| EV_Alexandra_1998 a întrebat:

Ajutor, de 5 zile nu mai pot face treaba mare şi nu pot sa stau nici pe wc am încercat cu supozitor, nu a mers, am încercat şi cu sapun, nu a mers, apoi am auzit de metoda cu duşul şi cu apă caldă, am încercat şi aceasta, aveam "dop", până la urmă am reusit sa elimini dopul, dar acum nu pot face face treaba mare din nou. Va rog, ajutaţi mă, cu orice părere, dau fundă.
Eu nu am voie sa ma fortez pentru că sunt operată de cezariană de două luni şi jumătate, am încercat, dar mi a venit rău, va rog frumos sa nu evitati intrebarea mea si sa ma ajutati cat mai repede, dau funda, repet, multumesc.

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
9 răspunsuri:
NOname
| NOname a răspuns:

Acum o rezolvi cu o clismă, un laxativ (prune uscate - laxativul natural), un doctor, ceva. Iar ca să nu mai ai probleme de genul pe viitor, consumă cât mai multe fibre (fructe, legume, cereale integrale, legumenoase, alune, seminţe, nuci...) şi evită pâinea albă, carnea şi tot ce îngreunează digestia şi eliminarea rezidurilor. Baftă!

| darrio2007 a răspuns:

Mergi la un medic sa-ti recomande o clisma. Si pe viitor consuma mai multe lichide.

| clauss a răspuns:

Clisma, iar pe viitor consuma lichide, ciorbite, evita painea

| Felys a răspuns:

Chiar trebuia sa te exprimi atat de vulgar,nu puteai sa spui ca nu poti iesii afara, ca esti constipata, ditamai femeia vorbesti ca un copil, i-a naibii dulcolax si te rezolvi, ai ajuns sa pui intrebari stupide aici la varsta ta

| darrio2007 a răspuns (pentru Felys):

Atat o duce instalatia dintre urechi.

| Divy a răspuns:

Din ceea ce rezultă s-ar putea să ai ocluzie intestinală, iar pentru asta laxativele nu îți fac nici bine nici nu te ajută, ar fi bine să mergi la doctor să verifici.
Ceai recomandat pentru problema ta este ceaiul de crușin. Să nu bei în exces!
Evită mâncărurile grele ca cartoful, fasolea, mămăliga.
Consumă multe lichide și lactate (ca iaurt, smântână, lapte) compoturi, supe și ciorbe.
Multă sănătate!

| rudibob a răspuns:

Si mie mi o introdus tata vreo 5 supozitoare cu glicerina si tot nu a mers. Apoi intr o zi a adus acasa o clisma si mi o zis ca mi o face.Mi am dat chilotii jos, mi-a facut o si tot nu am scos tot.in cele din urma m-am dus la un doctor si mi-a facut o clisma calumea si am rezolvat problema