Când un om reușește să străpungă realitatea în care trăiește cu majoritatea semenilor săi și reușește să simtă un fior determinat de prezența unui univers oglindit în realitate se dezechilibrează în interiorul sufletului. Acest dezechilibru constă în cunoaștere. Nu doar că subiectul va face diferența foarte ușor între bine și rău, dar va conștientiza și prezența Divinului în tot domeniul cerului și pământului, prezență surprinsă în momentul străpungerii realității. La prima vedere, omul nostru cunoscând a judeca și a crede în Dumnezeu ar reprezenta,, perfectum hominem,,. Fals, omul va reprezenta un posibil pericol pentru el și cei din jurul lui. În primă instanță, cunoscând legea el își va dori să-și dezvolte propria lege, îndreptățindu-se pe sine va transfigura binele și răul în rău, un rău ori necesar pentru propria supraviețuire, ori un rău care ține locul unui bine amânat până la absurd. În instanța numărul doi el se va lupta cu poate cel mai puternic inamic al umanității. El se va lupta cu propriul subconștient practic dizolvând rațiunea din interiorul lui și devenind un prototip al nebuniei care pur și simplu, deși a cunoscut inițial sacrul, căutând în interiorul lui se panichează găsind taine pe care nu le poate descifra și pur și simplu, renunță la rațiune, sau mai bine spus, la o masivă parte de rațiune. Astfel, înarmat cu puterea de a tranșa realitatea, el neagă acest bagaj pe care-l are și hotărăște să intre în străfundurile spațiului profan. Prima și a doua instanță de mai sus caracterizează Omul Realist. Însă Omul Realist este doar o urmare unui om simplu, cu preocupări cotidiene, care este cuprins de revelația divină. Cealaltă urmare a acestui om este Omul Raționalist. Omul care păzește ceea ce simte cu ochii sufletului său și rămâne într-un colț, căutând să găsească un mod de a continua această revelație, un mod de a privi cerul, nu ca o acumulare masivă de gaze, ci ca o poartă spre perfecțiunea divină. Omul raționalist nu va căuta să lupte în ofensivă, ci mereu doar în defensivă. Omul pașnic care nu-și va simți doar sufletul său, ci va simți și trăirile lăuntrice ale celor din jurul său. Cel ce respectă virtuțiile sufletești și cel ce va conștientiza moartea trupească ca o binefacere și cei după moarte ca roade ale viețuirii sale pe pământ. Omul raționalist nu-și începe existența doar din omul simplu, ci și din omul realist. Care sunt condițiile în care omul realist se schimbă în omul raționalist? Ce revelație îi cuprinde pe oamenii realiști? Există un moment anume? Ipoteza mea există dar nu e completă și nici nu sunt sigur pe ea, deci nu o voi scrie pentru a nu influența răspunsurile voastre

Mai nene? facand abstractie de tpoata ameteala asta de vorbe,concret si clar rezumat in cateva cuvinte, ce vrei de fapt sa intrebi? ca vrem sa te ajiutam, da in incalceala asta nu reiese decat o multime de vorbe, puse impreuna, pe care toti de aici vor spune ca le inteleg dar o explicatie logica nu-ti va da nici unul ca nu are la ce.deci? ia zi? ce vrea omul asta al tau? concret?

Te lămurește nenea, stai liniștit...
Omul ăsta al meu vrea doar să concretizeze o bucată a caracterului uman, o parte care ține mai mult de rațiunea pe care omul reușește și să o piardă, și să și-o păstreze, și s-o recâștige. Nenea vrea să cunoască nu doar cauza recuperării rațiunii pierdute, nenea vrea să afle dacă omul nu are și o cale care să-l trimită în postura imposibilității pierderii rațiunii. Te-a lămurit nenea pe tine, tinere. Dacă mai vrei ceva spune, eu am răbdare să-ți răspund, că, atâta timp cât aștept un răspuns, eu nu mă grăbesc...

Nene alexutule? eu astept o intrebare.a ta imi pare ambigua si vrea sa para fizolofica dar nu prea pare.deci iti doresc un raspuns satisfacator, eu am imaginatia mai ingusta si nu pot iesi din increngatura atator vorbe ce vor a spune ceva, cand nimic nu au a spune.dar, fistecare cu pasarica lui.io ma duc sa o fac praf, e a mea.pe a ei.ma rog,,, a noastra.ca luptai sa o cuceresc, nu vreau sa o pierd, ca apoi trebuie sa lupt sa o pastrez eventual sa o recastig.e greu, fiindca implica mai multe.nu ai cum pricepe.e complicated ma tinerete.

Iertare baubaulica pentru că răspunsul la răspunsul tău va veni mai târziu. Din nefericire, nu suntem toți atât de bogați încât să plătim meditații la română cu domnișoara care se ocupă de curățenie (doamna de servici). Până voi studia eu niște manuscrise pentru a-ți descifra dialectul superior ai putea să-mi dai un scurt rezumat cu privire la ceea ce ai dorit să-mi împărtășești în răspunsul precedent.

Eu cred, daca am inteles corect, ca momentul in care omul realist devine rationalist este atunci cand oboseste sa lupte in ofensiva sau cand este dezamagit de rezultatul cautarilor sale cu privire la "tainele indescifrabile", de asemenea e posibil sa nu devina niciodata rationalist.
Calea care-l trimite catre imposibilitatea pierderii ratiunii, parerea mea, este moartea.
Acum: Omul rationalist ar putea tot la fel de bine sa devina realist...

Inca o parere: daca noi nu cunoastem o alta posibilitate nu inseamna ca nu exista si nu sunt de acord cu un adevar absolut conform caruia omul poate face parte ori dintr-o categorie, ori din alta, pare limitat.
Si inca ceva..tot ce ai scris tu se putea scrie in termeni mai simpli ca sa inteleaga tot omu' nici eu nu sunt sigura daca am inteles, repet. Astept sa-mi spui tu si as fi curioasa sa vad si ipoteza ta.
Succes in cautari.

Vreme vine, vreme trece..si ceasul merge, si in sufletul tau tot aceelasi copilas esti care are nevoie de mangaierea Domnului.
Din pacate, omul e orbit de Satan, nefiind in stare sa-L vada pe Dumnezeu alaturi.

Apai,ce insamna precedent?
Omul.omul simplu,realist de ce il complici atat de mult? intre omul tau simplu care cauta desavarsirea si implinirea destinului sau,si implinirea in sine, a celui ce vrea sa devina fiindca stie bine ce va deveni facand alegerile necesare; si omul si mai simplu care nu stie ce e desavarsirea deci nu o urmareste constient, nu stie ce e revelatia, fiindca are cate una de cate ori deschide ochii dimineata, este o mare diferenta.conditiile de care zici, si in care omul se schimba din realist in rationalist, chit ca nu le prin intelesul deplin in actualul context, cred ca depind de la individ la individ.nu putem generaliza. cerul, o poarta spre perfectiunea divina? da pentru cel ce gandeste in termeni elevati, dar desavarsirea si implinirea chipului dupa care am fost creat la mine e mai simplu, si mai peren, aspiratiile sant celeste.

Ok... felicitări, ai propria-ți teorie. Mi-aș dori să mă pot bucura cu tine de acest briliant succes al tău de a fi și tu măcar o dată serios. Din nefericire mă dezolezi folosind cu atâta pricepere, experiență și cu o extraordinară precizie greșelile gramaticale. Acestea pur și simplu răpesc din mesaj și din logică. Eu unul apreciez sincer faptul că ai reușit să-mi dai un răspuns cât de cât serios, mai mult la sfârșit, dar te asigur că nici eu nici altcineva nu te va lua în serios dacă vei folosi acest dialect.Cu părere de rău îl numesc inferior,. Deasemenea, aceiași atenție ți se va pierde folosind ocazii de a aduce citate s-au acțiuni din domeniul pe care tu nu-l cunoști în scopul de a construi parodii ieftine și de prost gust. Oricum, mersi de răspunsuri, poți continua să le dai dacă vrei. Cert este că eu nu garantez că voi răspunde de acum înainte întrucât tu probabil ți-ai atins punctul maxim cu ultimul răspuns, deci următoarele probabil își vor respecta topica lor firească de caterincă. Mersi mult pentru implicare. P.S. Nu sunt de acord cu câteva idei din ipoteza dumitale.

Nu întotdeauna este orbit de aghiuță... Omul practic niciodată nu este orbit de aghiuță, dacă-mi permiți intervenția, omul este doar puțin dezorientat. Aghiuță dezorientează omul cu dezlegarea Scaunului Sfintei Treimi. Orbirea este definitivă, iar cum,, Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu,, Dumnezeu se va revela mereu oamenilor în diferite moduri. Revelația despre care vorbesc mai sus reprezintă un moment de liniște, poate chiar singurătate, când omul se desprinde de orice simț al lui pământesc și lasă în ființa lui un fior rece care-i zguduie ființa. Aceasta reprezintă o revelație divină întrucât în acea clipă omul nu este legat de materie și conștientizează prezența cetelor cerești. Momentul acesta chiar marchează în inima sa un moment de liniște în care subconștientul se bucură și slăvește în taină numele Domnului. În biografia sfârșitului vieții unui om de știință cunoscut, numele îmi scapă dar am totuși impresia că era Thomas Alva Edison, am citit o scurtă afirmare. Nu sunt convins că era Edison, dar omul în cauză, într-un aliniat a descris ani de studiu ca fiind prilejul de a descoperii Mecanismul Fin Care stă la Baza Funcționării Universului.,, Asemeni unui ceas mânuit cu iscusința unui ceasornicar, mânuiește Dumnezeu universul,,. Încă o dată îmi cer scuze pentru că s-ar putea ca citatul să nu fie exact sau din surse exacte și mi pare rău că am sărit atât de mult de la subiect. Merci pentru că te-ai implicat în întrebarea mea.

Pai nu e o ipoteza.fiindca daca maine pui aceeasi intrebare e posibil sa-ti dau alt raspuns.sant doar ganduri.fiindca eu mai si gandesc. punctul maxim? ce vorbesti? am atins paroxismul si am avut cateva orgasme elaborand astfel de idei.da ai dreptate.nu cred ca mai e posibil deacuma.mai mult deatat, nu se poate.

Tiai luat-o nene. mai zi ca nu scriu bine gramatical. vezi daca te pui cu cine nu trebuie. ti-am aratat eu si cu baubaulica cum trebuie sa te porti fanaticule. te-a mancat raiul sa spui astea desteptule.

Cat de nebun ii asta. incerrca sa se dea mare filosof si uite cum ajunge. bataia de joc. esti tare baubaulica. esti cel mai tare.

Incearca si el sa se regaseasca si sa-si intareasca o identitate, ca om, trecator si ca suflet vesnic.ce nu intelege e ca nu slava vorbelor, si slava lumii il va ajuta in asta, ci doar relatia lui personala cu creatorul si straduinta lui de a-si inmulti talerii cu care fost-a inzestrat.si este.ca daca filozof nu e macar ganditor tot este,iar daca nici macar atat, atunci o fire poetica tot gasim in postarea lui si asta nu e rau. poetii tind catre stele si catre absolut. uite eminescu de pilda; de treci codrii de arama, nu te costa nici un ban, de treci pragul de la crasma, iti dai salariul pe un an.cat despre gramatichie, Dumnezeu sa-l ierte pe george pruteanu.mare om.da eu facui gramatica intr-un fel si dasteptii au mai schimbat intre timp cate ceva pe ici pe colo.e vina me?