pe net ca cica este o problema in tara din 2000 in legatura cu asta.Deci noi merem degeaba la spovedid? Ca eu habar nu am ce sa cred!

17 răspunsuri:
| danay72 a răspuns:

Nu scrie acest termen in Biblie si Dumnezeu nu ne cerem sa-i spunem unui om, ci lui ceea ce noi gresim si sa ne cerem iertare lui, ca de fapt fata de Dumnezeu gresim.

| milan9 a răspuns:

IMEDIAT DUPĂ ÎNVIEREA SA (fapt ce confirmă importanţa vitală a ceea ce avea să spună), Mântuitorul Hristos transmis apostolilor HARUL SĂU şi a confirmat puterea acestui HAR de a ierta sau "dezlega" păcatele:

Ioan 20, 21 :"Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi (pe apostoli, ulterior – episcopi şi preoţi). "
Ioan 20, 22 :"Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; "
Ioan 20, 23 :"Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute (taina pocăinţei şi iertării- taina Spovedaniei)."

| morningstar a răspuns (pentru milan9):

"Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi" Si unde scrie in versetul asta ca ucenicii sunt trimisi sa ierte pacatele oamenilor?,, Va trimit si Eu pe voi...,, sa vestiti mantuirea oamenilor ar putea fi, nu neaparat interpretarea ta!
Ioan 20, 22 :"Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; " Este vorba despre botezul cu Duh Sfant. Asa, si? Ce iti spune tie ca botezati fiind cu Duhul Sfant, aveau si puterea de a ierta pacatele? Nu reiese asa ceva!
Ioan 20, 23 :"Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute. Se refera la pacatele facute mie persoanal. Daca eu il iert pe respectivul, si in Cer i se iarta pentru ca a gresit impotriva mea si iertat in Cer este daca eu il iert intai. Dar asta este pentru cand acel om greseste impotriva mea. Daca El greseste in relatia Sa cu Dumnezeu, daca il injura pe Dumnezeu de exemplu, el nu a gresit impotriva mea, ci direct impotriva lui Dumnezeu. Si atunci de ce ar trebui sa il iert eu cand greseala a avut loc inaintea lui Dumnezeu?
Inca o demonstratie ca ceea ce spun este adevarat este versetul urmator:,, Astfel dar fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem intrare slobodă în Locul prea Sfânt, pe calea cea nouă şi vie, pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinlăuntru, adică trupul Său" Evrei 9.19, 20. Deci avem intrare sloboda, putem mijloci in mod direct in fata lui Dumnezeu ca pacatele sa ne fie iertate. Nu mai avem nevoie de preoti, de sfinti sau de te miri cine ca acestia sa intervina in dreptul nostru pentru a ne fi iertate pacatelein fata lui Dumnezeu! Daca tot ati tinut obiceiul asta pe care Domnul Isus l-a desfiintat in Vechime, de ce nu continuati sa aduceti si jertfe cu animale inaintea Domnului ca sa va fie iertate pacatele? Continui sa cred ca luati doar ce va place din Biblie. Pacat!

| milan9 a răspuns:

Biblia confirmă faptul că Fiul lui Dumnezeu îi trimite pe apostoli în lume, inclusiv şi cu această misiune, de a transmite harul Duhului Sfânt, harul iertării făcând obiectul unei lucrări cu totul speciale (care a existat în Biserică încă de la început, indiferent de numele sub care a fost cunoscută):

Ioan 20, 21 :"Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi (iniţial doar pe apostoli, ulterior –pe episcopi şi preoţi). "
Ioan 20, 22 :"Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; "
Ioan 20, 23 :"Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute (taina pocăinţei şi iertării- taina Spovedaniei)."

Transmiterea harului este prezentată în Noul Testament ca un lucru fizic, cât se poate de concret, nicidecum autosugestionare sau limbaj metaforic.

| milan9 a răspuns:

Ioan 20, 22-23: "Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute."

Acest text, în contextul lui foarte clar, reprezintă cuvintele Mântuitorului referitoare LA UN GRUP RESTRÂNS: aceia erau DOAR SFINŢII APOSTOLI. Lor li se încredinţează misiunea de a transmite harul divin şi ei sunt cei care vor hirotoni mai departe în Noul Testament, preoţi, episcope şi diaconi.

O serie de vreo 70 de citate din Noul Testament stau mărturie asupra faptului că Biserica şi preoţia ei provin de la Mântuitorul Iisus Hristos! Hristos leagă Biserica de transmiterea harului preoţiei şi de ierarhia bisericească (distincţia dintre episcopi, diaconi şi preoţi).

| milan9 a răspuns:

Care este sensul dorit de cuvintele metaforice ale apostolilor, cei prin care Hristos Şi-a întemeiat Biserica Sa:
,, Astfel dar fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem intrare slobodă în Locul prea Sfânt" Evrei 9, 19?

Nicidecum cel dorit de duşmanii Bisericii- sectanţii- cei care luptă împotriva Bisericii şi preoţiei Noului Testament! Nu ei au deschis vreo nouă cale către Dumnezeu, ci Hristos prin Biserica Sa, prin preoţia întemeiată de El, prin Taina Împărtăşaniei încredinţată doar slujitorilor Bisericii la Cina cea de Taină.

Apostolii au încredinţat un harul lucrător (transmisibil-ca misiune de continuat în lume) doar episcopilor şi preoţilor Noului Testament. Mai bine de 70 de citate clarifică biblic acest lucru.

Cine îşi permite să oblige pe Dumnezeu să desfiinţeze Biserică întemeiată de El,, cu scump sângele său"?
Afirmaţiile nebune ale sectanţilor, de genul,, nu mai avem nevoie de preoti"- arată clar lucrarea celor care duşmănesc Biserica şi menirea lăsată ei de Hristos pe pământ. Mai bine de 70 de citate clarifică biblic rolul de netăgăduit al preoţiei ÎNTEMEIATE DE HRISTOS şi nu de altcineva!

| milan9 a răspuns:

Sectanţii spun,, nu continuitatea unui lucru denota validitatea lui"? S-a înşelat oare Hristos când a promis continuitatea veşnică a Bisericii Sale (ca sumă a învăţăturilor şi înţelegere autentică a lor)? Ar trebui oare Hristos să-şi ceară scuze şi să-şi retragă cuvintele în faţa unui sectant care are alte planuri, chiar împotriva Bisericii Fiului lui Dumnezeu? Oare?

Ideea că unele lucruri durează de mult timp şi că,, ar trebui să înceteze"(?) îi cam caracterizează pe sectanţi. Ei sunt cei care ar dori ca toate aşezămintele vechi să înceteze – ar dori asta deoarece ei înşişi se simt ciuperci apărute de curând după ploaie şi nu suportă ceea ce este rânduială milenară în creştinism – cu promisiune profetică de continuitate veşnică pentru viitor.

Ereziile care au apărut episodic de secole ar trebui să înceteze! Ele şi dezbinarea provocată de ele împotriva Bisericii lui Hristos ar trebui să înceteze, nu altceva!

| HueyFreeman a răspuns:

Da. TLbig grinR la ce a zis Gizas: Iubiti-va. Nu a zis nimic de nici-o biserica, religie, popi, ritualuri, etc.

| Someonewhoappreciatelife a răspuns:

Salut. Aici poţi găsi punctul de vedere biblic privitor la acest obicei: http://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/1101989217

| reihiuke a răspuns:

Tu simti ca e vreo diferenta daca mergi sau nu la spovedit? happy

| thewomaninwhite a răspuns:

In biblie nu scrie nicaieri despre spovedanie, nici despre impartasanie nici despre pomana nici despre slavirea sfintilor pentru ca toate aceste lucruri au fost scoase de preoti ca sa mai castige ei niste banuti in plus.pan la urma ei au fost cei care l-au rastignit pe Iisus hristos. si in legatura cu intrebarea ia un sfat de la mine niciun om nu este mijlocitor intre noi si Dumnezeu doar lui Iisus, care este singurul mijlocitor putem sa ne rugam in fiecare seara cand suntem singuri in camera noastra si sa-i marturisim lui pacatele noastre si sa-i cerem sa le ierte. Credeti voi oare atunci cand un preot spune ca se va ruga lui Dumnezeu sa ne ierte noua pacatele noastre, dar dupa ca aude atatea spovedanii va mai tine macar vreuna minte pana la sfarsitul zilei?

Răspuns utilizator avertizat
| ΟρθόδοξηΠίστη a răspuns:

Invata-l pe tatal tau ca nu doar Sfanta Scriptura este sigura autoritate. Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie, la fel de vechi ambele, care se completeaza una pe alta, si sunt la fel de improtante!

Si mai spune-i acest verset pe care l-a grait Mantuitorul Hristos "Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer."!

| morningstar a răspuns (pentru ΟρθόδοξηΠίστη):

Tatal sau are dreptate. Biblia este singura autoritate si este suficienta si completa, nu are nevoie de nicio traditie inventata de oameni. Sunt foarte multe versete care iti spun clar ca orice adaugare este un pacat. Sau care ti-ar fi spun, in cazul in care ai fi citit Biblia! Cat despre versetul dat de tine, nu ai facut altceva decat sa il scoti din context si sa ii dai o interpretare dupa placul tau, ceea ce este gresit!

| ЖAngelOfLoveЖ a răspuns:

La spovedit, mergem la spovedit doar ca sa ne golim sufletul...nimic altceva.e ca si cum ai pune prea multa apa intr-un pahar si ar da pe afara..cam acelasi lucru. Nimic deosebit

| ΟρθόδοξηΠίστη a răspuns (pentru ЖAngelOfLoveЖ):

Nimic deosebit? Te rog sa nu iti mai dai cu parerea daca nu sti despre subiect.
Spovedania este ridicata la rangul de Sfanta Taina.

Hristos a zis " Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer. "