O sa va prezint un material,care cred ca prezinta interes si pentru credinciosi si pentru necredinciosi. Dupa parcurgerea lui,va rog sa reflectati asupra urmatoarelor:
- oare nu cumva imaginatia are un rol mai important in ce intelegem prin viata,decat realitatea insasi?:
-oare daca cumva creierul ar gasi o alta sursa de supravetuire decat restul organismului,nu ar fi tentat sa-l "abandoneze", ca inutil?


Fiecare om de pe Pământ crede în magie, fie că este creştin, musulman, animist sau ateu. Credinţele iraţionale ne caracterizează pe toţi, indiferent de sex, educaţie, religie sau clasă socială.


Cei mai mulţi oameni cred în fenomene paranormale precum fantomele, deochiul, premoniţiile onirice sau alte manifestări ale unei puteri imateriale. Cu toate acestea, chiar şi persoanele care aparent resping superstiţiile şi refuză existenţa supranaturalului cad adesea în plasa gândirii iraţionale. În ultimele decenii, cercetătorii au început să înţeleagă tot mai bine aceste credinţe, clasificându-le sub denumirea de „gândire magică" („magical thinking" în limba engleză).

Copilăria, punctul de început al gândirii magice

În primii ani de viaţă, copiii dovedesc o imaginaţie bogată, aceasta fiind prima manifestare a „gândirii magice". Studiile aprofundate realizate în ultima jumătate de secol au arătat că aceste fantezii joacă un rol esenţial în dezvoltarea copiilor, imaginaţia fiind mecanismul care le permite acestora să înţeleagă realitatea. Paul Harris, psiholog şi profesor la Harvard Graduate School of Education, afirmă că „imaginaţia este vitală pentru contemplarea realităţii, nefiind limitată doar la lucrurile pe care le acceptăm ca fiind pure fantezii. Atunci când ne gândim la Imperiul Roman, spre exemplu, ne folosim imaginaţia".

Studiile efectuate asupra copiilor arată că imaginaţia joacă un rol cheie în dezvoltarea lor, permiţându-le să înţeleagă perspectiva altor persoane. Excepţia o reprezintă copiii care suferă de autism: aceştia rareori se joacă „de-a altcineva", ceea ce i-a condus pe unii cercetători la concluzia că absenţa acestor fantezii este unul din factorii ce duc la probleme de integrare socială.

Marjorie Taylor, profesor de psihologie la Universitatea Oregon, afirmă că imaginaţia bogată este adesea corelată cu alte trăsături pozitive. În rândul copiilor preşcolari, specialiştii au observat că aceia care aveau mai mulţi prieteni imaginari erau mult mai creativi şi prezentau o mai bună receptivitate socială, reuşind să înţeleagă mai uşor punctul de vedere al altor copii.

Copiii încep să prezinte elemente ale gândirii magice în jurul vârstei de 18 luni, atunci când, jucându-se, încep să creeze lumi imaginare. La 3 ani ei pot distinge realitatea de fantezie, însă în ciuda acestui fapt continuă să creadă în personaje imaginare precum Moş Crăciun sau Zâna Măseluţă până la vârsta de 8 ani.

Unii cercetători consideră că nu este o coincidenţă faptul că în jurul acestei vârste copiii încep să înveţe despre religie. „Momentul în care adulţii îşi retrag susţinerea pentru crezul în Moş Crăciun tinde să coincidă cu acela în care copiilor li se vorbeşte despre rugăciune", afirmă Jacqueline Woolley, profesor de psihologie la Universitatea din Texas. „Mecanismul există deja, iar copiii cred deja de ceva timp că pot transforma ceva imaginar în realitate doar prin credinţă, doar că la momentul respectiv încep să nu mai creadă în eficienţa acestui mecanism", afirmă Woolley.

Dacă gândirea magică ar fi doar o superstiţie fără nicio utilitate la maturitate, de-a lungul evoluţiei aceasta ar fi dispărut complet în rândul adulţilor. Cu toate acestea, ea continuă să se manifeste în rândul adulţilor, indiferent dacă au fost expuşi sau nu la credinţe religioase la vârste fragede. Motivul, afirmă cercetătorii, este faptul că aceste superstiţii şi gânduri iraţionale au jucat un rol esenţial în perpetuarea speciei până astăzi.

Supravieţuirea se bazează pe recunoaşterea tiparelor existente în natură - de exemplu, faptul că fructele de culoare roşie dintr-un tufiş de o formă anume duc la moarte, sau faptul că cerul roşiatic dimineaţa prevesteşte ploaia. Deoarece este mult mai periculos să nu observăm o relaţie între două evenimente decât să formăm mai multe cu riscul de a obţine inclusiv conexiuni inexistente, de-a lungul timpului omul şi-a supradezvoltat această capacitate de a forma legături între evenimente, acesta fiind motivul pentru care gândirea magică rezistă până în ziua de azi.

Cele 7 credinţe iraţionale ce formează gândirea magică

Matthew Hutson, fostul editor al publicaţiei Psychology Today, afirmă că gândirea magică este ubicuă şi că fiecare dintre noi este predispus la manifestările ei. „Chiar dacă de obicei considerăm că perceperea deformată a realităţii este automat ceva rău, uneori aceste gânduri au un efect pozitiv", explică Hutson.

Hutson a studiat gândirea magică timp de mai bine de şase ani, eforturile sale culminând cu publicarea cărţii „The 7 Laws of Magical Thinking: How Irrational Beliefs Keep Us Happy, Healthy, and Sane". Hutson defineşte „gândirea magică" drept procesul prin care atribuim proprietăţi mentale unor fenomene non-mentale, dând sens astfel unor fenomene naturale. O altă manifestare a gândirii magice o reprezintă asocierea pe care o facem între gândurile noastre şi anumite evenimente (de exemplu, dacă suntem convinşi că cineva s-a lovit pentru că l-am blestemat).

Studiind dovezile acumulate de neuroştiinţe şi de cercetările asupra evoluţiei umane, Hutson a ajuns la concluzia că gândirea magică a fost un element esenţial în lupta pentru supravieţuire de-a lungul mileniilor. Gândirea magică ne permite să dăm sens unei lumi de neînţeles, oferindu-ne confort şi control asupra sa, ceea ce ar explica de ce ne caracterizează pe toţi.

În cartea publicată în acest an, Hutson descrie şapte manifestări ale gândirii magice:

1. Obiectele conţin esenţe

Această gândire magică explică de ce obiectele care au aparţinut celebrităţilor se vând cu sume colosale la licitaţie, iar casele în care au avut loc evenimente sinistre, precum o crimă, găsesc cu dificultate un cumpărător. Fiecare dintre noi are un obiect pe care îl fetişizează la un anumit nivel, fie că este vorba de un tricou „norocos", de verighetă sau de pantofii cu care copilul a făcut primii paşi. Cei mai mulţi dintre noi nu ar accepta să primească o replică a obiectului preţuit, chiar dacă aceasta ar fi identică din toate punctele de vedere.

Chiar dacă în mod conştient nu credem că obiectele conţin esenţe, acţiunile noastre demonstrează contrariul. Experimentele au arătat că, atunci când unor voluntari le-a fost oferit un articol de îmbrăcăminte curat şi li s-a spus că fusese purtat de un ucigaş în serie, reacţia involuntară a acestora a fost una de repulsie.

Această manifestare a gândirii magice porneşte de la ideea de „transmitere a proprietăţii" - credinţa că, atunci când atingem ceva murdar, noi devenim la rândul nostru murdari, sau că atingerea unui obiect fierbinte ne va arde pielea. A crede că proprietăţile subiective ale obiectelor pot fi la rândul lor transferate este iraţional, însă acest lucru poate oferi confort şi ne poate da sentimentul de control asupra lumii, sporindu-ne încrederea în propriile forţe.

2. Simbolurile au putere

Matthew Hutson descrie un caz relativ recent, petrecut în Statele Unite ale Americii. Un muncitor care lucra la stadionul echipei de baseball New York Yankees a îngropat în ciment un tricou al echipei sale favorite, Boston Red Sox, cel mai mare rival al newyorkezilor. După un an, când acţiunea sa a ieşit la iveală, în aprilie 2008, oficialii echipei din New York au dorit ca stadionul să nu poarte ghinionul reprezentat de simbolul echipei adverse, astfel că au angajat o echipă de muncitori pentru a extrage tricoul. Aceştia au săpat cu picamărul timp de cinci ore până au găsit tricoul şi l-au extras în faţa reporterilor martori la eveniment.

Acest exemplu ilustrează puterea simbolurilor asupra minţii umane. Specialiştii afirmă că, în vasta majoritate a timpului petrecut de oameni pe Terra, simbolurile nu au existat: atunci când ceva semăna cu un obiect, cel mai probabil era acel obiect. Această credinţă dăinuieşte în subconştient şi astăzi, lucru demonstrat de mai multe cercetări. De exemplu, testele de laborator au arătat că, atunci când este tăiată în două o fotografie ce ilustrează un obiect drag sau o persoană apropiată, senzorii ataşaţi pe pielea voluntarilor înregistrează reacţii de anxietate, chiar dacă e vorba doar de un simbol. De asemenea, atunci când voluntarilor li se cere să joace o partidă de darts, ei aruncă, în medie, la o distanţă mai mare de centrul ţintei dacă pe ţintă e amplasată o fotografie a unei persoane apropiate decât în cazul în care se foloseşte în acest scop imaginea lui Adolf Hitler.

Această credinţă iraţională explică de ce, în sondajele realizate în mai multe ţări, un procent considerabil de respondenţi consideră că incendierea drapelului naţional sau folosirea acestuia pentru a şterge podeaua unei toalete sunt acţiuni ce ar trebui să fie ilegale şi pedepsite prin lege: aceştia percep acţiunile îndreptate împotriva unui simbol ca acţiuni ce afectează întreaga naţiune simbolizată de steag, fiind vorba de o formă modernă de voodoo.

3. Acţiunile au consecinţe îndepărtate

Ritualurile superstiţioase şi tabuurile sunt mecanisme prin care oamenii încearcă să controleze lumea din jurul lor. „Creierul funcţionează prin recunoaşterea de tiparuri, astfel că facem conexiuni şi oferim explicaţii", afirmă Hutson. Se întâmplă chiar şi atunci când ştim că aceste conexiuni nu au corespondent în realitate. Spre exemplu, pescarii din Alaska refuză să plece din port într-o zi de vineri după ce au avut mai multe probleme în această zi, chiar dacă ştiu că şansele de a avea probleme în larg nu ţin de ziua săptămânii.

Aceste exemple sunt manifestări ale unei tendinţe pe care o avem cu toţii: aceea de a forma „corelaţii iluzorii", în care presupunem că dacă două evenimente au loc împreună există în mod automat o conexiune logică între ele (spre exemplu, dacă am purtat un tricou la o victorie a echipei favorite, ajungem la concluzia că este vorba despre un «tricou norocos», urmând să-l purtăm şi la alte meciuri la care vom asista).

Experţii afirmă că aceste superstiţii ne permit să dăm sens lumii din jur: dacă identificăm ritualurile pe care trebuie să le îndeplinim (spre exemplu, să batem în lemn sau să purtăm un talisman norocos) şi tabuurile pe care să le evităm, lumea va fi la dispoziţia noastră. Chiar dacă aceste ritualuri nu schimbă lumea din jurul nostru, ele pot avea în mod indirect efecte pozitive care ne îmbunătăţesc şansele de succes în eforturile noastre prin simplul fapt că ne oferă iluzia controlului şi ne cresc astfel încrederea în propriile forţe.

Într-un studiu efectuat de Lysann Damisch, psiholog la Universitatea din Koln, participanţii au avut ca sarcină un joc de golf. Jumătate dintre voluntari au primit o minge de golf descrisă ca „norocoasă", celorlalţi fiindu-le oferită aceeaşi minge fără precizări suplimentare. Rezultatele studiului au arătat că voluntarii care au jucat cu „mingea norocoasă" au reuşit cu 35% mai multe lovituri bune decât cei care au folosit „mingea normală".

Un alt studiu, efectuat în timpul celei de-a doua intifade palestiniene asupra membrilor armatei israeliene din oraşul Tzfat, a arătat că 36% dintre femeile-militar care nu credeau în Dumnezeu recitau psalmii în momentele de violenţă. După ce le-au comparat cu femeile necredincioase care nu au recitat psalmii în momentele de stres, cercetătorii au descoperit că cele care au recitat cuvintele sacre prezentau un nivel de anxietate mai scăzut, fiind mai relaxate atunci când se plimbau prin mulţimi, prin centrele comerciale sau când urcau într-un autobuz aglomerat. Richard Sosis, antropologul care a efectuat această cercetare, a concluzionat că acest lucru se datora sentimentului de control conferit de recitarea psalmilor.

Specialiştii denumesc acest fenomen „iluzia controlului" - sentimentul că avem o mai mare influenţă asupra lumii înconjurătoare decât avem cu adevărat. Chiar dacă această credinţă nu reflectă cu adevărat realitatea, experţii au descoperit că este cu adevărat utilă, acest simţ al controlului încurajând oamenii să depună mai mult efort decât în mod normal. Mai mult, psihologii au descoperit că estimarea cu precizie a propriilor puteri şi un nivel scăzut al gândirii magice sunt două simptome ce indică prezenţa depresiei clinice.

4. Mintea nu are limite

Această credinţă, cunoscută şi sub numele de „legea atracţiei", afirmă că prin vizualizarea unui lucru în mintea noastră contribuim la transformarea lui în realitate. Ideea a fost popularizată recent de cartea „The Secret", un succes internaţional. Hutson afirmă că această lege funcţionează de multe ori, însă nu din cauze supranaturale: atunci când definim obiectivul dorit, este mult mai probabil să recunoaştem oportunităţile ce ne permit să-l atingem, iar optimismul asociat acestei credinţe ne face să proiectăm încredere în exterior, ceea ce contribuie la atingerea ţelului.

Unul din motivele pentru care cădem în această capcană este faptul că mintea umană nu este un statistician prea priceput, astfel că ţinem minte doar predicţiile reuşite. Dacă ne vom gândi la o persoană apropiată, ca apoi la scurt timp să primim un apel telefonic de la aceasta sau să o întâlnim pe stradă, vom avea convingerea că am avut o premoniţie. În schimb, vom uita cu uşurinţă toate celelalte momente în care ne-am gândit la un amic drag fără a fi contactaţi de acesta.

5. Sufletul continuă să trăiască

„Dovezile acumulate de neuroştiinţe arată că sufletul (cu alte cuvinte, conştiinţa), este generat în totalitate de creier", afirmă Hutson. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor cred că sufletul continuă să existe şi după ce creierul moare, în ciuda tuturor dovezilor care sugerează că acest lucru este fals (de exemplu, bolile neurodegenerative, care fac ca oamenii să-şi piardă personalitatea). Hutson afirmă că această credinţă joacă un rol evolutiv important, ajutând oamenii să depăşească teroarea generată de conştientizarea propriei mortalităţi. De asemenea, ea permite oamenilor să accepte moartea persoanelor apropiate.

Chiar şi persoanele care afirmă că nu cred în existenţa sufletului manifestă de multe ori acest tip de gândire magică. Autoarea Joan Didion relatează în cartea „The Year of Mag­i­cal Think­ing", scrisă după moartea soţului său, că mult timp nu a dorit să renunţe la pantofii acestuia, pentru că simţea că i-ar trebui dacă s-ar întoarce. Chiar şi în momentul în care şi-a dat seama că gândeşte acest lucru în subconştient, dorinţa iraţională de a-i păstra pantofii s-a menţinut.

6. Lumea este vie

Acest tip de gândire magică presupune atribuirea de calităţi omeneşti animalelor şi obiectelor din jurul nostru, antropomorfizându-le. Fie că ne „certăm" cu propriul computer care nu funcţionează conform dorinţelor noastre sau că sărbătorim ziua de naştere a animalului de companie, manifestările iraţionale de acest tip sunt fireşti, explică Hutson. Acestea se datorează abilităţii noastre de a detecta entităţi ce au capacitatea de a lua decizii, trăsătură esenţială pentru supravieţuire în cazul unei specii sociale, cum este omul. Chiar dacă este iraţional să atribuim calităţi şi intenţii unor entităţi care nu dispun de acestea, efectul poate fi unul pozitiv. De exemplu, compania unor animale contribuie la o viaţă mai lungă şi mai sănătoasă pentru proprietarii acestora, fapt confirmat de numeroase cercetări.

7. Totul se întâmplă cu un motiv

Cea mai răspândită formă a gândirii magice se manifestă sub forma credinţei într-un destin care dirijează tot ceea ce se întâmplă. „Creăm în mintea noastră o fiinţă invizibilă – un zeu, destinul, karma sau universul – căreia îi atribuim ce ni se întâmplă. Acest lucru conferă un sens vieţii noastre şi ne dă sentimentul că facem parte dintr-o structură mai mare. Acest lucru ne face să interpretăm evenimentele negative ca pe o lecţie sau ca pe o motivaţie pentru o acţiune pozitivă", explică Hutson.

Tendinţa de a atribui intenţii unor evenimente aleatorii, spre exemplu unui uragan, ar putea fi o consecinţă a faptului că suntem creaturi sociale, ce caută să înţeleagă intenţionalitatea altor fiinţe pentru a colabora cu acestea sau pentru a contracara acţiunile lor.

Studiile realizate de psihologul Laura Kray de la Universitatea din California, Berkeley, au arătat că această credinţă iraţională are la rândul ei beneficii. Atunci când subiecţii unei cercetări interpretau un eveniment important din viaţa lor ca fiind urmarea destinului sau a sorţii, era mai probabil să afirme că respectivul eveniment „a dat sens vieţii", sau că „a contribuit la transformarea mea în persoana care sunt astăzi". Astfel, credinţa în destin permite oamenilor să vadă viaţa ca pe o structură narativă coerentă, ceea ce conferă sens ţelurilor personale, făcând mai probabilă realizarea lor. Chiar şi în cazul în care evenimentele importante erau negative, persoanele care le interpretau ca „făcând parte din planul lui Dumnezeu" aveau o reacţie pozitivă, folosindu-le pentru a identifica noi perspective şi dovedind mai multă ambiţie în rezolvarea problemelor.

„Această credinţă este utilă mai ales în cazurile dificile, atunci când ne pierdem locul de muncă, ne despărţim de un partener sau ne moare cineva drag. Dacă percepem acest lucru ca fiind sortit, ne este mai uşor să îl acceptăm şi să gestionăm dificultăţile inerente. Aşadar, această credinţă ne ajută să evităm senzaţia că trăim într-un univers haotic, pentru care viaţa noastră nu e relevantă, chiar dacă acest lucru este probabil adevărat. Uneori e mai bine să atribuim lucrurilor un înţeles", afirmă Hutson.

Credinţa că „totul se întâmplă cu un motiv" are şi aspecte negative. Hutson afirmă că acest crez iraţional stă la baza tendinţei oamenilor de a învinovăţi victimele unui eveniment neplăcut. „Facem acest lucru pentru că este supărător să acceptăm că o persoană bună poate avea parte de întâmplări negative, astfel că încercăm să le justificăm, spunându-ne că persoana respectivă a făcut ceva ca să merite ce a păţit", explică autorul.

Ar trebui să respingem gândirea magică?

Toate cercetările efectuate până acum asupra gândirii magice subliniază că aceste credinţe iraţionale conferă anumite beneficii care au ajutat oamenii de-a lungul mileniilor să gestioneze situaţiile stresante. Acest lucru nu exclude însă posibilitatea ca ele să ne conducă pe o cale greşită, explică Hutson. „Gândirea magică poate duce la conflict în cazul în care două persoane sau două culturi prezintă valori sacre diferite şi nu pot ajunge la un compromis. De asemenea, o persoană care crede că viaţa îi este controlată în totalitate de forţe supranaturale poate cădea pradă fatalismului", afirmă autorul.

Cu toate acestea, concluzia lui Hutson este una pozitivă: „Fără gândirea magică, am fi doborâţi de o angoasă existenţială atunci când am realiza că suntem doar o colecţie nepermanentă de molecule fără scop. Aşadar, a crede în magie la un anumit nivel – lucru pe care-l facem noi toţi – nu ne face proşti, ignoranţi sau nebuni, ci ne face oameni", concluzionează autorul.


,,

Http://www.youtube.com/watch?v=u5um8QWWRvo

Sa fie tentat creierul sa abandoneze organismul, ca fiind inutil? Nu cred ca se va ajunge vreodata la "tentatia" asta. Nu-mi imaginez pe cineva tentat sa-si abandoneze vreo mana sau vreun picior, daramite intreg organismul.
Zic si eu, o parere.

"Fiecare om de pe Pământ crede în magie" In afara de mine.

Omul, asa cum e la nivelul asta, intr-adevar nu are un scop. Dar poate avea daca doreste. Pentru asta trebuie sa caute si sa invete cum sa o faca. Credinta nu ajuta la nimic. Doar te pacaleste. Cand ai o informatie baza pe credinta, ar trebui sa cauti sa o verifici. Apoi poti gasi "realitatea" magica. Daca ramai in stadiul de "a crede" te poti insela asa toata viata. Creierul este un organ mecanic. El nu poate intelege nimic. Din pacate, toata gandirea noastra e formulata prin acest "mecanism" care e pur biologic. Am putea sa avem un suflet si sa "gandim" prin el, dar in momentul actual, nu facem asta. Si cum toate reactiile noastre se intampla printr-un organ pur biologic, cand murim sau ne pierdem constiinta, uitam tot. Daca nu reusim sa ne cream ceva care sa supravietuiasca dupa moarte, o sa disparem Prin urmare, exista amandoua situatiile in acelasi timp. Oameni pot trai "magic" si sa supravietuiasca dupa moarte, sau pot muri, putrezi, disparea. Dar asta numai dupa o munca si dupa ce-ti creezi un suflet. Daca incepi si crezi de la inceput ca ai deja suflet si ca dumnezeu te iubeste si ca ar fi nedrept sa mori si sa dispari si nu faci nimic ca sa "dobanesti aceste calitati" atunci mori si dispari. Exista viata dupa moarte, dar ea trebuie dobandita cumva. Noi avem potentialul pentru asa ceva. Dar din lene, admitem sa credem ca avem deja ceea ce putem avea daca muncim. Prin urmare, gandirea magica bazata pe neverificare, este o fantezie ca oricare alta.

Faptul ca simbolurile au putere, aici e de discutat. Oamenii cred in ele si asta le creaza o "putere" artificiala. Ele nu sunt puternice de la sine. Asa e si in cazul superstitiilor. Daca jumatate de oameni de pe planeta vor crede acum ca daca vezi un fluture, esti norocos. incepe sa se intample asta. Dar nu se intampla in sensul real. E ceva artificial. E greu de explicat. Ele in esenta lor, dpdv constient, nu au nicio putere. Daca ar veni un om constient, nu ar fi afectat de aceste simboluri si credinte.

O sa-ti spun un citat dintr-o carte:

"Nemurirea este una dintre calitatile pe care omul si le atribuie, fara sa stie prea bine ce inseamna asta. Alte calitati de acelasi fel sunt individualitatea, in sensul de unitate interioara, constiinta si vointa. Toate aceste calitati poti apartine omului, dar asta nu inseamna cu certitudine, ca ii apartin deja, sau ca le poate avea oricine.

Pentru a intelege ce este omul azi, la nivelul actual de dezvoltare, este indispensabil sa ne putem reprezenta ce poate fi el sau ce poate deveni. Numai in masura in care el ajunge sa inteleaga secventa corecta a dezvoltarii sale posibile, el poate inceta sa-si atribuie ceea ce nu are inca, si nu va putea obtine, decat prin mari eforturi si munca sustinuta.

Conform unor invataturi vechi, cand omul atinge dezvoltarea sa cea mai complet posibila, el se compune din patru corpuri, constituite din substante, care devin din ce in ce mai fine, se interpenetreaza si formeaza 4 organisme, avand intre ele o relatie bine definita, fiind independente in actiunea lor. Existenta acestor 4 corpuri este posibila, datorita faptului ca organismul, si anume corpul fizic, are o organizare atat de complexa, incat in el se poate dezvolta, in anumite conditii, un organism nou si independent, oferind activitatii constiintei, un instrument mult mai adecvat si mai sensibil decat corpul fizic. Constiinta manifestata in acest corp nou este in masura sa-l guverneze, si ea are puteri depline si control total asupra corpului fizic. In el, in anumite conditii, se poate forma un al 3-lea corp, avand si el caracteristici proprii, constiinta manifestandu-se aici, cu puteri depline asupra primelor 2 corpuri. In acest al 3-lea corp poate creste al 4-lea, total diferit de celelalte si cu control total asupra lor.

Aceste 4 corpuri sunt definite diferit, in diversele tipuri de cunoastere:

La crestini: corp carnal, corp natural, corp spiritual, corp divin.

La orientali: trasura (corp), cal (sentimente), birjar (gandire), Stapan (Eu, constiinta, vointa)

La teosofi: Corp fizic, corp astral (suflet), corp mental, corp cauzal.

Omul nu se naste cu corpurile subtile. Corpul fizic este format din aceleasi substante, din care sunt constituite corpurile superioare, dar ele nu se cristalizeaza in el. Nu-i apartin. Intre functiile unui om care nu are decat corpul fizic, si cea a celor 4 corpuri, principala diferenta este ca, in primul caz, totul este guvernat de corpul fizic, care este, la randul lui, guvernat de influente exterioare si, in al 2-lea caz, comanda sau controlul vine de la corpul superior.

Deci avem CAZUL 1: Automat lucrand sub influenta presiunilor exterioare - Dorinte produse de aceste automatisme - Gandire conducand la dorintele multiple - Vointe multiple contradictorii produse de dorinte.

In CAZUL 2: Corp care asculta de dorinte sau emotii si de inteligenta - Putere emotionala si dorinte care se supun gandirii inteligente - Functii de gandire ascultand de constiinta si de vointa - Eu, Constiinta, Vointa.

In primul caz, dorinte sau resentimente, "eu doresc" - "eu nu doresc", "eu iubesc" - "eu nu iubesc", adica functiile CARE IAU LOCUL celui de-al 2-lea corp, depind de conflicte si influente intamplatoare. Gandirea care corespunde functiilor celui de-al treilea corp este un proces complet automat. Vointa lipseste. El nu are decat dorinte si ceea ce numim vointa sa puternica sau slaba nu este decat permanenta mai mare sau mai mica a dorintelor. "

Prin urmare, gandirea, sentimentele si miscarile, SE INTAMPLA. Te injur, se intampla sa te enervezi, se intampla sa ai anumite ganduri, in functie de injuratura si de intamplarile anterioare. Nu putem avea sentimente la comanda, nici dorinte, nici vointa nici gandire. Daca incercam sa avem gandire intr-o directie, peste 10 min ne vom gandi si vom face cu totul altceva si uitam de tot ceea ce ne-am propus. Asta e doar o chestie ce tine de observare si verificare.

Noi ne nastem toti cu primul corp. Pentru a-l obtine pe al doilea, o individualitate, trebuie sa fuzionam diferitele elemente pe care le avem in noi insine, dar care sunt amestecate. Aceasta fuziune se obtine prin conflict, care este la randul sau, produs de lupta din om, intre "da" si "nu". Daca noi nu rezistam niciodata la niciuna din dorintele noastre, daca le acceptam, daca le faltam sau le incurajam, nu va fi niciodata niciun conflict interior in noi. Dar daca petru a atinge un scop definit noi vom combate dorintele, care devin obstacole pe drumul nostru, vom crea focul, care va transforma treptat lumea noastra interioara intr-un Tot. Asta pentru crearea sufletului. Apoi urmeaza celealte 2 corpuri.

Atat timp cat aceste caractere dobandite nu sunt intr-totul dezvoltate, niciun om nu are dreptul de a se numi om, in adevaratul sens al cuvantului. Astfel, omul adevarat are numeroase proprietati pe care omul obisnuit nu le are. Una dintre ele este nemurirea. Toate invataturile vechi dezbat aceasta idee conform careia, prin dobandirea celui de-al 4-lea corp, omul capata nemurire si ele indica drumurile care duc acolo.

Dar daca incepem direct sa credem ca suntem nemuritori, cand noi suntem doar niste o bucata de carne impinsa incolo si incoace de influente exterioare, atunci putem sa ne luam la revedere de la rai, constiinta divina si ce mai vreti

In aceasta situatie, nu crezi ca a avut dreptate Fred Holey (autorul Teoriei Colapsului Gravitational), atunci cand a spus:"Omul nu este decat un intermediar intre mineral si masina"?

Reihiuke,dar in fond tot ce spui mai sus,ca apartinund tie sau altora,nu este in ultima instanta rezultatul direct al activitatii unui singur organ:creierul? Faptul ca asa cum rezulta din cele spuse de tine,restul corpului este un fel de materie prima (niste "bucati de carne"),care pot sau nu evolua, functie de "vointa" creierului, nu-mi permite sa cred ca intr-o conjunctura favorabila lui, creierul se poate dispensa de ele? Desi atat creierul cat si "organele inferioare lui", au o origine comuna (pana in ziu a-6-a toate celulele divizate din ovulul fecundat sunt identice),ce face ca din acel moment ele sa inceapa a se specializa(ficat, palmani, creier, etc)? Pana nu vom sti ce au in plus celulele care vor forma creierul, nu cred ca-i vom cunoaste secretul.

Sabin,in fond evolutionismul se bazeaza nu numai pe aparitia unor noi organe, ci si pe abandonarea celor care in timp s-au dovedit nefolositoare.Eu nu am spus ca se va produce, candva, asa ceva, dar nici nu exclud, ca imposibil.Cate lucruri ce pareau imposibile de curand (acum 300-400 ani), sunt acum ceva obisnuit!

Nu, deoarece omul poate dobandi acele calitati despre care am vorbit mai sus. Dar nu e obligatoriu. Vezi tu? Scopul nostru, in angrenajul acesta numit univers, este sa traim si sa murim. Pentru asta am fost creati. Noi daca traim si murim, asa cum suntem, ne indeplinim obiectivul. Natura ne dezvolta corpul fizic. Ne nastem cu toate functiile instinctive dezvoltate. Circulatie, crestere, inmultirea celuelor, etc, toate astea se produc de la sine, mecanic. Deci, atat cat ii trebuie, natura ne dezvolta. Hrana o avem in pomi si avem si animale. Deci, oarecum, ni se da si hrana si "crestem" de la sine. Nu trebuie sa invatam cum sa crestem. Apoi, instincte primare pentru supravietuire avem. Avem tot ce ne trebuie ca sa stam si sa respiram aerul degeaba pe aici. Dar "capacitatile spirituale" nu se dezvolta de la sine, ca si corpul fizic, deoarece natura nu are acest interes. Ba chiar, daca incercam sa le dezvoltam, sunt o groaza de legi care se opun acestei dezvoltari, pentru ca scopul nostru e sa ramanem adormiti. Daca am avea corp astral, sau suflet, am putea trai dupa moarte, deci nu ne-ar folosi corpul asta. Exista o lege a octavelor, care organizeaza totul in univers, de la creatia univesului la dezvoltarea unei celule, totul se desfasoara dupa aceeasi lege. Stiinta nu recunoaste legea asta, dar daca ai o constiinta mai treaza, o poti vedea in orice. Se numeste legea octavelor. S-ar putea sa sune SF ce zic eu aici. Legea octavelor sau legea lui 7 spune ca totul in univers curge intr-o numita maniera. Tot ceea ce se creaza e impartit pe o gama, de la Do la Do. Notele astea pot curge de la sine, de la Do pana la Mi. apoi intre Mi si Fa exista o pauza, unde e nevoie de un semiton pentru a se continua gama. Apoi intre Si si Do e nevoie de alt semiton. Cand se incepe un lucru, se incepe de la DO. Cand ajunge la MI, daca nu i se da o energie suficient de mare, lucrul acela deviaza, nu se poate mentine pe aceeasi linie. Daca nu ar exista legea asta, tot ce ar incepe ar continua la infinit. Spre exemplu, daca ar incepe sa ploua, ar ploua in continuu. etc. Oamenii mereu incep sa faca un lucru si se trezesc facand altceva. Daca cunosti aceasta lege, o sa vezi ca la un moment dat, apare o senzatie de plictiseala, sau nu mai ai chef, sau iti vine sa faci altcea. sau crezi ca faci acelasi lucru, "dar schimbi metoda" si te trezesti facand cu totul altcea, desi tu crezi ca faci acelasi lucru. In creatia universului, intre Pamant si celealte planete e exact pauza intre MI si FA. Asta inseamna ca energia de la celelalte planete, nu mai ajunge la Pamant. E nevoie de un soc pentru a transforma aceste energii si a le face sa nu devieze. Eh, desta exista viata pe pamant. Oamenii, animalele si plantele sunt create ca sa 'transforme" energiile astea si sa poata ajunge la Pamant. Pamantul e viu. Daca nu ar mai exista viata pe pamant, el ar muri. E ca si cum pamantul e un om si oamenii reprezinta ficatul. Toate cele 7 mld de oameni, reprezinta un ficat format din 7 mld de celule. Daca toti oamenii ar avea corp astral si ar pleca de pe Pamant, Pamantul ar ramane fara ficat. Dar daca mor cativa si se nasc altii, nu-i problema. E ca si cand in corp ar muri niste celule si s-ar naste altele. Prin urmare, Natura "isi ia niste masuri" ca noi sa credem ca e minunat sa traim asa cum suntem, ca dupa ce murim o sa ajungem in rai, trebuie doar sa credem in Isus, etc. Nu pot avea toti oamenii suflet, pentru ca nu au fost creati pentru asta. Pot avea cativa, dar nu toti. Deci, intr-un fel, e normal ca oamenii sa traiasca asa. Nu e nimic anormal. Asa cum e omenirea, e foarte ok, pentru ca asa trebuie sa fie. Daca nu ar trebui sa fie asa, ar fi fost altfel. Ai vazut Matrix? Acolo se reprezinta cel mai bine ideea asta. Filmul ala e de parte de a fi doar un SF plin de imaginatie. Are mai multe parabole decat contine Biblia. Bine, poate nici chiar asa, dar e o carte plina de invataturi

App, oamenii isi sparg capetele cand exista explozii solare sau tensiuni intre planete. Pentru ca, sunt guvernati de energii planetare. Cand au fost revolutiile in lumea araba, au fost explozii solare.
Exista o stare de constientizare a omului, care e singua care nu e biologica. Se numeste amintire de sine, sau constientizare de sine. Este ceva ce nu vine nici de la mine, nici de la sentimente, nici de la miscari. E dincolo de ele. Daca stii sa o practici, iti dai seama despre ce vorbesc.

In lumea asta nu exista numai ceea ce a descoperit stiinta. Exista energii si anumite substante pe care stiinta nu le-a descoperit si care contribuie in organism. Spre exemplu, aerul contine unele elemente care nu sunt descoperite de stiinta. Ele se pot absorbi de catre organism daca esti mai constient. Daca nu esti constient, nu le poti absorbi. Pentru ca nu sunt tocmai "fizice"

Exista un centru mental, care determina gandirea, unul pentru emotii, etc. Noi daca am reusi sa gandim cu ele, am fi "peste creier". Dar nu le folosim, pentru ca suntem dereglati. necesita un annumit efort si o anumita vointa pentru a gandi cu adevarat si a simti cu adevarat. Gandirea si sentimentele noastre, se intampla de la sine. Si e mult mai simplu asa, de aceea nici nu ne chinuim sa folosim alt mod de a gandi. In starea in care suntem nu putem decat sa ne dam seama ca suntem cu totul supusi influentelor exterioare si sa ne gandim cum sa scapam de ele pentru a fi mai liberi.

Iti recomand o carte: "Psihologia evolutiei posibile a omului" E pe scribd.

In fond nu stim cu exactitate ce dispare si ce poate nu dispare din noi in momentul mortii, sau dupa. Poate ca nu suntem inca in stare sa depistam si interpretam acele "ramasite"!

Presupunerile respective, raman deocamdata simple presupuneri.In prezent se fac cercetari complexe de o echipa de medici englezi, care sa elimine multe din dubiile privind experientele traite de cei aflati in moarte clinica.

Nu-mi place cuvantul "dereglati". Cred ca nu suntem suficient "antrenati", pentru a ajunge la performanta respectiva.Intrebarea care se pune este:formarea lor si ulterior "ferecarea" au fost determinate de ce? Daca am sti acest lucru cred ca ar fi usor ca gasim cheia "lacatului".
Nu sunt de acord cad spui ca "gandurile si sentimentele noastre se intampla de la sine".Eu cred ca sunt determinate de un coplex de elemente,ca de ex.:stare de spirit,cauze externe, grad de cultura, corelatii sociale, cauze genetice, etc.Deci nu numai cauza externa, dicteaza, la un moment dat sentimentele si gandirea.Iar notiunea de "a fi mai liberi"este, dupa mine, foarte relativa.Depinde ce intelegi prin libetate. Iti multumesc pentru recomandarea de carte.Cu proxima ocazie o voi citi.

Vechii intelepti cautau sa-si explice lumea si atunci cand nu reuseau, presupuneau anumite cauze care sa le fie la indemana, sau sa amane pe mai tarziu explicarea lor.In fond asa s-au nascut religiile.La aceasta a contribuit si organizarea sociala, din ce in ce mai complexa.

Prin insasi natura ei, stiinta inseamna evolutie. Evolutia presupune :cautari, incercari si de multe ori esecuri care apropie reusitele.

Se intampla de la sine = nu ai control asupra lor. Nu le faci intentionat. Nu gandesti intentionat, nu simti sau iubesti intentionat, la fel nu urasti intentionat. Asta inseamna, ca se intampla. E adevarat ca se intampla din cauza circumstantelor interioare si exterioare, dar daca le iei pe toate, nu au un scop comun, o cauza, o directie. Nu exista nicio legatura intre emotie, gandi si miscari. Ele ar trebui sa reactioneze impreuna, in aceeasi directie. Dar noua ni se intampla ceva, avem un sentiment, gandim ca nu trebuie sa enervam, dar in acelasi timp tremuram din cap pana in picioare, etc. Prin urmare, nu exista o armonie intre gandire, sentimente si miscari. Fiecare sunt independente. E ca si cum am fi 3 oameni in loc de unul si fiecare reactioneaza cum stie el in diferite situatii. In sensul acesta, suntem dereglati. Apoi, mai suntem dereglati din urmatoarele motive: la nastere, fiecare om, instinctiv accepta ceea ce e bun pentru el si are un sentiment de respingere fata de ceea ce ii dauneaza. Centrul instinctiv stie sa faca asta de la natura. Dar noua incepe sa ne placa sa fumam, sa bem, sa mancam mai mult decat ne e necesar. Noi simtim foame numai cand avem nevoie de hrana. Din cauza placerii gustului, ajungem sa deformam nervii stomacului si o sa simtim ca ne e foame pana ne umflam in burta. Apoi o sa ne ingrasam. Mancam acum si peste o ora sau 2 iar ne e foame. Asta e o aberatie. Abia am mancat. Toate "dependentele" astea care sunt create artificial pe parcurs, deregleaza functiile instinctive. Ajunge sa ne placa ceea ce e daunator, impotriva sanatatii, iar noi nu suntem construiti in modul asta de la nastere.

Prin libertate inteleg constientizarea faptului ca nu avem vointa si ca daca ne propunem sa renuntam sa zicem la un obicei, nu putem face asta. Fiecare trebuie sa-si dea seama el insusi in ce sens nu e liber. Se pot observa lucrurile si reactiile mari. Unul nu se poate lasa de fumat, altul vorbeste mult, altul se cearta cu toata lumea, altuia nu-i convine nimic. etc. Cand incerci sa iti schimbi modul de a fi.o sa vezi ca parca iti pica toata lumea in cap. E ingrozitor de greu.

Eu fac parte din categoria "afonilor" credintelor religioase.

Abia dupa ce incerci sa fii altfel, iti dai seama ca nu poti face nimic. Gaseste ceva care in mod logic iti dai seama ca-ti dauneaza, sau ca nu are niciun sens sa faci acel lucru. O emotie negativa, un obicei, o vorba inutila, etc. Apoi, dupa ce iti dai seama ca nu are sens sa il faci, sa incerci sa nu-l mai faci. Teoretic, pare simplu (cand ai iluzia ca poti face orice), dar sa o sa vezi cat de greu este. Dar noi nu ne gandim la asta. Noi justificam fiecare actiune si credem ca tot ce ne vine sa facem e justificat si corect.

Adica esti sau nu credincios?!

Desi nu-ti impartasesc intrutotul ideile si parerile(ca de ex.ca prin libertate intelegi constientizarea lipsei de vointa), apreciez elocinta expunerilor, fapt mai rar intalnit la cap.religie.Imi este insa greu sa inteleg cum atatea "secrete" nu numai ale fiintei umane, dar si ale Universului, pot fi asa de bine cunoscute de anumite fiinte(poate tot oameni)? Ce au ei in plus fata de noi? Si daca noi nu ii putem verifica sub nicio forma, de ce sa-i credem ca nu fabuleaza?

Adica sa-ti fie indiferenta.Eu pot asculta un gen muzical, de exemplu, pe care neintelegandu-l nu-l pot nici accepta, dar nici respinge.

Te referi la religie sau la ce-am zis eu? Ceea ce ti-am expus eu face parte dintr-un sistem unde credinta e daunatoare. Chiar daca m-ai crede ca suntem mecanici si ca nu putem face nimic si nu avem vointa si ai vrea sa capeti, nu ti-ar folosi la nimic, deoarece nu poti sti cum sa capeti vointa pana nu intelegi ca nu ai. Iar noi nu am mai avut ideea asta. De aceea, orice "intelegere" teoretica, de genul "am citit, am inteles", e inutila, pentru ca nu ai elementele necesare din experienta. Ca sa intelegi ca nu ai, trebuie sa experimentezi. Deia ti-am si zis ce sa faci mai sus. Deci tot ce ti-am zis, se poate verifica daca depui un efort. Daca refuzi sa verifici si sa crezi ca nu e adevarat, nu e problema nimanui. Dar nu poti spune "de ce te-as crede ca e un elefant roz in sufragerie?" cand poti sa te duci sa vezi daca e sau nu.

Eu nu-ti cer ceva ca la religie, "trebuie sa traiesti 1000 de ani dupa anumite reguli, si pe urma vezi ca dumnezeu te iubeste" iar acel "dumnezeu te iubeste" e si el interpretabil. Sunt chestii pe care le poti verifica aici si acum. Cu privire la noi insine putem fi cat de cat obiectivi, daca ne observam in mod direct.

" Imi este insa greu sa inteleg cum atatea "secrete" nu numai ale fiintei umane, dar si ale Universului, pot fi asa de bine cunoscute de anumite fiinte(poate tot oameni)? "

Aceste "secrete" sunt cunoscute cu constiinta, nu cu mintea. Cu cat suntem mai constienti, cu atat putem vedea mai larg in jur. E ca si cum oamenii vad alb negru si vine cineva care vede color si spune ca exista culori. Normal ca tu nu o sa vezi culorile, pentru ca nu poti vedea decat alb negru. Dar acesti oameni sunt in stare sa-ti explice de ce e asa si nu altfel si cum sa faci sa vezi si tu color. Daca intalnesti un om care vezi ca poate sti ceva ce oamenii nu pot afla in mod obisnuit, inseamna ca ai ce invata de la el si ca e pe un alt nivel.

Noi nu putem fi constienti si obiectivi de lucrurile din afara, dar cum am spus, putem fi constienti si obiectivi fata de noi insine. Prin urmare, accesul la aceste secrete, nu se poate face decat prin noi insine. Cu cat ne cunoastem mai mult pe noi si ne intelegem, cu atat vom intelege mai mult ceea ce ne inconjoara. Noi avem totul in interior. Legile care se aplica in afara, se aplica si in noi si peste tot. Daca ajungem sa intelegem cum functionam, vom intelege cum functioneaza sistemul solar. Nu teoretic, ci in sinea lui. Hai sa-ti spun ceva: am o colega care a invatat ceea ce am invatat si eu, facand in paralel o "scoala" de psihologie. Inca o mai face. Nu stiu ce fel de scoala e, dar e o scoala care se face dupa ce termini facultatea. Deci, e peste facultate ca valoare. Acolo invata tot felul de chestii (terapii de tot felul, hipnoza, etc. Toata crema psihologiei. Apoi ei acolo, isi fac terapie intre ei. Cineva care are o problema, ceilalti colegi trebuie "sa-l vindece". Eh, un coleg de-al ei a stat 2 luni sa-i faca terapie, analiza, etc, cu toate practicile psihologice, iar ea si-a dat seama, doar din ceea ce a invatat din ce-ti povestesc eu aici, unde e problema, in 20 de minute. Toata lumea ramane masca si nu stie cum isi da seama unde-i problema asa repede si gaseste solutia, cand ceilalati stau cu psihanaliza, etc. Si ea saraca, nu stie sa explice, dar se amuza teribil. Imi zice ca daca eram si eu acolo ma distram de minune. Apoi mi-a zis ca psihologia e varza pe langa invatatura asta. Daca incepi sa te cunosti pe tine insuti si sa lucrezi cu tine, iti dai seama de ce oamenii se comporta asa in jurul tau, fara sa citesti nicio carte de psihologie. Si stii si rezolvarea la situatii pentru ca intelegi cauza. Deci toata dezvoltarea si intelegerea asta, e direct proportionala cu intelgerea pe care o ai asupra ta. Nu poate veni din exterior, decat foarte putin.

Nivelul de intelegere este un rezultat al lui "a sti" + "a face". De aceea unii oameni stiu aceste "secrete" si altii nu. Unii oameni inteleg ca pentru a intelege trebuie "sa stii" si "sa faci". Dar "sa faci", cere efort. Oamenii nu vor sa faca efort. Ei vor doar sa citeasca. Tu daca citesti ce-ti scriu aici si intelegi anumite chestii, le intelegi pentru ca asta e nivelul tau. Ceea ce intelegi depinde de nivelul la care esti. Prin urmare, ceea ce-ti dai seama din ce-ti spun, "stiai deja". Ele doar sunt puse in ordine. Dar daca incepi sa aplici si "sa faci", vei vedea ca daca viitoare, din acelasi text, o sa intelegi mai mult. Pentru ca s-a modificat nivelul de intelegere.

Oamenii cred ca daca citesc 1000 de carti si afla 1000 de chestii, se dezvolta. Dar nu e asa. De aceea unii oameni nu pot ajunge niciodata sa inteleaga anumite lucruri, iar altii da. Pentru ca, cei din urma, invata si "fac" in acelasi timp. Primii vor sa inteleaga totul citind, cred ca citind inveti si iti schimbi nivelul de integerele, dar bat pasul pe loc.

Acum oamenii care stiu si care au facut, ii invata pe ceilalti. Pe cei care vor sa afle si sa faca. Acestia, daca "invata" si "fac" in acelasi timp, se vor dezvolta si ei. Daca doar acumuleaza informatii, nu se vor dezvolta. Iar ca sa faci, trebuie sa depui efort. Intelegi acum de ce doar anumite persoane cunosc? Pentru ca e nevoie de conditii speciale pentru a intelege, pentru a cunoaste. Trebuie sa depui un efort intr-un anumit sens. Iar cei care sar peste asta, nu vor intelege, nici daca le explici in 10 milioane de carti.

Daca tu iti permiti sa compari vesnicia cu o melodie...

Din toata pledoaria ta,foarte interesanta si incitanta,eu am inteles,desi nu este redat in mod explicit, ca creierul,sau mai bine zis capabilitatile lui, la unele pesoane difera de a majoritatii, in sensul ca acestea coreleaza pe "a sti" cu "a face". Daca nu stim de ce ei pot si altii nu, eu pot crede ca totul este o afirmatie gratuita pentru a da o tenta de mister si "pretiozitate" unor presupuneri. Fiind de foratie tehnica, eu nu pot concepe mistere care sa constitue baza unor adevaruri.