| catalin09023 a întrebat:

Am nevoie de putin ajutor, vreau sa stiu unele chestii-daca ma puteti ajuta cu raspunsuri, iar daca aveti si link-uri at fi super happy Vreau sa stiu intai de toate in ce conditii creierul uman nu discerne realitatea sau confunda realitatea cu imaginarul. Ce boli psihologice determina aceste acte? Cum se manifesta? Ce simte persoana in cauza? Cum se pot rezolva aceste probleme? Cum se ajunge aici? etc. Cu cat mai mult cu atat mai bine happy Multumesc anticipat! big grin Scuzati-mi categoria.

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
1 răspuns:
sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Vreau sa stiu intai de toate in ce conditii creierul uman nu discerne realitatea sau confunda realitatea cu imaginarul, spui dta.
Creierul uman este un organ care conduce tot ce se întâmplă în organism. Conduce și ceea ce se întâmplă în el însuși.
Tot ceea ce trăim se formează pe un ecran, mai exact scenă tridimensională din creier. Fiindcă importantă în această trăire este vederea, numim această zonă, zona imaginarului.
După ce se formează imagini ( scene, scenete) în zona imaginarului, le confruntăm cu exteriorul. Dacă scena exterioară coincide cu cea interioară, spunem ca aceasta este realitatea.
Dar niciodată așa zisa realitate nu este realitate pură.
Ea este formată din
- Imaginea ( scena) interioară
- Scena exterioară)
Echivalența și suprapunerea lor.
O entitate numită de noi - Eu-, care coordonează, interpretează, aranjează, evaluează asta și mai ales
- utilizează asta pentru viață.
Dar să facem un scenariu simplu.
Exemplu.
Eu, sunt la armată, îmi satisfac serviciul militar obligatoriu.
Sunt cu colegii într-o sală de clasă.
Cineva bate la ușă, proferosul răspunde, da, intră.
Intră o prietenă de a mea din Cluj ( eram în București, în Drumul Taberei), înaltă, subțire, blondă cu păr lung și se adresează regulamentar profesorului.
- Tovarășe locotenent colonel, permiteți să...
Viziunea mea se destramă. În sală intrase un coleg din alt pluton, scurt, bondoc, brunet, negricios.
Ce se întâmplase.
Eram îndrăgostit puternic de prietena de acasă. Eram în sala de curs, eram atent la lector, luam notițe. Dar în fundal, în inconșient, într-una din videocamerele din creierul meu, rulam, derulam un videoclip creat de mine, în care eram în altă parte, departe de acea sală de curs. și eram cu ea, cu prietena.
Astfel când ora de curs a fost întreruptă brusc de deschiderea ușii, în camera video centrală din creierul meu s-au suprapus cele două scene, cea a camerei în care mă aflam și cea din videoclipul interior cu prietena.
Am fost atunci schizofren? Nu.
Am avut o viziune.
Dacă avea șansa să discut cu un medic ( mi s-a spus atunci că numai armata USA își permite ( și are nevoie) să aibă psihiatri), acesta mi-ar fi spus ca am avut o halucinație, semn de boală și mi-ar fi prescris calmante. Dar la infirmerie singurele medicamente erau aspirină, piramidon și vitamina C.
Dar s-ar fi putut întâmpla să am acea viziune-halucinație zilnic acolo. Apoi să mi se pară că prietena este acolo în cameră cu mine, sau la spălător, sau în dormitor, sau pe coridor, și viziunea mea să fie atât de intensă încât să ajung să am o conversație cu acea vedenie, să mă vadă colegii de la armată că vorbesc singur, cu o fată din imaginația mea. Atunci colegii ar fi raportat la superiori că am ceva probleme la mansardă, și că e cazul să fiu luat de acolo, să nu fiu obligat să am la ședința de trageri o armă încărcată în mână, să nu îmi vină cumva ceva idei legate de vreo viziune.
Așa că vezi, de la o simplă viziune, spre zona de nebunie, așa zisa schizofrenie sunt trepte gradate, de la sănătate la boală.