Totul, dupa parerea mea, a inceput la varsta de 14 ani, cand eram in clasa viii. Eram intr-un fel sau altul bataia de joc a colegilor. Ma faceau in toate felurile, iar eu fiind mai impulsiva de fel, ripostam bineinteles. Însă incetul cu incetul incepusem sa fac lucruri pe care le consider teribile, cum ar fi taiatul cu lama pe mana sau ganduri sinucigase pe care bineinteles nu le puneam in aplicare datorita fricii intr-o masura mai mica banuiesc, dar mai mult a familiei. Ma intrebam. oare ce ar zice mama daca as muri? Cum ar reactiona? Imi era frica sa nu se invinovateasca, sa nu considere ca nu a fost o mama buna pentru mine, insa cel mai tare imi era teama de faptul ca bunicii mei ar fi putut sa faca un infarct. Ma taiam in fiecare zi, in aproape fiecare pauza la baie. Numai suportam. Ma gandesc ca din cauza aceasta am continuat sa fiu asa chiar si dupa ce am intrat la liceu.
Un an mai tarziu, in primul an de liceu, imi trecuse cât de cat aceasta tristete excesiva, nu ma mai taiam si numai aveam ganduri sinucigase. Insa, din pacate, in vara urmatoare am vrut sa ma sinucid si ma si taiasem. Am incercat cu pastile, cred ca erau somnifere. Inghitisem 16 pastile. Dar, mai pe seara, din nou aparuse teama, si i-am marturisit bunicii mele de ce am faptuit. A chemat ambulanta si asa am ajuns la spital. Am stat 3 zile internata, insa nu era pericol sa patesc ceva, asta a spus si doctorita de la ambulanta, dar datorita bunicii am ajuns sa fiu spitalizata la un spital de copii. Dupa mirarea mea bunica in loc sa ma ingrijeasca si sa imi spuna cu iubire sa numai fac asa ceva, ea mai mult ma certa. Stiu, era normal ce facea, dar un copil de aproape 16 ani ar trebui tratat mai mult cu dragoste decat cu tipete.
In clasa 10-a incepusem sa chiulesc la greu cu cea mai buna prietena a mea, incepusem sa fiu uneori vesela, poate putin cam prea vesela, insa aveam perioade si de tristete, desi mult mai putine si cu o intensitate mult mai mica, aveam.
Acum sunt in clasa 11-a, iar de curand am inceput din nou sa fiu foarte trista, ba chiar si sa ma tai. M-am taiat de mai multe ori in acest an, dar nu inteleg de ce. Doar de la o mica cearta cu ai mei, imi iau lama si ma tai. Din cate imi dau seama, sunt trista de aproximativ 2-3 saptamani, intr-adevar in aceste saptamani sm avut si perioade mai bune, dar doar cand am iesit afara, si nici atunci nu pot afirma ca eram prea vesela.
In afara de aceste perioade de tristete, am si unele perioade in care sunt nespus de fericita, in care desenez sau scriu. Iar cand sunt trista recunosc ca mai scriu si atunci, dar mult mai putin si in general in aceste momente scriu poezii cu nuante de tristete.
Multumesc ca ati citit ce am scris si as fi foarte recunoscatoare daca mi-ati spune dupa parerea dumneavoastra ce as putea avea. Sincera sa fiu, m-am saturat sa numai stiu nici eu de cum voi fi maine.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook