Am priceput că există atâta nedreptate pe lumea asta, încât cineva însetat de dreptate va avea totdeauna ceva de făcut. Niciodată nu va ajunge la capătul pasiunii sale. Niciodată nu-şi va epuiza şansele. Va eşua, dar o va putea lua de la capăt, chiar dacă nu va lăsa în urma lui nicio dâră de dreptate, ci numai una de sânge. [ Octavian Paler ]
Se mai pastreaza idealurile in ziua de azi? Oare drumul prin statiile vietii, nu transforma omul idealist in omul realist?
Cum putem numi aceasta schimbare: limitare, esec, complacere sau deschiderea spre intelepciune?

Domnul Paler a trecut prin trei statii; intre 20ani -40ani socialism, 40ani-60ani liberalism de la 60ani pana la moarte putin extremism si in final nu a mai crezut in nimeni (realizm).

Pentru a fi idealist trebuie sa fi trecut prin realism! E posibil ca transformarea sa aiba loc, dar e posibil sa fie eludata. Limitare, esec, complacere, nu cred ca poate fi vorba de asa ceva. Eu as numi-o "o alta lume". Poate gresesc!

Multa dreptate in vorbele Domnului Paler. Omul idealist din zilele noastre renunta la moralitate pentru a promova dreptatea si la dreptate pentru a promova moralitatea. Renunta la o iubire pentru alta, murind cate putin de fiecare data. Aceasta schimbare, acest fenomen poarta numele de Moarte vie.

A fi realist nu inseamna sa renunti la idealuri ci te ajuta sa intelegi care dintre acestea pot sau nu pot fi realizate.

Un om insetat de dreptate intr-o lume a nedreptatii, va avea intotdeauna CEVA de facut. Sunt un idealist, cu toate ca, de multe ori am impresia ca lupt cu morile olandeze. Apropos, sunt un idealist-realist. Exista termenul asta?

Depinde de idealuri şi de ceea ce îşi doreşte omul. Dacă e ceva rezonabil atunci aceea persoană nu o să renunţe niciodată la visul lui. Însă dacă nu e, e mai bine să fi omul realist decât cel idealist. Degeaba priveşti lucrurile în felul tău dacă realitatea e alta. Trebuie să fi conştient de ceea ce poţi şi ceea ce nu poţi. Să faci ca la matematică cu x % şanse să mi se îndeplinească ceea ce doresc şi y% să nu, pentru că dacă priveşti doar spre idealurile tale nu ajungi bine. Rişti să dai de un eşec şi să nu reacţionezi pozitiv. Schimbarea asta poate fi numită deschiderea spre înţelepciune deşi mi se pare un cuvânt prea mare, poate fi numită realitate pur şi simplu. Pentru că în realitatea noastră cea de acum, puţin idealuri, vise se îndeplinesc.

Excelenta postare! Sa traiesti! Drumul prin statiile vietii? da, te transforma cu siguranta. Schimbarea este in functie de ce ai intalnit pe drum. Daca dai de necazuri, probleme, esti impins catre a fi realist, daca traiesti fara probleme esti impins catre a visa.deci a fi idealist. Prima situatie de schimbare se numeste, cu siguranta, deschiderea spre intelepciune, in timp ce varianta a doua se cheama complacere. Daca nu te poti incadra in drumul dintre statii si-ti vine rau, inseamna ca ai dat de esec, iar daca nu pricepi ca un drum cere si sacrificii, atunci schimbarea se incadreaza la "limitare ". Este opinia mea. Astazi gandesc un pic mai greu, peste 5 ore joaca Brazilia!

As numi-o "shortcut catre lumea cealalta".

Pentru atingerea idealului de care vorbea Paler - dreptatea - e nevoie ca acest ideal sa devina unul comun. Noi asta trebuie sa facem: sa ne concentram pe idealuri comune. Din pacate, pe noi se aplica cu brio acel Divide et impera, prin care se disperseaza chiar si oamenii cu idealuri comune, prin implementarea mentalitatii de fiecare pentru el. Suntem fiinte ciudate: chiar daca se intalnesc 2 persoane cu un ideal comun, tot trebuie sa se ajunga la o disensiune. Cand sunt 10, e si mai greu. Paradoxul nostru - actionam ca o turma, dar cand vine vorba sa fim uniti, ne comportam cu ceilalti de parca ne-ar fi adversari sau chiar dusmani.

Resemnare.cand omul devine atat de realist incat sa-si dea seama ca nu mai e nimic de facut se resemneaza.in a schimba lumea.ramane propria fiinta. un om isi urmeaza idealul pana la sacrificiul de sine.cand idealul nu mai e...

Ideaulurile sunt cele care impodobesc viata, care-i dau un gust minunant. Cat despre schimbarea de la omul idealist la cel realist, imi suna mai mult ca o limitare. Nu mai poti continua sa visezi din anumite motive(varsta, prea multe esecuri...) si pui punct.